Ordin · Ministerul Educației și Cercetării

Ordinul nr. 4084/2026

privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița "Children’s Joy Land" din municipiul București

prezumat în vigoare

Data actului
8 iunie 2026
Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 557 din 7 iulie 2026
Citează
7 acte
Structură
9 articole · 7.086 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile:

–

Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 , cu modificările și completările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației nr. 6.072/2023

privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare;

–

art. 11 lit. a) , respectiv ale

art. 15 lit. e) din anexa nr. 1

la

Hotărârea Guvernului nr. 155/2022

privind aprobarea

Regulamentului

de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;

–

Hotărârii Guvernului nr. 993/2020

privind aprobarea

Metodologiei

de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;

–

Hotărârii Guvernului nr. 994/2020

privind aprobarea

standardelor

de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;

–

Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5.349/2020 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. Edukomond - S.R.L. din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București;

–

Ordinului ministrului educației nr. 5.191/2022

privind extinderea activității de învățământ a unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București;

–

Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 4.012/2024 privind schimbarea sediului S.C. Edukomond - S.R.L. pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București, sectorul 5;

–

Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 5 din 23.04.2026;

–

Referatului de aprobare nr. 3.694 din 24.04.2026 privind acordarea acreditării unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“,

în temeiul

art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024

privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.

Articolul 1

(1)

Se acordă acreditarea unității de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“, cu sediul principal în str. Fabrica de Chibrituri nr. 23, municipiul București, sectorul 5, respectiv sediul secundar în str. Ion Neculce nr. 69, municipiul București, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program prelungit“, începând cu anul școlar 2026-2027.

(2)

Formațiunile de studiu pentru nivelul de învățământ, limba de predare și forma de învățământ prevăzute la

alin. (1)

se școlarizează în sediul principal din str. Fabrica de Chibrituri nr. 23, municipiul București, sectorul 5, respectiv în sediul secundar din str. Ion Neculce nr. 69, municipiul București, sectorul 1.

Articolul 2

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București, acreditată potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) , este persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.

Articolul 3

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București are capacitatea totală de școlarizare de 8 formațiuni de studiu/ 1 schimb, respectiv maximum 8 formațiuni de studiu/schimbul 1, după cum urmează:

a)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Fabrica de Chibrituri nr. 23, municipiul București, sectorul 5, este de 4 formațiuni de studiu/1 schimb, respectiv maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 1;

b)

capacitatea maximă de școlarizare în sediul din str. Ion Neculce nr. 69, municipiul București, sectorul 1, este de 4 formațiuni de studiu/1 schimb, respectiv maximum 4 formațiuni de studiu/schimbul 1.

Articolul 4

Personalul didactic și administrativ din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor

art. 1 alin. (1) , se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București.

Articolul 5

(1)

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.

(2)

În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București revine fondatorilor.

Articolul 6

Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.

Articolul 7

Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la

art. 1 alin. (1)

are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2030-2031.

Articolul 8

S.C. Edukomond - S.R.L., în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Children’s Joy Land“ din municipiul București, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 9

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Mihai Dimian
București, 8 iunie 2026.
Nr. 4.084.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.