Amendament · Act Internațional

Amendamentul nr. 1/2026

la Contractul de finanțare dintre Guvernul României, reprezentat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Banca Europeană de Investiții privind Fondul de Fonduri pentru digitalizare, acțiune climatică și alte domenii de interes, finanțat din Planul național de redresare și reziliență al României, semnat la București la 31 martie 2022

prezumat în vigoare

Data actului
2 iulie 2026
Emitent
Act Internațional
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 663 din 11 august 2026
Citează
3 acte
Structură
0 articole · 12.922 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

HOTĂRÂREA nr. 584 din 6 august 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 11 august 2026.

GUVERNUL ROMÂNIEI,

REPREZENTAT DE

MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE,

ȘI

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

AMENDAMENTUL Nr. 1

la

Contractul de finanțare

semnat la data de 31 martie 2022

Prezentul amendament la

Contractul de finanțare

(„Amendamentul“) este încheiat între:

Guvernul României, reprezentat în mod legal de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene („MIPE“, astfel cum este definit mai jos), în conformitate cu

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 , cu sediul în str. Mendeleev nr. 36-38, sectorul 1, București, România, cod poștal 010366, e-mail: cabinet.ministru@mfe.gov.ro, reprezentat legal prin domnul Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul investițiilor și proiectelor europene, și

Banca Europeană de Investiții („BEI“, astfel cum este definită mai jos), cu sediul pe bulevardul Konrad Adenauer nr. 100, L-2950, Luxemburg, Marele Ducat al Luxemburgului,

denumite în mod colectiv „părțile“ și individual „partea“, în funcție de context.

PREAMBUL

Având în vedere:

1.

MRR constă atât în sprijin financiar rambursabil, cât și nerambursabil, care este disponibil pentru alocare sau care a fost alocat unui stat membru, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite în temeiul Regulamentului MRR și, în special, în temeiul planului național de redresare și reziliență relevant.

2.

România a trimis la 31 mai 2021 Planul său de redresare și reziliență pentru a fi avizat de Comisia Europeană (astfel cum este definit mai jos) și a fi aprobat de Consiliul Uniunii Europene („PNRR“). PNRR a fost avizat de Comisie la 27 septembrie 2021 și aprobat de Consiliul Uniunii Europene la 28 octombrie 2021. PNRR a fost modificat ulterior, iar modificările au fost avizate de Comisia Europeană la 22 noiembrie 2023 și aprobate de Consiliul Uniunii Europene la 8 decembrie 2023 și, din nou, de Comisia Europeană la 22 octombrie 2025 și de Consiliul Uniunii Europene la 17 noiembrie 2025.

3.

La 31 martie 2022, MIPE și BEI au încheiat

Contractul de finanțare

(„ Contractul de finanțare “), după cum a fost acesta ulterior aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 720/2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, din 9 iunie 2022, contract în temeiul căruia BEI gestionează Fondul de Fonduri al MRR România („FdF“), sub forma unei structuri de fond care vizează un Produs de creditare directă și un Produs intermediat, implementat prin Intermediarii financiari selectați.

4.

La 27 decembrie 2024, Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții („FEI“) au transmis către MIPE Scrisoarea comună nr. Ops/BSNE-3/FIN INSTR/RRF Romania/PS/fm, CE/IOMORE/NORD/CEE/2024-1174958, prin care au propus modificări ale Fondului de Fonduri (FdF) din cadrul investiției 2.4, componenta 9 a PNRR, propuneri care au fost ulterior aprobate de MIPE la data de 25 februarie 2025.

5.

Părțile au fost de acord să reducă contribuțiile angajate ale MIPE în temeiul Contractului de finanțare de la 300.000.000 euro (trei sute de milioane de euro) la 100.000.000 euro (o sută de milioane de euro), împreună cu anumite modificări corelative. Pentru evitarea oricărei neclarități, Produsul de creditare directă va fi anulat, iar Produsul intermediat va rămâne în vigoare și va continua să fie implementat conform Contractului de finanțare.

6.

Până în prezent, MIPE a creditat Contul FdF cu două tranșe din Contribuțiile plătite ale MIPE, care însumează împreună 150.000.000 Euro (o sută cincizeci de milioane de euro). Din această sumă, 50.000.000 Euro (cincizeci de milioane de euro) rămân nealocate și nedistribuite fie în cadrul Produsului intermediat sau al Produsului de creditare directă, către Intermediari financiari sau Beneficiari finali, fie cu titlu de Comisioane de administrare către BEI. Părțile sunt de acord cu faptul că suma de 50.000.000 Euro (cincizeci de milioane de euro) aferentă Contribuțiilor plătite ale MIPE va fi returnată MIPE. Prevederile prezentului amendament nu vor aduce prejudiciu niciunui drept sau niciunei obligații deja dobândit(e) în temeiul Contractului de finanțare.

7.

În temeiul

clauzei 13.1 din

Contractul de finanțare

menționat anterior, părțile au convenit să modifice

Contractul de finanțare

după cum urmează.

8.

Termenii și expresiile scrise cu majusculă în prezentul amendament vor avea, cu excepția cazului în care se definesc diferit în mod expres, același înțeles care le este atribuit în

Contractul de finanțare

(astfel cum este modificat prin prezentul amendament, după caz).

Drept urmare, se convine prin prezentul document după cum urmează:

I.

Modificări ale Contractului de finanțare Părțile convin asupra faptului că, începând cu Data intrării în vigoare, următorii termeni și expresii din

clauza 1

(Definiții și interpretare) a Contractului de finanțare vor fi modificați după cum urmează: " Contribuțiile angajate ale MIPE " înseamnă suma agregată de 100.000.000 EUR (o sută de milioane de euro) provenită din componenta de împrumut a MRR pentru România, reprezentând fondurile angajate de către MIPE pentru a fi investite FdF în conformitate cu

clauza 3

(Finanțarea FdF și alocarea fondurilor între instrumentele financiare), precum și orice sumă cu care Contribuțiile angajate ale MIPE sunt majorate în temeiul clauzei 3.9 din prezentul contract.

II.

Reducerea contribuțiilor angajate ale MIPE Fără a aduce atingere

clauzei 3.4 a Contractului de finanțare , porțiunea din Contribuțiile angajate ale MIPE este în valoare de 100.000.000 euro (o sută de milioane de euro). Pentru evitarea oricărei neclarități, această reducere a Contribuțiilor angajate ale MIPE se va reflecta și în apendicele A (Strategia de investiții, Politica în materie de riscuri, Strategia de retragere și Planul de afaceri) la

Contractul de finanțare , precum și în orice alte anexe

sau apendice relevante la

Contractul de finanțare

care vor fi considerate modificate în consecință.

III.

Eliminarea produsului de creditare directă

3.1.

Începând cu data intrării în vigoare, Produsul de creditare directă (astfel cum este definit în

Contractul de finanțare ) încetează să se mai aplice în întregime. Toate prevederile Contractului de finanțare, precum și orice trimiteri la Produsul de creditare directă din anexele și apendicele la acesta, inclusiv, dar fără a se limita la

anexa 1

(Termeni specifici ai Produsului de creditare directă) și apendicele A (Strategia de investiții, Politica în materie de riscuri, Strategia de retragere și Planul de afaceri) la

Contractul de finanțare , care se referă exclusiv la Produsul de creditare directă, se consideră eliminate și nu vor mai produce niciun efect juridic. Orice referire la termenul „Instrument financiar“ din cadrul Contractului de finanțare va face referire exclusiv la Produsul intermediat.

3.2.

Pentru evitarea oricărui dubiu, dispozițiile prevăzute la

clauza 3.1

de mai sus nu vor afecta Produsul intermediat. Produsul intermediat rămâne în vigoare și va continua să fie implementat în conformitate cu

Contractul de finanțare

(astfel cum este modificat prin prezentul amendament). Nu se aduc modificări termenilor și condițiilor Produsului intermediat, astfel cum sunt prevăzute în

anexa 2

(Termeni specifici ai Produsului intermediat), sau celorlalte dispoziții ale Contractului de finanțare ori ale contractelor operaționale încheiate pentru implementarea acestuia, cu excepția celor strict necesare pentru a reflecta reducerea Contribuțiilor angajate ale MIPE în temeiul articolului II (Reducerea Contribuțiilor angajate ale MIPE) de mai sus din prezentul amendament.

IV.

Încetare parțială și restituirea contribuției plătite a MIPE

4.1.

Fără a aduce atingere

clauzei 3.7 din

Contractul de finanțare , în ceea ce privește rambursarea contribuțiilor plătite în exces de către MIPE, MIPE va transmite BEI o cerere scrisă pentru rambursarea sumei de 50.000.000 EUR (cincizeci de milioane de euro), care va conține toate elementele necesare executării plății, inclusiv detaliile relevante ale contului bancar. BEI va transfera suma solicitată în contul bancar indicat în scris de către MIPE în termen de zece (10) zile lucrătoare de la data primirii cererii scrise („Data transferului“). Pentru evitarea oricărei neclarități, părțile sunt de acord că MIPE nu are dreptul, în temeiul prezentului amendament, să solicite returnarea sumei agregate egale cu Contribuțiile plătite ale MIPE, sumă care a fost aplicată sau rămâne angajată să fie aplicată în scopul:

(a)

finanțării Beneficiarilor finali prin Produsul intermediat și care se ridică în prezent la 98.000.000 euro (nouăzeci și opt de milioane de euro),

(b)

plății oricăror comisioane datorate BEI,

(c)

unei potențiale dobânzi negative acumulate a Contului FdF;

(d)

dobânzii nete și câștigurilor nete generate (dacă există) (aferente Contului FdF) din Contribuțiile plătite ale MIPE acumulate până la Data transferului; și/sau

(e)

oricărei alte sume datorate BEI de către MIPE în temeiul Contractului de finanțare.

4.2.

Niciun element din

clauza 4.1

de mai sus nu poate fi interpretat ca având prioritate față de sau intrând în conflict cu prevederile

clauzei 4

(Utilizarea dobânzii generate și a veniturilor din operațiuni),

clauzei 5.7

și

clauzei 8

(Cheltuieli suplimentare, Dobânzi negative și Pierderi de trezorerie) din

Contractul de finanțare .

V.

Raportare și monitorizare Toate obligațiile de raportare și monitorizare aferente Produsului de creditare directă încetează să se mai aplice începând cu Data transferului, iar BEI va întocmi Raportul de progres referitor la Produsul de creditare directă în conformitate cu

anexa 1

(Termeni specifici ai Produsului de creditare directă) la

Contractul de finanțare , acoperind perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2026 și Data transferului (astfel cum este definită în prezentul document), urmând a fi transmis MIPE și Consiliului de Investiții. Celelalte prevederi ale Contractului de finanțare referitoare la obligațiile de raportare sau monitorizare ale BEI rămân în vigoare și își produc în continuare efectele.

VI.

Comisioane de administrare Începând cu Data transferului prevăzută la

clauza 4.1 . din prezentul amendament, baza de calcul pentru Comisioanele de administrare care trebuie plătite în temeiul Contractului de finanțare vor fi ajustate pentru a reflecta: (i) nivelul redus al Contribuțiilor angajate ale MIPE și (ii) anularea Produsului de creditare directă. Pentru evitarea oricărei neclarități, Comisioanele de administrare acumulate până la (dar excluzând) Data transferului vor rămâne exigibile conform Contractului de finanțare. Prevederile Amendamentului nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor dobândite în temeiul Contractului de finanțare.

VII.

Dispoziții diverse Dispozițiile

clauzei 11

(Declarații, garanții și angajamente ale MIPE),

clauzei 17

(Legea aplicabilă și soluționarea litigiilor) și

clauzei 18

(Notificări) din

Contractul de finanțare

sunt prin prezenta încorporate prin trimitere aferentă în prezentul amendament, ca și cum ar fi prevăzute integral în acesta, iar orice referire din aceste clauze la „prezentul contract“ se va considera ca făcând referire la prezentul amendament.

VIII.

Data intrării în vigoare Prezentul amendament va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului de aprobare a prezentului amendament („Data intrării în vigoare“).

Părțile au dispus ca prezentul amendament să fie încheiat în limba engleză prin aplicarea de către reprezentanții lor autorizați a semnăturii electronice calificate, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 (Regulamentul eIDAS), în numele acestora, la data menționată mai jos.

GUVERNUL ROMÂNIEI

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII

……………………………………

……………………………………

Prin:

Prin:

Funcția:

Funcția:

……………………………………

Prin:

Funcția:

Aprobat prin

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.