Decizia nr. 24/2026
privind încetarea Licenței de dare în administrare pentru explorare nr. 24.091/2021 privind explorarea resurselor de apă geotermală și apă minerală terapeutică din perimetrul Însurăței, județul Brăila, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale și orașul Însurăței, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 240/2021
prezumat în vigoare
Având în vedere Referatul Direcției generale resurse minerale, înregistrat cu nr. DGRM 28.261 din 20.08.2026,
luând în considerare:
–
prevederile
art. 34 lit. b)
și ale
art. 37 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003 , cu modificările și completările ulterioare;
–
Hotărârea Comitetului de reglementare nr. 17 din 13.08.2026,
în temeiul
art. 2 alin. (5) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2024
pentru înființarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul resurselor minerale, petrolului și stocării geologice a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon emite următoarea decizie:
Articolul 1
Licența de dare în administrare pentru explorare nr. 24.091/2021 privind explorarea resurselor de apă geotermală și apă minerală terapeutică din perimetrul Însurăței, județul Brăila, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, și orașul Însurăței, identificat prin cod de înregistrare fiscală 4721220, în calitate de administrator, aprobată prin
Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 240/2021
privind aprobarea unor licențe de dare în administrare pentru explorare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, încetează la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 2
La încetarea dării în administrare, în sarcina orașului Însurăței subzistă obligațiile stabilite prin actele normative aplicabile desfășurării activităților miniere.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, Ionuț Sorin Banciu București, 24 august 2026. Nr. 24.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.