HG nr. 672/2026
privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, aprobarea listei imobilului proprietate publică a statului, precum și aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Bacău-Pașcani", lot 3
prezumat în vigoare
Având în vedere dispozițiile
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Hotărârii Guvernului nr. 688/2022
pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Autostrada Bacău-Pașcani“, județele Bacău, Neamț și Iași,
în temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 5 alin. (1)
și
(1^1) din Legea nr. 255/2010
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național, necesar pentru relocarea utilităților, aferent lucrării de utilitate publică „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, prevăzut în
anexa nr. 1 .
Articolul 2
Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la
art. 1 , necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, aflate pe raza teritorială a unităților administrativ-teritoriale Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit
alin. (1) , situate pe amplasamentul suplimentar pe raza unităților administrativ-teritoriale Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași, proprietarii sau deținătorii acestora, așa cum rezultă din evidențele unităților administrativ-teritoriale, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în
anexa nr. 2 .
Se aprobă lista cuprinzând imobilul proprietate publică a statului care face parte din coridorul de expropriere, situat pe amplasamentul suplimentar prevăzut la
art. 1 , conform
anexei nr. 3 .
Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la
art. 1 , conform
anexei nr. 4 .
Articolul 3
Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la
art. 1 , care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, aflate pe raza unităților administrativ-teritoriale Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași, sunt în cuantum de 102 mii lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu
Legea bugetului de stat pe anul 2026 nr. 43/2026 , la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 61 „Proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR“, articolul 61.06 „Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice și institute naționale de cercetare-dezvoltare pentru susținerea proiectelor aferente PNRR“.
Sumele individuale prevăzute la
alin. (1)
se virează de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor
art. 4 alin. (8) din Normele metodologice
de aplicare a
privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 , cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situate pe amplasamentul suplimentar modificat potrivit
art. 1 , în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Articolul 4
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată și publică situate pe amplasamentul suplimentar prevăzut la
art. 1 , necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Articolul 5
Planul de amplasament suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național prevăzut la
art. 1
se aduce la cunoștința publică și prin afișarea la sediile consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condițiile legii.
Articolul 6
Anexele nr. 1-4
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, interimar, Oana-Clara Gheorghiu p. Ministrul transporturilor și infrastructurii, interimar, Horațiu-Lucian Cosma, secretar de stat Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare București, 27 august 2026. Nr. 672.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
PLAN DE AMPLASAMENT
Anexa 2 LISTA
cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru
relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică
de interes național „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, aflate pe raza teritorială a localităților
Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași, proprietarii
sau deținătorii acestora, precum și sumele aferente justelor despăgubiri
Nr. crt.
Județul
Unitatea administrativ-teritorială
Numele și prenumele proprietarului/deținătorului imobilului
Tarlaua
Parcela
Număr cadastral/ Nr. topo
Nr. cărții funciare
Categoria de folosință
Extravilan/ Intravilan
Suprafața totală
(mp)
Suprafața de expropriat teren
(mp)
Valoarea de despăgubire, conform
(lei)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
1
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
8.550,00
60
203,58
2
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
18.174,00
585
1.984,91
3
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
29.673,00
766
2.599,04
4
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
7.266,00
294
997,54
5
Iași
Mircești
Gherghiceanu Pavel, Gherghiceanu Mihaela
12
85/32
60852
60852
Arabil
Extravilan
2.000,00
29
98,40
6
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85/4
-
-
Arabil
Extravilan
19.685,00
107
363,05
7
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
11.062,00
61
206,97
8
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
85
-
-
Arabil
Extravilan
140,00
49
166,26
9
Iași
Mircești
Florea Vasile, Florea Traian, Burghelea Adela, Burghelea Daniel Zizi, Ciorascu Larisa
12
85/19, 85/20
60818
60818
Arabil
Extravilan
8.684,00
6
20,36
10
Iași
Mircești
Florea Vasile, Florea Traian, Burghelea Adela, Burghelea Daniel Zizi, Ciorascu Larisa
12
85/19, 85/20
60818
60818
Arabil
Extravilan
8.684,00
50
169,65
11
Iași
Mircești
Gabor Petru
11
55/24
62399
62399
Arabil
Extravilan
2.152,00
6
20,36
12
Iași
Mircești
Farcas Mihai
11
55/23
62404
62404
Arabil
Extravilan
4.528,00
38
128,93
13
Iași
Mircești
Antalute Anuta, Gabor Maria, Gabor Eugenia, Antalute Ioan, Antalute Teodor, Antalute Cristinel
11
55/22
62407
62407
Arabil
Extravilan
939,00
9
30,54
14
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
11
55/100
62409
62409
Arabil
Extravilan
1.621,00
15
50,90
15
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
11
55/21
62411
62411
Arabil
Extravilan
773,00
7
23,75
16
Iași
Mircești
Lungu Ioan, Lungu Ghiorghi
11
55/6/20
62413
62413
Arabil
Extravilan
976,00
8
27,14
17
Iași
Mircești
Antalut Mihail
11
55/9
62416
62416
Arabil
Extravilan
2.477,00
2
6,79
18
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
11
55
-
-
Arabil
Extravilan
21.724,00
1.654
5.612,02
19
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
59
-
-
Arabil
Extravilan
61.898,00
995
3.376,04
20
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
11
55
-
-
Arabil
Extravilan
21.724,00
35
118,76
21
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
12
-
-
-
Neproductiv
Extravilan
223,00
12
40,72
22
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
9
36
-
-
Arabil
Extravilan
1.873,00
12
40,72
23
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
8
32/102
63197
63197
Arabil
Extravilan
313,00
41
139,11
24
Iași
Mircești
Halandut Petru, Halandut Maria, Halandut Francisc, Halandut Elena, Halandut Lucica, Halandut Iosif, Halandut Ieromin
8
32/19
63191
63191
Arabil
Extravilan
349,00
47
159,47
25
Iași
Mircești
Bordea Vasile
8
32/17
63193
63193
Arabil
Extravilan
182,00
22
74,65
26
Iași
Mircești
Disca Francisca
8
32/17
63186
63186
Arabil
Extravilan
187,00
19
64,47
27
Iași
Mircești
Costache Gabriela, Mihai Iliana, Martin Iosif, Costache Maria, Costache Patricia, Costache Gabriel
8
32/14
63185
63185
Arabil
Extravilan
390,00
26
88,22
28
Iași
Mircești
Rediu Ioja
8
32/11
63184
63184
Arabil
Extravilan
913,00
12
40,72
29
Iași
Mircești
Gabor Gheorghe
8
26/13,32/13
62188
62188
Arabil
Extravilan
2.500,00
1
3,39
30
Iași
Mircești
Mihai Vasile
8
32/3
62189
62189
Arabil
Extravilan
952,00
13
44,11
31
Iași
Mircești
Giurgea Vasile
8
32/7
62190
62190
Arabil
Extravilan
2.500,00
97
329,12
32
Iași
Mircești
Lungu Veroana, Herciu Maria, Lungu Maria, Lungu Angela, Lungu Valerian, Lungu Francisc
8
32/1
62191
62191
Arabil
Extravilan
2.434,00
119
403,77
33
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
8
32/101
62192
62192
Arabil
Extravilan
2.936,00
129
437,70
34
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
8
30/100, 31/100, 32/100
62193
62193
Pășune
Extravilan
19.888,00
328
891,18
35
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești (înscriere provizorie) - domeniu privat
8
30/100, 31/100, 32/100
62193
62193
Pășune
Extravilan
19.888,00
279
758,04
36
Iași
Hălăucești
Guțulescu Anca
-
-
63187
63187
Arabil
Extravilan
340000
223
634,88
37
Iași
Hălăucești
Guțulescu Anca
-
-
63185
63185
Arabil
Extravilan
200000
124
353,03
38
Iași
Hălăucești
Guțulescu Anca
-
-
63187
63187
Arabil
Extravilan
340000
28
79,72
39
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
-
171
-
-
Neproductiv
Extravilan
5.173,00
3
8,54
40
Iași
Hălăucești
Alexandrescu Vlad Tudor, Vianu Stefan Tudor
6
19/3
63642
63642
Arabil
Extravilan
288676
56
159,43
41
Iași
Hălăucești
Alexandrescu Vlad Tudor, Vianu Stefan Tudor
6
19/3
63642
63642
Arabil
Extravilan
288676
149
424,20
42
Iași
Hălăucești
Alexandrescu Vlad Tudor, Vianu Stefan Tudor
6
19/3
63643
63643
Arabil
Extravilan
134524
235
669,05
43
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
6
21/5
-
-
Arabil
Extravilan
110526
187
532,39
44
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
4
15
Arabil
Extravilan
252909
198
563,71
45
Iași
Hălăucești
Alexandrescu Vlad Tudor, Vianu Stefan Tudor
6
19/3
63643
63643
Arabil
Extravilan
134524
261
743,07
46
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
6
21/5
-
-
Arabil
Extravilan
110526
445
1.266,92
47
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
9
31
-
-
Arabil
Extravilan
21.608,00
403
1.147,34
48
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
9
31
-
-
Arabil
Extravilan
34.033,00
152
432,74
49
Iași
Hălăucești
Gurgu Andrei, Gurgu Elisabeta
9
31
61417
61417
Arabil
Extravilan
900,00
1
2,85
50
Iași
Hălăucești
Zapodeanu Anton, Zapodeanu Alin Leonard, Zapodeanu Cezara Valentina
18
87/78
61361
61361
Arabil
Extravilan
9.000,00
135
384,35
51
Iași
Hălăucești
Zapodeanu Cezara Valentina
18
87/122
60997
60997
Arabil
Extravilan
10.000,00
417
1.187,20
52
Iași
Hălăucești
Zapodeanu Anton, Zapodeanu Alin Leonard, Zapodeanu Cezara Valentina
18
87/78
61361
61361
Arabil
Extravilan
9.000,00
49
139,50
53
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
18
-
-
-
Arabil
Extravilan
1.016,00
161
458,37
54
Iași
Hălăucești
UAT Hălăucești (înscriere provizorie) - domeniu privat
17/1
85/1
-
-
Arabil
Extravilan
83.629,00
161
458,37
55
Iași
Mogoșești-Siret
Cimpeanu Gheorghe
20
209/1
62892
62892
Arabil
Extravilan
2.338,00
6
17,08
56
Iași
Mogoșești-Siret
Nistor Constantin, Nistor Dumitru, Nistor Ion, Nistor Aurel, Nistor Gheorghe, Nistor Costache, Nistor Mihai, Ursu Maria, Gradinaru Ana, Bortas Vasile
20
209/1/15
62899
62899
Arabil
Extravilan
2.185,00
65
185,06
57
Iași
Mogoșești-Siret
Jufa Tereza, Jufa Adina-Mariana, Jufa Paul, Tirsi Cristina, Leahu Iuliana, Popovici Georgiana
20
209/1/13
62902
62902
Arabil
Extravilan
653,00
32
91,10
58
Iași
Mogoșești-Siret
Jufa Ioan
20
209/17
63024
63024
Arabil
Extravilan
344,00
18
51,25
59
Iași
Mogoșești-Siret
UAT Comuna Mogoșești-Siret (înscriere provizorie) - domeniu privat
20
180/3
62905
62905
Arabil
Extravilan
2.191,00
118
335,95
60
Iași
Mogoșești-Siret
UAT Comuna Mogoșești-Siret (înscriere provizorie) - domeniu privat
20
209/1
62910
62910
Arabil
Extravilan
1.471,00
70
199,29
61
Iași
Mogoșești-Siret
UAT Comuna Mogoșești-Siret (înscriere provizorie) - domeniu privat
20
209/1
62913
62913
Arabil
Extravilan
1.868,00
62
176,51
62
Iași
Mogoșești-Siret
Iacob Mihai
20
209/1
62916
62916
Arabil
Extravilan
2.691,00
93
264,77
63
Iași
Mogoșești-Siret
Iacob Catinca, Iacob Elena, Iacob Gheorghe
20
209/1
62928
62928
Arabil
Extravilan
5.848,00
238
677,59
64
Iași
Mogoșești-Siret
Neculai Gheorghe
20
209/1
62937
62937
Arabil
Extravilan
15.917,00
124
353,03
65
Iași
Mogoșești-Siret
Codreanu Nuța
17
209/1
70636
70636
Arabil
Extravilan
2.690,00
131
372,96
66
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
5/1
20/1
-
-
Arabil
Extravilan
32.685,00
40
113,88
67
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
5/1
20/1
-
-
Arabil
Extravilan
9.395,00
40
113,88
68
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
5/1
20/1
-
-
Arabil
Extravilan
3.876,00
40
113,88
69
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Burlacu Gheorghe
5/1/4
22/1/4/4
-
-
Arabil
Extravilan
2.524,00
118
335,95
70
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Banila Ion
5/1/4
22/1/4/3
-
-
Arabil
Extravilan
2.000,00
119
338,79
71
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Boboc Vasile
5/1/4
22/1/4/2
-
-
Arabil
Extravilan
2.539,00
116
330,25
72
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Iacob Laurentiu Gheorghita
5/1/4
22/1/4/1
61540
61540
Arabil
Extravilan
12.500,00
352
1.002,14
73
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Alecu
19
157/1/85
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
4
11,39
74
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Luca Antip Trifan
19
157/1/86
-
-
Arabil
Extravilan
1.720,00
18
51,25
75
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
19
157/1/87
-
-
Arabil
Extravilan
1.720,00
41
116,73
76
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ratoi Costache
20
159/1/14
-
-
Arabil
Extravilan
1.800,00
2
5,69
77
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ratoi Neculai
20
159/1/15
-
-
Arabil
Extravilan
10.000,00
64
182,21
78
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Bran Taranu Iordache
20
159/1/16
-
-
Arabil
Extravilan
6.300,00
41
116,73
79
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Constantin
20
159/1/17
-
-
Arabil
Extravilan
4.087,00
30
85,41
80
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
20
159/1/18/2
-
-
Arabil
Extravilan
3.091,00
22
62,63
81
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Neculai
20
159/1/18/1
-
-
Arabil
Extravilan
1.909,00
15
42,71
82
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
20
159/1/19
-
-
Arabil
Extravilan
3.344,00
30
85,41
83
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Gheorghe
20
159/1/20
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
42
119,57
84
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Ion
20
159/1/21
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
37
105,34
85
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Mihai
20
159/1/22
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
28
79,72
86
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Tarpescu Neculai
20
159/1/23
-
-
Arabil
Extravilan
7.200,00
33
93,95
87
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Tarpescu Mihai
20
159/1/24
-
-
Arabil
Extravilan
7.700,00
56
159,43
88
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Bulea Iordache Elisabeta
20
159/1/9
-
-
Arabil
Extravilan
10.000,00
3
8,54
89
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ermolai Antonie Eftenie
20
159/1/10
-
-
Arabil
Extravilan
10.000,00
19
54,09
90
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Marghioala
20
159/1/11
-
-
Arabil
Extravilan
10.000,00
28
79,72
91
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Amariei Costache
20
159/1/12
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
26
74,02
92
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Coman Neculai
20
159/1/13
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
32
91,10
93
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ratoi Costache
20
159/1/14
-
-
Arabil
Extravilan
1.800,00
13
37,01
94
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ratoi Neculai
20
159/1/15
-
-
Arabil
Extravilan
10.000,00
50
142,35
95
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Bran Taranu Iordache
20
159/1/16
-
-
Arabil
Extravilan
6.300,00
38
108,19
96
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Constantin
20
159/1/17
-
-
Arabil
Extravilan
4.087,00
24
68,33
97
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
20
159/1/18/2
-
-
Arabil
Extravilan
3.091,00
12
34,16
98
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Asofiei Neculai
20
159/1/18/1
-
-
Arabil
Extravilan
1.909,00
5
14,24
99
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
20
159/1/19
-
-
Arabil
Extravilan
3.344,00
9
25,62
100
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Gheorghe
20
159/1/20
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
13
37,01
101
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Ion
20
159/1/21
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
10
28,47
102
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Mancut Mihai
20
159/1/22
-
-
Arabil
Extravilan
5.000,00
3
8,54
103
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Tarpescu Neculai
20
159/1/23
-
-
Arabil
Extravilan
7.200,00
19
54,09
104
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Tarpescu Mihai
20
159/1/24
-
-
Arabil
Extravilan
7.700,00
22
62,63
105
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Calugareanu Gheorghe
20
159/1/25
-
-
Arabil
Extravilan
3.800,00
11
31,32
106
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ionel Alecu
20
159/1/26
-
-
Arabil
Extravilan
3.600,00
10
28,47
107
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ancuta Dumitru
20
159/1/27
-
-
Arabil
Extravilan
7.400,00
13
37,01
108
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Vanga Alecu Gheorghe
20
159/1/45
-
-
Arabil
Extravilan
8.163,00
21
59,79
109
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Nechifor Mihai
20
159/1/46
-
-
Arabil
Extravilan
7.269,00
23
65,48
110
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Butnaru Maria
20
159/1/47/1
-
-
Arabil
Extravilan
6.468,00
32
91,10
111
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Boboc Ioan
20
159/1/47/2
-
-
Arabil
Extravilan
8.530,00
5
14,24
112
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
19
157/3
-
-
Arabil
Extravilan
20.673,00
153
435,59
113
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Caprian Gavril, Caprian Petru, Grecu Dorin
15
117/3/18
-
-
Arabil
Extravilan
14.283,00
14
39,86
114
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Avadanii Vasile
15
117/3/19
-
-
Arabil
Extravilan
2.421,00
5
14,24
115
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Galan Efimia
15
117/3/20
-
-
Arabil
Extravilan
7.500,00
18
51,25
116
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
15
117/3/20
-
-
Arabil
Extravilan
15.000,00
10
28,47
117
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Bonte Luminita-Marinica
15
117/3/32
61115
61115
Arabil
Intravilan
5.000,00
1
27,13
118
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Coman Vasile
15
117/1/3
-
-
Arabil
Intravilan
568,00
1
27,13
119
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Aulinei Ilie, Aulinei Ana
15
1A [117/1/2]
61472
61472
Arabil
Intravilan
10.000,00
11
373,09
120
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
15
A117/1/3
-
-
Arabil
Intravilan
7.820,00
25
678,28
121
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Stahei Mina
15
117/2/37
-
-
Arabil
Intravilan
3.244,00
10
271,31
122
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Anica Spiridon Voicu
15
117/2/36
-
-
Arabil
Intravilan
6.487,00
25
678,28
123
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Macovei Constantin
15
117/2/35
-
-
Arabil
Intravilan
6.487,00
42
1.139,50
124
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Timofte Ilie
15
117/2/34
-
-
Arabil
Intravilan
1.557,00
5
135,66
125
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Anica Spiridon Voicu
15
117/2/36
-
-
Arabil
Extravilan
6.487,00
9
25,62
126
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Anica Spiridon Voicu
15
117/2/36
-
-
Arabil
Extravilan
6.487,00
8
22,78
127
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Macovei Constantin
15
117/2/35
-
-
Arabil
Extravilan
6.487,00
35
99,65
128
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Macovei Constantin
15
117/2/35
-
-
Arabil
Intravilan
6.487,00
7
189,92
129
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Timofte Ilie
15
117/2/34
-
-
Arabil
Intravilan
1.557,00
17
461,23
130
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Timofte Constantin
15
117/2/33
-
-
Arabil
Intravilan
1.280,00
15
406,97
131
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Botez Cristina
15
117/2/28
61145
61145
Arabil
Intravilan
1.304,00
43
1.166,63
132
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Enache Constantin
15
117/2/31
-
-
Arabil
Intravilan
5.496,00
45
1.220,90
133
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
15
117
-
-
Arabil
Extravilan
6.487,00
45
128,12
134
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
15
117
-
-
Arabil
Extravilan
1.620,00
9
25,62
135
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
15
117
-
-
Arabil
Extravilan
4.864,00
10
28,47
136
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
65/1
602
-
-
Arabil
Extravilan
581,00
74
210,68
137
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Talpau Sava
81
698/1/115
-
-
Arabil
Extravilan
2.666,00
49
139,50
138
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
81
698/1/116
-
-
Arabil
Extravilan
2.422,00
86
244,84
139
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Popescu Constantin
81
698/1/113
-
-
Arabil
Extravilan
2.267,00
6
17,08
140
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Amariei Neculai
81
689/1/94/2
-
-
Arabil
Extravilan
3.772,00
97
276,16
141
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Aulienii Eugenia
66/3
610/3
-
-
Arabil
Extravilan
2.778,00
199
566,55
142
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Moroi Elena
66/1
610/3/124
-
-
Arabil
Extravilan
3.826,00
295
839,87
143
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Slavnic Irina, Parapont Ioan, Ermolai Mariana, Parapont Nicușor, Parapont Emilian
66/1
610/3/124
-
-
Arabil
Extravilan
939,00
187
532,39
144
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Stefan Marius Beneamin
83/1
705/1/119
61123
61123
Arabil
Extravilan
5.819,00
3
8,54
145
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/62
-
-
Arabil
Extravilan
3.255,00
4
11,39
146
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Poleac Elena, Ghimici Maria
83/1
705/1/61
-
-
Arabil
Extravilan
4.671,00
6
17,08
147
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/60
-
-
Arabil
Extravilan
4.688,00
5
14,24
148
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/59/2
-
-
Arabil
Extravilan
1.254,00
1
2,85
149
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/59/3
-
-
Arabil
Extravilan
763,00
1
2,85
150
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ivan Elena
83
705/1/59/1
-
-
Arabil
Extravilan
1.256,00
1
2,85
151
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/58
-
-
Arabil
Extravilan
4.716,00
4
11,39
152
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/57
-
-
Arabil
Extravilan
4.742,00
3
8,54
153
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Pîrlea Constantin
83/1
705/1/56
-
-
Arabil
Extravilan
3.425,00
3
8,54
154
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Prisacaru Anica, Oloeru Maria, Olaru Ana-Maria
83/1
705/1/55
-
-
Arabil
Extravilan
1.103,00
1
2,85
155
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/54
-
-
Arabil
Extravilan
4.755,00
5
14,24
156
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Sobaru Pamfil
83/1
705/1/53
-
-
Arabil
Extravilan
15.857,00
27
76,87
157
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Sobaru Pamfil
83/1
705/1/52
-
-
Arabil
Extravilan
4.785,00
11
31,32
158
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/51/1
-
-
Arabil
Extravilan
4.037,00
10
28,47
159
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Sobaru Jean
83/1
705/1/51
-
-
Arabil
Extravilan
2.390,00
6
17,08
160
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Ivan Constantin
83
705/17
-
-
Arabil
Extravilan
4.876,00
8
22,78
161
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Popescu Mihai, Popescu Vasile, Cozma Elena, Gafton Aglaia
83/1
705/1/81
-
-
Arabil
Extravilan
410,00
45
128,12
162
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Merisca Elena, Alexa Maria
83/1
705/1/80
-
-
Arabil
Extravilan
624,00
53
150,89
163
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/79
-
-
Arabil
Extravilan
209,00
19
54,09
164
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Diaconu Sorel
83/1
705/1/78
-
-
Arabil
Extravilan
4.120,00
431
1.227,06
165
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/77
-
-
Arabil
Extravilan
5.007,00
90
256,23
166
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
83
705/1/79
-
-
Arabil
Extravilan
327,00
24
68,33
167
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Merisca Elena, Alexa Maria
83/1
705/1/80
-
-
Arabil
Extravilan
967,00
74
210,68
168
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Popescu Mihai, Popescu Vasile, Cozma Elena, Gafton Aglaia
83/1
705/1/81
-
-
Arabil
Extravilan
584,00
70
199,29
169
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Proprietar neidentificat*)
96
772/46
-
-
Arabil
Extravilan
77.225,00
36
102,49
170
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Hugianu Rares Eduard, Hugianu Ecaterina-Geanina
21
165/5/64
63318
63318
Arabil
Extravilan
32.500,00
130
370,11
171
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Perju Veronica
21
165/4/77
61579
61579
Arabil
Extravilan
5.000,00
34
96,80
172
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Godeanu Ana
21
165/1
60724
60724
Arabil
Extravilan
167900
97
276,16
173
Iași
Stolniceni-Prăjescu
Societatea Comercială AA Agriculture Farm - S.R.L.
97
774/3
60902
60902
Arabil
Extravilan
412408
63
179,36
174
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
45
1124/20
-
-
Arabil
Extravilan
138,00
3
20,36
175
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
45
1124/20
-
-
Arabil
Intravilan
138,00
16
759,82
176
Iași
Pașcani
Constantin Maria, Ilascu Ileana, Nicu Maranda, Constantin Ion
45
1124/31/1
-
-
Arabil
Intravilan
46,00
18
854,80
177
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/5/31
-
-
Arabil
Extravilan
1.207,00
11
74,65
178
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/5/32
-
-
Arabil
Extravilan
1.167,00
14
95,00
179
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
858/5/20
-
-
Arabil
Extravilan
39,00
17
115,36
180
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
858/5/21
-
-
Arabil
Extravilan
128,00
16
108,58
181
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
858/5/22
-
-
Arabil
Extravilan
269,00
41
278,23
182
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
858/5/23
-
-
Arabil
Extravilan
1.033,00
141
956,83
183
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
858/5/24
-
-
Arabil
Extravilan
771,00
67
454,66
184
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/5/66
-
-
Arabil
Extravilan
13.121,00
78
529,31
185
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/3/75
-
-
Arabil
Extravilan
1.763,00
30
203,58
186
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/3/76
-
-
Arabil
Extravilan
1.976,00
23
156,08
187
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/3/77
-
-
Arabil
Extravilan
8.246,00
32
217,15
188
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
28
857/5/66
-
-
Arabil
Extravilan
837,00
133
902,54
189
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/19
-
-
Arabil
Extravilan
5.505,00
14
95,00
190
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/20
-
-
Arabil
Extravilan
4.978,00
151
1.024,69
191
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/21
-
-
Arabil
Extravilan
2.273,00
69
468,23
192
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/22
-
-
Arabil
Extravilan
2.127,00
80
542,88
193
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/23
-
-
Arabil
Extravilan
4.353,00
192
1.302,91
194
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/24
-
-
Arabil
Extravilan
2.570,00
43
291,80
195
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/26
-
-
Arabil
Extravilan
2.074,00
36
244,30
196
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/27
-
-
Arabil
Extravilan
2.860,00
26
176,44
197
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858/5/28
-
-
Arabil
Extravilan
2.396,00
4
27,14
198
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858
-
-
Arabil
Extravilan
267195
169
1.146,83
199
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
29
858
-
-
Arabil
Extravilan
267195
739
5.014,85
200
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
22
802/16/1
-
-
Arabil
Extravilan
1.132,00
25
169,65
201
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani (înscriere provizorie) - domeniu privat
22
53,46666667
-
-
Arabil
Extravilan
1.514,00
6
40,72
202
Iași
Pașcani
Vârlan Gheorghe
22
802/36/1/1
Arabil
Extravilan
1.367,00
21
142,51
203
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani - domeniu privat
22
802/36
Arabil
Extravilan
1.475,00
123
834,68
204
Iași
Pașcani
Bejenariu Oana Mariana
22
802/35
62677
62677
Arabil
Extravilan
1.348,00
151
1.024,69
205
Iași
Pașcani
Casandra Elena
22
802/34
62676
62676
Arabil
Extravilan
1.242,00
156
1.058,62
206
Iași
Pașcani
Moraru Zîna
22
802/33
62675
62675
Arabil
Extravilan
1.175,00
165
1.119,69
207
Iași
Pașcani
Pantazi Dumitru
22
802/12
Arabil
Extravilan
1.142,00
181
1.228,27
208
Iași
Pașcani
Pantazi Viorica
22
802/2/11
Arabil
Extravilan
3.477,00
828
5.618,81
209
Iași
Pașcani
Pantazi Dumitru, Pantazi Viorica
22
802/2/10
64471
64471
Arabil
Extravilan
7.724,00
2.053
13.931,66
210
Iași
Pașcani
Ionescu Corina-Magdalena, Ionescu Iulian, Bunduc Mihaela
22
802/9
62673
62673
Arabil
Extravilan
3.058,00
783
5.313,44
211
Iași
Pașcani
Pantazi Bogdan Danut, Pantazi Zanet Alexandra
22
802/8
62672
62672
Arabil
Extravilan
7.777,00
592
4.017,31
TOTAL
22.075
101.679,42
*) Pentru toate pozițiile în care la coloana „Numele și prenumele proprietarului/deținătorului imobilului“ se regăsește mențiunea „Proprietar neidentificat“, astfel cum reiese din evidențele unităților administrativ-teritoriale, numele proprietarilor/deținătorilor vor fi identificate ulterior, în vederea completării documentațiilor necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de expropriere în condițiile legii.
Anexa 3 LISTA
cuprinzând imobilul proprietate publică a statului situat pe amplasamentul suplimentar, necesar pentru
relocarea utilităților, care face parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de
interes național „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, aflat pe raza localității Hălăucești din județul Iași
Nr. crt.
Județul
Unitatea administrativ-teritorială
Denumirea proprietarului/deținătorului dreptului de administrare
Număr MF
Tarlaua
Parcela
Nr. cad./topo
Nr. cărții funciare
Categoria de folosință
Intravilan/ Extravilan
Suprafața totală a terenului
(mp)
Suprafața supusă transferului
(mp)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
1
Iași
Hălăucești
Statul român - în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.
147838 - parțial
25, 57
DF413, PDPP412, PDPP409, NGL 406
60894
60894
Căi ferate
Extravilan
128.242,00
240,00
TOTAL
(mp)
240,00
Anexa 4 LISTA
cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, situate pe
amplasamentul suplimentar, necesar pentru relocarea utilităților, care fac parte din coridorul de
expropriere al lucrării de utilitate publică „Autostrada Bacău-Pașcani“, lot 3, situate pe raza
localităților Mircești, Hălăucești, Mogoșești-Siret, Stolniceni-Prăjescu și Pașcani din județul Iași
Nr. crt.
Județul
Unitatea administrativ-teritorială
Denumirea proprietarului/deținătorului dreptului de administrare
Tarlaua
Parcela
Nr. cad./topo
Nr. cărții funciare
Categoria de folosință
Intravilan/ Extravilan
Suprafața totală a terenului
(mp)
Suprafața supusă transferului
(mp)
0
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
1
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești
-
De 84
-
-
Drum
Extravilan
2.757,00
21,00
2
Iași
Mircești
UAT Comuna Mircești
-
De 84
-
-
Drum
Extravilan
2.757,00
22,00
3
Iași
Hălăucești
UAT Comuna Hălăucești
-
403; tronson 1
63795
63795
Drum
Extravilan
4.752,00
205,00
4
Iași
Hălăucești
UAT Comuna Hălăucești
-
403; tronson 2
63796
63796
Drum
Extravilan
2.840,00
52,00
5
Iași
Hălăucești
UAT Comuna Hălăucești
-
403; tronson 5
63799
63799
Drum
Extravilan
4.210,00
70,00
6
Iași
Hălăucești
UAT Comuna Hălăucești
-
De 18
-
-
Drum
Extravilan
8.880,00
60,00
7
Iași
Mogoșești-Siret
UAT Comuna Mogoșești-Siret
-
-
69326
69326
Drum
Intravilan
3.645,00
49,00
8
Iași
Stolniceni-Prăjescu
UAT Comuna Stolniceni-Prăjescu
5
-
-
-
Drum
Extravilan
3.325,00
66,00
9
Iași
Stolniceni-Prăjescu
UAT Comuna Stolniceni-Prăjescu
5
De 158
-
-
Drum
Extravilan
6.050,00
20,00
10
Iași
Stolniceni-Prăjescu
UAT Comuna Stolniceni-Prăjescu
5
De 158
-
-
Drum
Extravilan
6.050,00
20,00
11
Iași
Stolniceni-Prăjescu
UAT Comuna Stolniceni-Prăjescu
5
De 158
-
-
Drum
Extravilan
1.065,00
4,00
12
Iași
Stolniceni-Prăjescu
UAT Comuna Stolniceni-Prăjescu
-
Dc 108
-
-
Drum
Extravilan
511,00
64,00
13
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani
-
989,14,1121
66281
66281
Drum
Intravilan
52.112,00
11,00
14
Iași
Pașcani
UAT Municipiul Pașcani
-
DE 836
-
-
Drum
Extravilan
1.711,00
13,00
TOTAL
(mp)
677,00
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.