Decizia nr. 196/2000

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Cristina Radu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 385^3 alin. 2 teza întâi, raportate la art. 363 alin. 3 teza a doua a primei fraze, coroborate cu prevederile art. 310 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de către Iustinian Minculescu în Dosarul nr. 535/2000 al Tribunalului Arges - Secția penală.

La apelul nominal răspunde avocatul Gheorghe Ionescu, pentru Iustinian Minculescu, lipsind Florian Tuca, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicita admiterea excepției de neconstituționalitate, sustinand ca textele criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și ale art. 24 privind garantarea dreptului la apărare. Se arata ca părții care a fost prezenta la dezbateri, însă din cauza amânării pronunțării nu a mai fost prezenta la pronunțare, ar trebui sa i se comunice o copie de pe dispozitivul hotărârii, termenul de exercitare a căilor de atac curgand astfel de la comunicare, sau ar trebui citata la pronunțarea hotărârii.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, cu motivarea ca necitarea părților la pronunțare și curgerea termenului de exercitare a căilor de atac de la pronunțare, în situația amânării pronunțării, nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și nu restrang dreptul la apărare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, observa următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 535/2000, Tribunalul Arges - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 385^3 alin. 2 teza întâi, raportate la art. 363 alin. 3 teza a doua a primei fraze, coroborate cu prevederile art. 310 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Iustinian Minculescu, recurent-inculpat în recursul declarat împotriva Sentinței penale nr. 77 din 16 februarie 2000 a Judecătoriei Curtea de Arges.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textele criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 24 din Constituție. În opinia autorului excepției, părțile pentru care pronunțarea hotărârii s-a amânat, fără culpa lor, și care nu au fost citate la termenul fixat pentru pronunțare sunt supuse unui tratament juridic diferențiat, discriminatoriu, față de părțile care au putut afla rezultatul deliberării în aceeași zi în care a avut loc dezbaterea. Pe de altă parte, se arata în continuare, nici o dispoziție legală nu obliga instanțele de judecată să facă apelul și sa menționeze prezenta părților la pronunțare. În susținerea îngrădirii exercițiului dreptului la apărare se precizează ca partea lipsa la pronunțare, "neputând afla în timp util rezultatul judecații, nu poate exercita în termen legal calea de atac a apelului sau a recursului, în acest fel hotărâri judecătorești poate nelegale și netemeinice rămân definitive, cu consecințele de rigoare".

Tribunalul Arges - Secția penală, exprimandu-și opinia, în conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciază ca normele procedurale criticate nu contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și celor ale art. 24 din Constituție, întrucât dispozițiile art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea se pronunța în ședința publică, sunt de natura sa garanteze respectarea drepturilor procesuale și constituționale ale tuturor părților în procesul penal. Nici dispoziția privind necitarea părților la pronunțare - arata instanța - nu poate fi privită ca fiind neconstitutionala, deoarece partea căreia i s-a amânat pronunțarea afla acest lucru în aceeași zi, cu ocazia pronunțării în ședința publică a celorlalte hotărâri, iar necomunicarea copiei de pe dispozitiv nu contravine dispozițiilor art. 360 din Codul de procedură penală, care indica expres persoanele cărora li se comunică hotărârea.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca textele legale atacate sunt constituționale; la pronunțare părțile nu sunt citate datorită anunțării în ședința publică, la încheierea dezbaterilor, a amanarilor și a datei pronunțării, astfel încât părțile sunt considerate ca au luat termen în cunoștința. În plus, indiferent dacă au fost sau nu prezente la dezbateri, părțile au acces liber la dosar și la registrele instanței privitoare la activitatea de judecată, putând lua cunoștința de faza în care se afla dosarul. Este necesar, se arata în continuare, a fi facuta distincție între dreptul constituțional la apărare și dreptul de exercitare a căilor de atac. În acest sens se apreciază ca dispozițiile art. 385^3 alin. 2 teza întâi, raportate la dispozițiile art. 363 alin. 3 teza a doua a primei fraze, sunt în strânsă legătură cu art. 128 din Constituție, și nu cu art. 24. Dispozițiile constituționale ale art. 128 fac "trimitere la lege în ceea ce privește exercitarea căilor de atac".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții din Codul de procedură penală:

- Art. 385^3 alin. 2 teza întâi: "Dispozițiile art. 363-365 privind data de la care curge termenul, [...] caii de atac se aplică în mod corespunzător.";

- Art. 363 alin. 3 teza a doua a primei fraze: "Pentru partea care a fost prezenta la dezbateri sau la pronunțare, termenul curge de la pronunțare.";

- Art. 310 alin. 2 teza întâi: "La pronunțarea hotărârii părțile nu se citeaza".

Normele constituționale invocate de autorul excepției ca fiind incalcate sunt următoarele:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat".

Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea observa ca autorul excepției are în vedere ipoteza în care una dintre părțile procesului penal este prezenta la dezbatere, dar lipsește la pronunțarea hotărârii, amânată la alt termen, ulterior zilei în care a avut loc dezbaterea, termen pentru care nu mai este citata. Susține ca, într-o asemenea situație, partea respectiva suferă un tratament juridic inegal, dezavantajos, în comparatie cu partea căreia hotărârea i s-a dat în ziua dezbaterii și a fost prezenta la pronunțare, întrucât în ambele situații termenul de apel sau de recurs curge de la pronunțare. Sub un alt aspect, partea necitata și absenta la termenul de pronunțare amânat nu poate afla în timp util soluția data în cauza pentru a exercita căile legale de atac, fiindu-i astfel îngrădit exercițiul dreptului la apărare.

Examinând textele de lege criticate, Curtea nu poate retine încălcarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, înscris la art. 16 alin. (1) din Constituție. Ambele categorii de părți ale procesului penal pot exercita căile legale de atac în același termen și în aceleași condiții. Asadar nu tratamentul juridic este diferit, ci situația concretă în care se afla părțile: una, fiind prezenta la pronunțare, afla de îndată rezultatul deliberării, iar cealaltă, fiind lipsa la pronunțare, trebuie să depună diligente suplimentare pentru cunoașterea soluției și, poate, va avea mai puțin timp la dispoziție pentru a se hotărî dacă declara sau nu apel ori recurs, după caz.

Curtea constata ca aceste deosebiri ale situațiilor în care se afla diferite părți din proces, prezente sau lipsa la pronunțarea hotărârii, nu impun instituirea unui tratament juridic diferențiat. Partea prezenta la dezbateri nu se mai citeaza la pronunțare, întrucât ea, în mod real, poate afla data la care se va face pronunțarea. Potrivit dispozițiilor art. 306 din Codul de procedură penală hotărârea se pronunța de îndată după încheierea dezbaterilor, deliberarea și pronunțarea putând fi amânate pentru motive temeinice cel mult 15 zile. Este la libera opțiune a fiecărei părți dacă asteapta sau nu până la terminarea ședinței de judecată și a deliberării, pentru a afla imediat rezultatul. Amânarea deliberării și a pronunțării se dispune printr-o încheiere care este tot o hotărâre, ce se pronunța în ședința publică, în condițiile prevăzute la art. 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, fiecare dintre părțile prezente la dezbateri putând lua la cunoștința termenul la care se va pronunța hotărârea de rezolvare pe fond a cauzei.

Curtea nu poate retine, ca fiind întemeiate, nici susținerile autorului excepției, în sensul că dispozițiile legale criticate ingradesc exercițiul dreptului la apărare de către părțile procesului penal și ca încalcă astfel prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție. Exercitarea căilor de atac de către toate părțile procesului, ca parte componenta a dreptului la apărare, este prevăzută ca un act procesual în art. 128 din Constituție, potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". De asemenea, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".

Legea procesual penală, prin reglementarea condițiilor de exercitare a căilor de atac, inclusiv a termenelor și a momentului de la care acestea încep să curgă, nu restrânge pentru nici o parte exercițiul dreptului la apărare și nici al celui de declarare a apelului sau a recursului. Sub acest aspect Curtea constata ca toate părțile procesului penal au asigurata, în mod efectiv, posibilitatea de a cunoaște termenul la care se face deliberarea și pronunțarea hotărârii. Partea care, indiferent din ce motive, nu este prezenta la pronunțare dispune de numeroase posibilități de informare pentru a afla rezultatul deliberării în timp util în vederea exercitării căilor de atac, dacă o considera necesară. În cazul în care, din motive obiective, independente de voința și de culpa sa, nu a putut participa la dezbateri sau la pronunțare ori nu a putut exercita căile de atac în termen legal, drepturile părții respective sunt aparate prin dispozițiile art. 364 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen, dacă instanța de apel considera ca întârzierea a fost determinata de o cauza temeinica de împiedicare, iar cererea de apel a fost facuta în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile". Aceasta reglementare, potrivit dispozițiilor art. 385^3 alin. 2 din Codul de procedură penală, se aplică în mod corespunzător și în cazul recursului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin (2) din Constituție, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^3 alin. 2 teza întâi, raportate la art. 363 alin. 3, teza a doua a primei fraze, coroborate cu prevederile art. 310 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Iustinian Minculescu în Dosarul nr. 535/2000 al Tribunalului Arges-Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 octombrie 2000.