Metodologie · Guvernul

Metodologia din 31 august 2026

de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță, a criteriilor privind acordarea recompenselor financiare anuale, precum și a mecanismului de acordare a recompenselor financiare anuale pentru personalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală

prezumat în vigoare

Data actului
31 august 2026
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 731 din 31 august 2026
Citează
4 acte
Structură
16 articole · 14.550 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

HOTĂRÂREA nr. 685 din 31 august 2026 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 31 august 2026.

Aprobată prin

Articolul 1

(0)

Obiectul metodologiei

(1)

Prezenta metodologie reglementează modul de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță la nivelul structurilor organizatorice, criteriile și mecanismul de acordare a recompenselor financiare anuale, respectiv încadrarea personalului pe niveluri de recompensare aplicabile Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(2)

Prezenta metodologie nu instituie drepturi salariale permanente și nu afectează regimul juridic al evaluării anuale a performanțelor profesionale individuale, al răspunderii disciplinare, al incompatibilităților, al conflictelor de interese sau al procedurilor de integritate aplicabile personalului.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

Prezenta metodologie se aplică personalului din aparatul propriu și din structurile subordonate ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, denumită în continuare Agenția.

Articolul 3

Definiții

În înțelesul prezentei metodologii, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

a)

an de referință - anul calendaristic pentru care se evaluează performanța;

b)

structură organizatorică/evaluată - direcția generală, direcția, direcția generală regională a finanțelor publice,

administrația județeană a finanțelor publice, unitatea fiscală municipală/orășenească/comunală, serviciul și compartimentul pentru care se stabilesc indicatori-cheie de performanță;

c)

indicator-cheie de performanță - indicator măsurabil și verificabil prin care se cuantifică îndeplinirea unui obiectiv instituțional ori operațional al structurii evaluate, în conformitate cu prevederile

art. 3 lit. q)

din

anexa nr. 8 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

d)

țintă - nivelul numeric, procentual sau calitativ verificabil al indicatorului-cheie de performanță, stabilit pentru anul de referință;

e)

grad de îndeplinire - nivelul procentual de realizare a indicatorilor-cheie de performanță, calculat ca medie ponderată a procentelor de realizare aferente indicatorilor aplicabili structurii evaluate;

f)

nivel de recompensare - limita maximă individuală a recompensei financiare anuale, stabilită la nivelul 1, nivelul 2 sau nivelul 3;

g)

salariu de bază - suma de bani la care are dreptul lunar personalul Agenției plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, conform

art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;

h)

recompensă financiară anuală - sumă acordată o singură dată pe an, în condițiile legii și ale prezentei reglementări.

Articolul 4

(0)

Reguli generale de stabilire a indicatorilor-cheie de performanță

(1)

Indicatorii-cheie de performanță se stabilesc anual, pe structuri organizatorice, în corelare cu obiectivele strategice ale Agenției, cu atribuțiile din regulamentele de organizare și funcționare ale Agenției și cu programul anual de încasări, prin ordin al ministrului finanțelor.

(2)

Pentru fiecare indicator se stabilesc cel puțin denumirea, ținta, sursa datelor, periodicitatea raportării, structura responsabilă, formula de calcul și documentele justificative, după caz.

(3)

Indicatorii trebuie să fie calitativi și cantitativi, măsurabili, verificabili și să nu conducă la comportamente abuzive, la controale nejustificate, la afectarea disproporționată a contribuabililor sau operatorilor economici ori la diminuarea drepturilor persoanelor supuse activităților fiscale.

(4)

Indicatorii se stabilesc cu evitarea paralelismelor, a suprapunerii aceleiași activități în mai multe structuri și a dublării aceluiași rezultat în calculul recompenselor.

(5)

Măsurarea indicatorilor se realizează, de regulă, pe baza datelor existente în sistemele informatice puse la dispoziția Agenției de către Centrul Național pentru Informații Financiare, în evidențele oficiale, în rapoartele de activitate, în registrele de risc, în sistemele de management al documentelor, în actele de control, în situațiile financiar-contabile și în alte documente justificative verificabile.

Articolul 5

(0)

Gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie

de performanță ai structurii

(1)

Gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță ai structurii evaluate se exprimă procentual, ca medie ponderată a gradului de realizare a indicatorilor aplicabili.

(2)

Acordarea recompenselor financiare anuale este condiționată de realizarea gradului de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță.

Articolul 6

(0)

Condiții de eligibilitate

(1)

Recompensa financiară anuală se poate acorda personalului care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

a)

a avut raporturi de serviciu sau de muncă active în anul de referință;

b)

a contribuit la îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanță aplicabili structurii evaluate;

c)

a obținut la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale calificativul „foarte bine“ și „bine“, potrivit prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare;

d)

nu au fost constatate abateri de la normele de integritate și comportament potrivit legii;

e)

nu se află în una dintre situațiile de excludere prevăzute de lege.

(2)

Personalul care a avut raporturi de serviciu sau de muncă active doar pentru o parte a anului de referință poate beneficia de recompensă financiară anuală proporțional cu perioada efectiv lucrată, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

alin. (1) .

(3)

Recompensele financiare stabilite la

alin. (2)

nu se acordă personalului ale cărui raporturi de serviciu/muncă sunt supuse prevederilor

art. 513 alin. (1) lit. e)

și

l) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv

art. 50 lit. g) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

(4)

Recompensele financiare stabilite la

alin. (2)

nu se acordă personalului ale cărui raporturi de serviciu/muncă sunt supuse prevederilor

art. 517 alin. (1) , cu excepția

lit. d)

și

e) , din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , cu modificările și completările ulterioare, respectiv

art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 7

(0)

Sumele destinate recompenselor

(1)

Valoarea totală a recompenselor financiare anuale acordate într-un an calendaristic nu poate depăși plafonul prevăzut la

art. 2 din Legea nr. 164/2026

privind instituirea unui mecanism de recompensare a performanței pentru personalul autorităților administrației fiscale și vamale care funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor cu atribuții în colectarea veniturilor bugetului general consolidat, precum și pentru modificarea unor acte normative.

(2)

Sumele destinate recompenselor financiare anuale se stabilesc în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate anual cu această destinație în bugetul Agenției.

(3)

Recompensa financiară anuală se acordă o singură dată pe an, cu condiția realizării programului de încasări stabilit de Ministerul Finanțelor, după finalizarea evaluării anuale a performanțelor profesionale individuale, precum și după validarea gradului de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță.

Articolul 8

Nivelul 1 de recompensare financiară

Cuantumul recompenselor financiare anuale acordate individual personalului Agenției poate fi de nivel 1, respectiv maximum trei salarii de bază, pentru personalul de execuție și de conducere care exercită și coordonează următoarele activități:

a)

managementul riscurilor de neconformare fiscală;

b)

antifraudă fiscală;

c)

executare silită;

d)

emitere de acorduri de preț în avans și soluționare a procedurilor amiabile;

e)

atragerea răspunderii patrimoniale;

f)

managementul informației;

g)

evidență pe plătitor;

h)

registru contribuabili;

i)

monitorizarea veniturilor.

Articolul 9

Nivelul 2 de recompensare financiară

Cuantumul recompenselor financiare anuale acordate individual personalului Agenției poate fi de nivel 2, respectiv maximum două salarii de bază, pentru personalul de execuție și de conducere care exercită și coordonează următoarele activități:

a)

executare silită cazuri speciale;

b)

inspecție fiscală;

c)

verificarea situației fiscale personale;

d)

activitate juridică, alta decât cea prevăzută la

art. 8 lit. e) ;

e)

managementul resurselor umane și pregătire profesională.

Articolul 10

Nivelul 3 de recompensare financiară

Cuantumul recompenselor financiare anuale acordate individual personalului Agenției poate fi de nivel 3, respectiv maximum un salariu de bază, pentru personalul de execuție și de conducere care exercită și coordonează alte activități decât cele prevăzute la

art. 8

și

9 .

Articolul 11

Criteriile de acordare a recompenselor financiare anuale

Criteriile de acordare a recompenselor financiare anuale, în funcție de activitatea desfășurată și de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță specifici, către personalul aparatului propriu și al structurilor subordonate Agenției Naționale de Administrare Fiscală sunt următoarele:

a)

contribuția personală la încasarea de venituri la bugetul general consolidat;

b)

contribuția efectivă în activitatea de sechestrare a bunurilor, în vederea valorificării pentru recuperarea creanțelor sau confiscării, după caz;

c)

gradul de periculozitate și dificultate a acțiunilor desfășurate;

d)

contribuția adusă în desfășurarea activității specifice domeniului impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor venituri bugetare (cum ar fi: elaborare acte normative și proceduri în domeniul administrării fiscale, înregistrare, declarare, stabilire, evidență pe plătitor, control fiscal, colectarea creanțelor fiscale, asistență contribuabili, reprezentarea în fața instanțelor a intereselor organelor fiscale, recuperarea creanțelor fiscale în cadrul procedurii de insolvență, analiză de risc, reprezentarea intereselor statului/Agenției Naționale de Administrare Fiscală în fața instituțiilor/organismelor internaționale/europene și asigurarea participărilor la grupurile de lucru de la nivelul acestor organisme/instituții, asigurarea activității suport a agenției, fără a se limita la acestea);

e)

contribuția adusă în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, valorificarea, în timp cât mai scurt, a bunurilor confiscate și nedepășirea coeficientului de perisabilitate admis de norme;

f)

competența profesională dovedită și disponibilitatea la sarcini suplimentare în îndeplinirea obiectivelor instituției;

g)

frecvența, natura și dificultatea și valoarea constatărilor în activitatea de control;

h)

complexitatea procesului de constatare a abaterilor de la normele legale, potrivit legii.

Articolul 12

Reguli specifice

Personalul prevăzut la

art. 8-10

poate beneficia de recompensă financiară anuală numai dacă activitatea exercitată contribuie la îndeplinirea indicatorilor structurii evaluate și dacă sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate prevăzute de lege și de prezenta metodologie.

Articolul 13

(0)

Propunerile structurilor de acordare a recompenselor financiare anuale

(1)

Propunerile privind personalul care poate beneficia de recompensă financiară anuală se formulează de conducătorii structurilor evaluate.

(2)

Propunerea cuprinde cel puțin:

a)

indicatorii aplicabili structurii evaluate;

b)

gradul de îndeplinire a indicatorilor;

c)

nivelul de recompensare în care se încadrează structura/personalul structurii;

d)

contribuția individuală a personalului în realizarea indicatorilor-cheie de performanță stabiliți în cadrul structurii din care face parte;

e)

confirmarea inexistenței situațiilor de excludere;

f)

confirmarea încadrării în limita sumelor repartizate structurii evaluate.

Articolul 14

(0)

Aprobarea și plata

(1)

Recompensele financiare anuale se aprobă prin ordin al președintelui Agenției, în condițiile

art. 7 alin. (3) .

(2)

Plata recompenselor financiare anuale se realizează în cursul anului următor celui de referință, potrivit legii, și cu încadrarea în creditele bugetare aprobate.

Articolul 15

(0)

Protecția datelor și confidențialitatea

(1)

Prelucrarea datelor în aplicarea prezentei metodologii se realizează cu respectarea regimului informațiilor clasificate, secretului fiscal, secretului vamal, secretului de serviciu, normelor privind protecția datelor cu caracter personal și regulilor privind confidențialitatea documentelor.

(2)

Datele individuale utilizate pentru stabilirea recompenselor financiare anuale se folosesc exclusiv în scopul aplicării prezentei metodologii și al verificării legalității acordării drepturilor.

Articolul 16

Reguli tranzitorii

Mecanismul de recompensare anuală stabilit în baza prezentei metodologii are în vedere activitatea desfășurată începând cu anul de referință 2027.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.