Decretul nr. 82/1977
pentru ratificarea unor tratate internaționale
prezumat în vigoare
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Se ratifica Acordul pe termen lung de cooperare economică, industriala și tehnologică dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Finlanda, semnat la Helsinki la 3 septembrie 1976.
Ministerele și celelalte organe centrale, menționate în anexa*), vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor acestui acord.
------------------
*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.
Articolul 2
Se ratifica Acordul comercial dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Democrate Populare Laos și Acordul de cooperare economică și tehnico-științifică dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Democrate Populare Laos, semnate la București la 23 septembrie 1976.
Articolul 3
Se ratifica Acordul pe termen lung de cooperare economică, industriala și tehnica dintre Republica Socialistă România și Statele Unite ale Americii, semnat la București la 21 noiembrie 1976.
Articolul 4
Se ratifica Acordul dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Statelor Unite ale Americii cu privire la pescuitul în largul coastelor Statelor Unite, semnat la București la 23 noiembrie 1976.
Articolul 5
Se ratifica Acordul pe termen lung de colaborare economică, industriala, tehnologică și științifică dintre guvernul Republicii Socialiste România și Regatului Danemarcei, semnat la Copenhaga la 1 decembrie 1976.
Articolul 6
Se ratifica Acordul dintre Republica Socialistă România și Republica Austria privind promovarea, protecția și garantarea reciprocă a investițiilor, semnat la Viena la 30 septembrie 1976.
Articolul 7
Se ratifica Acordul dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Italiene privind promovarea și garantarea reciprocă a investițiilor de capital, semnat la București la 14 ianuarie 1977.
Articolul 8
Se ratifica Acordul pe termen lung privind schimburile comerciale și cooperarea economică, industriala și tehnologică dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Spaniei, semnat la București la 19 ianuarie 1977.
Articolul 9
Se ratifica Acordul dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind stabilirea și controlul aplicării regulilor de navigație, întreținerea și îmbunătățirea condițiilor de navigație în sectorul unde Dunarea constituie frontiera între cele doua state, semnat la Belgrad la 10 septembrie 1976.
Articolul 10
Se ratifica Acordul dintre Republica Socialistă România și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind modificarea și completarea Acordului dintre Republica Populara Română și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia privind realizarea și exploatarea Sistemului hidroenergetic și de navigație "Porțile de Fier", pe fluviul Dunarea, semnat la Belgrad la 10 septembrie 1976.
Articolul 11
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind reconstituirea, marcarea și întreținerea liniei de frontieră și a semnelor de frontieră, la frontiera de stat româno-iugoslava, semnată la Belgrad la 15 decembrie 1976.
Articolul 12
Se ratifica Convenția privind asistența judiciară în materie civilă, comercială și de statut personal dintre Republica Socialistă România și Republica Arabă Egipt, semnată la București la 7 august 1976.
Articolul 13
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe avere, semnată la București la 14 octombrie 1976.
Articolul 14
Se ratifica Convenția dintre Republica Socialistă România și Regatul Belgiei privind extrădarea și asistența judiciară în materie penală, semnată la București la 14 octombrie 1976.
Articolul 15
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Italiene pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit și pe avere și pentru prevenirea evaziunii fiscale și Protocolul adițional la aceasta convenție, semnate la București la 14 ianuarie 1977.
Articolul 16
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Franceze privind încurajarea, protejarea și garantarea reciprocă a investițiilor, încheiată la Paris la 16 decembrie 1976.
Articolul 17
Se ratifica Convenția dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Franceze privind asigurările sociale, încheiată la Paris la 16 decembrie 1976.
Articolul 18
Se ratifica înțelegerea intervenita la 12 noiembrie 1976, prin schimb de note, între Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Socialiste România și Ambasada Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste la București, privind punerea de acord a textelor, în limba română și în limba rusa, ale art. 59 din Tratatul dintre guvernul Republicii Populare Române și guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea și asistența mutuala în problemele de frontieră, semnat la București la 27 februarie 1961.
Articolul 19
Se accepta amendamentele la articolele 34 și 55, precum și la articolele 24 și 25, din Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, ratificată prin
Decretul nr. 51/1948 , amendamente adoptate la 22 mai 1973 și 17 mai 1976 de către a XXVI-a și, respectiv, a XXIX-a Adunare mondială a sănătății.
Articolul 20
Se accepta amendamentele la Convenția internationala pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, încheiată la Londra la 17 iunie 1960, la care Republica Socialistă România a aderat prin
Decretul nr. 773/1966 , amendamente adoptate prin Rezoluția A. 205 (VII) din 12 octombrie 1971 a Adunării Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale.
Articolul 21
Se accepta amendamentele la Convenția privind crearea Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale, încheiată la Geneva la 6 martie 1948, la care Republica Socialistă România a aderat prin
Decretul nr. 114/1965 , amendamente adoptate la cea de a V-a sesiune extraordinară și a IX-a sesiune ordinară ale Adunării Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale prin rezoluțiile A. 315 (ES. V) din 17 octombrie 1974 și A. 358 (IX) din 14 noiembrie 1975.
Articolul 22
Se ratifica Planul de colaborare în domeniul sănătății publice dintre Ministerul Sănătății al Republicii Socialiste România și Ministerul Sănătății Publice al Republicii Arabe Siriene, semnat la București la 29 iunie 1976.
NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele
Republicii Socialiste România
ACORD 03/09/1976
ACORD 23/09/1976
ACORD 23/09/1976
ACORD 21/11/1976
ACORD 23/11/1976
ACORD 01/12/1976
ACORD 30/09/1976
ACORD 14/01/1977
ACORD 19/01/1977
CONVENTIE 07/08/1976
CONVENTIE 14/10/1976
CONVENTIE 14/10/1976
CONVENTIE 14/01/1977
PROTOCOL 14/01/1977
CONVENTIE 16/12/1976
CONVENTIE 16/12/1976
INTELEGERE 12/11/1976
AMENDAMENTE
la Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, adoptate la a XXVI-a Adunare mondială a sănătății (22 mai 1973)
1. Se suprima din textul articolului 34 cuvintele "în fiecare an".
Articolul 34, astfel modificat, va avea următorul text:
"Directorul general va pregati și supune consiliului rapoartele financiare și previziunile bugetare ale organizației."
2. Se suprima din textul articolului 55 cuvintul "anual".
Articolul 55, astfel modificat, va avea următorul text:
"Directorul general pregătește și supune consiliului previziunile bugetare ale organizației. Consiliul examinează aceste previziuni bugetare și le supune Adunării sănătății împreună cu recomandările pe care le considera oportune."
AMENDAMENTE
la Constituția Organizației Mondiale a Sănătății, adoptate la a XXIX-a Adunare mondială a sănătății (17 mai 1976)
1. Textul articolului 24 se suprima și se înlocuiește prin:
"ART. 24
Consiliul este compus din 31 de persoane, desemnate din tot atitea state membre. Adunarea sănătății alege, ținînd seama de o repartiție geografică echitabila, statele chemate sa desemneze un delegat în consiliu, înțelegînd ca cel puțin 3 din acești membri trebuie să fie alesii din fiecare organizație regionala, în aplicarea art. 44. Fiecare din aceste state va trimite în consiliu o personalitate cu calificare tehnica în domeniul sănătății, care va putea fi însoțită de supleanți și de consilieri."
2. Textul articolului 25 se suprima și se înlocuiește prin:
"ART. 25
Acești membri sînt aleși pentru 3 ani și sînt reeligibili; totuși, din cei 11 membri aleși la prima sesiune a Adunării sănătății ulterioară intrării în vigoare a amendamentului la prezenta constituție, care mărește numărul membrilor consiliului de la 30 la 31, mandatul unui membru ales suplimentar va fi, dacă este necesar, redus la o durată mai scurta, astfel încît sa faciliteze alegerea a cel puțin unui membru din fiecare organizație regionala în fiecare an."
AMENDAMENTE
la Convenția internationala, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare, adoptate la 12 octombrie 1971 prin Rezoluția A.205 (VII) a sesiunii a șaptea a Adunării Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale
Adunarea,
recunoscind ca este cazul să se imbunatateasca ocrotirea vieții omenești pe mare,
considerind dispozițiile art. 16 i) din Convenția privind crearea Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale, care se referă la funcțiile adunării în ceea ce privește adoptarea de reguli relative la siguranța maritima,
considerind, în afară de aceasta, ca articolul IX din Convenția internationala, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare prevede procedurile pentru amendare care implica participarea organizației,
după ce a examinat diferite propuneri de amendamente la convenția sus-menționată ce fac obiectul recomandărilor adoptate de Comitetul securității maritime la sesiunile a 22-a și a 23-a și care au în vedere sa imbunatateasca siguranța navigației,
adopta amendamentele de mai jos la capitolele IV și V ale Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare:
a) se adauga la regula 2 a capitolului IV un nou paragraf h) al cărui text face obiectul anexei I a prezentei rezoluții;
b) se înlocuiesc, la regula 7, paragrafele a) și b) din capitolul IV cu un nou text, care face obiectul anexei II a prezentei rezoluții;
c) amendamentele la regula 9 paragrafele a) îi), h), k), l) și m) din capitolul IV, al căror text face obiectul anexei III a prezentei rezoluții;
d) amendamentele la regula 15, paragrafele a), d), g) și j) din capitolul IV, al căror text face obiectul anexei IV a prezentei rezoluții;
e) introducerea la capitolul IV a unei reguli noi 15 bis 1), al carei text face obiectul anexei V a prezentei rezoluții;
f) se înlocuiește regula 8 din capitolul V printr-o noua regula, al carei text face obiectul anexei VI a prezentei rezoluții.
Însărcinează pe secretarul general al organizației ca, în conformitate cu art. IX paragraful b) alin. i), sa comunice, spre aprobare, copii certificate după prezenta rezoluție și anexele sale tuturor guvernelor participante la Convenția internationala din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare și sa trimită exemplare tuturor membrilor organizației;
Invita toate guvernele interesate sa aprobe fiecare din aceste amendamente la o dată cît mai apropiată cu putinta.
Anexa 1 Amendament la Regula 2 a capitolului IV al Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Regula 2
Termeni și definiții
Se adauga un nou paragraf h), cu următorul text;
"h) Expresia autoalarma radiotelefonica înseamnă un receptor automat de alarma care intră în funcțiune datorită unui semnal de alarma radiotelefonica și care a fost aprobat."
Anexa 2 Amendamente la Regula 7 a capitolului IV al Convenției internaționale din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Regula 7
Servicii de ascultare radiotelefonica
Paragrafele a) și b) se înlocuiesc după cum urmează:
"a) Orice nava, dotată cu o statie radiotelefonica în conformitate cu regula 4 a prezentului capitol trebuie, pentru motive de siguranță, să aibă la bord cel puțin un operator radiotelefonist (care poate fi comandantul, un ofițer sau un membru al echipajului posedind un certificat de radiotelefonist) și să asigure atunci cînd este pe mare, o veghe permanenta pe frecventa radiotelefonica de pericol, la locul de unde nava este în mod obișnuit condusă, cu ajutorul unui receptor de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol, folosind un difuzor, un difuzor cu filtru sau o autoalarma radiotelefonica;
b) Orice nava, dotată cu o statie radiotelegrafica conform regulii 3 sau regulii 4 din prezentul capitol, trebuie să asigure, atunci cînd este pe mare, o veghe permanenta pe frecventa radiotelefonica de pericol, dintr-un loc pe care îl stabilește administrația, cu ajutorul unui receptor de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol, folosind un difuzor, un difuzor cu filtru sau o autoalarma radiotelefonica."
Anexa 3 Amendamente la Regula 9 a capitolului IV al Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Regula 9
Instalații radiotelegrafice
Se înlocuiește alineatul îi) al paragrafului a) după cum urmează:
"îi) Instalatia principala trebuie să cuprindă un emitator principal, un receptor principal, un receptor de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol și o sursa principala de energie."
Se adauga la paragraful h) un nou alineat iv), după cum urmează:
"iv) Receptorul de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol trebuie să fie reglat pe aceasta frecventa. El trebuie să fie prevăzut cu un filtru sau un dispozitiv permitind ca difuzorul să fie blocat în absenta semnalului de alarma radiotelefonica, dacă acesta este montat pe puntea de comanda.
Dispozitivul trebuie să poată fi ușor pus și scos din funcțiune și să poată fi folosit atunci cînd, după părerea comandantului, situația este astfel, încît menținerea ascultării ar compromite siguranța conducerii navei."
Se adauga un nou alineat v) la paragraful h), după cum urmează:
"v) 1) dacă este prevăzut un emitator radiotelefonic, acesta din urma trebuie să aibă un dispozitiv destinat sa producă automat un semnal de alarma radiotelefonica, conceput în asa fel, încît sa prevină orice declansare accidentala și să fie în conformitate cu dispozițiile paragrafului e) al Regulii 15 din prezentul capitol. Acest dispozitiv trebuie să poată fi scos din funcțiune în orice moment pentru a putea permite transmiterea imediata a unui mesaj de pericol;
2) trebuie să se ia măsuri pentru a verifica periodic pe alte frecvente decît frecventa radiotelefonica de pericol și cu ajutorul unei antene artificiale corespunzătoare, buna funcționare a dispozitivului automat destinat sa producă semnalul de alarma radiotelefonica."
Paragraful k) se înlocuiește cu următorul:
"k) Instalatia de rezerva trebuie să fie prevăzută cu o sursa de energie independenta de aceea de propulsie a navei și de rețeaua electrica a acesteia."
Se adauga la sfîrșitul actualului paragraf 1) următoarea fraza:
"Sursa de energie de rezerva trebuie să aibă o capacitate suficienta pentru a putea funcționa simultan, timp de minimum 6 ore, emitatorul de rezerva și instalatia pe unde metrice, dacă exista, afară de cazul cînd s-a prevăzut un comutator care permite numai funcționarea alternativa, a acestor instalații. Folosirea sursei de energie de rezerva pentru instalatia pe unde metrice trebuie să fie rezervată comunicațiilor de pericol, de urgenta și de siguranță. O alta soluție consta în a prevedea o sursa separată de energie de rezerva pentru instalatia pe unde metrice."
Alineatul iv) al paragrafului m) se înlocuiește cu alineatele următoare:
"iv) instalatia pe unde metrice;
v) dispozitivul care permite să se emita semnalul alarma radiotelefonica, dacă exista;
vi) orice dispozitiv prevăzut de către Regulamentul radiocomunicatiilor pentru a permite trecerea de la emisie la recepție și invers."
Anexa 4 Amendamente la Regula 15 a capitolului lV al Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Regula 15
Instalații radiotelefonice
Se înlocuiește paragraful a) cu următorul:
"a) Instalatia radiotelefonica trebuie să cuprindă un material de emisie și de recepție și surse de energie corespunzătoare (în continuare denumite respectiv emitatorul, receptorul, receptorul de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol și sursa de energie)."
Se înlocuiește paragraful d) cu următorul:
"d) Emitatorul trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv destinat sa producă automat semnalul de alarma radiotelefonica care trebuie să fie conceput astfel încît sa prevină orice declansare accidentala. Acest dispozitiv trebuie să poată fi scos din funcțiune în orice moment pentru a permite transmiterea imediata a unui mesaj de pericol. Trebuie să se ia măsuri pentru verificarea periodică a bunei funcționari a dispozitivului pe alte frecvente decît frecventa radiotelefonica de pericol cu ajutorul unei antene artificiale corespunzătoare."
Se înlocuiește paragraful g) cu următorul text:
"g) Receptorul de veghe pe frecventa radiotelefonica de pericol trebuie să fie reglat pe aceasta frecventa. El trebuie să fie prevăzut cu un filtru sau cu un dispozitiv care să permită ca difuzorul să fie blocat în absenta semnalului de alarma radiotelefonica. Acest dispozitiv trebuie să poată fi ușor pus și scos din funcțiune și să poată fi utilizat atunci cînd, după părerea comandantului, situația este astfel încît menținerea ascultării ar compromite siguranța conducerii navei."
Se suprima în textul englez conjunctia "and" de la sfîrșitul alineatului îi) al paragrafului j).
Se adauga următorul alineat iv) la paragraful j):
"iv) instalatia pe unde metrice."
Anexa 5 De introdus noua Regula 15 bis 1) la capitolul IV al Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Se introduce următoarea noua regula 15 bis 1).
"Regula 15 bis 1)
Autoalarme radiotelefonice
a) Autoalarmele radiotelefonice trebuie să corespundă următoarelor condiții minime:
i) o toleranta +/- 1,5% se admite în fiecare caz pe frecventele maxime ale curbei de răspuns a circuitelor acordate sau a tuturor celorlalte dispozitive utilizate pentru selecția frecventelor audio; răspunsul nu trebuie să aibă o cadere sub 50% din răspunsul maxim pentru frecventele care se încadrează într-o limita de 3% din frecventa de răspuns maxima;
îi) în absenta zgomotelor și perturbatiilor, dispozitivul de recepție automată trebuie să poată fi acționat de semnalul de alarma într-un timp de cel puțin 4 secunde însă nu mai mare de 6 secunde;
iii) dispozitivul de recepție automată trebuie să răspundă la semnalul de alarma în condiții de bruiaje intermitente datorită perturbatiilor atmosferice și semnalelor puternice, altele decît semnalul de alarma, de preferinta fără ca vreun reglaj manual să fie necesar în cursul unei perioade de veghe oricare, asigurata prin acest dispozitiv;
iv) nu trebuie să fie acționate de perturbatii atmosferice și nici de semnale puternice, altele decît semnalul de alarma;
v) trebuie să funcționeze eficient la o distanta de la care transmiterea convorbirii este satisfăcătoare;
vi) trebuie să poată suporta condițiile de vibratie, de umiditate și de variatii ale temperaturii și ale tensiunii de alimentare corespunzător condițiilor riguroase care exista la bordul navelor pe mare și sa continue sa funcționeze în acele condițiuni;
vii) trebuie, în măsura în care se poate realiza, sa semnalizeze defectele care ar putea sa influenteze funcționarea normală în timpul orelor de veghe.
b) Înainte de a aproba un nou tip de autoalarma radiotelefonica, administrația interesată trebuie să se asigure prin încercări practice, făcute în condiții de funcționare echivalente cu cele reale, ca aparatul este conform prescripțiilor paragrafului a) din prezenta regula."
Anexa 6 Noua Regula 8 din capitolul V al Convenției internaționale, din 1960, pentru ocrotirea vieții omenești pe mare
Capitolul 5 Se suprima actuala regula 8 și se înlocuiește cu următoarea:
"Regula 8
Organizarea traficului
a) Practica care consta în menținerea, în special în zonele de convergenta, unor drumuri adoptate în scopul separarii traficului, inclusiv măsurile care au ca scop sa împiedice traversarea unor zone desemnate ca fiind zone pe care trebuie să le evite navele sau anumite clase de nave sau prevăzute pentru a evita condiții defavorabile, a contribuit la siguranța navigației și ea se recomanda tuturor navelor.
b) Organizația este singurul organism internațional însărcinat sa stabilească și sa adopte pe plan internațional măsurile relative, la organizarea traficului și a zonelor care trebuie evitate de către nave sau de către anumite clase de nave. Ea este însărcinată sa adune toate informațiile pertinente și să le comunice guvernelor contractante.
c) Alegerea drumurilor și inițiativa măsurilor care sînt de luat în acest scop, precum și delimitarea a ceea ce constituie zonele de convergenta, revin în primul rind guvernelor interesate. La elaborarea dispozițiilor de organizare a traficului care se extinde în apele internaționale, sau a altor dispoziții care guvernele doresc să fie adoptate de organizație, este necesar să se țină seama în mod corespunzător de informațiile pertinente publicate de către organizație.
d) Guvernele contractante se vor folosi de întreaga lor influența pentru a garanta o utilizare corespunzătoare a drumurilor adoptate și vor face tot ce sta în puterea lor pentru a face să se respecte măsurile luate de organizație în materie de organizarea traficului maritim.
e) Atunci cînd organizația a adoptat dispoziții de separare a traficului, care stabilesc cai de circulație în sens unic, navele care se folosesc de aceste cai trebuie să urmeze direcția indicată. Navele care intretaie aceste cai trebuie, în măsura în care este posibil, sa o facă în unghi drept.
f) Guvernele contractante trebuie să invite toate navele care trec prin vecinătatea marilor bancuri de la Terra Nova sa evite pe cît posibil locurile de pescuit, situate la nord de paralela 43 și sa țină drumul în afară regiunilor în care exista sau se presupune ca exista gheturi periculoase."
AMENDAMENTE
la Convenția privind crearea Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale
Amendamente 1974
adoptate la cea de-a V-a sesiune extraordinară a Adunării Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluția A.315 (ES. V) din 17 octombrie 1974
Articolul 10
Se înlocuiește textul actual cu următorul;
"Un membru asociat are drepturile și obligațiile recunoscute oricărui membru de către convenție, cu excepția dreptului de vot și dreptului de a face parte din consiliu. Sub aceasta rezerva, cuvintul membru, în cuprinsul prezentei convenții, este socotit, afară de cazul cînd exista vreo indicație contrară în text, ca desemnînd deopotrivă și pe membrii asociați."
Articolul 16
Se înlocuiește textul actual al alineatului d) cu următorul:
"d) sa aleagă membrii care vor fi reprezentați în consiliu, conform art. 17."
Articolul 17
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Consiliul este alcătuit din douăzeci și patru de membri aleși de către adunare."
Articolul 18
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"La alegerea membrilor consiliului, adunarea respecta următoarele principii:
a) șase vor fi statele cele mai interesate în a furniza servicii internaționale de navigație maritima;
b) șase vor fi alte state care sînt cele mai interesate în comerțul maritim internațional;
c) douasprezece vor fi statele care n-au fost alese în baza prevederilor alin. a) sau b) de mai sus și care au interese speciale în transportul maritim sau în navigație și a căror alegere asigura reprezentarea în consiliu a tuturor regiunilor geografice mari."
Articolul 20
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"a) Consiliul își numește președintele și adopta regulamentul sau interior sub rezerva dispozițiilor contrare ale prezentei convenții.
b) Quorum-ul este alcătuit de șaisprezece membri ai consiliului.
c) Consiliul se întrunește, în urma unui preaviz de o luna, la convocarea președintelui sau sau la cererea a cel puțin patru membri, ori de cîte ori va fi necesar pentru buna îndeplinire a misiunii sale. El se întrunește în orice loc pe care îl socotește potrivit."
Articolul 28
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Comitetul securității maritime este alcătuit din toți membrii."
Articolul 31
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Comitetul securității maritime se întrunește cel puțin o dată pe an. El își alege biroul o dată pe an și adopta regulamentul sau interior."
Articolul 32
Se suprima acest articol.
Ca urmare, se renumeroteaza articolele de la nr. 33 la nr. 63.
Amendamente 1975
adoptate la cea de-a IX-a sesiune ordinară a Adunării Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale prin Rezoluția A.358 (IX) din 14 noiembrie 1975
Titlul convenției
Se înlocuiește titlul actual al convenției cu următorul;
"Convenția privind crearea Organizației maritime internaționale."
Articolul 1
Se înlocuiește textul actual al paragrafului a) cu următorul:
"Scopurile organizației sînt:
a) sa instituie un sistem de colaborare între guverne în domeniul reglementării și al practicilor guvernamentale privind problemele tehnice de orice natura care interesează navigația comercială internationala, sa încurajeze adoptarea generală de norme cît mai ridicate în ce privește securitatea maritima, eficacitatea navigației, prevenirea poluarii marilor de către nave și lupta contra acestei poluari și să se ocupe de problemele juridice legate de obiectivele enunțate în prezentul articol."
Articolul 3
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"În vederea atingerii scopurilor arătate în partea I, organizația trebuie:
a) sa examineze, sub rezerva dispozițiilor art. 4, problemele figurind la alin. a), b) și c) ale art. 1, care i se vor putea supune de oricare membru, de orice organ, de orice instituție specializată a Organizației Națiunilor Unite sau de orice alta organizație interguvernamentală, precum și problemele care îi vor fi supuse conform alin. d) al art. 1 și să facă recomandări în privinta lor;
b) sa elaboreze proiecte de convenții, de acorduri și de alte instrumente corespunzătoare, să le recomande guvernelor și organizațiilor interguvernamentale și sa convoace conferințele pe care le va socoti necesare;
c) sa instituie un sistem de consultări între membri și de schimburi de informații între guverne;
d) să se achite de funcțiile decurgind din alin. a), b) și c) ale prezentului articol și în special de cele care-i revin în conformitate cu prevederile instrumentelor internaționale cu privire la problemele maritime."
Articolul 12
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Organizația are o Adunare, un Consiliu, un Comitet al securității maritime, un Comitet juridic, un Comitet pentru protecția mediului marin și orice organe subsidiare pe care organizația ar socoti oricînd necesar a le înființa, precum și un Secretariat.
Articolul 16
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Funcțiunile adunării sînt următoarele:
a) sa aleagă la fiecare sesiune ordinară dintre membrii săi, în afară de cei asociați, un președinte și doi vicepreședinți, care vor rămîne în funcție pînă la sesiunea ordinară următoare;
b) să-și stabilească regulamentul interior, sub rezerva dispozițiilor contrare ale convenției;
c) sa stabilească, dacă considera necesar, orice organe subsidiare temporare, sau, la recomandarea consiliului, permanente;
d) sa aleagă membrii care vor fi reprezentați în consiliu, conform art. 18;
e) sa primească și sa examineze rapoartele consiliului și să se pronunțe asupra oricărei probleme cu care este sesizată de acesta;
f) sa aprobe programul de lucru al organizației;
g) sa voteze bugetul și sa determine funcționarea financiară a organizației, conform părții a XI-a;
h) sa examineze cheltuielile și sa aprobe conturile organizației;
i) sa îndeplinească funcțiile revenind organizației, sub rezerva ca adunarea va trimite consiliului problemele menționate la paragrafele a) și b) din art. 3 spre a formula asupra lor recomandări sau a propune mijloacele potrivite, precum și sub rezerva ca toate instrumentele sau recomandările supuse de către consiliu adunării și pe care aceasta nu le va accepta, să fie retrimise consiliului pentru o noua examinare, însoțite eventual de observațiile adunării;
j) sa recomande membrilor adoptarea unor reguli și directive relative la securitatea maritima, la prevenirea poluarii marii de către nave și la lupta împotriva acestei poluari sau a unor amendamente la aceste reguli și directive care i-au fost prezentate;
k) sa hotărască convocarea unei conferințe internaționale sau să urmeze oricare alta procedura potrivita pentru adoptarea convențiilor internaționale sau amendamentelor la convențiile internaționale elaborate de către Comitetul securității maritime, Comitetul juridic, Comitetul pentru protecția mediului marin sau oricare alt organ al organizației;
l) sa trimită consiliului, spre examinare sau spre a decide, orice problema de competența organizației, cu excepția sarcinii de a face recomandări, prevăzută la alin. i) al prezentului articol, care nu poate fi delegată."
Articolul 22
i) Un paragraf nou a), este adăugat, după cum urmează:
"a) Consiliul examinează proiectul de program de lucru și prevederile bugetare întocmite de secretarul general în lumina propunerilor Comitetului securității maritime, Comitetului juridic, Comitetului pentru protecția mediului marin și altor organe ale organizației, și ținînd cont de acestea stabilește și prezintă adunării programul de lucru și bugetul organizației, ținînd seama de interesul general și de prioritățile organizației."
îi) Paragraful a) actual devine paragraful b) și textul sau actual este înlocuit cu următorul:
"b) Consiliul primește rapoartele, propunerile și recomandările Comitetului securității maritime, Comitetului juridic și Comitetului pentru protecția mediului marin, precum și ale altor organe ale organizației. El le transmite adunării, iar dacă aceasta nu este în sesiune, membrilor, spre informare, insotindu-le de observațiile și recomandările sale."
iii) Paragraful b) actual devine paragraful c) și textul sau actual este înlocuit cu următorul:
"c) Problemele prevăzute de art. 29, 34 și 39 nu vor fi examinate de consiliu decît după ce vor fi fost studiate fie de Comitetul securității maritime, fie de Comitetul juridic, fie de Comitetul pentru protecția mediului marin, după caz."
Articolul 24
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"La fiecare sesiune ordinară, consiliul raportează adunării asupra lucrărilor efectuate de organizație de la precedenta sesiune ordinară."
Articolul 25
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Consiliul supune adunării conturile organizației, însoțite de observațiile și de recomandările sale."
Articolul 26
i) Textul actual devine paragraful a) și partea menționată în acest paragraf devine partea a XIV-a.
îi) Se adauga un nou paragraf b) după cum urmează:
"b) Ținînd cont de dispozițiile din partea a XIV-a și de relațiile întreținute cu alte organisme de către comitetele respective în conformitate cu prevederile art. 29, 34 și 39, consiliul asigura, între sesiunile adunării, relațiile cu celelalte organizații."
Articolul 27
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"În intervalul dintre sesiunile adunării, consiliul exercita toate funcțiile ce revin organizației, cu excepția indatoririi de a face recomandări, prevăzută de alin. j) al art. 16.
În special, consiliul coordonează activitățile organelor organizației și aduce programului de lucru, în măsura în care este strict necesar, modificările care se pot impune pentru asigurarea bunei funcționari a organizației."
Articolul 29
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"a) Comitetul securității maritime examinează toate problemele care decurg din competența organizației, cum sînt sprijinirea navigației maritime, construcția și echiparea navelor, problemele privind echipajul în măsura în care interesează securitatea, regulamentele destinate prevenirii abordajelor, manipularea incarcaturilor periculoase, reglementarea securității pe mare, informațiile hidrografice, jurnalele de bord și documentele interesînd navigația maritima, anchetele asupra accidentelor pe mare, salvarea bunurilor și a persoanelor, precum și orice alte probleme în legătură directa cu securitatea maritima.
b) Comitetul securității maritime ia toate măsurile necesare pentru a duce la bun sfîrșit sarcinile care îi sînt încredințate prin prezenta convenție de adunare sau consiliu, sau care îi vor putea fi încredințate în cadrul prezentului articol în termenii sau în virtutea oricărui alt instrument internațional și care vor putea fi acceptate de către organizație.
c) Tinindu-se seama de dispozițiile art. 26, Comitetul securității maritime, la cererea consiliului, sau dacă apreciază ca util, în interesul lucrărilor proprii, păstrează raporturi strinse cu celelalte organisme, pentru promovarea scopurilor organizației."
Articolul 30
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Comitetul securității maritime supune consiliului:
a) propunerile de reglementare a securității sau amendamentele la reglementările de securitate pe care le-a elaborat comitetul;
b) recomandările și directivele pe care el le-a elaborat;
c) raportul asupra lucrărilor sale efectuate de la ultima sesiune a consiliului."
UN NOU ART. 32
Noul articol 32 care urmează se adauga la sfîrșitul părții a VII-a;
"Fără sa țină seama de orice dispoziție contrară a prezentei convenții, dar sub rezerva dispozițiilor art. 28, Comitetul securității maritime, cînd își exercită funcțiunile care îi sînt atribuite, în termenii și în virtutea unei convenții internaționale sau a oricărui alt instrument, se conformează dispozițiilor exprese ale acelei convenții sau acelui instrument, în special pentru regulile de procedura corespunzătoare."
O NOUA PARTE a VIII-a și a IX-a
Noile părți a VIII-a și a IX-a care urmează sînt adăugate după partea a VII-a actuala:
"Partea a VIII-a
Comitetul juridic
Articolul 33
Comitetul juridic este format din toți membrii.
Articolul 34
a) Comitetul juridic examinează orice probleme juridice care decurg din competența organizației.
b) Comitetul juridic ia orice măsură necesară pentru a-și îndeplini cu bine sarcinile ce i le atribuie prezenta convenție, adunarea sau consiliul, sau care i-ar putea fi încredințate în cadrul prezentului articol în termenii sau în virtutea oricărui alt instrument internațional și care ar putea fi acceptate de organizație.
c) Ținînd cont de dispozițiile art. 26, Comitetul juridic, la cererea consiliului sau dacă el apreciază ca util în interesul lucrărilor proprii, păstrează raporturi strinse cu celelalte organisme, pentru promovarea scopurilor organizației.
Articolul 35
Comitetul juridic supune consiliului:
a) proiectele de convenții internaționale sau proiectele de amendamente la convențiile internaționale pe care le-a elaborat;
b) raportul asupra lucrărilor sale efectuate de la ultima sesiune a consiliului.
Articolul 36
Comitetul juridic se reuneste cel puțin o dată pe an. El își alege biroul o dată pe an și adopta regulamentul sau interior.
Articolul 37
Fără sa țină seama de orice dispoziție contrară a prezentei convenții, dar sub rezerva dispozițiilor art. 33, comitetul juridic, cînd își exercită funcțiunile care îi sînt atribuite, în termenii și în virtutea unei convenții internaționale sau a oricărui alt instrument, se conformează dispozițiilor exprese ale acelei convenții sau acelui instrument, în special pentru regulile de procedura corespunzătoare."
"Partea a IX-a
Comitetul pentru protecția mediului marin
Articolul 38
Comitetul pentru protecția mediului marin se compune din toți membrii.
Articolul 39
Comitetul pentru protecția mediului marin trebuie să examineze orice probleme care decurg din competența organizației în domeniul prevenirii poluarii marii de către nave și a luptei contra acestei poluari și în special:
a) sa exercite funcțiile acordate sau susceptibile de a fi acordate organizației în termenii sau în virtutea convențiilor internaționale care au ca scop prevenirea și combaterea poluarii de către nave, în special în ceea ce privește adoptarea și modificarea regulilor sau altor dispoziții, în conformitate cu dispozițiile convențiilor amintite;
b) sa examineze măsurile care facilitează punerea în aplicare a convențiilor menționate la paragraful a) de mai sus;
c) sa ia măsurile necesare în vederea obținerii de date științifice, tehnice și alte date practice asupra prevenirii poluarii marilor de către nave și a luptei contra acestei poluari pentru a le difuza statelor, în special țărilor în curs de dezvoltare; dacă este cazul, să facă recomandări și sa elaboreze directive;
d) sa favorizeze, ținînd cont de dispozițiile art. 26, cooperarea cu organismele regionale, exersindu-și activitățile în domeniul prevenirii poluarii marilor de către nave și al luptei contra acestei poluari;
e) sa examineze orice alte probleme de resortul organizației, susceptibile de a favoriza prevenirea poluarii marilor de către nave și a luptei contra acestei poluari, și în special cooperarea cu alte organizații internaționale asupra problemelor privind mediul înconjurător; sa ia măsurile corespunzătoare în acest sens, ținînd cont de dispozițiile art. 25.
Articolul 40
Comitetul pentru protecția mediului marin supune consiliului:
a) propunerile de reglementare asupra prevenirii poluarii marilor de către nave și a luptei împotriva acestei poluari, precum și propunerile de amendare a acestor reglementări pe care le-a elaborat comitetul;
b) recomandările și directivele pe care el le-a elaborat;
c) raportul asupra lucrărilor sale efectuate de la ultima sesiune a consiliului.
Articolul 41
Comitetul pentru protecția mediului marin se reuneste cel puțin o dată pe an. El își alege biroul o dată pe an și adopta regulamentul sau interior.
Articolul 42
Fără a tine seama de orice dispoziție contrară a prezentei convenții, dar sub rezerva dispozițiilor art. 38, Comitetul pentru protecția mediului marin, cînd își exercită funcțiunile care îi sînt atribuite în termenii și în virtutea unei convenții internaționale sau a oricărui alt instrument, se conformează dispozițiilor exprese ale acelei convenții sau acelui instrument, în special pentru regulile de procedura corespunzătoare."
Părțile de la a VIII-a la a XVII-a actuale devin deci părțile a X-a la a XIX-a.
Articolele de la 33 la 63 actuale devin articolele 43 și 73.
Articolul 33
(care devine articolul 43)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Secretariatul este alcătuit din secretarul general precum și din ceilalți membri ai personalului de care poate avea nevoie organizația. Secretarul general este cel mai înalt funcționar al organizației și numește personalul sus-menționat, sub rezerva dispozițiilor art. 23."
Articolul 34
(care devine articolul 44)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Secretariatul are însărcinarea sa țină la zi toate arhivele necesare îndeplinirii sarcinilor organizației și sa pregătească, sa centralizeze și sa distribuie notele, documentele, ordinele de zi, procesele-verbale și informațiile utile muncii organizației."
Articolul 38
(care devine articolul 48)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Secretarul general asuma orice alte funcții care îi pot fi încredințate de convenție, de adunare sau consiliu."
Articolul 39
(care devine articolul 49)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Fiecare membru suporta salariile, cheltuielile de deplasare și celelalte cheltuieli ale delegației sale la reuniunile ținute de organizație."
Articolul 42
(care devine articolul 52)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Oricare membru care nu-și îndeplinește obligațiile financiare față de organizație în termen de un an de la data scadentei, nu are dreptul de a vota nici în adunare, nici în consiliu, nici în Comitetul securității maritime, nici în Comitetul juridic, nici în Comitetul pentru protecția mediului marin; adunarea poate totuși, dacă dorește, sa deroge de la aceste dispoziții.
Articolul 43
(care devine articolul 53)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Dacă prin convenție sau prin vreun acord internațional conferind atribuții adunării, consiliului, Comitetului securității maritime, Comitetului juridic sau Comitetului pentru protecția mediului marin nu se dispune altfel, votul în aceste organe este reglementat potrivit următoarelor dispoziții:
a) fiecare membru dispune de un vot;
b) deciziile sînt luate cu majoritatea membrilor prezenți și care iau parte la vot; și cînd este cerută majoritatea de două treimi, deciziile sînt luate cu majoritatea a două treimi din membrii prezenți;
c) în sensul prezentei convenții, prin expresia membri prezenți care iau parte la vot se înțelege membri prezenți exprimind un vot afirmativ sau negativ. Membrii care se abtin sînt socotiți că nu votează."
Articolul 52
(care devine articolul 62)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Textele proiectelor de amendamente la convenție sînt comunicate membrilor de către secretarul general cu cel puțin 6 luni înainte de a fi supuse adunării spre examinare. Amendamentele sînt adoptate de adunare cu majoritatea de două treimi din voturi. La douasprezece luni de la aprobarea lor de către două treimi a membrilor organizației, exclusiv membrii asociați, fiecare amendament intră în vigoare față de toți membrii, cu excepția celor care, înainte de intrarea sa în vigoare, au declarat că nu-l aproba. Adunarea poate specifică, cu majoritatea de două treimi, în momentul adoptării unui amendament, ca acesta este de asa natura încît oricare membru care va fi făcut o asemenea declarație și care nu va fi acceptat amendamentul în termen de douasprezece luni de la intrarea sa în vigoare, va inceta, la expirarea acestui termen, de a fi parte la convenție."
Articolul 55
(care devine articolul 65)
Se înlocuiește textul actual cu următorul:
"Orice diferend sau problema care s-ar ridica cu privire la interpretarea sau la aplicarea convenției se va supune adunării spre reglementare, sau va fi reglementată pe orice alta cale convenită între părțile în litigiu. Nici o dispoziție a prezentului articol nu afectează dreptul oricărui organ al organizației, de a reglementa un astfel de diferend sau o astfel de problema, care s-ar ivi în timpul mandatului sau."
Referirile care figurează în articolele de mai jos sînt modificate după cum urmează:
Articolul 6: referirea la articolul 57 devine o referire la articolul 67.
Articolul 7: referirea la articolul 57 devine o referire la articolul 67.
Articolul 8: referirea la articolul 57 devine o referire la articolul 67.
Articolul 9: referirea la articolul 58 devine o referire la articolul 68.
Articolul 53 și 54 (care devin articolele 63 și 64): referirile la articolul 52 devin referiri la articolul 62.
Articolul 56 (care devine articolul 66): referirea la articolul 55 devine o referire la articolul 65.
Articolul 58 (care devine articolul 68): referirea la articolul 57, care figurează la paragraful d), devine o referire la articolul 67.
Articolul 59 (care devine articolul 69): referirea la articolul 58, care figurează la paragraful b), devine o referire la articolul 68.
Articolul 60 (care devine articolul 70): referirea la articolul 57 devine o referire la articolul 67.
PLAN DE COLABORARE
în domeniul sănătății publice între Ministerul Sănătății al Republicii Socialiste România și Ministerul Sănătății Publice al Republicii Arabe Siriene
În baza Convenției de colaborare în domeniul sănătății publice dintre guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Arabe Siriene, încheiată la 19 februarie 1974 la Damasc, și în spiritul relațiilor prietenești care exista între cele doua popoare, Ministerul Sănătății al Republicii Socialiste România și Ministerul Sănătății Publice al Republicii Arabe Siriene au căzut de acord asupra următoarelor:
Articolul 1
Cele doua părți contractante vor coopera în domeniile:
1.1. schimb de documentații și informații sanitare;
1.2. schimb de experți și de specialiști în domeniul sănătății;
1.3. alte forme de cooperare în domeniul sănătății, asupra cărora cele doua părți vor conveni.
Articolul 2
Schimb de informații, documentații și publicații în domeniul medical
2.1. Părțile contractante vor efectua, la cerere, schimb de acte normative publicate, în scopul documentării asupra legislației în vigoare, în domeniul sănătății publice.
2.2. Părțile contractante își vor trimite reciproc, la cerere, datele lor statistice publicate în domeniul sănătății, conform reglementărilor în vigoare din fiecare țara.
2.3. Părțile contractante vor face schimburi de materiale de educație sanitară și își vor comunică, la cerere, lista filmelor de educație sanitară de care dispun. Filmele selecționate din aceasta lista vor putea fi trimise, la cerere, cu titlu gratuit.
2.4. Părțile contractante vor face schimb de liste, de cărți și manuale medicale publicate în țările respective. În măsura posibilităților, se va trimite, la cerere, cîte un exemplar gratuit din materialele respective.
2.5. Părțile contractante își vor comunică reciproc listele revistelor de specialitate din domeniul medicinii și farmaciei, recent apărute și își vor trimite, la cerere, cîte un exemplar pe bază de reciprocitate.
Părțile vor sprijini publicarea de articole care prezintă interes comun în reviste de specialitate ale celeilalte părți. Articolele ce se trimit spre publicare vor fi redactate în limba franceza.
2.6. Părțile contractante vor trimite, cel mai tirziu la data de 31 decembrie a anului în curs, calendarul manifestărilor științifice medicale ce vor avea loc pe teritoriul lor, în cursul anului următor, în scopul unei eventuale participari la manifestările științifice medicale organizate pe teritoriul lor. Aceste informații se vor referi la locul, data, conținutul științific și adresa comitetului de organizare al manifestării, limbile de lucru oficiale, taxele de participare etc.
Articolul 3
Colaborarea în domeniul stiintelor medicale și sănătății publice
3.1. Părțile contractante se angajează să se informeze reciproc, la cerere, despre metodele și rezultatele obținute, în cercetările efectuate în domeniile: igienei publice, igienei comunale, igienei muncii, igienei alimentației și igienei școlare, educației sanitare, precum și cele privind epidemiologia și folosirea mijloacelor de deratizare.
3.2. Părțile contractante se vor informa reciproc cu privire la problemele importante de epidemiologie, care ar putea influența situația sanitară din cele doua tari, precum și asupra luptei contra bolilor transmisibile.
3.3. Părțile contractante se angajează sa faciliteze, la cerere, invitarea specialiștilor celeilalte părți pentru a tine conferințe de specialitate.
3.4. Părțile contractante se angajează sa promoveze colaborarea directa între centrele lor spitalicești, institutele lor de cercetări medicale și societățile lor de științe medicale și de a construi grupe comune de lucru, în vederea cautarii de soluții la problemele de interes comun.
Aceasta colaborare va consta din cercetări pe teme de interes comun, fără a se efectua cheltuieli de către una din părți, în favoarea unui institut care aparține celeilalte părți.
3.5. Planurile de lucru propuse de conducătorii institutelor celor două părți trebuie aprobate de acestea.
3.6. Pentru pregătirea programului de aplicare a acestor prevederi sau în vederea efectuării schimbului de specialiști ce va fi necesar mersului cercetărilor, delegații unei părți se vor deplasa pe teritoriul celeilalte părți, pe o perioadă totală de maximum 2 saptamini anual, în cadrul saptaminilor de schimburi prevăzute în prezentul plan.
3.7. Părțile contractante își vor comunică datele necesare privind schimbul de specialiști, cu cel puțin 60 de zile înaintea trimiterii acestora. Datele transmise vor cuprinde: numele și prenumele, vîrsta, funcția, temele de lucru și limbile străine vorbite. Deplasarea delegatiilor va avea loc după comunicarea scrisă de către Ministerul Sănătății al părții trimitatoare și confirmarea de către Ministerul Sănătății al părții primitoare.
Articolul 4
Schimb de specialiști pentru specializare, perfecționarea și documentare
4.1. Părțile contractante vor efectua schimb de specialiști în scopul documentării lor pe probleme ce interesează fiecare parte, fără cheltuieli valutare, pe bază de reciprocitate, pe o perioadă totală anuală de 12 saptamini.
4.2. Partea română, la solicitarea părții siriene, va primi în fiecare an un grup de cadre medico-sanitare siriene, format din 15 medici și 5 infirmiere, pentru specializare pe o perioadă care va fi stabilită de comun acord, potrivit naturii specializării în cauza, în conformitate cu condițiile prevăzute de art. 6.2.
Partea română va pregati și trimite, la solicitarea părții siriene, 4-5 medici români în specialitatile neurochirurgie și ortopedie, pe perioade de timp și în condițiile asupra cărora se va conveni de comun acord.
Articolul 5
Acordarea de asistența medicală
5.1. Ingrijirile medicale pentru studenții oricăreia dintre părți, aflați la studiu pe teritoriul celeilalte părți, vor fi acordate în conformitate cu art. 8 lit. a) din Convenția de colaborare în domeniul sănătății publice.
5.2. Partea română va primi, anual, gratuit cîte 20 de bolnavi sirieni pentru tratament medical, de preferinta în grup.
Pentru a se putea aprecia dacă bolnavul poate să beneficieze de asistența medicală în R. S. România, partea siriana va trimite cu cel puțin o luna înainte documentația medicală detaliată privind: diagnosticul bolii, tratamentele efectuate, stadiul evolutiv al bolii, rezultatele analizelor de laborator și ultimele radiografii.
5.3. Părțile contractante vor acorda reciproc îngrijire medicală gratuita cetățenilor celeilalte părți, în timpul prezentei lor temporare pe teritoriul celeilalte părți, în următoarele condiții:
- asistența medicală, medicamente și materiale sanitare, ambulatoriu, iar în timpul internării în spitale, și întreținerea, în cazuri de urgente medico - chirurgicale și boli transmisibile (cazuri suspecte sau confirmate), pe toată perioada cît durează astfel de stări.
În cazul în care este necesară transportarea bolnavului în țara de origine, aceasta se asigura de partea care a acordat ingrijirile medicale, cheltuielile aferente fiind suportate de partea căreia îi aparține bolnavul.
Articolul 6
Dispoziții financiare
6.1. Cheltuielile privind schimbul de delegați, prevăzuți la art. 4.1., se reglementează astfel:
a) partea trimitatoare va suporta cheltuielile de transport dus-întors, între cele doua capitale pentru delegații săi;
b) partea primitoare va asigura cazarea în hoteluri și o diurna de 100 lei în Republica Socialistă România și echivalentul acesteia în Republica Arabă Siriana, pentru masa și cheltuieli personale;
c) partea primitoare va suporta cheltuielile de transport în interiorul tarii pentru schimburile de delegați, dacă programele tehnice ale delegaților cuprind aceste deplasări, inclusiv pentru translator, în caz de necesitate.
6.2. Cheltuielile ocazionate de trimiterea (transport internațional, întreținere, taxe etc.) personalului medico-sanitar, prevăzute la art. 4.2., vor fi suportate de partea siriana, în conformitate cu prevederile art. 9 pct. c) din Convenția de colaborare în domeniul sănătății publice, în vigoare.
6.3. Pentru trimiterea de specialiști români în Republica Arabă Siriana, prevăzută la art. 4.3., partea siriana va asigura, pe bază de clauze contractuale stabilite de comun acord, următoarele:
a) retribuții corespunzătoare, sporuri, indemnizații și alte drepturi acordate specialiștilor străini angajați temporar, la nivelul practicii internaționale;
b) plata transportului internațional de la București la Damasc și retur, precum și a suplimentului de bagaj;
c) locuinta corespunzătoare funcției, precum și transportul zilnic, gratuit, de la domiciliu la locul de muncă, în cazul în care se impune un asemenea regim, precum și deplasarile în interes de serviciu;
d) asistența medicală gratuita și drepturi la asigurări sociale;
e) transferarea în țara, în devize libere, a unei părți din veniturile lunare realizate.
Articolul 7
Dispoziții finale
7.1. Prezentul plan de colaborare se va aplica în mod provizoriu de la data semnării sale și va intră în vigoare după aprobarea lui de către organele competente ale celor două părți. Planul va fi valabil pe o perioadă de 2 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu va cere modificarea lui sau nu-l va denunta în scris cu 6 luni înainte de expirarea perioadei respective.
Prezentul plan de colaborare a fost semnat la data de 29 iunie 1976, în trei exemplare originale în limba română, în limba arabă și în limba franceza, fiecare text avînd aceeași valabilitate.
Pentru partea română,
Ion Patan
Pentru partea siriana,
Abdel Halim Khaddam
----------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.