Ordin · Ministerul Finanțelor

Ordinul nr. 1638/2000

privind modificarea Ordinului ministrului finanțelor nr. 1.567/2000

prezumat în vigoare

Data actului
14 decembrie 2000
Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 668 din 16 decembrie 2000
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.115 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Ordinul nr. 1567/2000 28 noiembrie 2000 privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație…

Ministrul finanțelor,

în baza prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 447/1997

privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările ulterioare,

având în vedere ca statul, prin emisiunea de certificate de trezorerie cu dobânda pentru populație, protejeaza economiile bănești ale populației de riscurile inflației și ale pieței bancare și contribuie la consolidarea încrederii în moneda naționala, garantand rambursarea la scadenta și plata dobânzilor aferente,

emite următorul ordin:

Articolul 1

Ordinul ministrului finanțelor nr. 1.567 din 28 noiembrie 2000

privind prospectul de emisiune al certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație cod 1040 se prelungește, astfel încât vânzarea certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se efectuează și în zilele de 19, 20, 21, 22, 27 și 28 decembrie 2000, cu termen de răscumpărare în zilele de 19, 20, 21, 22, 27 și 28 martie 2001.

Operațiunea de vânzare a certificatelor de trezorerie cu dobânda pentru populație se închide în ziua de 28 decembrie 2000, ora 14,00.

Articolul 2

Subscrierile la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se pot efectua și prin virare de către persoanele fizice, din conturile deschise la bănci, în contul curent general al trezoreriei statului.

Dobânda se calculează din ziua în care suma a fost înregistrată în contul curent general al trezoreriei statului.

Articolul 3

Dobânda acordată la certificatele de trezorerie cu dobânda pentru populație se menține la 44% pe an pentru o perioadă de subscriere de 90 de zile și se calculează după formula:

VN x 44 x 90

D = --------------,

360 x 100

în care:

D = suma dobânzii;

VN = valoarea nominală a certificatelor de trezorerie.

Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.