Decretul nr. 191/1977
privind reglementarea plății onorariilor pentru asistența juridică acordată persoanelor avînd domiciliul sau sediul în străinătate
prezumat în vigoare
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Angajarea de avocați pentru acordarea asistenței juridice persoanelor avînd domiciliului sau sediul în străinătate se va face numai prin birourile colective de asistența juridică organizate în cadrul colegiilor de avocați, potrivit reglementărilor în vigoare.
Onorariile pentru asistența juridică ce se acordă de avocați persoanelor avînd domiciliul sau sediul în străinătate se stabilesc de președintele colegiului din care face parte avocatul, ținînd seama de natura, importanța, complexitatea sau valoarea obiectului cauzei, de volumul activității ce urmează a fi depusa de avocat, precum și de cuantumul onorariilor care se practica pentru cauze asemănătoare în statul în care își are domiciliul sau sediul persoana ce solicita asistența juridică.
Sumele datorate drept onorarii se depun sau, după caz, se transfera, în valută, la Banca Română de Comerț Exterior.
Ministerul Justiției va urmări și controla modul de stabilire a onorariilor.
Articolul 2
Din sumele în valută depuse sau, după caz, transferate la Banca Română de Comerț Exterior, se va retine o cota de 3% în valută în contul colegiului de avocați, iar restul de 97% se va echivala în lei și se va vira acestuia la cursul oficial cu prima pentru valutele țărilor nesocialiste, precum și R.S.F. Iugoslavia, și la cursul necomercial privind decontările plăților necomerciale pentru valutele țărilor socialiste.
Articolul 3
Din sumele în lei ce le-au fost virate, colegiile de avocați vor vărsa o cota de 85% Casei de asigurări a avocaților, pentru alimentarea fondului de pensii, și vor afecta restul de 15% pentru retribuirea avocaților care au prestat asistența juridică. Aceasta retributie se va acorda în limita venitului lunar stabilit pentru retribuirea muncii avocaților, în măsura în care acesta nu a fost realizat în cursul anului calendaristic, din onorariile cuvenite pentru asistența juridică acordată persoanelor avînd domiciliul sau sediul în țara.
Articolul 4
Sumele care vor depăși venitul stabilit pentru retribuirea muncii avocaților vor constitui un fond de premiere a celor care au acordat asistența juridică persoanelor avînd domiciliul sau sediul în străinătate.
Premiile se vor acorda anual de către consiliul colegiului, cuantumul lor stabilindu-se proporțional cu contribuția la formarea fondului de premiere.
Premiile nu vor fi incluse în calculul venitului ce poate fi realizat lunar și nu vor fi luate în calculul veniturilor pentru stabilirea pensiilor.
Totalitatea premiilor ce pot fi acordate la sfîrșitul anului nu poate depăși venitul mediu realizat de avocat pe o perioadă de 3 luni în cursul anului.
Articolul 5
Colegiile de avocați sînt autorizate sa deschidă la Banca de Comerț Exterior cont în valută.
Sumele în valută din contul colegiilor de avocați, rezultate din cota de 3%, prevăzută în art. 2, vor putea fi folosite de acestea, cu autorizarea Ministerului Finanțelor și în conformitate cu prevederile planurilor lor de venituri și cheltuieli, pentru achiziționarea de materiale documentare și lucrări de specialitate din străinătate, necesare pregătirii profesionale a avocaților.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.