HG nr. 1348/2000
privind declararea anului 2001 "Anul 2001 - Anul Științei în România, Pas în Mileniul Științei"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă declararea la nivel național a anului 2001 "Anul 2001 - Anul Științei în România, Pas în Mileniul Științei".
Articolul 2
Agenția Naționala pentru Știința, Tehnologie și Inovare în colaborare cu Academia Română și cu Ministerul Educației Naționale vor organiza în anul 2001 o serie de manifestări specifice.
Lista cuprinzând manifestările prevăzute la alin. (1) și programul de desfășurare a acestora se vor elabora și se vor aproba prin ordin comun al ministrului educației naționale, al președintelui Agenției Naționale pentru Știința, Tehnologie și Inovare și al președintelui Academiei Române.
Articolul 3
Cheltuielile legate de organizarea manifestărilor vor fi finanțate de organizatori din fondurile proprii alocate prin bugetul de stat, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU MUGUR CONSTANTIN ISARESCU Contrasemnează: ────────────── Președintele Agenției Naționale pentru Știința, Tehnologie și Inovare, Lanyi Szabolcs p. Ministrul educației naționale, Jozsef Koto, secretar de stat p. Ministrul finanțelor, Valentin Lazea, secretar de stat ───────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.