Decizia nr. 173/2000

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Mariana Trofimescu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Marius Draghici și Mihnea Petru Parvu în Dosarul nr. 488/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și de contencios administrativ.

La apelul nominal se constata lipsa părților: Marius Draghici, Mihnea Petru Parvu, Radu Sarbu, ziarul "Adevărul" și Alexandru Boariu, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, considerând ca prevederile

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru nu contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și în art. 54, deoarece, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, Parlamentul, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, are latitudinea de a stabili prin lege anumite categorii de persoane sau de litigii scutite de plată taxei judiciare de timbru, fără ca prin aceasta să fie incalcate drepturile și libertățile cetățenești.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 aprilie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 488/2000, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Marius Draghici și Mihnea Petru Parvu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca textul

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

contravine mai întâi dispozițiilor art. 54 din Constituție, deoarece se considera ca "Prin derogarea pe care o introduce în raport cu regimul general al acțiunilor în justiție evaluabile în bani, art. 15 lit. f^1) facilitează în mod direct arbitrariul și abuzul de drept, transformand instituția repararii daunelor morale într-o sinecura pentru profitori și, mai grav, într-un instrument de presiune asupra libertății de exprimare și dreptului de informare, ambele garantate de Constituție".

În al doilea rând autorii excepției considera ca textul menționat contravine dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție.

În opinia autorilor regimul derogator al textului art. 15 lit. f^1) din lege nu corespunde cerințelor statului de drept și garantarii dreptatii, pentru ca instituie un regim de inegalitate între cei care pretind daune evaluabile în bani, dezavantajandu-i grav pe cei care au suferit prejudicii materiale în raport cu cei care au suferit doar prejudicii morale. Acest regim "transforma justiția într-un instrument de presiune asupra libertății de exprimare" și, în fine, "transfera prerogativa legiuitorului de a stabili competența materială a instanțelor judecătorești, punând-o la bunul plac al reclamantului care, prin simplul fapt al autoevaluarii morale, alege competența de prima instanța fără nici un control judiciar ...".

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă și de contencios administrativ, exprimandu-și opinia, considera ca de lege lata prevederea ce face obiectul excepției nu încalcă nici un text expres din Constituție, însă de lege ferenda s-ar impune pentru echitabila reglementare o taxa chiar și sub numele de cauțiune. În ceea ce privește obiecția ridicată de reclamant, instanța considera ca

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

cuprinde prevederi de care depinde judecarea cauzei cu care a fost sesizată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece scutirea de la plata taxei judiciare de timbru este opera voinței legiuitorului, aceasta exceptare decurgând din natura nepatrimonială a valorilor ocrotite (onoarea și demnitatea persoanei). Pe de altă parte Guvernul arata ca prin

Ordonanța de urgenta nr. 53/2000

se instituie obligația reclamantului care cere daune morale de a depune o cauțiune, care are rolul de a limita solicitarea unor sume mari pentru aceste daune.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse de parte, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

I. Cu privire la excepția ridicată Curtea observa ca, prin Încheierea din 25 aprilie 2000 a Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și de contencios administrativ, a fost sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, dispoziții introduse prin pct. 4 al

art. I din Ordonanța Guvernului nr. 11/1998

și modificate prin

Legea nr. 112/1998

privind aprobarea acestei ordonanțe (lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 9 iunie 1998).

Aceste dispoziții au următorul conținut: "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru: acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: [...]

f^1) stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice."

Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000

pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 23 mai 2000, s-au adus modificări

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997 , care are în prezent următorul cuprins: "Stabilirea și acordarea de despăgubiri persoanei fizice pentru daunele morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime, familiale sau private, ori dreptului la imagine."

În jurisprudenta sa Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca, atunci când dispoziția legală invocată a fost modificată, excepția poate să fie examinata dacă textul legal, în noua sa redactare, conserva substanța din reglementarea inițială. De aceea, având în vedere ca aceasta cerința este îndeplinită, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

în forma modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 53/2000 .

II. Autorii excepției critica dispozițiile

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997 , pe motiv ca acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și ale art. 54 din Constituție, texte ce au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate."

- Art. 54: "Cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu buna-credința, fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți."

Examinând excepția de neconstituționalitate sub aspectul criticii privind încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3), Curtea constata ca instituirea unor excepții (scutiri de la plata taxei) de la regula generală a plății taxelor judiciare de timbru este o prerogativa exclusiva a legiuitorului. Potrivit art. 138 alin. (1) din Constituție "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". Stabilirea unor excepții de la plata taxelor de timbru trebuie corelata cu prevederile art. 53 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice", în măsura în care, în situații diferite, aceasta obligație este prevăzută prin lege. Întrucât legiuitorului îi aparține prerogativa de a reglementa cu privire la taxe și impozite, Curtea observa ca adoptarea unei anumite politici fiscale în materia taxelor judiciare de timbru nu aduce atingere prevederilor constituționale privitoare la statul de drept.

Curtea considera ca fiind neîntemeiat și argumentul potrivit căruia prin textul de lege criticat s-ar institui un instrument de presiune asupra libertății de exprimare și s-ar aduce astfel atingere principiului exercitării cu buna-credința a drepturilor și libertăților, prevăzut la art. 54 din Constituție. Astfel Curtea retine ca libertatea de exprimare nu este absolută, întrucât, conform art. 30 alin. (6) din Legea fundamentală, aceasta "nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 lit. f^1) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Marius Draghici și Mihnea Petru Parvu în Dosarul nr. 488/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2000.