Decizia nr. 270/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, precum și a celorlalte părți: Ioan Mota, Ilie Aurel Alionescu, Aurel Uritescu și Mitica Sumanaru.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal (prin care este incriminata denunțarea calomnioasă ca infracțiune care împiedica înfăptuirea justiției) nu încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și nici pe cele cuprinse în art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, potrivit art. 30 alin. (6) din Constituție, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". Totodată se subliniaza ca denunțarea calomnioasă constituie infracțiune numai dacă este săvârșită cu rea-credința, astfel încât exercitarea cu buna-credința a drepturilor și libertăților constituționale nu este incalcata prin textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea nr. 2.738 din 22 iunie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 1.145/1998, Judecătoria Orastie, județul Hunedoara, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Pompiliu Bota.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal încalcă prevederile art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și ale art. 30 alin. (1) din Constituție, referitoare la libertatea de exprimare. Se mai arata ca, de teama încălcării prevederilor art. 259 din Codul penal, cetățeanul va renunța atât la dreptul de a-și exprima liber opinia, consfintit în art. 30 alin. (1) din Constituție, despre acea infracțiune, cat și la dreptul de a se adresa justiției, prevăzut la art. 21 din Constituție.

Judecătoria Orastie, județul Hunedoara, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 din Codul penal, considera ca aceasta este neîntemeiată, deoarece obiectul acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale privind înfăptuirea justiției și apărarea demnității și libertății persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte. Incriminarea și sancționarea penală a denunțării calomnioase răspund atât necesității apărării persoanei împotriva unei învinuiri nedrepte, cat și celei a apărării justiției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal este neîntemeiată. Infracțiunea de denunțare calomnioasă, reglementată la art. 259 din Codul penal, face parte dintre infracțiunile care împiedica înfăptuirea justiției. Interesul infaptuirii justiției reclama o anumită conduita din partea persoanei care a luat cunoștința de săvârșirea unei infracțiuni, conduita care constituie o obligație morala, iar uneori o obligație legală de denunțare. Potrivit Constituției toți cetățenii au dreptul de a se adresa autorităților publice și, în plus, art. 30 consfințește libertatea de exprimare a gandurilor sau opiniilor. Interesul infaptuirii justiției reclama însă o atitudine corecta din partea persoanelor care se adresează organelor judiciare în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni. Aducerea la cunoștința a unor fapte inexistente, învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, producerea unor probe contrare adevărului aduc prejudicii organelor judiciare și infaptuirii justiției, punând aceste organe în situația de a-și irosi timpul în mod inutil sau de a acționa împotriva unor persoane nevinovate. Denunțarea calomnioasă presupune caracterul mincinos al invinuirii. Asa fiind, drepturile constituționale ale unei persoane la libertatea de exprimare și la accesul liber la justiție nu sunt incalcate atâta vreme cat ele sunt exercitate cu buna-credința, art. 259 din Codul penal fiind menit sa sanctioneze persoanele care cu reacredinta incearca sa afecteze activitatea de infaptuire a justiției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal, care au următorul cuprins: "Învinuirea mincinoasă facuta prin denunț sau plângere, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anumită persoana, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."

Autorul excepției susține ca aceste dispoziții sunt contrare art. 21 din Constituție, privitor la accesul liber la justiție, care are următoarea redactare:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

De asemenea, autorul excepției considera ca dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal contravin și art. 30 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".

Examinând excepția de neconstituționalitate a art. 259 alin. 1 din Codul penal, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece o dispoziție legală care incrimineaza și sancționează învinuirea mincinoasă a unei persoane cu privire la săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi considerată contrară prevederilor art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție. Învinuirea mincinoasă presupune un denuntator care știe de la început ca învinuirea se referă la o faptă care nu exista sau care nu este săvârșită de persoana invinuita. Prin urmare, cunoscând acest adevăr, denuntatorul calomnios numai cu rea-credința poate invoca în susținerea excepției textele constituționale privitoare la dreptul la acces liber la justiție sau la libertatea de opinie. Existenta infracțiunii de denunțare calomnioasă presupune cunoașterea de către denuntator a caracterului mincinos al denunțării, prin care se aduce atingere infaptuirii justiției și demnității persoanei invinuite pe nedrept. Dacă făptuitorul a fost într-o eroare evidenta asupra situației de fapt, denunțul sau, chiar dacă ar cuprinde afirmații vexatorii la adresa unei persoane, nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală în baza art. 259 din Codul penal. Accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție, ca drept fundamental, trebuie exercitat "cu buna-credința", potrivit art. 54 din Legea fundamentală, "fără sa încalce drepturile și libertățile celorlalți". Or, aceasta buna-credința este exclusa în cazul persoanei care invinuieste în mod mincinos o altă persoană de săvârșirea unei infracțiuni, situație care face imposibila încălcarea, prin art. 259 alin. 1 din Codul penal, a prevederilor constituționale cuprinse în art. 21.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 30 alin. (1) din Constituție, Curtea constata ca invocand neconstituționalitatea pe acest temei a art. 259 alin. 1 din Codul penal, autorul excepției ignora prevederile alin. (6) din același articol, potrivit cărora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". Or, denuntatorul calomnios încalcă tocmai aceasta prevedere constituțională.

Curtea constata, prin urmare, ca dispozițiile art. 259 alin. 1 din Codul penal nu numai că nu contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și nici ale art. 30 alin. (1), referitoare la libertatea de exprimare, ci sunt în deplina concordanta cu aceste texte ale Legii fundamentale, fiind expresia în plan penal a sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale consfințite în prevederile amintite. Totodată, dispozițiile legale criticate sunt conforme și prevederilor constituționale cuprinse în art. 54, referitoare la exercitarea cu buna-credința a drepturilor și libertăților, precum și celor cuprinse în art. 30 alin. (6) privind limitele libertății de exprimare, libertate care nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Pentru considerentele expuse, excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 1.145/1998 al Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2000.