Acord · Parlamentul

Acordul din 5 noiembrie 1999

între Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda privind readmisia persoanelor

prezumat în vigoare

Data actului
5 noiembrie 1999
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 132 din 16 martie 2001
Structură
13 articole · 13.005 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Finlanda, denumite în continuare părți contractante,

în dorința de a dezvolta cooperarea dintre cele doua părți contractante și de a asigura o mai buna implementare a prevederilor privind circulația persoanelor, în baza respectării drepturilor și garanțiilor prevăzute de legile și reglementările în vigoare,

în dorința de a combate imigratia ilegala pe baza reciprocității și de a facilita readmisia persoanelor care intra pe teritoriul statului unei părți contractante ori care stau acolo în mod ilegal,

în conformitate cu tratatele și convențiile internaționale la care părțile contractante sunt parte, în special Declarația Universala a Drepturilor Omului, adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950 și Convenția asupra statutului refugiatilor din 28 iulie 1951, asa cum a fost amendata de Protocolul privind statutul refugiatilor din 31 ianuarie 1967,

au convenit următoarele:

Articolul 1

Definiții

În prezentul acord termenii enumerati mai jos au următoarele înțelesuri:

1. străin înseamnă o persoană care este cetățean al unui stat terț sau apatrid;

2. viza înseamnă un permis valabil eliberat de o autoritate competentă a statului părții contractante, care da dreptul strainului să între și sa rămână pe teritoriul statului acesteia fără întrerupere pentru o perioadă determinata, în conformitate cu legislația naționala a fiecărei părți contractante;

3. permis de ședere înseamnă un permis valabil, eliberat de o autoritate competentă a statului părții contractante, care da dreptul persoanei să între în țara în mod repetat și sa stea pe teritoriul statului acesteia. Permisul de ședere nu semnifica o viza sau posibilitatea de a rămâne pe teritoriul statului părții contractante pe durata soluționării unei cereri de azil sau a unei cereri pentru eliberarea unui permis de ședere ori pe durata unei proceduri de expulzare.

Articolul 2

Readmisia cetățenilor statelor părților contractante

1. Fiecare parte contractantă va readmite pe teritoriul statului sau, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu îndeplinește ori nu mai îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrarea sau șederea pe teritoriul statului părții contractante solicitate, cu condiția ca să fie dovedit valabil ca aceasta are cetățenia statului părții contractante solicitate.

2. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica, de asemenea, și persoanelor care au pierdut cetățenia statului părții contractante solicitate pe perioada șederii lor pe teritoriul statului părții contractante solicitante. Cu toate acestea, prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica unei persoane care, după primirea unei decizii condiționale de dobândire a cetateniei finlandeze, a pierdut, la cerere, cetățenia română în perioada precizată în aceasta decizie.

3. Partea contractantă solicitată va trebui sa elibereze fără întârziere, la cererea părții contractante solicitante, documentele de călătorie necesare în vederea repatrierii persoanei returnate.

4. Dacă se dovedește ca persoana readmisa nu are cetățenia statului părții contractante solicitate sau nu îndeplinește condițiile prevăzute la paragraful 1 sau 2 ori ca prevederile art. 4 nu îi pot fi aplicate, partea contractantă solicitanta va readmite aceasta persoana fără întârziere.

Articolul 3

Dovedirea ori prezumarea cetateniei

1. Cetățenia este considerată dovedită cu un pasaport național valabil sau cu un document de identitate valabil, eliberat propriilor cetățeni de autoritățile competente ale statului părții contractante solicitate.

2. Cetățenia poate fi prezumată pe baza altor documente decât cele prevăzute la paragraful 1 sau în orice alt mod credibil, astfel cum se va conveni de către părțile contractante.

Articolul 4

Readmisia străinilor

1. O parte contractantă, la cererea celeilalte părți contractante, va readmite un străin care a ajuns pe teritoriul statului părții contractante solicitante direct de pe teritoriul statului părții contractante solicitate și a cărui intrare sau ședere nu se încadrează în prevederile legislației părții contractante solicitante.

2. Fiecare parte contractantă va readmite, la cererea celeilalte părți contractante, un străin cu ședere ilegala pe teritoriul statului părții contractante solicitante și care are un permis de ședere sau o viza valabilă a părții contractante solicitate, dând dreptul persoanei să între și sa stea în țara pentru o perioadă care să nu depășească valabilitatea permisului, altul decât o viza de tranzit.

3. Partea contractantă solicitată va readmite, de asemenea, la cererea părții contractante solicitante, un apatrid care a intrat pe teritoriul statului părții contractante solicitante pe baza unui document de călătorie valabil eliberat de partea contractantă solicitată, care da dreptul de reintoarcere pe teritoriul statului acesteia, sau care, imediat înainte de intrarea sa pe teritoriul statului părții contractante solicitante, a stat pe teritoriul statului părții contractante solicitate și a sosit direct din teritoriul statului acesteia după intrarea în vigoare a prezentului acord.

Articolul 5

Excepții de la obligația privind readmisia străinilor

Obligația privind readmisia străinilor, prevăzută la art. 4, nu va exista în cazul străinilor care, intrand pe teritoriul statului părții contractante solicitante, au fost în posesia unei vize valabile de intrare sau care a fost obținută după intrare ori a unui permis de ședere eliberat de aceasta parte contractantă. Dacă ambele părți contractante au eliberat o viza de intrare sau un permis de ședere, partea contractantă a carei viza de intrare sau permis de ședere expira mai târziu va readmite persoana.

Articolul 6

Termene

1. O parte contractantă va răspunde la cererea de readmisie adresată acesteia fără întârziere și, în orice caz, în cel mult 20 de zile de la prezentarea cererii. Cererea de readmisie poate fi adresată prin posta, prin înmânarea directa autorităților competente ale statului celeilalte părți contractante sau prin alte mijloace de comunicare.

2. Partea contractantă solicitată va readmite persoana cat mai curând posibil după aprobarea cererii de readmisie și, în orice caz, cel mai târziu în termen de 3 luni de la data aprobării. După notificarea de către partea contractantă solicitanta acest termen limita va fi prelungit, dacă este necesar, pentru clarificarea impedimentelor legale sau practice.

Articolul 7

Expirarea obligației privind readmisia

Solicitarea readmisiei conform art. 4 va trebui să fie supusă autorităților competente ale statului părții contractante solicitate cel mai târziu în termen de 6 luni de la data la care autoritățile competente ale statului părții contractante solicitante au luat cunoștința de intrarea sau de șederea ilegala a persoanei respective.

Articolul 8

Tranzitul în caz de returnare

1. Fiecare parte contractantă va permite străinilor sa tranziteze teritoriul statului sau în caz de returnare, dacă cealaltă parte contractantă cere acest lucru. Partea contractantă solicitată poate cere ca reprezentantul autorității competente a statului părții contractante solicitante să asigure escorta pe timpul tranzitarii teritoriului statului sau.

2. Partea contractantă solicitată va acorda viza de tranzit gratuita persoanei escortate și celor care asigura escorta, potrivit legislației sale naționale.

3. Partea contractantă solicitanta va readmite un străin care se afla în tranzit, dacă intrarea acestuia pe teritoriul unui stat terț nu este admisă sau continuarea călătoriei nu mai este posibila.

Articolul 9

Furnizarea de informații

1. Informațiile asupra cazurilor individuale, furnizate celeilalte părți contractante pentru aplicarea prezentului acord, se pot referi la:

a) datele personale ale persoanelor și, dacă este necesar, ale membrilor familiei acestora (numele, prenumele, orice nume anterior, porecla, pseudonime, aliasuri, data și locul nașterii, sexul, naționalitatea, cetățenia actuala și orice alta cetățenie anterioară);

b) pasaport, act de identitate sau alt document de călătorie (numărul, data eliberării, autoritatea emitenta, locul eliberării, perioada de valabilitate, teritoriul în care este valabil);

c) alte informații necesare pentru identificarea persoanei;

d) permisul de ședere și viza, eliberate de părțile contractante sau de state terțe, itinerare, locuri de oprire, bilete de călătorie sau alte posibile aranjamente de călătorie;

e) orice informație care poate demonstra ca persoana a stat pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante;

f) nevoia de îngrijire specială pentru persoanele în vârsta sau bolnave, dacă este necesar.

2. O parte contractantă poate face cunoscute unor terțe părți informații confidențiale primite de la cealaltă parte contractantă numai cu consimțământul acesteia din urma și în conformitate cu prevederile legislației naționale.

Articolul 10

Cheltuieli

Partea contractantă solicitanta va suporta cheltuielile ocazionate de transportul persoanelor returnate și al insotitorilor acestora până la frontiera statului de destinație, precum și cheltuielile de transport rezultate din obligația de a reprimi persoanele aflate în situațiile prevăzute la art. 2 paragraful 4 și la art. 8 paragraful 3.

Articolul 11

Prevederi pentru aplicare

1. După intrarea în vigoare a prezentului acord părțile contractante se vor informa reciproc, pe cale diplomatică, asupra autorităților competente responsabile cu aplicarea acestuia, precum și în ceea ce privește adresele acestora ori alte informații necesare pentru înlesnirea comunicării. Părțile contractante vor trebui, de asemenea, să se informeze reciproc asupra schimbărilor ce survin în legătură cu aceste autorități.

2. Autoritățile competente se vor intalni ori de câte ori este necesar și vor decide asupra aranjamentelor practice pentru aplicarea prezentului acord.

3. Autoritățile competente vor decide și asupra altor aranjamente cerute pentru aplicarea prezentului acord, cum ar fi, de exemplu:

- detalii, acte doveditoare și documente ajutatoare necesare pentru transfer și măsurile pentru efectuarea tranzitului;

- determinarea punctelor de trecere a frontierei și a datei, în vederea realizării readmisiei;

- condițiile pentru transportul în tranzit al unui cetățean al unui stat terț, sub escorta autorităților competente;

- dovezi sau orice informații în baza cărora este posibil să se probeze sau să se prezume în mod valabil ca strainul a sosit direct de pe teritoriul statului uneia dintre părțile contractante pe teritoriul statului celeilalte părți contractante;

- dovezile sau prezumtiile privind cetățenia persoanelor care urmează să fie readmise.

Articolul 12

Legătură cu alte acorduri internaționale

Prezentul acord nu va aduce atingere în vreun fel drepturilor și obligațiilor oricăreia dintre părțile contractante, ce rezultă din alte acorduri internaționale.

Articolul 13

Dispoziții generale

1. Prezentul acord va intra în vigoare la 90 de zile de la data primirii ultimei notificări prin care părțile contractante își aduc la cunoștința în scris ca au fost îndeplinite procedurile naționale pentru intrarea acestuia în vigoare.

2. Prin notificarea celeilalte părți contractante, în scris, fiecare parte contractantă poate să suspende temporar prezentul acord, cu excepția art. 2, din ratiuni de protecție a securității statului, ordinii publice sau sănătății publice. Suspendarea va deveni efectivă imediat de la data primirii notificării sau de la o altă dată indicată în notificare. Părțile contractante își vor notifica reciproc în legătură cu revocarea suspendării prezentului acord și cu repunerea acestuia în vigoare.

3. Prezentul acord va rămâne în vigoare până la o notificare contrară ulterioară. Fiecare parte contractantă poate denunta prezentul acord prin notificarea celeilalte părți contractante, în scris. Denunțarea va deveni efectivă la 30 de zile de la data la care aceasta notificare a fost primită de cealaltă parte contractantă.

Încheiat la Helsinki la 5 noiembrie 1999, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, finlandeza și engleza, toate cele trei texte fiind în mod egal autentice. În caz de diferențe de interpretare va prevala textul în limba engleza.

Pentru Guvernul României,

Andrei Gabriel Plesu

Pentru Guvernul Republicii Finlanda,

Tarja Halonen

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.