Convenție · Parlamentul

Convenția din 24 octombrie 1999

între Guvernul României și Guvernul Statului Qatar pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit

prezumat în vigoare

Data actului
24 octombrie 1999
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 150 din 27 martie 2001
Structură
29 de articole · 46.385 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Statului Qatar, dorind sa promoveze și sa întărească relațiile economice prin încheierea unei convenții pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, au convenit după cum urmează:

Articolul 1

Persoane vizate

Prezenta convenție se aplică persoanelor care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor state contractante.

Articolul 2

Impozite vizate

1. Prezenta convenție se aplică impozitelor pe venit stabilite în numele unui stat contractant sau al autorităților sale locale ori al unităților sale administrativ-teritoriale, indiferent de modul în care sunt percepute.

2. Sunt considerate impozite pe venit toate impozitele stabilite pe venitul total sau pe elementele de venit, inclusiv impozitele pe câștigurile provenite din înstrăinarea proprietății mobiliare sau imobiliare.

3. Impozitele existente asupra cărora se aplică prezenta convenție sunt:

a) în cazul României:

(i) impozitul pe venitul persoanelor fizice;

(îi) impozitul pe profit;

(iii) impozitul pe salarii și alte remunerații similare;

(iv) impozitul pe venitul agricol;

(v) impozitul pe dividende

(denumite în continuare impozit român);

b) în cazul Statului Qatar:

(i) impozitul pe venit prevăzut de lege; și

(îi) impozitul pe dividende

(denumite în continuare impozit qatarez).

4. Convenția se va aplica, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esenta similare, care sunt stabilite după data semnării acestei convenții în plus sau în locul impozitelor existente la care se face referire în paragraful 3. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor informa reciproc despre orice modificări importante aduse în legislatiile lor fiscale după efectuarea lor.

Articolul 3

Definiții generale

1. În sensul prezentei convenții, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferita:

a) expresiile un stat contractant și celălalt stat contractant înseamnă România sau Statul Qatar, după cum cere contextul;

b) termenul România înseamnă România și, folosit în sens geografic, înseamnă teritoriul României, inclusiv marea sa teritorială, precum și zona economică exclusiva, asupra cărora România își exercită suveranitatea, drepturile suverane și jurisdicția în concordanta cu propria sa legislație și cu dreptul internațional cu privire la explorarea și exploatarea resurselor naturale, biologice și minerale, aflate în apele marii, pe fundul și în subsolul acestor ape;

c) termenul Statul Qatar înseamnă teritoriul Statului Qatar, precum și marea sa teritorială și platoul continental, asupra cărora Statul Qatar își exercită drepturile suverane și jurisdicția în concordanta cu dreptul internațional;

d) termenul impozit înseamnă impozit român sau impozit qatarez, după cum cere contextul;

e) termenul persoana include o persoană fizica, o societate sau orice alta asociere de persoane, legal constituită în fiecare stat contractant;

f) termenul societate înseamnă orice persoană juridică sau orice alta entitate care este considerată ca o persoană juridică în scopul impozitării;

g) expresiile întreprindere a unui stat contractant și întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant și o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant;

h) termenul național înseamnă:

(i) în cazul României, orice persoană fizica având cetățenia României și orice persoană juridică, asociere de persoane sau orice alta entitate având statutul în conformitate cu legislația în vigoare în România;

(îi) în cazul Statului Qatar, orice persoană fizica având naționalitatea Statului Qatar în conformitate cu legislația și reglementările sale și orice persoană juridică, parteneriat, asociere sau orice alta entitate având statutul în conformitate cu legislația în vigoare în Statul Qatar;

i) expresia transport internațional înseamnă orice transport efectuat cu o nava, aeronava, un vehicul feroviar sau rutier, exploatat de o întreprindere care are locul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepția cazului în care un asemenea transport este efectuat numai între locuri situate în celălalt stat contractant;

j) expresia autoritate competentă înseamnă:

(i) în cazul României, ministrul finanțelor sau reprezentantul sau autorizat;

(îi) în cazul Statului Qatar, ministrul finanțelor, economiei și comerțului sau reprezentantul sau autorizat.

2. În ceea ce privește aplicarea acestei convenții de un stat contractant, orice termen care nu este definit în convenție va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferita, înțelesul pe care îl are în cadrul legislației acestui stat cu privire la impozitele la care prezenta convenție se aplică.

Articolul 4

Rezident

1. În sensul prezentei convenții, expresia rezident al unui stat contractant înseamnă orice persoană care, potrivit legislației acestui stat, este supusă impunerii în acest stat datorită domiciliului sau, rezidentei sale, locului conducerii, locului înregistrării sau oricărui alt criteriu de natura similară. Aceasta expresie nu include însă o persoană care este supusă impozitării în acest stat numai pentru faptul ca realizează venituri din surse sau capital situat în acest stat.

2. Atunci când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoană fizica este rezidență a ambelor state contractante, statutul sau se determina după cum urmează:

a) aceasta va fi considerată rezidență a statului contractant în care are o locuinta permanenta la dispoziția sa; dacă dispune de o locuinta permanenta în ambele state, va fi considerată rezidență a statului cu care legăturile sale personale și economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);

b) dacă statul în care aceasta persoana are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuinta permanenta la dispoziția sa în nici unul dintre state, ea va fi considerată rezidență a statului în care locuiește în mod obișnuit;

c) dacă aceasta persoana locuiește în mod obișnuit în ambele state sau dacă nu locuiește în nici unul dintre ele, ea va fi considerată rezidență a statului al cărui național este;

d) dacă aceasta persoana este național al ambelor state sau dacă nu este al nici unuia dintre ele, autoritățile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.

3. Atunci când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizica, este rezidență a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidență a statului în care se afla locul conducerii sale efective.

Articolul 5

Sediu permanent

1. În sensul prezentei convenții, expresia sediu permanent înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea își desfășoară în întregime sau în parte activitatea.

2. Expresia sediu permanent include îndeosebi:

a) un loc de conducere;

b) o sucursala;

c) un birou;

d) o fabrica;

e) un magazin;

f) un atelier;

g) o ferma sau orice plantație;

h) o mina, un put petrolier sau de gaze, o cariera sau orice alt loc de extracție a resurselor naturale; și

i) un șantier de construcții, un proiect de construcții, de montaj sau instalare ori activitățile de supraveghere în legătură cu acestea, dar numai când asemenea șantier, proiect sau activități continua pentru o perioadă mai mare de 6 luni în orice perioada de 12 luni.

3. Independent de prevederile anterioare ale acestui articol, expresia sediu permanent se considera că nu include:

a) folosirea de instalații exclusiv în scopul depozitarii, expunerii sau al livrării de produse ori de mărfuri aparținând întreprinderii;

b) menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii, exclusiv în scopul depozitarii, expunerii sau al livrării;

c) menținerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii, exclusiv în scopul prelucrării de către o alta întreprindere;

d) vânzarea de produse sau de mărfuri aparținând întreprinderii, expuse în cadrul unui târg sau al unei expoziții temporare ocazionale, când produsele sau mărfurile sunt vândute în decurs de o luna de la închiderea targului sau a expoziției menționate;

e) menținerea unui loc fix de afaceri exclusiv în scopul cumpărării de produse sau de mărfuri ori al colectării de informații pentru întreprindere;

f) menținerea unui loc fix de afaceri exclusiv în scopul desfășurării pentru întreprindere a oricărei alte activități cu caracter pregatitor sau auxiliar;

g) menținerea unui loc fix de afaceri exclusiv pentru orice combinare de activități menționate în subparagrafele a)-f), cu condiția ca întreaga activitate a locului fix de afaceri, care rezultă din aceasta combinare, să aibă un caracter pregatitor sau auxiliar.

4. Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, atunci când o persoană, alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 6, acționează în numele unei întreprinderi și are și exercită în mod obișnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, aceasta întreprindere se considera ca are un sediu permanent în acel stat în privinta oricăror activități pe care persoana le exercita pentru întreprindere, în afară de cazul în care activitățile acestei persoane sunt limitate la cele menționate în paragraful 3, care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acelui paragraf.

5. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, o întreprindere de asigurări a unui stat contractant se considera ca are un sediu permanent în celălalt stat contractant, cu excepția reasigurarilor, dacă încasează prime pe teritoriul celuilalt stat sau asigura riscuri situate acolo prin intermediul unei persoane, alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile paragrafului 6.

6. O întreprindere nu se considera ca are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul ca aceasta își exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiția ca acesta sa acționeze în cadrul activității sale obișnuite.

7. Faptul ca o societate care este rezidență a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidență a celuilalt stat contractant ori care își exercită activitatea de afaceri în acel celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăți un sediu permanent al celeilalte.

Articolul 6

Venituri din proprietăți imobiliare

1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din proprietăți imobiliare (inclusiv veniturile din agricultura sau din exploatări forestiere) situate în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Expresia proprietăți imobiliare are înțelesul care este atribuit de legislația statului contractant în care proprietățile în cauza sunt situate. Expresia include, în orice caz, toate accesoriile proprietății imobiliare, inventarul viu și echipamentul utilizat în agricultura și exploatări forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăților imobiliare și drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea ori concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor și a altor resurse naturale; navele, aeronavele, vehiculele feroviare sau rutiere nu sunt considerate proprietăți imobiliare.

3. Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor obținute din exploatarea directa, din închirierea sau din folosirea în orice alta forma a proprietății imobiliare.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 3 se aplică, de asemenea, veniturilor provenite din proprietăți imobiliare ale unei întreprinderi și veniturilor din proprietăți imobiliare utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.

Articolul 7

Profiturile întreprinderii

1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care întreprinderea exercita activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercita activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat contractant, dar numai acea parte din ele care este atribuibila acelui sediu permanent.

2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, atunci când o întreprindere a unui stat contractant exercita activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, se atribuie în fiecare stat contractant acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă și separată, exercitând activități identice sau similare în condiții identice ori similare și tratand cu toată independenta cu întreprinderea al carei sediu permanent este.

3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise la scădere cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere și cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul ca s-au efectuat în statul contractant în care se afla situat sediul permanent sau în altă parte. Aceste prevederi sunt aplicabile sub rezerva restrictiilor prevăzute de legislația interna.

4. În măsura în care într-un stat contractant se obișnuiește ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părți componente, nici o prevedere a paragrafului 2 nu împiedica acest stat contractant sa determine profitul impozabil în conformitate cu repartiția uzuală; metoda de repartizare adoptată trebuie totuși să fie aceea prin care rezultatul obținut să fie în concordanta cu principiile enunțate în prezentul articol.

5. Nici un profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul ca acest sediu permanent cumpara produse sau mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente profitul care se atribuie unui sediu permanent se determina în fiecare an prin aceeași metoda, în afară de cazul în care exista motive temeinice și suficiente pentru a se proceda altfel.

7. Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole ale prezentei convenții, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.

Articolul 8

Transporturi internaționale

1. Profiturile obținute din exploatarea în trafic internațional a navelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare sau rutiere sunt impozabile numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii.

2. Profiturile la care se referă paragraful 1 nu cuprind profiturile care se obțin din exploatarea hoteliera sau dintr-o activitate de transport distinctă de exploatarea navelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare sau rutiere în trafic internațional.

3. Dacă locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval se afla la bordul unei nave, acesta se considera ca este situat în statul contractant în care se afla portul de înregistrare a navei sau, dacă nu exista un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava.

4. Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, profiturilor obținute din participarea la un pool, la o exploatare în comun sau la o agenție internationala de transporturi, precum și dobânzilor aferente fondurilor legate de exploatarea navelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare sau rutiere.

5. Prevederile paragrafului 1 se aplică, de asemenea, companiilor Gulf Air Co și Arab United Co, atâta timp cat Statul Qatar deține acțiuni la aceste companii și la alte întreprinderi de transport naval și aerian desemnate de Guvernul Statului Qatar.

Articolul 9

Întreprinderi asociate

Când:

a) o întreprindere a unui stat contractant participa, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau

b) aceleași persoane participa, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant și al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant

și, fie într-un caz, fie în celălalt, cele doua întreprinderi sunt legate în relațiile lor financiare sau comerciale prin condiții acceptate sau impuse, care diferă de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile care, fără aceste condiții, ar fi fost obținute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obținute în fapt datorită acestor condiții, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi și impuse în consecința.

Articolul 10

Dividende

1. Dividendele plătite de o societate care este rezidență a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși aceste dividende pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant în care este rezidență societatea plătitoare de dividende și potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al dividendelor, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma bruta a dividendelor. Prezentul paragraf nu afectează impunerea societății în ceea ce privește profiturile din care se plătesc dividendele.

3. Termenul dividende folosit în acest articol înseamnă veniturile provenite din acțiuni, din acțiuni și din drepturi de folosință, din părți miniere, din părți de fondator sau alte drepturi, care nu sunt titluri de creanta, din participarea la profituri, precum și veniturile din alte părți sociale care sunt supuse aceluiași regim de impunere ca veniturile din acțiuni de către legislația fiscală a statului în care este rezidență societatea distribuitoare a dividendelor.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant, în care societatea plătitoare de dividende este rezidență, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfășoară în acel celălalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo și deținerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care sunt plătite dividendele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

5. Atunci când o societate rezidență a unui stat contractant realizează profituri sau venituri din celălalt stat contractant, acel celălalt stat nu poate să perceapă nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate, cu excepția cazului în care asemenea dividende sunt plătite unui rezident al acelui celălalt stat sau când deținerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un sediu permanent sau de o baza fixa situata în acel celălalt stat, nici sa supună profiturile nedistribuite ale societății unui impozit asupra profiturilor nedistribuite, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă în întregime ori în parte profituri sau venituri provenite din acel celălalt stat.

Articolul 11

Dobânzi

1. Dobânzile provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși aceste dobânzi pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al dobânzilor, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma bruta a dobânzilor.

3. Independent de prevederile paragrafului 2, dobânzile provenite dintr-un stat contractant sunt scutite de impozit în acel stat dacă sunt obținute și deținute efectiv de guvernul celuilalt stat contractant, de o autoritate locală sau de o unitate administrativ-teritorială a acestuia ori de orice agenție sau unitate bancară ori instituție a acelui guvern, a autorității locale sau a unității administrativ-teritoriale ori când creanțele unui rezident al celuilalt stat contractant sunt garantate, asigurate sau finanțate direct ori indirect de o instituție financiară aparținând în întregime guvernului celuilalt stat contractant.

4. Termenul dobânzi, astfel cum este folosit în prezentul articol, înseamnă veniturile din titluri de creanta de orice natura, însoțite sau neinsotite de garanții ipotecare ori de o clauza de participare la profiturile debitorului, și în special veniturile din efecte publice, titluri de creanta sau obligațiuni, inclusiv primele și premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanta sau obligațiuni. Penalitățile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.

5. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin dobânzile, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfășoară în acel celălalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo și creanta în legătură cu care sunt plătite dobânzile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

6. Dobânzile se considera ca provin dintr-un stat contractant atunci când plătitorul este însuși acel stat, o autoritate locală, o unitate administrativ-teritorială sau un rezident al acestui stat. Totuși, când plătitorul dobânzilor, fie ca este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o baza fixa în legătură cu care a fost contractată creanta generatoare de dobânzi și aceste dobânzi se suporta de acest sediu permanent sau baza fixa, atunci aceste dobânzi se considera ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.

7. Atunci când, datorită relațiilor speciale existente între plătitor și beneficiarul efectiv sau între ambii și o altă persoană, suma dobânzilor, ținându-se seama de creanta pentru care sunt plătite, depășește suma care s-ar fi convenit între plătitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma menționată. În acest caz partea excedentară a plăților este impozabilă potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 12

Comisioane

1. Comisioanele provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși aceste comisioane pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al comisioanelor, impozitul astfel stabilit nu va depăși 3% din suma bruta a comisioanelor.

3. Termenul comisioane folosit în prezentul articol înseamnă plățile făcute către un broker, agent comisionar general sau oricărei alte persoane asimilate unui broker ori agent comisionar general de legislația fiscală a statului contractant din care provin asemenea plati.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al comisioanelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară o activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin comisioanele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau prestează în acel celălalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo și serviciul pentru care se plătesc comisioanele este efectiv legat de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

5. Comisioanele se considera ca provin dintr-un stat contractant atunci când plătitorul este însuși acel stat, o autoritate locală, o unitate administrativ-teritorială sau un rezident al acestui stat. Totuși, când plătitorul comisioanelor, fie ca este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o baza fixa de care sunt legate activitățile care generează obligația de plată a comisioanelor și aceste comisioane se suporta de acest sediu permanent sau baza fixa, atunci aceste comisioane se considera ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.

6. Atunci când, datorită relațiilor speciale existente între plătitor și beneficiarul efectiv sau între ambii și o altă persoană, suma comisioanelor, ținându-se seama de serviciile pentru care sunt plătite, depășește suma care s-ar fi convenit între plătitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma menționată. În acest caz partea excedentară a plăților este impozabilă potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 13

Redevențe

1. Redevențele provenite dintr-un stat contractant și plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuși aceste redevențe pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislației acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al redevențelor, impozitul astfel stabilit nu va depăși 5% din suma bruta a redevențelor.

3. Termenul redevențe folosit în prezentul articol înseamnă plati de orice fel, inclusiv plati în natura primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice ori științifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf și filmelor sau benzilor folosite pentru emisiunile de radio ori televiziune, transmisiilor prin satelit, cablu, fibre optice sau tehnologii similare folosite pentru emisiunile destinate publicului, oricărui patent sau mărci de comerț, desen ori model, plan, formule sau procedeu de fabricație secret ori pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza orice echipament industrial, comercial sau științific, pentru informații referitoare la experienta în domeniul industrial, comercial sau științific.

Termenul redevențe include, de asemenea, câștigurile provenite din înstrăinarea oricăruia dintre aceste bunuri sau drepturi, în măsura în care aceste câștiguri sunt legate de producție, productivitate, de folosirea sau de dispunerea de astfel de bunuri sau proprietăți.

4. Prevederile paragrafelor 1 și 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevențelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin redevențele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfășoară în acel celălalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo și dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevențele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

5. Redevențele se considera ca provin dintr-un stat contractant atunci când plătitorul este însuși acel stat, o autoritate locală, o unitate administrativ-teritorială sau un rezident al acestui stat. Totuși, când plătitorul redevențelor, fie ca este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o baza fixa de care sunt legate obligațiile de a plati redevențele și aceste redevențe se suporta de acest sediu permanent sau baza fixa, atunci aceste redevențe se considera ca provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixa.

6. Atunci când, datorită relațiilor speciale existente între plătitor și beneficiarul efectiv sau între ambii și o altă persoană, suma redevențelor, avându-se în vedere utilizarea, dreptul sau informația pentru care sunt plătite, depășește suma care s-ar fi convenit între plătitor și beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relații, prevederile prezentului articol se aplică numai la aceasta ultima suma menționată. În acest caz partea excedentară a plăților este impozabilă potrivit legislației fiecărui stat contractant, ținându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenții.

Articolul 14

Câștiguri de capital

1. Câștigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea proprietăților imobiliare, astfel cum sunt definite la art. 6, situate în celălalt stat contractant, pot fi impuse în statul contractant în care sunt situate aceste proprietăți.

2. Câștigurile provenite din înstrăinarea proprietății mobiliare care face parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a proprietății mobiliare ce tine de o baza fixa de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câștigurile provenite din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) sau a acelei baze fixe, pot fi impuse în acel celălalt stat.

3. Câștigurile provenite din înstrăinarea navelor, aeronavelor, vehiculelor feroviare și rutiere, exploatate în trafic internațional, sau a proprietăților mobiliare necesare pentru exploatarea acestor mijloace de transport sunt impozabile numai în statul contractant în care se afla situat locul conducerii efective a întreprinderii.

4. Câștigurile obținute de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea acțiunilor sau a altor participari la capitalul unei societăți ale carei active sunt formate în totalitate sau în principal din proprietăți imobiliare situate în celălalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

5. Câștigurile provenite din înstrăinarea oricăror proprietăți, altele decât cele la care se face referire în paragrafele 1-4, sunt impozabile numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează.

Articolul 15

Profesii independente

1. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii independente sau a altor activități cu caracter independent sunt impozabile numai în acel stat, cu excepția următoarelor situații când aceste venituri pot fi, de asemenea, impuse în celălalt stat contractant:

a) dacă rezidentul dispune în mod obișnuit de o baza fixa în celălalt stat contractant în scopul desfășurării activităților sale; sau

b) dacă rezidentul este prezent în celălalt stat contractant pentru o perioadă sau perioade care insumeaza ori depășesc în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni care începe sau se termina în anul calendaristic vizat.

În situația menționată la subparagraful a) sau b) venitul poate fi impus în acel celălalt stat contractant, dar numai acea parte din venit care este atribuibila bazei fixe sau venitului obținut din activitățile desfășurate în perioada în care acel rezident a fost prezent în acel celălalt stat.

2. Expresia profesii independente cuprinde în special activitățile independente de ordin științific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum și exercitarea independenta a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist și contabil.

Articolul 16

Profesii dependente

1. Sub rezerva prevederilor art. 17, 19, 20, 21 și 22, salariile și alte remunerații similare obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariata sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care activitatea salariata este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salariata este exercitată în celălalt stat contractant, remunerațiile primite pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Independent de prevederile paragrafului 1, remunerațiile obținute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariata exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menționat, dacă:

a) beneficiarul este prezent în celălalt stat contractant pentru o perioadă sau perioade care nu depășesc în total 183 de zile în orice perioada de 12 luni care începe ori se termina în anul calendaristic vizat; și

b) remunerațiile sunt plătite de o persoană sau în numele unei persoane care angajează și care nu este rezidență a celuilalt stat; și

c) remunerațiile nu sunt suportate de un sediu permanent sau de o baza fixa pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

3. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, remunerațiile pe care un rezident al unui stat contractant le primește pentru o activitate salariata exercitată la bordul unei nave, aeronave, al unui vehicul feroviar sau rutier exploatat în trafic internațional sunt impozabile numai în statul contractant în care se afla locul conducerii efective a întreprinderii.

Articolul 17

Remunerațiile membrilor consiliului de administrație

Remunerațiile și alte plati similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitatea sa de membru al consiliului de administrație al unei societăți care este rezidență a celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

Articolul 18

Artiști și sportivi

1. Independent de prevederile art. 15 și 16, veniturile obținute de un rezident al unui stat contractant în calitate de artist de spectacol, cum sunt artiștii de teatru, de film, de radio sau televiziune, ori ca interpret muzical sau ca sportiv, din activitățile lui personale desfășurate în aceasta calitate în celălalt stat contractant, pot fi impuse în statul contractant în care aceste activități sunt exercitate.

2. Atunci când veniturile în legătură cu activitățile personale desfășurate de un artist de spectacol sau de un sportiv în aceasta calitate nu revin artistului de spectacol sau sportivului, ci unei alte persoane, aceste venituri, independent de prevederile art. 7, 15 și 16, pot fi impuse în statul contractant în care sunt exercitate activitățile artistului de spectacol sau ale sportivului.

3. Independent de prevederile paragrafelor 1 și 2, veniturile obținute din activitățile menționate la paragraful 1 în cadrul schimburilor culturale sau sportive, convenite de guvernele celor două state contractante și care nu sunt exercitate în scopul de a obține profituri, sunt scutite de impozit în statul contractant în care sunt exercitate aceste activități.

Articolul 19

Pensii

Pensiile, indiferent dacă provin din sectorul public sau privat, și gratuitatile primite pentru munca salariata desfășurată în trecut vor fi impozabile în țara care este sursa a venitului, indiferent de locul de rezidență a beneficiarului acestora.

Articolul 20

Funcții publice

1. Remunerațiile, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant, o autoritate locală sau o unitate administrativ-teritorială a acestuia unei persoane fizice pentru serviciile prestate acestui stat, autorității locale sau unității administrativ-teritoriale sunt impozabile numai în acest stat.

2. Prevederile art. 16, 17 și 19 se aplică remunerațiilor și pensiilor plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfășurată de un stat contractant, de o autoritate locală sau de o unitate administrativ-teritorială a acestuia.

Articolul 21

Studenți și practicanti

Remunerațiile pe care un student sau practicant - care este ori a fost imediat înainte de a vizita un stat contractant rezident al celuilalt stat contractant și care este prezent în primul stat menționat numai în scopul educării sau instruirii sale - le primește pentru întreținerea, educarea sau instruirea sa nu vor fi impuse în acest stat, cu condiția ca astfel de plati sa provină din surse aflate în afară acestui stat.

Articolul 22

Alte venituri

1. Elementele de venit ale unui rezident al unui stat contractant, care nu sunt tratate la articolele precedente din prezenta convenție, sunt impozabile numai în acest stat.

2. Prevederile paragrafului 1 nu se vor aplica veniturilor, altele decât veniturile provenite din proprietățile imobiliare, astfel cum sunt definite în paragraful 2 al art. 6, obținute de un rezident al unui stat contractant, care desfășoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo sau exercita în acel celălalt stat profesii independente printr-o baza fixa situata acolo, iar dreptul sau proprietatea în legătură cu care venitul este plătit este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau baza fixa. În aceasta situație se aplică prevederile art. 7 sau 15, după caz.

Articolul 23

Eliminarea dublei impuneri

Atunci când un rezident al unui stat contractant realizează venituri care, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, pot fi impuse în celălalt stat contractant, primul stat menționat va permite o deducere din impozitul acelui rezident cu o sumă egala cu impozitul plătit în acest celălalt stat. Totuși aceasta deducere nu va depăși acea parte din impozitul pe venit, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibila, după caz, venitului care poate fi impus în acest celălalt stat.

Articolul 24

Nediscriminarea

1. Naționalii unui stat contractant nu vor fi supuși în celălalt stat contractant nici unei impozitări sau obligații legate de aceasta, diferita ori mai împovărătoare decât impozitarea sau obligația la care sunt ori pot fi supuși naționalii celuilalt stat contractant aflați în aceeași situație, fără a se prejudicia însă legislatiile ambelor state contractante.

2. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant nu va fi stabilită în condiții mai puțin favorabile în celălalt stat contractant decât impunerea stabilită întreprinderilor acelui celălalt stat care desfășoară aceleași activități.

3. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este integral sau parțial deținut ori controlat, în mod direct sau indirect, de unul sau de mai mulți rezidenți ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat contractant menționat nici unei impuneri sau nici unei obligații legate de aceasta, care să fie diferita sau mai împovărătoare decât impunerea sau obligațiile legate de aceasta la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menționat.

4. Nici o prevedere a prezentului articol nu este considerată ca obliga un stat contractant sa acorde persoanelor fizice care nu sunt rezidente ale acestui stat orice deduceri personale, înlesniri sau reduceri în ceea ce privește impunerea, care sunt acordate persoanelor fizice rezidente.

5. Prevederile prezentului articol se aplică numai impozitelor care fac obiectul acestei convenții.

Articolul 25

Procedura amiabila

1. Atunci când o persoană care este rezidență a unui stat contractant considera ca datorită măsurilor luate de autoritățile competente ale unuia sau ale ambelor state contractante rezultă sau va rezultă pentru ea o impozitare care nu este conformă cu prevederile prezentei convenții, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislatiile interne ale acestor state, sa supună cazul sau autorității competente a statului contractant al cărui rezident este sau, dacă situația să se încadrează în prevederile paragrafului 1 al art. 24, autorității competente a statului contractant al cărui național este. Cazul trebuie prezentat în termen de 2 ani de la prima notificare a acțiunii din care rezultă o impunere contrară prevederilor prezentei convenții.

2. Autoritatea competența se va strădui, dacă reclamația îi pare intemeiata și dacă ea însăși nu este în măsura sa ajungă la o soluționare corespunzătoare, sa rezolve cazul pe calea unei înțelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impozitări care nu este în conformitate cu prevederile prezentei convenții. Orice înțelegere realizată va fi aplicată indiferent de perioada de prescripție prevăzută în legislația interna a statelor contractante.

3. Autoritățile competente ale statelor contractante se vor strădui sa rezolve pe calea înțelegerii amiabile orice dificultăți sau dubii rezultate ca urmare a interpretării ori aplicării prevederilor acestei convenții. De asemenea, se pot consulta reciproc pentru evitarea dublei impuneri în cazurile neprevăzute de prezenta convenție.

4. Autoritățile competente ale statelor contractante pot comunică direct între ele în scopul realizării unei înțelegeri în sensul paragrafelor precedente. Atunci când, pentru a se ajunge la o înțelegere, apare necesar un schimb oral de opinii, un atare schimb poate avea loc prin intermediul unei comisii formate din reprezentanți ai autorităților competente ale statelor contractante.

Articolul 26

Schimb de informații

1. Autoritățile competente ale statelor contractante vor face schimb de informații necesare în vederea aplicării prevederilor prezentei convenții sau ale legislatiilor interne ale statelor contractante, referitoare la impozitele vizate de prezenta convenție, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară prevederilor prezentei convenții, în special pentru prevenirea fraudei sau evaziunii cu privire la asemenea impozite. Schimbul de informații nu este limitat de prevederile art. 1. Orice informație obținută de un stat contractant va fi tratata ca secret în același mod ca și informația obținută conform prevederilor legislației interne a acestui stat și va fi dezvaluita numai persoanelor sau autorităților (inclusiv instanțe judecătorești și organe administrative) însărcinate cu aplicarea, calcularea, colectarea sau urmărirea impozitelor ori cu soluționarea contestațiilor cu privire la impozitele care fac obiectul prezentei convenții. Asemenea persoane sau autorități vor folosi informația numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvălui informația în procedurile judecătorești sau în deciziile judiciare.

2. Prevederile paragrafului 1 nu vor fi interpretate ca impunând unui stat contractant obligația:

a) de a lua măsuri administrative contrare propriei legislații și practicii administrative a acelui stat contractant sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informații care nu pot fi obținute pe baza legislației proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui stat contractant ori a celuilalt stat contractant;

c) de a furniza informații care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional sau un procedeu de fabricație ori comercial sau informații a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.

Articolul 27

Membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare

Prevederile prezentei convenții nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază membrii misiunilor diplomatice sau ai posturilor consulare în virtutea regulilor generale ale dreptului internațional sau a prevederilor unor acorduri speciale.

Articolul 28

Intrarea în vigoare

Prezenta convenție va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei notificări prin care statele contractante se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare și prevederile sale vor produce efecte:

a) în ceea ce privește impozitele reținute prin stopaj la sursa, la venitul realizat în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care prezenta convenție a intrat în vigoare; și

b) în ceea ce privește celelalte impozite pe venit, pentru perioadele impozabile ce încep în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care prezenta convenție a intrat în vigoare.

Articolul 29

Denunțarea
1. Prezenta convenție va rămâne în vigoare o perioadă nedeterminată.
2. Fiecare stat contractant poate să remită celuilalt stat contractant, pe cai diplomatice, o nota de denunțare scrisă în sau înainte de a 30-a zi a lunii iunie a fiecărui an calendaristic, începând din al cincilea an următor celui în care prezenta convenție a intrat în vigoare. În aceasta situație prezenta convenție va inceta să aibă efecte:
a) în ceea ce privește impozitele reținute prin stopaj la sursa, la venitul realizat în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare; și
b) în ceea ce privește celelalte impozite pe venit, pentru perioadele impozabile ce încep în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care a fost remisă nota de denunțare.
Drept care subsemnații, autorizați în buna și cuvenită forma de guvernele lor, au semnat prezenta convenție.
Semnată la Doha la 24 octombrie 1999, în doua exemplare originale, în limbile română, arabă și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergențe în interpretare textul în limba engleza va prevala.
Pentru Guvernul României, Pentru Guvernul Statului Qatar,
Ion Pascu, Ahmed Bin Abdullah al-Mahmoud,
secretar de stat ministru de stat
în Ministerul Afacerilor Externe pentru afaceri externe
──────────────

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.