Decizia nr. 36/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, excepții ridicate de George Ducă în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecătoriei Sectorului 4, municipiul București, și de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiași instanțe.

La apelul nominal se prezintă, pentru Maria Nicolau, fiica acesteia, lipsind celelalte părți (George Ducă, Ministerul de Interne - Secția 14 Poliție și Secția 15 Poliție), față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul dispozițiilor art. 83 din Codul de procedură civilă Curtea constata ca în lipsa unui înscris legalizat privind calitatea de mandatar special nu se poate acorda cuvântul fiicei autoarei excepției.

Curtea, având în vedere ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 278C/2000 și nr. 279C/2000 privesc aceeași lege și au un conținut identic, pune în discuție din oficiu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune la conexare. Curtea, în temeiul prevederilor art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 279C/2000 la Dosarul nr. 278C/2000.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, ca fiind nefondata, considerând ca dispozițiile

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991

nu contravin prevederilor constituționale ale art. 30 alin. (1) din Constituție privind libertatea de exprimare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunțate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 și nr. 7.281/2000), Judecătoria Sectorului 4, municipiul București, a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, excepții ridicate de George Ducă și de Maria Nicolau.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, care au un conținut identic, se susține ca dispozițiile legale criticate contravin art. 30 alin. (1) din Constituție privind libertatea de exprimare. De asemenea, autorii excepțiilor arata ca "în Constituție nu se precizează numărul de decibeli la care ai dreptul sa-ti exprimi gandurile sau opiniile prin viu grai, sunete sau alte mijloace de comunicare fără a tulbura <<liniștea locuitorilor>> la care face referire pct. 22 al

art. 2 din Legea nr. 61/1991 ".

Judecătoria Sectorului 4, municipiul București, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază, în esenta, ca

Legea nr. 61/1991

reglementează "situația restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți în cazul tulburării, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma". Astfel fiind,

art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991 , text elaborat în aplicarea art. 49 din Constituție, "operează o limitare, o restrictie fundamentată pe o prevedere constituțională, potrivit căreia nici o persoană nu poate abuza de dreptul sau de libera exprimare, aducând atingere drepturilor celorlalte persoane, ordinii și liniștii publice, într-o maniera discretionara. Din acest motiv

Legea nr. 61/1991

instituie o sancțiune contravențională, ceea ce nu constituie însă o încălcare a prevederilor art. 30 din Constituția României". În consecința se apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece "prin textul

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicată, respectându-se exigențele impuse de textul art. 49 din Constituție, s-a stabilit o sancțiune contravențională pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituțional, respectiv ordinea publică".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin Încheierile din 6 iulie 2000 (pronunțate distinct în dosarele nr. 7.306/2000 și nr. 7.281/2000), Judecătoria Sectorului 4, municipiul București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 2 pct. 22 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Ulterior sesizării

Legea nr. 61/1991

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, iar în noua structura a legii dispozițiile legale criticate - care pe fond nu au suferit nici o modificare - sunt cuprinse în textul art. 2 pct. 28. În consecința, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicată, potrivit cărora: "Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: [...]

28. tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larma."

Autorii excepțiilor susțin ca prevederile de lege criticate încalcă dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție, conform cărora "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".

Examinând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate și urmează să fie respinse.

Libertatea de exprimare, astfel cum este garantată de art. 30 alin. (1) din Constituție, permite cetățenilor sa participe la viața publică, socială și culturală, manifestandu-și public gandurile, opiniile, credintele și creatiile de orice fel. Dar aceasta libertate nu poate fi absolută și ca atare este supusă unor restrangeri care trebuie să fie expres prevăzute prin lege și necesare pentru ocrotirea unor valori politice, economice, sociale și umane. Sub acest aspect Curtea retine ca dispozițiile constituționale ale art. 30 alin. (1) presupun corelarea lor cu prevederile art. 26 alin. (2) și cu cele ale art. 49 din Legea fundamentală, în sensul că exercițiul libertății de exprimare poate comporta anumite restrangeri și condiționari, potrivit legii, tocmai pentru ca drepturile și libertățile garantate de Constituție cetățenilor, interesele acestora și, implicit, ordinea, sănătatea și morala publică sa nu fie afectate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2), "Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri", iar conform art. 49 "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății".

În sensul celor arătate sunt și reglementările internaționale privitoare la drepturile omului. Spre exemplu, art. 19 pct. 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește ca libertatea de exprimare "comporta obligații și raspunderi speciale" și ca aceasta "poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege". Aceste restrictii trebuie să se datoreze "respectului drepturilor sau reputației altora", "apărării securității naționale, ordinii publice, sănătății sau moralității publice". De asemenea, art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește, referitor la libertatea de exprimare, ca "exercitarea acestei libertăți [...] poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritoriului sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora [...]".

Fața de cele arătate Curtea constata ca dispozițiile

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991 , republicată, sunt în concordanta cu prevederile constituționale ale art. 30 alin. (1), întrucât textul stabilește o sancțiune contravențională pentru persoana care, abuzand de dreptul sau de libera exprimare, aduce atingere unei alte valori ocrotite constituțional, și anume "ordinii publice".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor

art. 2 pct. 28 din Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, excepții ridicate de George Ducă în Dosarul nr. 7.306/2000 al Judecătoriei Sectorului 4, municipiul București, și de Maria Nicolau în Dosarul nr. 7.281/2000 al aceleiași instanțe.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2001.