Decizia nr. 266/2000

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Ana Cherciu și Ștefan Gheorghe Cherciu în Dosarul nr. 201/2000 al Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, deoarece dispozițiile

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

sunt constituționale, dreptul la prelungirea contractelor de închiriere nefiind un drept fundamental, prevăzut de Constituție, și, prin urmare, nu îi sunt aplicabile prevederile art. 49 din Constituție referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. Se mai arata ca legiuitorul poate stabili condițiile și cazurile în care se poate prelungi sau în care încetează contractul de închiriere, în raport cu situațiile concrete în care se afla chiriașul sau proprietarul locuinței.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 2000, pronunțată în Dosarul nr. 201/2000, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Ștefan Gheorghe Cherciu și Ana Cherciu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 49 din Constituție, deoarece aduc "o restrangere nejustificată exercițiului drepturilor chiriașilor care, după 1 ianuarie 1990, au părăsit domiciliul fie datorită majoratului, fie divorțului, căsătoriei ori separației de fapt". În speta s-a stabilit ca Ștefan Ciprian Cherciu, fiu major al autorilor excepției, înscris în contractul de închiriere, este proprietar din 1999 al unui apartament cu 3 camere în aceeași localitate, situație care a determinat Judecătoria Sibiu sa admită acțiunea reclamanților și sa dispună evacuarea din locuinta a chiriașilor (autori ai excepției), potrivit

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , care prevede în acest caz că nu se aplică prelungirea contractului de închiriere. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, pârâți în procesul de evacuare, "copilul devenit major, Ciprian Ștefan Cherciu, a renunțat la dreptul locativ distinct pe care îl avea în virtutea calității de fiu al titularilor contractului de închiriere Ștefan Gheorghe Cherciu și Ana Cherciu, astfel ca, dacă s-ar aplica dispozițiile art. 13 lit. b) din ordonanța menționată, s-ar aduce o grava atingere dreptului părinților, titulari ai contractului de închiriere, constând în pierderea dreptului lor locativ". Se mai susține ca neconstituționalitatea dispozițiilor criticate este cu atât mai evidenta cu cat "lasă la latitudinea proprietarului încheierea noului contract de închiriere, fie în conformitate cu contractul încheiat anterior anului 1990 între chiriaș și stat (chiar dacă între timp au survenit modificări ale acestuia ca urmare a majoratului, căsătoriei, divorțului etc.), fie cu actualii chiriași rămași de facto și de jure titulari ai contractului de închiriere".

Tribunalul Sibiu, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , apreciază ca aceste dispoziții sunt constituționale, deoarece nu încalcă prevederile art. 49 din Constituția României. Textul constituțional pretins ca este încălcat se referă la restrangerea exercițiului unor drepturi existente, recunoscute de alte texte constituționale. Or, dreptul la care se referă critica de neconstituționalitate nu figurează printre cele enumerate în cap. II al titlului II din Constituție. Dreptul chiriașilor la prelungirea contractelor de închiriere nefiind reglementat constituțional, nu se poate vorbi de restrangerea exercițiului acestui drept. Pe de altă parte, arata instanța, legiuitorul este îndreptățit, stabilind conținutul și limitele dreptului de proprietate, sa țină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci și de cele ale chiriașilor, urmărind ca la situații egale tratamentul să fie egal, iar la situații diferite acest tratament să fie diferit. În consecința, legiuitorul este suveran sa stabilească în concret atât situațiile în care se impune prelungirea contractelor de închiriere și pe ce durata, cat și situațiile în care prelungirea nu mai este recunoscută, un asemenea demers de politica legislativă înscriindu-se în întregime în ansamblul prevederilor Legii fundamentale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece întreaga reglementare cuprinsă în

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

imbina interesul general cu cel particular, asigurând atât exercitarea dreptului de proprietate, cat și protecția chiriașilor. Textele privind prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere pentru locuintele restituite foștilor proprietari reprezintă de fapt limitări ale dreptului de proprietate, care însă nu contravin Constituției, ci consfințesc principiul constituțional prevăzut la art. 41, potrivit căruia conținutul și limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege. Faptul ca legiuitorul a înțeles sa acorde protecție numai acelor chiriași care au nevoie efectivă sa ocupe în continuare imobilul restituit, iar nu și celor care dispun de o locuinta proprietate personală corespunzătoare în aceeași localitate nu este de natura sa aducă atingere drepturilor constituționale ale acestora din urma, deoarece dreptul chiriașilor la prelungirea contractelor de închiriere nu este reglementat constituțional și, prin urmare, nefigurand printre drepturile și libertățile fundamentale, nu se poate vorbi nici de restrangerea exercițiului acestui drept. Pe de altă parte, legiuitorul este îndreptățit ca, stabilind conținutul și limitele dreptului de proprietate, sa țină seama atât de interesele proprietarului, cat și de cele ale chiriașilor, determinând în concret atât situațiile în care se impune prelungirea contractelor de închiriere, cat și pe cele în care prelungirea acestora nu se aplică, aceasta soluție legislativă fiind în deplin acord cu prevederile Legii fundamentale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere comunicat de Guvern, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999), dispoziții care au următoarea redactare:

- Art. 13: "Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică: [...]

b) în cazul contractelor de închiriere pentru spațiile cu destinația de locuințe, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menționați în contract sunt proprietari ai unei locuințe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinta corespunzătoare după data de 1 ianuarie 1990, în aceeași localitate. Fac excepție contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie menționați în contract au redobândit, în calitate de fosti proprietari sau moștenitori ai acestora, locuințe care sunt efectiv ocupate de chiriași persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituție publică;"

Autorii excepției susțin ca aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 49 din Constituție referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, care sunt următoarele: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."

Autorii excepției considera ca textul de lege criticat (prin care nu se mai aplica prelungirea contractelor de închiriere titularilor de contract sau membrilor de familie menționați în contract, care sunt proprietari ai unei locuințe corespunzătoare) restrânge nejustificat dreptul locativ al chiriașilor aflați în aceste situații.

Examinând excepția de neconstituționalitate a

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale menționate nu contravin prevederilor art. 49 din Constituție referitoare la restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Posibilitatea prelungirii unui contract de închiriere, prevăzută de ordonanța pentru unele categorii de chiriași, nu reprezintă un drept sau o libertate fundamentală, garantate de Constituție, al căror exercițiu ar putea fi restrâns numai în limitele și proportiile prevăzute de textul constituțional invocat de autorii excepției. Prin urmare, prevederile art. 13 lit. b) din ordonanța menționată, care se referă la situațiile în care nu se aplică prelungirea contractului de închiriere, nu pot fi considerate o restrangere a unui drept constituțional.

Pentru considerentele expuse excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Ana Cherciu și Ștefan Gheorghe Cherciu în Dosarul nr. 201/2000 al Tribunalului Sibiu.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 decembrie 2000.