Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 310/1978

privind acordarea unor drepturi materiale personalului muncitor în activitatea de manipulare a mărfurilor în portul Constanta

prezumat în vigoare

Data actului
15 august 1978
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 76 din 15 august 1978
Citat de
3 acte
Structură
5 articole · 2.123 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

(1)

Docherii din portul Constanta vor primi, la intrarea în schimb, o masa calda în limita sumei de 6 lei pe zi de persoana.

(2)

Sumele necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli se vor suporta din rezultatele financiare ale unităților respective, fără modificarea indicatorilor economico-financiari aprobați anual.

Articolul 2

(1)

Docherii care manipuleaza mărfuri ambalate în saci, produse chimice, explozive, abrazive și alte asemenea, prevăzute în anexa*) la prezentul decret, vor primi, potrivit Legii retribuirii după cantitatea și calitatea muncii, retribuții tarifare mai mari cu pînă la 8% pe timpul efectiv lucrat în aceste condiții.

(2)

Numărul beneficiarilor de retribuții tarifare mai mari se aproba prin planul național unic de dezvoltare economico-socială.

Articolul 3

Muncitorii din unitățile subordonate altor ministere, care lucrează în portul Constanta și care efectuează aceleași operațiuni de manipulare a mărfurilor ca și docherii din cadrul Întreprinderii de exploatare portuara Constanta, vor fi retribuiți cu retribuțiile prevăzute pentru docheri și vor beneficia de prevederile art. 1 din prezentul decret.

Articolul 4

Șefii formatiilor - echipelor - de docheri care preiau și formează echipe noi vor putea fi retribuiți, o perioadă de cel mult 6 luni, cu retributia medie realizată în ultimele 3 luni cu formatiile conduse anterior, dacă își realizează planul.

Articolul 5

Prevederile art. 1 și 2 din prezentul decret se aplică și personalului muncitor din celelalte porturi maritime și fluviale.

-------

Președintele

Republicii Socialiste România

*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.

NICOLAE CEAUȘESCU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.