Decizia nr. 30/2001

Lucian Minai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 și ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18 ianuarie 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 1 februarie 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 3 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 225/1999, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 și ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu, parte vătămată într-un proces de insulta, calomnie și lovire sau alte violențe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arata următoarele:

1. Dispozițiile art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd unul dintre cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată dacă "faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii" sunt contrare art. 31 din Constituție, privitor la dreptul la informație, motivandu-se ca nici un text de lege nu prevede definitia elementelor constitutive ale infracțiunii.

2. Dispozițiile art. 67 din Codul de procedură penală, privitoare la concludenta și utilitatea probei, sunt considerate contrare prevederilor art. 16 din Constituție, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece nu prevăd și "dreptul părții vătămate de a cere probe, de a administra probe, căci are rolul de acuzator", ci numai "posibilitatea părților de a propune probe și a cere administrarea lor", în timp ce organele de urmărire penală și instanța de judecată "au sarcina administrării probelor", conform art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală.

3. și 4. Dispozițiile art. 87 și 88 din Codul de procedură penală sunt considerate ca fiind contrare principiului constituțional al egalității în drepturi, deoarece judecătorul poate "sa nu admită confruntarea martorilor [...] și are libertatea sa respingă confruntarea, ceea ce este nelegal și neconstitutional, căci judecătorul are mai multe drepturi decât părțile care invoca confruntarea și li se respinge".

5. și 6. Dispozițiile art. 195 și 196, referitoare la îndreptarea erorilor materiale sau a unor omisiuni în actele procedurale, sunt criticate, deoarece "sunt interpretate și nu aplicate, incalcandu-se legea penală și Constituția".

7. Dispozițiile art. 284^1, referitoare la lipsa nejustificată a părții vătămate (considerată drept retragere a plângerii prealabile), sunt criticate pentru ca încalcă dreptul persoanei vătămate de a nu mai participa la proces, precum și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, creând inegalitate în raport cu inculpatul, care poate lipsi fără să fie sancționat.

8. Dispozițiile art. 315 alin. 1, privind participarea procurorului la ședințele de judecată, sunt considerate contrare art. 16 din Constituție, deoarece "procurorul participa când considera necesar" la ședințele de judecată, lipsind astfel de garanție persoanele participante la judecata.

9. Dispozițiile art. 329 alin. 3, referitoare la renunțarea la martori, sunt considerate neconstituționale, deoarece "prin stipulațiile discretionare, numai în favoarea judecătorului, «de a dispune renunțarea la proba cu martori, pe care a admis-o anterior», lipsește partea de a-și face probe în susținerea cauzei".

10. Dispozițiile art. 330, privind prezentarea mijloacelor materiale de proba, sunt criticate pentru ca restrang dreptul la apărare al părții vătămate, deoarece lasă aprecierea judecătorului aducerea mijloacelor de proba materiale, atunci când acestea exista.

11. Dispozițiile art. 346 alin. 2 sunt criticate, considerându-se că nu asigura un proces echitabil.

Judecătoria Sectorului 4 București, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, considera ca textele de lege criticate nu încalcă principiile constituționale înscrise în art. 16 alin. (1), referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, și în art. 21, privind accesul liber la justiție. Se arata ca excepția nu este intemeiata, analizandu-se, în legătură cu fiecare dintre dispozițiile criticate, motivele de neconstituționalitate. În final instanța apreciază ca autorul excepției se referă "la modul de interpretare și aplicare a prevederilor legale, fără sa explice prin ce anume ar fi incalcata egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii sau se împiedica accesul liber la justiție".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica dispozițiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, considerate a fi contrare prevederilor art. 20 și 31 din Constituție, se arata ca textele constituționale invocate nu au incidența în cauza. În privinta elementelor constitutive ale infracțiunilor se precizează ca acestea sunt prevăzute în conținutul infracțiunilor reglementate în partea specială a Codului penal, deoarece "Diversitatea acestor fapte a determinat ca, în Codul de procedură penală, sa nu fie menționate în concreto ce anume elemente constitutive trebuie să lipsească pentru a determina cazul din lit. d) a art. 10". Se apreciază ca fiind nefondate și criticile privind neconstituționalitatea art. 67 alin. 2, art. 87 și 88 din Codul de procedură penală în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece textele criticate nu creează privilegii sau discriminări și nu încalcă nici unul dintre criteriile egalității prevăzute la art. 4 din Constituție. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 195 și 196 din același cod este considerată nemotivată, deoarece nu se indica nici un text constituțional care ar fi fost încălcat. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 284^1 se considera ca și aceasta este nefondata, deoarece textul nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, celor cuprinse în art. 21, referitoare la accesul liber la justiție, și nici celor cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare, deoarece numai absenta nejustificată a părții vătămate la doua termene consecutive este considerată drept retragere a plângerii prealabile. Excepția este considerată, de asemenea, neîntemeiată și cu privire la art. 315 alin. 1 și art. 330, textele criticate nefiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece posibilitatea părților și a procurorului de a renunța la martorii sau la probele care au devenit inutile nu este de natura sa încalce dreptul la apărare al părților, care au suficiente modalități de a ataca soluția data de instanța.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 și ale art. 346 din Codul de procedură penală, dispoziții care prevăd:

- Art. 10 lit. d): "Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...]

d) faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii;";

- Art. 67: "În cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor.

Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta și utila.

Admiterea sau respingerea cererii se face motivat.";

- Art. 87: "Când se constată că exista contraziceri între declarațiile persoanelor ascultate în aceeași cauza, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.";

- Art. 88: "Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele și împrejurările în privinta cărora declarațiile date anterior se contrazic.

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate incuviinta ca persoanele confruntate să-și pună reciproc întrebări.

Declarațiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.";

- Art. 195: "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

În vederea îndreptării erorii, părțile pot fi chemate spre a da lămuriri.

Despre îndreptarea efectuată, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, după caz, întocmește un proces-verbal sau o încheiere, făcându-se mențiune și la sfârșitul actului corectat.";

- Art. 196: "Dispozițiile art. 195 se aplică și în cazul când organul de urmărire penală sau instanța, ca urmare a unei omisiuni vadite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, apărători, potrivit art. 189 sau 190, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asiguratorii.";

- Art. 284^1: "În cazul infracțiunilor arătate în art. 279 alin. 2 lit. a), lipsa nejustificată a părții vătămate la doua termene consecutive în fața primei instanțe este considerată drept retragere a plângerii prealabile.";

- Art. 315 alin. 1: "Procurorul este obligat sa participe la ședințele de judecată ale judecătoriilor, în cauzele în care instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii de 2 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpați se afla în stare de detenție sau este minor, precum și în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La ședințele de judecată privind alte infracțiuni, procurorul participa când considera necesar.";

- Art. 329 alin. 3: "Dacă în cursul cercetării judecătorești administrarea unei probe anterior admisă apare inutila, instanța, după ce asculta procurorul și părțile, poate dispune ca acea proba sa nu mai fie administrată.";

- Art. 330: "Când în cauza supusă judecații exista mijloace materiale de proba, instanța, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este necesar, aducerea și prezentarea acestora.";

- Art. 346 alin. 2: "Când achitarea s-a pronunțat pentru cazul prevăzut în art. 10 lit. b^1) ori pentru ca instanța a constatat existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei, sau pentru ca lipsește vreunul din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile."

Autorul excepției de neconstituționalitate a solicitat să se constate neconstituționalitatea și a altor dispoziții legale din Codul de procedură penală și din Codul penal, însă prin încheierea de sesizare a Curții Constituționale Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca fiind inadmisibila excepția de neconstituționalitate privitoare la acestea, sesizand Curtea Constituțională numai cu privire la excepția de neconstituționalitate a unui număr de 11 dispoziții menționate anterior. Referitor la criticile formulate în legătură cu dispozițiile art. 181, art. 339 alin. 2 din Codul de procedură penală și ale art. 207 din Codul penal instanța a considerat ca acestea privesc numai modul de interpretare și aplicare a textelor, iar nu și conținutul lor contrar Constituției și, prin urmare, nu sunt de competența Curții Constituționale, conform

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată. Dispozițiile art. 49 alin. 3 din Codul de procedură penală au fost considerate ca neavând legătură cu soluționarea cauzei, iar cele ale art. 63 alin. 2 din același cod nu au mai fost trimise Curții, invocandu-se Decizia Curții Constituționale nr. 43 din 23 martie 1999, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate având ca obiect aceleași dispoziții.

Potrivit

art. 23 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți". Totodată, în cazurile în care excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale articolului menționat, în temeiul art. 23 alin. (6) din aceeași lege, "instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără mai sesiza Curtea Constituțională".

Curtea constata, prin urmare, ca obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie numai dispozițiile art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 și ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, cuprinse în dispozitivul încheierii de sesizare, iar nu și celelalte prevederi legale cu privire la care instanța de fond a considerat ca excepția este inadmisibila. Autorul excepției are posibilitatea atacarii încheierii de sesizare o dată cu declararea caii de atac prevăzute de Codul de procedură penală împotriva sentinței pronunțate în cauza.

În motivarea excepției de neconstituționalitate referitoare la aceste dispoziții legale autorul excepției invoca încălcarea art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24 alin. (1) și a art. 31 alin. (1) din Constituție, texte care au următoarea redactare:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 31 alin. (1): "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca sub toate aspectele criticile formulate de autorul excepției sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmează:

1. Dispozițiile art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd unul dintre cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată, nu sunt de natura să contravină art. 31 alin. (1) din Constituție, referitor la dreptul la informație, deoarece nu ingradesc "dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public". Totodată nedefinirea elementelor constitutive ale infracțiunii prin dispozițiile Codului de procedura penală nu constituie un motiv de neconstituționalitate, înțelesul lor fiind explicat în tratatele de drept penal și de procedura penală. Nici un text constituțional nu obliga legiuitorul sa definească toate notiunile folosite în cuprinsul unui act normativ.

2. Dispozițiile art. 67 din același cod, referitoare la concludenta și utilitatea probei, sunt, de asemenea, conforme cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției, și anume cu cele ale art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la apărare, și cu cele ale art. 16 alin. (1) și (2), referitoare la egalitatea în drepturi. Astfel prin sintagma "părțile pot propune probe și cere administrarea lor" legiuitorul a înțeles "dreptul" acestora de a propune probe, dar nu și obligația instanței de a admite toate probele, deoarece în alin. 2 al aceluiași articol se prevede: "Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta și utila." Prin urmare, părțile, printre care se afla și partea vătămată conform art. 24 din Codul de procedură penală, au dreptul în mod egal de a propune probe, textul criticat nefacand nici un fel de discriminare și neacordand nici un privilegiu uneia dintre părțile din proces. Nici una dintre aceste părți nu este mai presus de lege. Astfel prevederile art. 16 alin. (1) și (2) nu sunt incalcate.

Curtea mai constata ca nici art. 24 alin. (1) din Constituție, referitor la garantarea dreptului la apărare, nu este încălcat prin dispozițiile legale menționate, deoarece administrarea de către instanța numai a acelor probe care sunt concludente și utile rezolvarii procesului penal nu reprezintă și nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Este obligația constituțională a instanțelor judecătorești de a realiza justiția, obligație prevăzută la art. 125 alin. (1) din Legea fundamentală, în cadrul căreia se situeaza administrarea numai a acelor probe care sunt de natura sa ducă la descoperirea adevărului. În același timp Curtea observa ca autorul excepției confunda "cererea pentru administrarea unei probe", pe care o poate face oricare dintre părți, cu "administrarea probei", care se face numai de către instanța de judecată. Datorită acestei confuzii autorul excepției susține ca exista o încălcare a principiului egalității, instanța având mai multe drepturi decât părțile. Totodată autorul excepției ignora prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Or, în speta autorul excepției transfera egalitatea dintre cetățeni la "egalitatea cetățenilor cu autoritățile publice", creând un principiu propriu, contrar Constituției și normalitatii desfășurării de către autoritatea judecătorească a atribuțiilor sale fundamentale, precum și celor prevăzute de normele legale de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.

3. Curtea constata ca sunt conforme prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție și dispozițiile art. 87 din Codul de procedură penală, referitoare la obiectul confruntarii, deoarece, asa cum s-a subliniat, nu se poate pune semnul egalității în drepturi între cetățeni și autoritățile publice, egalitatea în drepturi în fața legii și a autorităților publice fiind reglementată numai cu referire la cetățeni. Prin urmare, în speta instanța judecătorească sau organul de urmărire penală, iar nu partea vătămată, apreciază dacă este necesară confruntarea persoanelor care au dat declarații contradictorii. Partea vătămată are numai dreptul de a solicita confruntarea, însă decizia aparține organului de urmărire penală sau instanței de judecată în fața căreia se afla spre soluționare cauza.

4. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 88 din Codul de procedură penală, privind procedura confruntarii, Curtea retine ca și acest text de lege este conform prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, deoarece nu încalcă principiul egalității în drepturi a cetățenilor, neinstituind privilegii sau discriminări pentru părțile din proces. Textul reglementează doar procedura confruntarii.

5. și 6. Curtea constata ca autorul excepției nu motiveaza ce prevederi constituționale considera ca au fost incalcate prin dispozițiile art. 195 și 196 din Codul de procedură penală, indicandu-se numai ca acestea "sunt interpretate și nu aplicate, incalcandu-se legea penală și Constituția". Textele criticate se referă la îndreptarea erorilor materiale și la îndreptarea unor omisiuni vadite. Aceste dispoziții nu sunt contrare prevederilor Constituției, prevederi care nu au fost precizate de însuși autorul excepției, deși avea obligația motivarii sesizării conform

art. 12 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată. Pe de altă parte, Curtea retine ca, potrivit art. 2 alin. (3) din aceeași lege, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". Prin urmare, Curtea nu poate cenzura neaplicarea acestor texte, invocată de autorul excepției ca fiind o încălcare a Constituției.

7. Cu privire la art. 284^1 din Codul de procedură penală, care prevede consecința lipsei nejustificate a părții vătămate la doua termene consecutive în fața primei instanțe, lipsa considerată drept retragere a plângerii prealabile, Curtea retine, de asemenea, netemeinicia criticilor de neconstituționalitate. Astfel se susține ca textul încalcă dreptul părții vătămate de a-și exprima voința de a nu mai participa la proces, precum și prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, creând inegalitate în raport cu inculpatul care poate lipsi fără a fi sancționat. Curtea constata ca textul de lege criticat nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât în mod logic sancționarea părții vătămate care lipsește nejustificat la doua termene consecutive în fața primei instanțe nu poate fi aplicată și inculpatului care nu a formulat nici o plângere penală. Pe de altă parte, absenta inculpatului este favorabilă părții vătămate, deoarece poate reprezenta o recunoaștere a vinovatiei sale sau refuzul de a se apara, poziții care nu mai necesita o alta sancțiune în afară celei de condamnare pentru săvârșirea faptelor reclamate de partea vătămată. Totodată Curtea observa că nu se încalcă nici libertatea individuală a părții vătămate, care nu este nici reținută sau arestata pentru a fi adusă împotriva voinței sale la proces, ci este libera sa nu se prezinte în fața instanței, suportand însă consecințele prevăzute la art. 284^1 din Codul de procedură penală, deoarece, ca parte la plângerea căreia se pune în mișcare acțiunea penală, are obligația de a se prezenta la proces, absenta sa nejustificată, în condițiile prevăzute în text, fiind considerată de legiuitor drept retragere a plângerii prealabile. Aceasta "sancționare" a părții vătămate este determinata în primul rând de scopul legii penale, prevăzut la art. 1 din Codul penal, de a apara persoana, drepturile și libertățile acesteia, precum și de necesitatea celeritatii soluționării unor asemenea cauze prin stabilirea operativă și corecta a adevărului în prezenta părții vătămate sau a reprezentantului sau.

8. Curtea constata și netemeinicia criticilor formulate de autorul excepției cu privire la neconstituționalitatea art. 315 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție. Textul de lege criticat se referă la participarea procurorului la ședințele de judecată, făcându-se distincție între participarea obligatorie a procurorului în anumite cauze determinate și participarea facultativă a acestuia la ședințele de judecată "privind alte infracțiuni", la care "procurorul participa când considera necesar". Autorul excepției considera ca prin lăsarea la latitudinea procurorului a participării sale în aceste cauze textul încalcă principiul egalității în drepturi, precum și statutul procurorilor care trebuie să vegheze la respectarea legii de către instanțele judecătorești.

Potrivit art. 131 alin. (1) din Constituție, referitor la statutul procurorilor, "Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției". Principiul legalității, a cărui nerespectare o invoca autorul excepției, este respectat, deoarece procurorii participa la ședințele de judecată potrivit voinței legiuitorului exprimate în dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură penală, norme procedurale care, conform prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, "sunt stabilite de lege". Prevederile constituționale sunt astfel respectate. Totodată Curtea constata ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție nu au incidența în cauza, întrucât în speta nu este vorba de egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ci este pusă în discuție o reglementare legală care privește participarea procurorului la ședințele de judecată. Neparticiparea procurorului în unele cauze nu înseamnă o inegalitate în drepturi a părților din asemenea cauze în raport cu părțile din cauzele în care participa procurorul, deoarece nici Constituția și nici convențiile internaționale privitoare la drepturile omului nu prevăd "dreptul la un procuror", asa cum este prevăzut dreptul la apărare.

9. Curtea retine ca fiind constituționale și dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul de procedură penală, referitoare la renunțarea la martori, întrucât nu încalcă dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție. Dispoziția instanței privind neadministrarea unei probe admise anterior, dar devenită inutila, nu reprezintă și nici nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare. Chiar dacă proba a fost admisă, instanța, după ce asculta părțile și procurorul, poate dispune sa nu mai fie administrată, fiind inutila cauzei. Partea nemultumita are posibilitatea de a contesta această măsură prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Astfel dreptul fundamental la apărare nu este încălcat.

10. Curtea constata ca dreptul la apărare nu este lezat nici de dispozițiile art. 330 din același cod, deoarece aprecierea judecătorului asupra cererii de aducere și prezentare a mijloacelor materiale de proba, "dacă este necesar", face parte din atribuțiile acestuia. Nu exista nici o prevedere constituțională care să oblige judecătorul sa admită automat toate cererile părților, ci, dimpotriva, la art. 125 alin. (1) din Constituție se prevede că "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege". Pe de altă parte, măsura luată de instanța poate fi contestată prin căile de atac prevăzute de lege.

11. Referitor la dispozițiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind rezolvarea acțiunii civile, dispoziții criticate pentru încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil, Curtea constata, de asemenea, ca acestea sunt constituționale, deoarece dreptul instanței penale de a rezolva pretențiile părții vătămate constituite parte civilă și în cazurile în care achitarea s-a pronunțat în temeiul art. 10 lit. b^1) ori pentru existenta unei cauze care inlatura caracterul penal al faptei sau pentru ca lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii nu numai că nu încalcă dreptul la apărare al părții vătămate, ci, dimpotriva, permite acesteia sa continue procesul penal sub aspectul rezolvarii acțiunii civile (deși instanța pronunțase achitarea pentru motivele indicate). Totodată este evident ca textul criticat nu încalcă nici dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece judecarea procesului se continua tocmai pentru a se "hotărî asupra încălcării drepturilor" de către "o instanța independenta și impartiala, instituită de lege".

Pentru considerentele expuse excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 lit. d), art. 67, art. 87, art. 88, art. 195, art. 196, art. 284^1, art. 315 alin. 1, art. 329 alin. 3, art. 330 și ale art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugenia Rodica Apostolescu în Dosarul nr. 225/1999 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2001.