Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 6 octombrie 1978

între guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Populare Bangladesh

prezumat în vigoare

Data actului
6 octombrie 1978
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 8 din 22 ianuarie 1979
Structură
14 articole · 7.680 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și guvernul Republicii Populare Bangladesh, denumite mai jos părți contractante,

dornice de a dezvolta relațiile economice între țările lor, pe baza principiilor egalității în drepturi, respectului independentei naționale, neamestecul în treburile interne și al avantajului reciproc,

avînd în vedere apartenența celor două tari la "Grupul celor 77" și convinse de importanța intensificării și a dezvoltării relațiilor de colaborare economică între țările în curs de dezvoltare pentru dezvoltarea lor accelerata și pentru progres social,

dornice să contribuie la instaurarea unei noi ordini economice internaționale,

convinse de necesitatea creșterii și diversificării schimburilor comerciale între țările lor,

au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1

1. În vederea incurajarii și facilitării schimburilor comerciale între cele doua state, cele doua părți contractante își vor acorda în mod reciproc tratamentul națiunii celei mai favorizate în conformitate cu prevederile Acordului general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.).

2. Tratamentul națiunii celei mai favorizate nu se va aplica avantajelor acordate sau ce se vor acorda de către una dintre părțile contractante:

a) statelor sale vecine, în scopul facilitării traficului de frontieră;

b) țărilor participante cu partea contractantă la alte uniuni vamale;

c) țărilor terțe pe bază de aranjamente speciale sub forma de ajutoare gratuite, financiare și materiale.

Articolul 2

1. Livrările de mărfuri între Republica Socialistă România și Republica Populara Bangladesh se vor efectua pe baza listelor*) orientative de mărfuri "A" (exporturi ale Republicii Socialiste România) și "B" (exporturi ale Republicii Populare Bangladesh), alăturate.

Listele de mărfuri "A" și "B" fac parte integrantă din prezentul acord și nu sînt limitative.

2. Părțile contractante vor lua măsurile necesare ca organele lor competente sa elibereze în timp util licentele de export și import necesare pentru efectuarea exporturilor și importurilor contractate în baza prezentului acord.

---------------

*)Listele se comunică prin grija Secretarului General al Consiliului de Miniștri.

Articolul 3

Contractele privind livrările de mărfuri, executarea de lucrări și prestările de servicii în cadrul acestui acord vor fi încheiate între persoane juridice din Republica Socialistă România, autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior, și persoane juridice și fizice din Republica Populara Bangladesh, autorizate.

Articolul 4

1. Părțile contractante, conform legilor și regulilor în vigoare în țările lor, vor permite importul mostrelor comerciale cu scutire de taxe vamale și taxe prevăzute la import.

2. Părțile contractante vor acorda scutire de taxe vamale, taxe și alte taxe de natura similară, conform legilor și reglementărilor în vigoare în țările lor, pentru următoarele produse cînd sînt importate din una din cele doua tari, cu condiția ca aceste produse să fie returnate:

a) mărfuri pentru tîrguri, expoziții și de publicitate;

b) echipamente pentru echipele de construcții și montaj;

c) alte produse sau obiecte, cu consimțămîntul reciproc al părților contractante.

Articolul 5

Mărfurile exportate din România și Bangladesh în cadrul acordului nu vor fi reexportate fără acordul prealabil, în scris, al autorităților competente din țara exportatoare.

Articolul 6

Părțile contractante vor supraveghea, în cadrul legilor și reglementărilor în vigoare în țările lor, ca prețurile produselor livrate reciproc, executările de lucrări și prestările de servicii, conform contractelor încheiate în cadrul acestui acord, să fie stabilite pe baza prețurilor mondiale practicate pentru aceleași produse, iar calitatea să fie la standarde stabilite.

Articolul 7

Pînă la încheierea unui acord de navigație între România și Bangladesh, vasele comerciale ale fiecărei tari, precum și incarcaturile și echipajele lor, vor beneficia de tratamentul națiunii celei mai favorizate în ce privește drepturile și privilegiile pentru intrarea, staționarea și ieșirea din porturile celeilalte tari.

Articolul 8

În scopul dezvoltării și facilitării schimburilor comerciale directe între cele doua tari, plățile mărfurilor și executarilor de lucrări și prestări de servicii vor fi efectuate în devize liber convertibile, în conformitate cu reglementările valutare în vigoare în fiecare țara, cu excepția schimburilor în cadrul protocolului de schimburi de mărfuri prevăzute la art. IX.

Articolul 9

Părțile contractante pot, de asemenea, sa încheie protocoale de schimburi de mărfuri, în scopul facilitării dezvoltării comerțului între cele doua tari. În acest scop, aranjamente financiare și bancare vor fi prevăzute în protocol.

Articolul 10

Prevederile acestui acord vor continua sa ramina valabile, după expirarea sa, pentru toate contractele care au fost încheiate în perioada de valabilitate a acestui acord, dar care nu au fost realizate în întregime înainte de expirarea sa.

Articolul 11

Părțile contractante sînt de acord sa înființeze un comitet mixt, în scopul examinării acestui acord și pentru a găsi căile și mijloacele de dezvoltare în continuare a schimburilor comerciale între cele doua tari.

Comitetul mixt se va intilni cel puțin o dată pe an, alternativ la București și Dacca, la cererea oricărei părți.

Articolul 12

Cele doua părți contractante pot organiza tîrguri și/sau expoziții în cealaltă țara. În acest scop, partea în cauza va asigura celeilalte părți toate facilitățile pentru organizarea rapida de astfel de tîrguri și/sau expoziții în cadrul legilor și normelor în vigoare în țara sa.

Articolul 13

Părțile contractante convin ca prezentul acord înlocuiește protocolul încheiat la 28 octombrie 1975 între guvernele celor două tari, cu condiția ca prevederile acestui protocol vor continua să fie aplicate la lista barter nr. 3 (anexată la protocol) și la lista barter nr. 4, încheiată prin schimbul de scrisori din 3 februarie 1977, precum și contractele deja încheiate sau care urmează a fi încheiate în cadrul acestui protocol de bater.

Articolul 14

Acest acord va intra în vigoare provizoriu de la data semnării sale și definitiv de la data schimbului de note care confirma aprobarea lui, conform legislatiilor interne ale celor două tari.

Prezentul acord va rămîne în vigoare pentru o perioadă de trei ani de la data semnării lui și valabilitatea lui va fi extinsă automat pentru noi perioade consecutive de cîte un an, dacă nici una dintre părțile contractante nu-l va denunta în scris cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea valabiltatii.

Încheiat la București la 6 octombrie 1978, în doua exemplare originale în limbile română și engleza, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru orice diferent în interpretarea textelor, textul în limba engleza va prevala.

Pentru guvernul

Republicii Socialiste România

Cornel Burtica,

viceprim-ministru,

ministrul afacerilor externe

și cooperării economice internaționale

Pentru guvernul

Republicii Populare Bangladesh

prof. Shamsul Huq,

ministrul comerțului exterior

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.