Acord · Guvernul

Acordul din 4 octombrie 2000

între Guvernul României și Guvernul Republicii Slovenia privind cooperarea în lupta împotriva crimei organizate, traficului ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori, terorismului și altor infracțiuni grave

prezumat în vigoare

Data actului
4 octombrie 2000
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 374 din 11 iulie 2001
Structură
13 articole · 14.912 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul României și Guvernul Republicii Slovenia, denumite în continuare părți contractante,

urmărind să contribuie la dezvoltarea contactelor bilaterale dintre cele doua tari,

interesate sa coopereze în lupta împotriva criminalitatii, în special împotriva criminalitatii organizate, traficului ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori, precum și terorismului și altor infracțiuni grave,

dorind sa intensifice eforturile lor conjugate în lupta împotriva terorismului și folosirii abuzive a drogurilor, substanțelor psihotrope și precursorilor,

convinse de necesitatea armonizării acțiunilor împotriva criminalitatii organizate internaționale,

urmărind intensificarea eforturilor comune în lupta împotriva terorismului și având în vedere prevederile convențiilor internaționale în materie,

au convenit următoarele:

Articolul 1

1. Părțile contractante vor coopera, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare, pentru prevenirea traficului ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori, a criminalitatii organizate și a terorismului, pentru descoperirea și urmărirea în justiție a autorilor acestor tipuri de infracțiuni, precum și pentru prevenirea, descoperirea și urmărirea în justiție a altor tipuri de infracțiuni care ameninta grav ordinea și siguranța publică.

2. Părțile contractante vor coopera în special în cazurile în care infracțiunile sunt comise sau pregătite pe teritoriul statului uneia dintre ele, iar informațiile deținute de autoritățile competente ale părților contractante indica posibilitatea pregătirii sau comiterii acestora pe teritoriul statului celeilalte părți contractante.

Articolul 2

Părțile contractante vor coopera pentru descoperirea și reprimarea criminalitatii, în special a criminalitatii organizate, prin:

1. notificarea reciprocă a tuturor informațiilor privind persoanele implicate în criminalitatea organizată, a datelor privind legăturile dintre infractori, a informațiilor referitoare la: organizațiile și grupurile de infractori, comportamentul tipic al faptuitorilor și al grupurilor, faptele comise, cu accent pe timpul, locul și modus operandi al actelor criminale, obiectivele atacurilor criminale, prevederile din legea penală care au fost astfel incalcate și măsurile luate - dacă aceasta este necesară pentru prevenirea și combaterea unor infracțiuni deosebit de periculoase;

2. executarea anumitor activități operative polițienești, la cerere și în conformitate cu legislația naționala în vigoare a statului părții contractante solicitate;

3. cooperarea în investigații, în conformitate cu prevederile prezentului acord și cu legislatiile naționale în vigoare ale statelor părților contractante, prin măsuri polițienești coordonate, inclusiv prin acordarea de asistența reciprocă în materie de personal, materiale și organizare;

4. schimbul de informații și de experienta privind noile forme și metode de acțiune utilizate de infractori în criminalitatea internationala;

5. schimbul, la cerere, de înscrisuri, specimene de documente oficiale și obiecte utilizate pentru săvârșirea infracțiunilor ori rezultate din acestea;

6. schimbul de experți în vederea îmbunătățirii în comun a calității muncii, în contextul luptei împotriva criminalitatii organizate, pentru asigurarea perfecționării pregătirii experților proprii, în scopul realizării unui nivel superior de cunoștințe profesionale, pentru dobândirea reciprocă de cunoștințe privind mijloacele și metodele de lupta împotriva criminalitatii și rezultatele tehnicilor actuale de poliție;

7. organizarea, atunci când se considera necesar, a unor intalniri de lucru pentru pregătirea și executarea de măsuri coordonate.

Articolul 3

Pentru a preveni și a combate cultivarea, producerea, extractia, exportul, importul, tranzitul și traficul ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori părțile contractante vor asigura, fiecare în conformitate cu legislația naționala în vigoare a statului sau:

1. comunicarea reciprocă de informații referitoare la persoanele implicate în producerea și traficul ilicit de droguri, substanțe psihotrope și precursori, ascunzatorile, mijloacele de transport și modus operandi utilizate de aceste persoane, locurile de origine și de destinație, precum și orice alt detaliu relevant care are legătură cu aceste infracțiuni, dacă acestea sunt necesare pentru prevenirea și descoperirea altor infracțiuni grave împotriva siguranței și ordinii publice;

2. schimbul de informații privind modalitățile uzuale și cele noi ale traficului ilicit internațional de droguri, substanțe psihotrope și precursori, precum și orice alte informații relevante;

3. schimbul de rezultate ale investigatiilor criminalistice și criminologice privind traficul și folosirea abuzivă a drogurilor, substanțelor psihotrope și precursorilor;

4. schimbul de esantioane ale noilor droguri de origine vegetala sau sintetică, precum și ale substanțelor psihotrope și precursorilor;

5. schimbul de experienta în legătură cu supravegherea comerțului legal de droguri, substanțe psihotrope și precursori, în vederea eliminării posibilităților de trafic ilegal cu astfel de substanțe;

6. armonizarea măsurilor polițienești proprii, permise de legislatiile naționale în vigoare ale statelor lor, pentru prevenirea și combaterea producerii ilicite a drogurilor, substanțelor psihotrope și a precursorilor.

Articolul 4

Pentru prevenirea și combaterea terorismului părțile contractante vor asigura, în conformitate cu legislatiile naționale în vigoare ale statelor lor și potrivit prezentului acord:

1. schimbul de experienta și de informații în legătură cu acțiunile teroriste planuite sau comise, persoanele implicate, modurile de infaptuire și mijloacele tehnice utilizate în asemenea acte;

2. schimbul de experienta și de informații referitoare la gruparile teroriste și membrii acestora, care planuiesc, executa sau au executat acțiunile lor pe teritoriul statului celeilalte părți contractante în detrimentul și împotriva intereselor acestuia, dacă astfel de informații sunt utile pentru stoparea terorismului și pentru prevenirea și combaterea altor infracțiuni conexe.

Articolul 5

Cooperarea dintre părțile contractante va include, de asemenea:

1. schimbul de informații privind legislația care tratează infracțiunile la care se face referire în prezentul acord;

2. schimbul de informații privind beneficiile obținute de o persoană prin activități infractionale;

3. schimbul de legislație, de date statistice, de informații operative și de experienta referitoare la străini, azilanti, refugiati și la migratie;

4. schimbul oricăror informații importante pentru una dintre părțile contractante în lupta împotriva traficului de persoane, traficului ilicit cu forta de muncă, deținerii ilegale și traficului ilicit cu arme de foc, munitie, materiale explozive, substanțe toxice și radioactive, precum și pentru depistarea rețelelor de contrabandisti și a traficantilor de vehicule furate;

5. schimbul de informații referitoare la contrafacerea documentelor de călătorie, falsificarea și contrafacerea de moneda, cărți de credit și cecuri de călătorie, traficul cu acestea, spalarea banilor, precum și la infracțiunile pe calculator.

Articolul 6

1. Pentru aplicarea prevederilor prezentului acord părțile contractante desemnează autoritățile competente pe care le autorizeaza în acest scop sa coopereze, în mod direct și operativ, în domeniile lor de activitate și potrivit competentelor lor.

2. La intrarea în vigoare a prezentului acord părțile contractante vor asigura notificarea reciprocă de către autoritățile competente a adreselor, numerelor de telefon și fax necesare pentru derularea efectivă a cooperării conform prezentului acord.

3. Pentru asigurarea legăturii operative autoritățile competente își vor notifica reciproc, la data intrării în vigoare a prezentului acord, punctele de contact desemnate în acest scop.

4. Pentru realizarea practica a cooperării prevăzute la art. 1 și 2 autoritățile competente ale părților contractante, în limitele competentelor lor legale, pot încheia protocoale de cooperare, cu respectarea legislatiilor naționale în vigoare ale celor două state, în care se vor defini domeniile specifice de activitate și formele efective de cooperare.

5. În derularea schimbului de informații autoritățile competente vor utiliza limba engleza, dacă nu se convine altfel.

Articolul 7

Pentru protecția datelor referitoare la persoane (date personale), schimbate de părțile contractante în cadrul cooperării, se vor aplica, potrivit legislatiilor naționale în vigoare ale statelor părților contractante, următoarele clauze și condiții:

1. Partea contractantă care primește astfel de date le poate utiliza numai pentru scopul și în condițiile stabilite de partea contractantă care le transmite.

2. Partea contractantă care primește datele, la cererea părții contractante care le trimite, o va informa pe aceasta asupra modului de utilizare a acestor date și asupra rezultatelor utilizării lor.

3. Datele personale vor putea fi puse la dispoziție numai autorităților competente sau organizațiilor care se ocupa de reprimarea infractionalitatii, combaterea terorismului, a drogurilor și a criminalitatii organizate. Astfel de date vor putea fi puse la dispoziție oricărei alte autorități numai cu consimțământul prealabil, în scris, al părții contractante care a furnizat datele menționate mai sus.

4. Partea contractantă care trimite datele solicitate trebuie să se asigure ca acestea sunt corecte, ca punerea lor la dispoziție este absolut necesară și ca datele furnizate sunt conforme cu scopul în care acestea au fost puse la dispoziție. Se va avea în vedere și legislația naționala în vigoare a statului celeilalte părți contractante privind restrictionarea furnizarii de date personale. Dacă se constată că au fost furnizate date incorecte sau care nu ar fi trebuit dezvăluite, partea contractantă care le primește va fi informată imediat despre aceasta. Partea contractantă care primește datele respective va efectua corecturile necesare asupra datelor eronate și, respectiv, va distruge imediat orice date furnizate din greseala sau în mod nepermis.

5. La solicitarea unui petent îndreptățit orice date existente în legătură cu acesta, precum și modul în care se intenționează să fie utilizate vor fi explicate persoanei respective. Dacă legea nu permite acest lucru, explicațiile respective nu sunt necesare. Acordarea de explicații privind datele personale este guvernata de legislația naționala a statului părții contractante care furnizează datele respective.

6. Partea contractantă care trimite datele va indica o dată cu furnizarea lor termenul legal prevăzut pentru distrugerea acestora, potrivit legislației sale naționale. În cadrul acestui termen orice date privind o anumită persoana vor fi distruse atunci când nu mai sunt necesare. Partea contractantă care a trimis datele va fi informată despre distrugerea acestora, precum și despre motivul distrugerii. Toate datele primite vor fi distruse o dată cu încetarea valabilității prezentului acord.

7. Părțile contractante se obliga sa țină evidenta furnizarii, primirii și a distrugerii datelor personale.

8. Părțile contractante vor asigura o protecție eficienta a oricăror date personale, pentru a împiedica accesul persoanelor neautorizate la asemenea date, nefiindu-le permis să le modifice sau să le dea publicității.

Articolul 8

1. Părțile contractante garantează confidențialitatea oricăror date cărora li s-a stabilit acest caracter de către oricare dintre părțile contractante, dacă acestea sunt clasificate drept confidențiale de legislația naționala în vigoare a statului părții contractante care le-a furnizat.

2. Transmiterea materialelor furnizate în conformitate cu prezentul acord, a datelor și a echipamentelor tehnice către o terta parte este posibila numai în baza consimțământului scris al autorității competente a părții contractante care le-a furnizat.

Articolul 9

1. Părțile contractante vor constitui o comisie mixtă pentru promovarea și evaluarea cooperării în baza prezentului acord. Părțile contractante se vor informa reciproc, pe canale diplomatice, în legătură cu componenta comisiei mixte.

2. Comisia mixtă se va întruni când este nevoie, alternativ în România și în Republica Slovenia. Orice parte contractantă poate iniția, dacă este necesar, organizarea unor reuniuni suplimentare ale comisiei mixte.

Articolul 10

Cheltuielile ocazionate de aplicarea prevederilor prezentului acord vor fi suportate de părțile contractante pe principiul reciprocității. În cazul schimburilor de delegații cheltuielile de transport internațional (dus-întors) revin părții contractante care trimite delegația, iar cheltuielile de subzistenta, transport intern și asistența medicală de urgenta se suporta de partea contractantă care primește delegația celeilalte părți contractante.

Articolul 11

Fiecare parte contractantă poate refuza sau stabili anumite condiții, integral sau parțial, cooperarea sau acordarea de sprijin, dacă aceasta este restrictionata de legislația naționala în vigoare a statului sau, dacă periclitează securitatea ori alte interese esențiale ale statului sau încalcă legislația naționala în vigoare a părții contractante.

Articolul 12

Prevederile prezentului acord nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor asumate de părțile contractante, ce decurg din alte acorduri internaționale la care acestea sunt părți.

Articolul 13

1. Prezentul acord intră în vigoare la 30 de zile de la data ultimei notificări prin care părțile contractante își comunică îndeplinirea procedurilor legale interne necesare pentru intrarea în vigoare a acestuia.

2. Prezentul acord se încheie pentru o perioadă nedeterminată. Fiecare parte contractantă poate denunta acordul pe canale diplomatice. Încetarea valabilității acordului va deveni efectivă după 3 luni de la data la care cealaltă parte contractantă a primit notificarea de denunțare.

Semnat la București la 4 octombrie 2000 în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, slovena și engleza, toate textele fiind egal autentice. În cazul unor divergențe de interpretare prevalează textul în limba engleza.

Pentru Guvernul României,

Mircea Muresan

Pentru Guvernul Republicii Slovenia,

Vinko Gorenak

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.