Decizia nr. 176/2001

Lucian Mihai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2) și

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepții ridicate de Udai Abdul Karim Khutr și Ali Hussein Hadi Al Fatlaui în dosarele nr. 1.096/2001 și nr. 1.130/2001 ale Judecătoriei Sectorului 6 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15 mai 2001, când Curtea a amânat pronunțarea la 22 mai 2001 și apoi la 23 mai 2001 și la 29 mai 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin încheierile din 2 februarie 2001, pronunțate în dosarele nr. 1.096/2001 și nr. 1.130/2001, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2) și

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, excepții ridicate de Udai Abdul Karim Khutr și Ali Hussein Hadi Al Fatlaui.

Prin Încheierea din 15 mai 2001 Curtea Constituțională a dispus conexarea Dosarului nr. 65C/2001 la Dosarul nr. 64C/2001, în baza prevederilor

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu prevederile art. 164 alin. 1 și 2 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, 20, 24, 49 și 123 din Constituție, precum și prevederilor art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fără ca autorii excepțiilor de neconstituționalitate sa indice în mod concret în ce anume constau aceste încălcări.

Judecătoria Sectorului 6 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca textele legale criticate nu contravin prevederilor constituționale și internaționale invocate. În opinia instanței prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție privesc cetățenii români, pe când

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

reglementează statutul și regimul refugiatilor în România, astfel încât acest text constituțional nu își găsește aplicabilitate. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 18 din Constituție, deoarece, "conform celor două proceduri la care petentul a făcut referire, reglementate în art. 17-20 și

art. 21-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , statutul de refugiat se acordă numai în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte". Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 24 din Legea fundamentală, precum și a prevederilor art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța arata ca, pe calea procedurilor reglementate în art. 17-20 și 21-22 din ordonanța, solicitantului statutului de refugiat îi este respectat dreptul la apărare. În final se apreciază ca textele legale criticate nu contravin nici prevederilor constituționale ale art. 49, neexistand o restrangere a exercițiului unor drepturi sau libertăți ale solicitantului statutului de refugiat, după cum, de asemenea, nu sunt incalcate nici prevederile art. 123.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepțiile sunt neintemeiate, bazându-se pe aceleași argumente ca și instanța de judecată".

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera, de asemenea, ca textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale. În consecința, se considera ca excepțiile sunt neintemeiate.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele întocmite în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate.

Excepțiile de neconstituționalitate privesc dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. a), art. 17 alin. (1) și (2) și

art. 18-22 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiatilor în România, texte al căror conținut este următorul:

- Art. 13 alin. (1) lit. a): "Până la soluționarea cererii sale prin hotărâre definitivă și irevocabilă strainul care solicită acordarea statutului de refugiat are următoarele drepturi și obligații:

a) dreptul de ședere în România, până la expirarea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii pronunțate asupra cererii de acordare a statutului de refugiat, cu excepția cererilor respinse ca evident nefondate în urma soluționării acestora în cadrul procedurilor accelerate;";

- Art. 17 alin. (1) și (2): "(1) Fac obiectul procedurii accelerate:

a) cererile evident nefondate;

b) cererile persoanelor care, prin activitatea ori prin apartenența lor la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranța naționala ori pentru ordinea publică în România;

c) cererile persoanelor care provin dintr-o țara unde, în general, nu exista risc serios de persecutie.

(2) De asemenea, pot face obiectul procedurii accelerate și cererile persoanelor care se afla în una dintre situațiile prevăzute la art. 4.";

- Art. 18: "(1) Cererea pentru acordarea statutului de refugiat este considerată evident nefondata dacă se constata:

a) lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine, în condițiile art. 2 alin. (1);

b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea în mod abuziv, cu rea-credința, la procedura de acordare a statutului de refugiat.

(2) Lipsa de fundament a invocarii unei temeri de persecutie în țara de origine exista în următoarele cazuri:

a) solicitantul nu invoca nici o temere de persecutie în sensul art. 2 alin. (1);

b) solicitantul nu oferă date sau informații în sensul că ar fi expus unei temeri de persecutie ori relatarile sale nu conțin detalii circumstantiale sau personale;

c) cererea este evident lipsită de credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerenta, contradictorie sau flagrant neadevarata față de situația din țara sa de origine;

d) solicitantul avea posibilitatea refugiului intern, recunoscută și de Inaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati.

(3) Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competente în materie de refugiati ori recurgerea abuzivă la procedura de acordare a statutului de refugiat exista în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicație plauzibila, se afla în una dintre următoarele situații:

a) a depus cererea sub o identitate falsa sau a prezentat documente false ori falsificate, sustinand ca sunt autentice;

b) după depunerea cererii, în mod deliberat a prezentat elemente false în legătură cu aceasta;

c) cu rea-credința a distrus, a deteriorat, a aruncat sau a înstrăinat documentul pentru trecerea frontierei sau un document relevant pentru cererea sa, fie pentru a-și stabili o identitate falsa în scopul solicitării și acordării statutului de refugiat, fie pentru a ingreuna soluționarea cererii sale;

d) în mod deliberat a ascuns faptul ca a mai depus anterior o cerere pentru acordarea statutului de refugiat în una sau mai multe tari, în special atunci când s-a folosit de o identitate falsa;

e) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat, cu scopul evident de a împiedica punerea iminenta în executare a unei măsuri dispuse de autoritățile competente, de scoatere din țara sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere;

f) a încălcat în mod flagrant obligațiile prevăzute la art. 13;

g) a depus cererea pentru acordarea statutului de refugiat după ce anterior unei examinari, care conține garanțiile procedurale adecvate și în conformitate cu prevederile Convenției privind statutul refugiatilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, i s-a respins o astfel de cerere într-o țara terta sigura.

(4) Motivele enumerate la alin. (1) nu pot sa prevaleze temerii bine întemeiate de persecutie conform art. 2 alin. (1).";

- Art. 19: "(1) Sunt considerate tari în care în general nu exista risc serios de persecutie, în sensul art. 2 alin. (1), statele membre ale Uniunii Europene, precum și alte state stabilite, la propunerea Oficiului Național pentru Refugiati, prin ordin al ministrului de interne, pe baza următoarelor criterii:

a) numărul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat formulate de cetățenii tarii respective și coeficienții de acordare a acestui statut;

b) situația respectării drepturilor fundamentale ale omului;

c) funcționarea principiilor democratice, a pluralismului politic și a alegerilor libere, precum și existenta unor instituții democratice functionale, care să asigure garantarea și respectarea drepturilor fundamentale ale omului;

d) existenta unor factori de stabilitate.

(2) Pot fi luate în considerare și alte criterii de evaluare decât cele prevăzute la alin. (1).

(3) Cererea strainului care provine dintr-o țara în care în general nu exista un risc de persecutie este respinsă ca evident nefondata, cu excepția cazului în care situația de fapt sau dovezile prezentate de solicitant arata existenta unei temeri bine întemeiate de persecutie în sensul art. 2 alin. (1); în acest caz solicitantul primește accesul la procedura prevăzută la art. 7-16.";

- Art. 20: "(1) Funcționarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului și analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, se pronunța în termen de 3 zile de la primirea cererii.

(2) În cazul în care a fost pronunțată o hotărâre de respingere a cererii ca evident nefondata sau în temeiul art. 4, termenul de depunere a plângerii este de 2 zile de la comunicare.

(3) Plângerea este de competența judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul Oficiul Național pentru Refugiati sau în raza căreia își are reședința contestatarul.

(4) Instanța soluționează plângerea, cu prezenta obligatorie a procurorului, în termen de 10 zile și pronunța o hotărâre motivată.

(5) Hotărârea definitivă este executorie de drept.

(6) Împotriva hotărârii instanței contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.";

- Art. 21: "(1) Cererea depusa la organele teritoriale ale Ministerului de Interne dintr-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat este înaintată de îndată Oficiului Național pentru Refugiati, care o analizează și pronunța o hotărâre în termen de 2 zile de la primire.

(2) Funcționarul prevăzut la art. 12 alin. (2), după efectuarea interviului și analizarea motivelor invocate pentru acordarea statutului de refugiat, în raport cu datele privind situația din țara de origine poate hotărî:

a) acordarea unei forme de protecție și a dreptului de a intră în România, dacă solicitantul se afla în una dintre situațiile prevăzute la art. 2, 3 sau 5;

b) acordarea dreptului de a intră în România și de a avea acces la procedura ordinară de soluționare a cererii sale de acordare a statutului de refugiat, dacă motivele invocate necesita o documentare suplimentară;

c) respingerea cererii.

(3) Împotriva hotărârii de respingere a cererii strainul poate depune o plângere în termen de 2 zile de la comunicare.

(4) Plângerea se depune la Oficiul Național pentru Refugiati, care o înaintează de îndată judecătoriei în a carei raza teritorială își are sediul.

(5) Instanța soluționează plângerea în termen de 5 zile și pronunța o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea pentru cel puțin unul dintre motivele prevăzute la art. 18 alin. (1);

b) admite plângerea, dispune ca Oficiul Național pentru Refugiati sa analizeze cererea în procedura ordinară și permite accesul solicitantului în teritoriu.

(6) În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea este motivată, definitivă și executorie de drept, putând fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.";

- Art. 22: "(1) Strainul care solicită acordarea statutului de refugiat în România rămâne în zona de tranzit din punctul de control pentru trecerea frontierei de stat până la primirea hotărârii de aprobare a intrării în România sau, după caz, până la rămânerea definitivă și executorie a hotărârii de respingere a cererii pentru acordarea statutului de refugiat, dar nu mai mult de 20 de zile de la intrarea în zona de tranzit.

(2) Prin zona de tranzit, în sensul prezentei ordonanțe, se înțelege suprafața situata la frontiera de stat ori în apropierea acesteia, destinată stationarii persoanelor care nu au primit aprobarea de intrare în teritoriu, mijloacelor de transport și bunurilor până la stabilirea regimului lor juridic la trecerea frontierei de stat. În cazul aeroporturilor internaționale, prin zona de tranzit se înțelege suprafața situata între punctul de îmbarcare/debarcare și locul unde se efectuează controlul pentru trecerea frontierei.

(3) Solicitantul statutului de refugiat poate fi cazat în centre speciale de primire și cazare aflate în apropierea punctelor de control pentru trecerea frontierei de stat, stabilite prin ordin al ministrului de interne și având regimul juridic al zonei de tranzit.

(4) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dacă cererea nu este soluționată printr-o hotărâre definitivă și executorie, strainului i se permite intrarea în țara.

(5) Pe perioada în care se afla în punctul de control pentru trecerea frontierei de stat solicitantul statutului de refugiat are dreptul la asistența juridico-socială și la ajutoare umanitare din partea organizațiilor neguvernamentale cu atribuții în materie de refugiati, precum și din partea reprezentantei din România a Inaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiati și, de asemenea, are drepturile și obligațiile prevăzute la art. 13, cu excepția celor care intră în contradictie cu prevederile acestei proceduri."

Textele constituționale considerate ca fiind incalcate sunt cele cuprinse în art. 11 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 18, art. 20 alin. (2), art. 24, 49 și 123. Aceste texte au următorul cuprins:

- Art. 11 alin. (2): "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 18: "(1) Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi.

(2) Dreptul de azil se acordă și se retrage în condițiile legii, cu respectarea tratatelor și a convențiilor internaționale la care România este parte.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 123: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.

(2) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."

De asemenea, sunt invocate și dispozițiile art. 6 pct. 1, precum și ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevăd:

- Art. 6 pct. 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședința poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanța atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiției.";

- Art. 13: "Orice persoană, ale carei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost incalcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale."

Autorii excepțiilor considera ca:

a) Prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din ordonanța sunt contrare: dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; dispozițiilor art. 18 alin. (1) și (2) care reglementează regimul străinilor și apatrizilor; dispozițiilor art. 24 care garantează dreptul la apărare, cu referire la art. 6 pct. 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; dispozițiilor art. 11 alin. (2) privitoare la raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern; dispozițiilor art. 20 alin. (2) privind tratatele internaționale referitoare la drepturile omului.

b) Prevederile art. 17 alin. (1) și (2), ale art. 18, precum și ale art. 19 din ordonanța sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în: art. 123 privind înfăptuirea justiției; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor; art. 18 alin. (1) și (2) privind regimul străinilor și apatrizilor; art. 24 privind dreptul la apărare și art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

c) Prevederile art. 20 din ordonanța sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) privind regimul străinilor și art. 24 privind dreptul la apărare.

d) Prevederile art. 21 din ordonanța sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în: art. 123 privind înfăptuirea justiției; art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) și (2) privind regimul străinilor și apatrizilor și art. 24 privind dreptul la apărare.

e) Prevederile art. 22 din ordonanța sunt contrare dispozițiilor constituționale cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 18 alin. (1) și (2) privind regimul străinilor și apatrizilor; art. 19 privind extrădarea și expulzarea; art. 23 privind libertatea individuală; art. 24 privind dreptul la apărare și art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Analizând excepțiile de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:

I. Statutul juridic al refugiatilor este reglementat, pe plan internațional, prin prevederile Convenției din anul 1951, completată cu Protocolul adițional din 1967, acte adoptate sub egida O.N.U., la care România a aderat în anul 1991. În România statutul și regimul refugiatilor sunt reglementate de

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 , ale carei prevederi înlocuiesc prevederile

Legii nr. 15/1996

privind statutul și regimul refugiatilor, precum și pe cele ale actelor normative subsecvente acestei legi. Legea reglementează, în acord cu prevederile documentelor internaționale, condițiile în care se acordă în România protecția refugiatilor, drepturile și obligațiile acestora și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție, condițiile în care încetează, se retrage sau se anulează o formă de protecție, precum și procedura ordinară, procedura accelerata și procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat. În ceea ce privește drepturile refugiatilor Convenția din anul 1951 statuează ca aceștia se bucura de tratamentul acordat în general străinilor (art. 7 alin. 1 din convenție). Aceste drepturi sunt reglementate și de legea română (art. 23-25 din ordonanța), în strânsă conformitate cu reglementările internaționale, și anume cu cele cuprinse în art. 12-31 din convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca unele prevederi ale

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

nu asigura o protecție efectivă a drepturilor solicitanților statutului de refugiat, contravenind prin acestea dispozițiilor din Constituție.

Astfel, textul art. 20 alin. (5), potrivit căruia "Hotărârea definitivă este executorie de drept", precum și cel al art. 21 alin. (6) teza întâi, potrivit căruia "În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a) hotărârea este motivată, definitivă și executorie de drept [...]", contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constituție, care prevăd: "Dreptul la apărare este garantat."

Întrucât textele legale menționate prevăd ca hotărârea primei instanțe este definitivă și executorie, aceasta hotărâre urmează să fie pusă în aplicare imediat. Drept urmare, în exercitarea caii de atac a recursului (care nu este suspensiv de executare) solicitantul, nemulțumit de soluția de respingere a cererii sale de către prima instanța, nu va mai putea sa beneficieze efectiv de dreptul de a se apara în fața instanței de recurs. Se încalcă astfel principiul constituțional al garantarii dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție.

II. Referitor la criticile de neconstituționalitate privind celelalte dispoziții legale care formează obiectul excepțiilor Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate.

Autorii excepțiilor considera ca fiind neconstitutional textul art. 13 alin. (1) lit. a), în raport cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, care reglementează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Sub acest aspect Curtea constata ca dispoziția constituțională menționată este inaplicabila în cauza, art. 16 alin. (1) având în vedere persoane care au calitatea de cetățean român.

Totodată Curtea observa ca între drepturile refugiatilor și ale persoanelor care au dobândit o formă de protecție legea română prevede: liberul acces la instanțele de judecată - art. 23 alin. (1) lit. l); dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a i se asigura în mod gratuit un interpret pe întreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat - art. 13 alin. (1) lit. b), precum și dreptul de a nu fi expulzat sau returnat ("non-refoulement"), cu excepțiile stabilite prin lege - art. 23 alin. (1) lit. m). Reglementarea acestor drepturi este în acord cu prevederile art. 18 alin. (1) din Constituție, text potrivit căruia "Cetățenii străini și apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecția generală a persoanelor și a averilor, garantată de Constituție și de alte legi", precum și cu prevederile din convențiile și tratatele la care România este parte.

În aceasta lumina nici una dintre criticile de neconstituționalitate privind prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) nu poate fi reținută de Curte.

De asemenea, autorii excepțiilor considera ca fiind neconstituționale normele legale cuprinse în ordonanța care reglementează procedura accelerata (art. 17-20) și pe cele care reglementează procedura în cazul cererilor pentru acordarea statutului de refugiat, depuse la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat (art. 21 și 22). Astfel, în ceea ce privește art. 17 alin. (1) și (2) autorii excepțiilor considera ca aceste prevederi sunt neconstituționale prin raportare la art. 18 alin. (1) și (2), art. 24, 49 și 123 din Constituție.