Decizia nr. 153/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul penal, excepție ridicată de Danut Ionel Stan în Dosarul nr. 2.963/2000 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind neîntemeiată, deoarece prevederile art. 22 și 23 din Constituție nu sunt incalcate prin dispozițiile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.963/2000, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul penal, referitoare la nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului.

Excepția a fost ridicată de Danut Ionel Stan, inculpat într-o cauza penală ce are ca obiect tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 307 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale în raport cu prevederile constituționale ale art. 22, referitoare la dreptul la viața și la integritate fizica și psihică, precum și ale art. 23 privind libertatea individuală, deoarece, considera autorul excepției, "nimeni nu poate fi supus la o pedeapsă sau tratament inuman sau degradant, respectiv libertatea nu poate fi privată pentru infracțiuni desuete". De asemenea, se apreciază ca art. 307 din Codul penal generează o incriminare excesiva și artificiala a acelorași relații sociale ca și dispozițiile art. 271 și 306 din Codul penal.

Instanța de judecată, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția este neîntemeiată, deoarece prevederile constituționale invocate nu au nici o relevanta în susținerea neconstitutionalitatii art. 307 din Codul penal.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca art. 307 din Codul penal este constituțional, întrucât "art. 22 și art. 23 din Constituție nu fac referire, în mod special, la reglementările privind familia sau protecția copilului și deci nu subzistă temeiului admiterii excepției de neconstituționalitate".

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea din 9 octombrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 2.963/2000, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 din Codul penal, care au următorul conținut: "Reținerea de către un părinte a copilului sau minor, fără consimțământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredințat minorul potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.

Cu aceeași pedeapsa se sancționează fapta persoanei căreia i s-a încredințat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creștere și educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinți să aibă legături personale cu minorul, în condițiile stabilite de părți sau de către organul competent.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală."

Autorul excepției considera ca dispozițiile legale menționate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- Art. 22: "(1) Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant.

(3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.";

- Art. 23: "(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege.

(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalității mandatului, arestatul se poate plange judecătorului, care este obligat să se pronunțe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării se aproba numai de instanța de judecată.

(5) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut.

(7) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.

(8) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

(9) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii."

I. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observa ca numai dispozițiile alin. 1 al art. 307 din Codul penal prezintă relevanta pentru soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești. În consecința, în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția este inadmisibila sub aspectul criticii referitoare la prevederile art. 307 alin. 2-4 din Codul penal, urmând să fie respinsă.

II. Examinând excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 307 alin. 1 din Codul penal, Curtea constata ca din conținutul acestor dispoziții legale, astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 140/1996 , reiese ca scopul urmărit de legiuitor este de a incrimina nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și de a asigura apărarea eficienta a drepturilor prevăzute la art. 44 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor". În aceste condiții raportarea art. 307 alin. 1 din Codul penal la prevederile constituționale ale art. 22 și 23, care nu fac referire în mod special la familie sau la protecția copilului, nu determina concluzia ca aceste din urma prevederi ar fi fost incalcate.

Asa fiind, excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 307 alin. 1 din Codul penal urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 alin. 1 din Codul penal, excepție ridicată de Danut Ionel Stan în Dosarul nr. 2.963/2000 al Judecătoriei Targoviste.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 307 alin. 2-4 din Codul penal, excepție ridicată în același dosar de același autor.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2001.