Decizia nr. 163/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și ale art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal este prezenta Luminita Toma, lipsind autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă cu privire la cererea de amânare pentru lipsa de apărare, formulată de autorul excepției. Partea prezenta se opune amânării, invederand ca aceasta cerere este formulată în scopul tergiversarii soluționării litigiului. Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, se opune acordării unui termen, deoarece drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu buna-credința. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare, potrivit art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Cauza fiind în stare de judecată, partea prezenta solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 septembrie 2000 Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și ale art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 37 și ale art. 38 din Codul familiei, asigurând posibilitatea soților de a divorta cu usurinta, încalcă dispozițiile art. 26 din Constituție, care proclama respectarea și ocrotirea vieții familiale de către autoritățile publice.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, exprimandu-și opinia, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția ca fiind neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate sunt rationale și nu încalcă principiul constituțional al ocrotirii și respectării vieții familiale.

Președintele Senatului și președintele Camerei Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 37 și ale art. 38 din Codul familiei, care au următorul cuprins:

- Art. 37: "Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soți sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre ei.

Căsătoria se poate desface prin divorț.";

- Art. 38: "Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Divorțul poate fi pronunțat și numai pe baza acordului ambilor soți, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) până la data cererii de divorț a trecut cel puțin un an de la încheierea căsătoriei și

b) nu exista copii minori rezultați din căsătorie.

Oricare dintre soți poate cere divorțul atunci când starea sănătății sale face imposibila continuarea căsătoriei.

La soluționarea cererilor accesorii divorțului, referitoare la încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere și folosirea locuinței, instanța va tine seama și de interesele minorilor."

Textul constituțional invocat în susținerea excepției este art. 26 care are următorul cuprins: "(1) Autoritățile publice respecta și ocrotesc viața intima, familială și privată.

(2) Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri."

Analizând conținutul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției, rezultă ca acesta considera ca textele de lege criticate ar contraveni dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Constituție, care proclama rolul autorităților publice în respectarea și ocrotirea vieții de familie, întrucât îngăduie "posibilitatea de a divorta cu usurinta", subminand astfel "familia și societatea".

Cu privire la excepția ridicată Curtea constata ca motivele de neconstituționalitate invocate sunt neintemeiate. În realitate, dispozițiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât sa enumere cauzele de încetare a căsătoriei, una dintre acestea fiind divorțul, iar dispozițiile art. 38 stabilesc condițiile în care instanțele judecătorești pot pronunța divorțul, precizând la alin. 1 ca divorțul nu se poate pronunța decât în anumite condiții, și anume când exista motive temeinice și numai dacă raporturile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibila, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ, asa cum rezultă din text.

De asemenea, pentru divorțul reglementat la alin. 2 al art. 38 din Codul familiei ("divorț prin consimțământul mutual", bazat pe acordul părților) legiuitorul a impus unele condiții (o anumită durata minima a căsătoriei care se desface, precum și inexistenta copiilor minori rezultați din căsătorie), ceea ce demonstreaza grija legiuitorului pentru menținerea instituției căsătoriei și înlăturarea posibilității de tratare cu usurinta a responsabilităților față de copiii minori rezultați din căsătorie.

În ceea ce privește posibilitatea oricărui soț de a cere desfacerea căsătoriei atunci când starea sănătății sale face imposibila continuarea căsătoriei, posibilitate prevăzută la alin. 3 al art. 38 din Codul familiei, este, de asemenea evident ca, prin condițiile impuse de legiuitor, acesta a manifestat o grija deosebită pentru evitarea recurgerii cu superficialitate la actul grav de desfacere a unei căsătorii, fără însă a se menține artificial și nociv pentru soțul bolnav o căsătorie devenită imposibila, cum precizează textul de lege.

Asa fiind, rezultă ca dispozițiile criticate de autorul excepției nu contravin art. 26 din Constituție. Dimpotriva, instanțele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu usurinta a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera și spiritul lor, actionand astfel în sensul îndeplinirii obligației ce revine autorităților publice de a respecta și ocroti viața de familie. Este astfel imbinat rațional principiul stabilitatii căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 și ale art. 38 din Codul familiei, excepție ridicată de Alexandru Toma în Dosarul nr. 1.725/2000 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2001.