Decretul nr. 382/1979
privind îmbunătățirea sistemului informațional hidrometeorologic
prezumat în vigoare
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
În vederea îmbunătățirii și organizării unitare a sistemului informațional hidrometeorologic și pentru creșterea gradului de confirmare a prognozelor și avertizarilor meteorologice, care să răspundă cerințelor economiei naționale, se extinde rețeaua de posturi meteorologice a Consiliului Național al Apelor, potrivit prevederilor prezentului decret, astfel încît sa cuprindă toate zonele tarii și să asigure obținerea volumului necesar de informații meteorologice.
Articolul 2
Posturile meteorologice prevăzute în anexa nr. 1*, aparținînd Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Departamentului Aviației Civile, se conecteaza la sistemul informațional hidrometeorologic al Consiliului Național al Apelor.
Articolul 3
În cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 2*, se înființează, eșalonat pînă în anul 1980, posturile meteorologice menționate în aceeași anexa. Pe măsura infiintarii, acestea se conecteaza la sistemul informațional al Consiliului Național al Apelor.
Activitatea de observare, măsurare și transmitere a datelor meteorologice de la posturile meteorologice înființate potrivit alineatului precedent se executa cu personalul existent la unitățile prevăzute în anexa nr. 2, fără a se crea în acest scop posturi suplimentare. Conducerea unității va desemna persoanele care vor avea ca obligație de serviciu și aceasta activitate, din personalul cu pregătire corespunzătoare : muncitori calificați, brigadieri silvici, cabanieri, picheri, cantonieri, tehnicieni, maiștri, personal didactic, subingineri și alții asemenea.
Consiliul Național al Apelor va asigura instruirea de specialitate a personalului muncitor de la posturile meteorologice înființate potrivit alin. 1.
Articolul 4
Posturile meteorologice sînt obligate să efectueze și sa transmită observații și măsurători meteorologice, potrivit normelor privind programele de observații și dotare stabilite, în termen de 30 de zile de la data emiterii prezentului decret, de Consiliul Național al Apelor.
Articolul 5
Consiliul Național al Apelor va asigura dotarea posturilor meteorologice cu aparatura necesară efectuării programului de observații meteorologice.
Unitățile la care se organizează posturi meteorologice sînt obligate să asigure instalarea aparaturii meteorologice cu care au fost dotate, cu asistența unităților de specialitate din subordinea Consiliului Național al Apelor.
Articolul 6
Consiliul Național al Apelor, Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor, Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei și Departamentul Aviației Civile vor asigura și organiza completarea volumului de informații meteorologice cu date colectate de la navele maritime în mars pe Marea Neagra, de la aeronavele care aterizeaza pe aeroporturile din țara și de la platformele de foraj marin.
Articolul 7
Consiliul Național al Apelor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare vor lua măsuri de imbunatatire a sistemului de informare agrometeorologica teritorială prin elaborarea de buletine agrometeorologice complexe care să cuprindă detalierea zonala a parametrilor atmosferici, starea tehnica și umiditatea solului, starea de vegetație a culturilor. Pe baza informațiilor din buletinele agrometeorologice, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va stabili măsurile agrometeorologice ce trebuie luate și răspunderile ce revin unităților agricole pentru luarea din timp a măsurilor corespunzătoare care să conducă la preintimpinarea efectelor negative ale fenomenelor meteorologice.
Articolul 8
Mijloacele materiale și financiare necesare aplicării măsurilor prevăzute în prezentul decret se vor asigura de Consiliul Național al Apelor, fără a se suplimenta indicatorii aprobați prin plan pentru anii 1979 și 1980 și prin bugetul de stat pe anul 1979.
Articolul 9
Prezentul decret intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.