Convenția din 13 iunie 1979
între Republica Socialistă România și Republica Populara Ungara privind soluționarea și prevenirea cazurilor de dubla cetățenie.
prezumat în vigoare
Republica Socialistă România și Republica Populara Ungara,
în dorința de a dezvolta în continuare relațiile de prietenie dintre ele în spiritul Tratatului de prietenie, colaborare și asistența mutuala, semnat la București la 24 februarie 1972,
de a soluționa și de a preveni cazurile de dubla cetățenie pe baza liberei alegeri a persoanelor interesate,
au hotărît sa încheie prezenta convenție, în care scop au numit ca împuterniciți ai lor:
Președintele Republicii Socialiste România, pe Cornel Pacoste, adjunct al ministrului afacerilor externe;
Consiliul Prezidential al Republicii Populare Ungare, pe Rajnai Sandor, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Populare Ungare la București,
care, după schimbul deplinelor puteri, găsite în buna și cuvenită forma, au convenit asupra celor ce urmează:
Articolul 1
1. Persoana majoră care are domiciliul pe teritoriul uneia dintre părțile contractante și care, potrivit legislației fiecărei părți contractante, este considerată, la data intrării în vigoare a prezentei convenții, cetățean al lor, poate opta printr-o declarație scrisă pentru una din cele doua cetățenii, în condițiile prevăzute de prezenta convenție.
2. Declarația de opțiune prevăzută la alin. 1 se depune în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenții.
Articolul 2
Persoana care nu a depus declarația de opțiune în termen de un an de la intrarea în vigoare a convenției păstrează numai cetățenia acelei părți contractante pe al carei teritoriu își are domiciliul la data expirării termenului de opțiune.
Articolul 3
Copilul minor urmează cetățenia părinților dacă aceștia devin, în conformitate cu prevederile prezentei convenții, cetățeni ai aceleiași părți contractante.
Articolul 4
1. Pentru copilul minor născut înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții, părinții - dintre care unul fiind cetățean al unei părți contractante, iar celălalt cetățean al celeilalte părți contractante - pot opta printr-o declarație comuna, pentru una din cele doua cetățenii în termen de un an și jumătate de la data intrării în vigoare a prezentei convenții.
2. Pentru copilul minor născut după intrarea în vigoare a prezentei convenții, părinții - dintre care unul fiind cetățean al unei părți contractante, iar celălalt cetățean al celeilalte părți contractante - pot opta, printr-o declarație comuna, pentru una din cele doua cetățenii în termen de un an de la data nașterii copilului.
3. Pentru copilul minor considerat ca cetățean al lor de către fiecare parte contractantă ca urmare a stabilirii paternității prin hotărîre judecătorească sau prin recunoaștere, părinții pot opta pentru una din cele doua cetățenii în termen de un an de la data cînd hotărîrea judecătorească a rămas definitivă, respectiv de la data recunoașterii paternității.
Articolul 5
Dacă părinții nu depun declarația comuna de opțiune pentru copilul minor în termenele prevăzute de art. 4, copilul minor păstrează numai cetățenia acelei părți contractante pe teritoriul căreia domiciliază la data expirării termenelor de opțiune.
Articolul 6
1. Dacă unul dintre părinți nu mai este în viață, nu are domiciliul cunoscut sau este decăzut din drepturile părintești, copilul minor păstrează numai cetățenia celuilalt părinte.
2. Copilul minor ai cărui părinți sînt decedati, nu au domiciliul cunoscut sau sînt decăzuți din drepturile părintești păstrează cetățenia părții contractante pe teritoriul căreia domiciliază.
Articolul 7
1. Dispozițiile art. 1-6 se aplică, după caz, și persoanelor care, la data intrării în vigoare a convenției, nu domiciliau pe teritoriul vreuneia dintre părțile contractante, dar care își stabilesc ulterior domiciliul pe teritoriul uneia dintre părțile contractante.
2. Termenele de opțiune pentru persoanele prevăzute în alin. 1 curg de la data stabilirii domiciliului.
Articolul 8
1. Declarația de opțiune trebuie întocmită în scris, în doua exemplare, în conformitate cu reglementările în vigoare ale părții contractante pentru a carei cetățenie a optat persoana în cauza.
2. Dacă persoanele care fac opțiunea, pentru ele sau pentru copiii lor minori, au domiciliul pe teritoriul părții contractante pentru a carei cetățenie optează, declarația se depune la autoritatea de stare civilă a locului de domiciliu.
3. Dacă persoanele care fac opțiunea, pentru ele sau pentru copiii lor minori, au domiciliul pe teritoriul unei părți contractante și aleg cetățenia celeilalte părți contractante, declarația se depune la reprezentanta diplomatică sau oficiul consular al părții contractante pentru a carei cetățenie optează.
4. Pentru copilul minor ai cărui părinți nu au domiciliul comun, declarația comuna de opțiune se depune la autoritatea competentă de la locul de domiciliu al minorului.
Articolul 9
1. Părțile contractante își vor transmite, reciproc, pe cale diplomatică, liste cuprinzînd datele personale și adresa celor care au depus declarații de opțiune sau, după caz, ale copiilor minori pentru care s-au depus declarații de opțiune, după cum urmează:
a) în cel mult 6 luni de la data expirării termenelor prevăzute la art. 1 alin. 2 și art. 4 alin. 1;
b) în fiecare an calendaristic, pînă la 31 martie, pentru persoanele care se încadrează în prevederile art. 4 alin. 2 și 3, precum și în art. 7, care au depus sau pentru care s-a depus declarația de opțiune în anul precedent.
2. Listele vor fi însoțite de cîte un exemplar al declarației de opțiune, pe care se va menționa și data înregistrării.
Articolul 10
1. Cetățenia persoanelor prevăzute în art. 1 alin. 2, art. 4 alin. 1 și 3 și art. 7, care au depus sau pentru care s-a depus declarația de opțiune, se considera menținută de la data primirii listelor prevăzute la art. 9 alin. 1.
2. Persoanele care nu au depus sau pentru care nu s-au depus declarații de opțiune își mențin cetățenia stabilită, conform prevederilor convenției, de la data expirării termenului de opțiune.
3. Cetățenia stabilită potrivit prezentei convenții pentru copilul minor prevăzut la art. 4 alin. 2 se considera menținută de la data nașterii copilului.
Articolul 11
De la data intrării în vigoare a prezentei convenții, nici una dintre părțile contractante nu va acorda cetățenia sa unui cetățean al celeilalte părți contractante, decît dacă acesta prezintă o dovadă scrisă că nu mai este cetățean al părții contractante a carei cetățenie a avut-o anterior.
Articolul 12
Declarațiile de opțiune și orice alte acte încheiate în aplicarea prezentei convenții sînt scutite de taxe.
Articolul 13
Orice problema ce se va ridica în legătură cu interpretarea sau aplicarea prezentei convenții va fi soluționată de către părțile contractante pe cale diplomatică.
Articolul 14
1. Prezenta convenție este supusă ratificării și va intra în vigoare în a treizecea zi de la data schimbului instrumentelor de ratificare. Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la Budapesta, în cel mai scurt timp posibil.
2. Prezenta convenție va rămîne în vigoare timp de 5 ani și se prelungește pe noi perioade de cîte 5 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu o denunta cu 6 luni înainte de expirarea termenului de valabilitate.
Facuta la București la 13 iunie 1979, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba ungara, ambele texte avînd aceeași valoare.
Pentru
Republica Socialistă România
Cornel Pacoste
Pentru
Republica Populara Ungara
Rajnai Sandor
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.