Memorandum · Guvernul

Memorandumul din 27 iulie 2000

dintre Guvernul României și Comisia Europeană privind participarea României la programele comunitare "Leonardo da Vinci II", "Socrates II", "Youth for Europe" și la Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice - RO0001

prezumat în vigoare

Data actului
27 iulie 2000
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 525 din 31 august 2001
Structură
6 articole, 3 anexe · 36.167 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

--------------

au convenit următoarele:

Măsura la care se face referire la art. 1 va fi executată și finanțată din resursele bugetare ale Comunității, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. Cadrul tehnic, juridic și administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 este stabilit de Condițiile generale anexate la Acordul-cadru încheiat la 12 martie 1991 între Comisie și Beneficiar și completat cu prevederile prezentului memorandum și cu Prevederile speciale anexate la acesta.

*) Traducere.

Comisia Europeană, denumita în continuare Comisia, actionand pentru și în numele Comunității Europene, denumita în continuare Comunitatea, pe de o parte, și Guvernul României, denumit în continuare Beneficiarul, pe de altă parte,

Articolul 1

Natura și obiectul

Ca o componenta a programului sau de asistența, Comunitatea va contribui, sub forma finanțării nerambursabile, la finanțarea următoarei măsuri:

Numărul programului:

RO0001

Titlul:

Participarea României la programele comunitare "Leonardo da Vinci II", "Socrates II", "Youth for Europe" și Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice

Durata:

până la 31 decembrie 2000

Articolul 2

Angajamentul Comunității

Contribuția financiară din partea Comunității este fixată la nivelul maxim de 11.905.920 euro, denumita în continuare finanțare gratuita.

Articolul 3

Durata și data de expirare

Pentru prezenta măsura finanțarea gratuita este disponibilă pentru contractare până la 30 decembrie 2000, făcând obiectul reglementărilor prezentului memorandum. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Fondurile rămase din finanțarea gratuita, care nu au fost contractate până la această dată, vor fi anulate. Termenul limita pentru efectuarea plăților din cadrul finanțării gratuite este 30 iunie 2001. Toate plățile trebuie să fie efectuate până la expirarea termenului limita. Comisia poate totuși, în funcție de împrejurări, să fie de acord cu o prelungire a datei de expirare a perioadei de contractare sau de plati, dacă aceasta este cerută în timp util și justificată în mod adecvat de către Beneficiar. Prezentul memorandum va expira la data la care expira perioada de efectuare a plăților din finanțarea gratuita. Toate fondurile care nu au fost utilizate vor fi returnate Comisiei.

Articolul 4

Adrese

Corespondenta privitoare la executarea măsurii, având menționate numărul și titlul măsurii, va fi adresată:

Pentru Comunitate:

------------------

Delegația Comisiei Europene în România

Str. Grigore Mora nr. 11

71278 București

România

Telefon: (40-1) 203.54.00

Fax: (40-1) 230.24.53

Pentru Beneficiar:

------------------

Guvernul României

Ministerul Afacerilor Externe

Departamentul afacerilor europene

Aleea Modrogan nr. 14, sectorul 1

București

România

Articolul 5

Numărul de exemplare

Prezentul memorandum este redactat în doua exemplare în limba engleza.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul memorandum va intră în vigoare la data semnării de către ambele părți. Orice cheltuiala care are loc înaintea acestei date nu este eligibilă pentru finanțarea gratuita.

Anexele reprezintă parte integrantă a prezentului memorandum.

Semnat la București la 27 iulie 2000.

Pentru Beneficiar,

Petre Roman,

ministru de stat,

ministrul afacerilor externe,

coordonator național al asistenței

Pentru Comunitate,

Fokion Fotiadis,

șeful Delegației Comisiei Europene în România

Anexa nr. 1: Acordul-cadru (anexele A și B)

Anexa nr. 2: Prevederi speciale (anexa C)

Anexa nr. 3: Informare și publicitate pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Uniunii Europene.

Anexa 1 (A și B)

ACORD 12/03/1991

Anexa 2 (C)

PREVEDERI SPECIALE

1. Rezumat

Cele zece tari candidate din Europa Centrala și de Est (ECE) au continuat în anul 1999 sa participe din ce în ce mai mult la diferite programe comunitare deschise în mod curent pentru aceste tari, pe baza deciziilor relevante ale Consiliului de asociere, ce definesc termenii și condițiile pentru participare.

Începând cu anul 2000 3 programe noi în domeniile învățământului, formării profesionale și tineretului, respectiv "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth", le continua pe cele precedente, la care au participat în 1999 toate țările ECE. Participarea la Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice, care a început în 1999, va continua în perioada 2000-2002.

Pentru a participa la aceste programe țările ECE vor trebui sa plătească în fiecare an o contribuție financiară stabilită prin deciziile Consiliului de asociere. Aceasta contribuție va fi adăugată la bugetul programelor. Ea nu va fi rambursata țărilor ECE dacă la sfârșitul anului rezultatele nu vor fi pe măsura contribuției plătite. Toate țările ECE și-au exprimat dorința de a folosi o parte din alocațiile PHARE național ce le revin ca o completare a bugetului lor național, pentru a-și finanta contribuția ca bilet de intrare în majoritatea acestor programe. Data fiind programarea diverselor activități din cadrul acestor programe, este necesar ca aceste fonduri PHARE să fie disponibile la începutul anului.

În vederea participării în anul 2000 a celor 10 tari ECE (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia) la următoarele programe se propune acum Comitetului de gestiune PHARE sprijinul PHARE solicitat pentru cele 10 tari, după cum urmează:

● Programele "Socrates II", "Leonardo da Vinci II" și "Youth"

● Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice (cu excepția Republicii Cehe).

2. Cadru general

Consiliul European, întrunit în decembrie 1999, a confirmat procesul de extindere lansat la intalnirea din decembrie 1997 de la Luxemburg. Strategia intarita de preaderare, definită în 1997, a fost reiterata și include participarea celor 13 state candidate la programele comunitare, ca parte importanța a unei astfel de strategii.

În ceea ce privește cele 10 tari ECE candidate, participarea la programele comunitare este stabilită prin respectivele acorduri europene. Potrivit acestor prevederi specifice:

● aceste state pot participa la programele comunitare într-o gama larga de domenii, stabilite de o maniera nelimitativa;

● va depinde de fiecare consiliu de asociere sa decidă termenii și condițiile participării;

● țările ECE vor suporta, fiecare în parte, costul participării. Totuși Comunitatea ar putea decide să asigure sprijin financiar suplimentar din alocarile PHARE național.

În acest context Consiliul European a precizat la Luxemburg ca statele candidate ar trebui să își sporeasca continuu contribuția financiară, dar a fost de acord ca PHARE, în cazul în care este necesar, trebuie să continue sa participe la finanțarea parțială a contribuțiilor financiare ale acestor tari până la aproximativ 10% din alocarile PHARE, "fără a include participarea la programul-cadru din domeniul cercetării și dezvoltării".

Cele 10 tari ECE au participat din ce în ce mai mult la diferitele programe comunitare deschise în mod curent pentru acestea, pe baza a mai mult de 100 de decizii ale Consiliului de asociere, care definesc termenii și condițiile pentru astfel de participari.

În cazul programelor din domeniul învățământului, formării profesionale și pentru tineret, toate țările ECE au participat în anul 1999 la ultimul an al programelor "Leonardo da Vinci", "Socrates" și "Youth for Europe". Pentru unele dintre aceste state participarea la aceste programe a început încă din anul 1997, altele s-au alăturat acestor programe începând cu anul 1998, iar ultimele doua state - în anul 1999.

Decizia Consiliului din 26 aprilie 1999*1), care stabilește faza a doua a programului comunitar de acțiune pentru formarea vocationala din cadrul programului "Leonardo da Vinci", denumit în continuare programul Leonardo da Vinci II, și decizia din 16 decembrie 1999*2) a Parlamentului European și a consiliului privind faza a doua a programului comunitar de acțiune din domeniul învățământului "Socrates", denumit în continuare programul Socrates II, stipulează ca cele doua programe vor fi deschise participării țărilor ECE, în conformitate cu condițiile stabilite prin acordurile europene, în protocoalele adiționale la acestea și în deciziile consiliilor de asociere respective. O prevedere similară este inclusă în proiectul de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind programul comunitar de acțiune "Youth", aflat în proces de adoptare.

---------------

*1) OJ L 146/99 din 11 iunie 1999, p. 33.

*2) OJ L 28/00 din 3 februarie 2000, p. 1.

Pentru a permite țărilor ECE sa participe la aceste programe noi încă de la început Comisia a elaborat o propunere pentru adoptarea a doua decizii de către fiecare consiliu de asociere, una pentru cele doua programe aflate deja în vigoare, "Leonardo da Vinci II" și "Socrate II", și una pentru programul "Youth". Este de asteptat ca decizia propusă cu privire la programele "Leonardo da Vinci II" și "Socrates II" să fie adoptată prima, într-un viitor foarte apropiat, iar decizia propusă cu privire la programul "Youth" să fie adoptată de îndată ce decizia de instituire a programului va intră în vigoare.

În ceea ce privește programele de cercetare și dezvoltare, deciziile Consiliului de asociere au fost adoptate în anul 1999 și stipulează participarea tuturor statelor candidate la Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice pentru anii 1999-2002.

3. Evaluarea politicii

Participarea țărilor ECE la programele comunitare a fost considerată de către Consiliul European drept una dintre caracteristicile principale ale strategiei consolidate de preaderare. Participarea acestor tari nu numai ca va contribui la realizarea prevederilor cu privire la cooperarea economică, științifică și culturală din cadrul acordurilor europene, dar totodată oferă posibilitatea acestor state să se familiarizeze cu politicile Uniunii și cu metodele de lucru.

Toate țările ECE au participat deja la programele comunitare "Leonardo da Vinci", "Socrates" și "Youth for Europe", precum și la Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice. Ele și-au exprimat interesul deosebit ca acțiunile întreprinse să poată continua fără nici o întrerupere în cadrul programelor educaționale succesoare. Confirmările interesului real privind aceasta participare sunt puse în evidenta la nivel guvernamental, asa cum este cazul alocarilor bugetare care trebuie destinate acestui scop. Alocarile considerate necesare pentru participarea la aceste programe vor fi mult mai semnificative decât cele necesare pentru participari similare la alte programe comunitare.

Programele "Leonardo da Vinci", "Socrates" și "Youth", precum și Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice constituie o parte însemnată a acquisului comunitar din domeniile învățământului, formării profesionale, tineretului și cercetării. Participarea la aceste programe va permite cetățenilor și administrațiilor naționale ale țărilor ECE și statelor membre sa dezvolte cooperarea și rețelele de schimb și trebuie să conducă la accelerarea integrării acestor tari într-o Europa a cunoașterii și la sprijinirea pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană. De o participare deplina vor beneficia atât țările ECE, cat și Uniunea Europeană. Aceasta va sprijini dezvoltarea economică în țările ECE. De asemenea, aceasta va contribui la realizarea progresiva a obiectivului privind instruirea personalului din administrația publică implicata în programele comunitare, ceea ce corespunde de altfel "construcției instituționale", o prioritate majoră pentru PHARE în contextul strategiei de preaderare.

4. Costuri și planul de finanțare

După cum s-a propus Consiliului de către Comisie în comunicarea sa din 20 decembrie 1999 privind "Participarea statelor candidate la programele, agențiile și comitetele Comunității", se vor aplica noi modalități financiare pentru a se simplifica managementul participării statelor candidate.

În fiecare an fondurile vor fi transferate direct statului interesat, pentru a-l sprijini să își plătească contribuția până la termenul limita cerut de program.

Spre deosebire de prevederile deciziilor anterioare ale Consiliului de asociere referitoare la participarea la generatia anterioară de programe, contribuțiile financiare de la o țara candidata, dacă nu vor fi folosite pentru participanți din acea țara, nu vor fi rambursate tarii interesate și nici nu vor fi deduse din contribuțiile sale pentru anul următor. În consecința, eventualele sume necheltuite ar putea fi utilizate pentru a acoperi costul subvențiilor sau al altor ajutoare financiare acordate de programe participanților individuali sau institutionali dintr-o alta țara. În mod similar nivelul participării fiecărei tari ECE va depinde de rezultatele selecției proiectelor, dar nu va fi limitat la suma exactă a contribuției sale financiare, cum s-a întâmplat în trecut.

Pentru a evita orice dezechilibru bugetar în detrimentul statelor membre sau al statelor candidate și pentru a se asigura un impact cat se poate de neutru al participării acestor tari asupra bugetului programelor, disponibil pentru statele membre, contribuțiile pe care statele candidate trebuie să le plătească pentru participarea la programe au fost calculate astfel încât să se obțină o corelare optima cu capacitatea lor de absorbție.

Astfel contribuția financiară cerută pentru fiecare țara pentru a-și acoperi costurile participării la fiecare dintre aceste programe a fost calculată de către serviciile respective ale Comisiei pe baza următoarelor elemente:

1. în ceea ce privește programele educaționale:

● bugetul programului ("Leonardo da Vinci II") sau proiectul de buget preliminar ("Socrates II" și "Youth");

● parametrii obiectivi, cum ar fi: populația, distanta sau alți parametri specifici inerenti programului respectiv;

● capacitatea de absorbție a acestor state, după cum a rezultat din experienta anterioară a participării lor la prima generație a programelor;

2. în ceea ce privește Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice:

● parametrii obiectivi inerenti acestui program, luându-se totodată în considerare produsul intern brut al tarii ECE respective. Totuși, deoarece se pot ivi unele dificultăți în ceea ce privește contribuțiile financiare cerute de la aceste state, acestora li se oferă - în plus față de fondurile PHARE - o reducere de aproximativ 29% din contribuțiile lor totale teoretice, calculate pe baza PIB, care va fi aplicată, pentru al cincilea program-cadru, în mod regresiv, pe o perioadă de 4 ani (1999-2002).

Toate țările ECE (cu excepția Republicii Cehe în ceea ce privește al cincilea program-cadru) au decis sa utilizeze o parte din alocațiile PHARE național pentru a-și cofinanta contribuția financiară. Nivelul până la care fondurile PHARE vor fi utilizate în 2000 diferă de la o țara la alta. Unele tari au optat pentru plata în fiecare an a unor părți din bugetul lor național și din PHARE, mai mult sau mai puțin egale. Alte tari trag foarte mult din alocarea lor PHARE în primul an, dar au fost încurajate să își sporeasca în mod constant propriul efort financiar pe parcursul următorilor ani. Costurile administrative vor fi acoperite de aceste tari din propriile bugete de stat.

Pentru programele "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth", contribuția financiară solicitată și convenită în fiecare țara și defalcarea sa exactă între PHARE și bugetul de stat sunt specificate în proiectele de decizii ale Consiliului de asociere.

Pentru Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice sprijinul total PHARE pe o perioadă de 4 ani nu va depăși 33% din contribuția teoretică calculată pe baza PIB (dacă nu a fost oferită nici o reducere).

Fondurile PHARE necesare în anul 2000 pentru cele 10 tari ECE (Bulgaria, Republica Ceha, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia) în ceea ce privește participarea la programele "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth", precum și la Al V-lea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice (PC.5), sunt cele prevăzute în tabelul de mai jos.

(în euro)

Socrates

Youth

Leonardo

TOTAL programe educaționale

PC.5

TOTAL programe educaționale + PC. 5

Codul memorandumului de finanțare

Bulgaria

3.745.110

517.300

2.880.000

7.142.410

1.654.526

8.796.936

BG0001

Republica Cehă

3.783.000

840.000

1.900.500

6.523.500

0

6.523.500

CZ0001

Estonia

305.000

250.000

337.000

892.000

545.001

1.437.001

ES0001

Ungaria

2.384.000

760.000

1.267.000

4.411.000

5.562.839

9.973.839

HU0001

Letonia

357.600

231.600

449.200

1.038.400

814.572

1.852.972

LE0001

Lituania

638.000

340.000

664.500

1.642.500

768.730

2.411.230

LI0001

Polonia

7.665.470

2.505.800

4.109.110

14.280.380

16.149.850

30.430.230

PL0001

România

3.846.500

1.252.000

2.146.850

7.245.000

4.660.920

11.905.920

RO0001

Slovacia

1.456.700

926.800

1.430.800

3.814.300

2.613.600

6.427.900

SR0001

Slovenia

406.658

329.660

469.710

1.206.028

1.500.000

2.706.028

SL0001

TOTAL:

24.588.038

7.953.160

15.654.320

48.195.518

34.270.038

82.465.556

Fondurile PHARE care privesc programele educaționale vor fi transferate numai după intrarea în vigoare a deciziilor corespunzătoare ale Consiliului de asociere.

Fondurile PHARE care privesc Al cincilea program-cadru acoperă, de asemenea, participarea a 6 dintre aceste state (Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, Slovacia și Slovenia) la Al cincilea program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) pentru cercetare și activități de formare profesională.

Aceste fonduri vor fi transferate, conform regulilor PHARE, prin linia bugetară B 7-030 către statele interesate, pe baza unor memorandumuri de finanțare separate. Împreună cu contribuția proprie de la bugetul de stat fondurile PHARE vor constitui contribuția naționala a statului, din care se vor face plati ca răspuns la solicitarile de fonduri făcute de Direcția generală educație și cultura și, respectiv, de Direcția generală cercetare din cadrul Comisiei.

Contribuția totală va intră în bugetul Uniunii Europene ca venit alocat, care va da naștere unor alocari suplimentare deschise prin liniile bugetare B 3-1001, B 3-1010, B 3-1021, pentru programele educaționale, și B 6-451 (JRC) și B 6-551 (acțiuni indirecte), pentru programele de cercetare.

Fondurile PHARE vor fi astfel transferate încât să permită țărilor ECE să își plătească contribuția naționala la timp.

Termenul prevăzut pentru efectuarea plăților este următorul:

Iunie 2000

Sume plătite

euro

82.465.556

%

100%

5. Aranjamente de implementare

Fondurile PHARE vor fi transferate tuturor țărilor interesate prin memorandumuri de finanțare separate. Datorită specificitatii acestui program fondurile vor fi transferate într-o singura transa Fondului Național al fiecărei tari. Fondul Național va fi responsabil de transferarea fondurilor înapoi către Comisie, împreună cu contribuția naționala, ca urmare a solicitării de fonduri a Direcției generale educație și cultura și, respectiv, a Direcției generale cercetare din cadrul Comisiei. Art. 4 din Memorandumul de înțelegere privind înființarea Fondului Național nu se va aplica în acest caz particular. Totuși trebuie remarcat faptul ca pentru fiecare program contribuția PHARE poate fi transferata numai după intrarea în vigoare a deciziilor corespunzătoare ale Consiliului de asociere. În cazul în care exista o întârziere în intrarea în vigoare a deciziei Consiliului de asociere, plata către Fondul Național poate fi împărțită în doua sau mai multe transe, pentru a permite continuarea contribuției PHARE pentru acele programe care sunt gata.

Implementarea participării țărilor ECE la programele "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth" și la Al cincilea program-cadru în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice se va face potrivit regulilor fiecăruia dintre aceste programe.

Proiectele și initiativele trimise de participanții din țările ECE vor fi supuse acelorași condiții, reguli și proceduri aferente acestor programe care se aplică și în statele membre, cu privire la:

● trimiterea, evaluarea și selecția cererilor și proiectelor;

● responsabilitățile structurilor naționale în implementarea programelor;

● activitățile care au legătură cu monitorizarea participării lor la programe.

Programele "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth" vor fi implementate de Comisie în strânsă colaborare cu autoritățile naționale. Se vor aplica aceleași aranjamente ca și pentru statele membre ale Uniunii. Pentru aceste programe structurile descentralizate desemnate de statele participante (agențiile "Socrates" și "Youth" și unitățile naționale de coordonare "Leonardo da Vinci") au un rol esențial în realizarea programelor și vor lucra în strânsă colaborare cu autoritățile naționale responsabile din domeniile învățământului, formării profesionale și, respectiv, tineret. Structurile naționale sunt în special responsabile de selecția și managementul componentei descentralizate a activităților programului, care a crescut în comparatie cu generatia anterioară de programe. Ele operează potrivit liniilor directoare ale programului, definite de Comisia Europeană în urma consultărilor cu comitetele programului și pe baza unui contract cu Comisia, care consta în prezentarea unui plan de lucru ce va include un buget detaliat.

Pentru asigurarea continuității între generatia anterioară și noua generație de programe și pentru a permite participarea efectivă a organizațiilor din țările ECE încă de la începutul anului, serviciile Comisiei au solicitat propuneri acestor tari chiar înainte de adoptarea deciziilor Consiliului de asociere, menționând foarte clar faptul ca proiectele prezentate de aceste tari vor fi eligibile cu condiția ca deciziile relevante ale Consiliului de asociere să fie în vigoare până la sfârșitul procesului de selecție.

Programele specifice celui de-al cincilea program-cadru vor fi, de asemenea, realizate de către Comisie în strânsă colaborare cu autoritățile naționale. Capacitatea țărilor ECE de a participa la al cincilea program-cadru depinde în mare măsura de abilitatea acestor autorități de a distribui informații relevante către potentialii beneficiari din țara lor.

6. Audit, monitorizare și evaluare

Procedurile de monitorizare aplicate în programe vor acoperi și operațiunile finanțate pentru beneficiarii din statele candidate.

Toate contractele, acordurile și angajamentele juridice încheiate între Comisie și țările beneficiare vor fi supuse verificărilor Comisiei și Curții de Conturi. Conturile și operațiunile desfășurate în cadrul acestui program pot fi verificate oricând, la solicitarea Comisiei, de un auditor extern contractat de Comisie, fără a se aduce prejudicii responsabilităților Comisiei și Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Beneficiarii de sprijin în cadrul unor acțiuni specifice au obligația de a întocmi rapoarte și evidente privind operațiunile financiare efectuate, care sunt analizate din punct de vedere al conținutului și al eligibilității cheltuielilor, în concordanta cu obiectivele finanțării comunitare și ținându-se seama de obligațiile contractuale și de principiile unei gestionari sanatoase și eficiente.

Evaluarea prevăzută în deciziile ce stabilesc programele va acoperi și operațiunile finanțate pentru beneficiarii din statele candidate.

7. Condiții speciale

● Din punctul de vedere al statelor membre proiectele ce implica țările ECE vor fi selectate în conformitate cu criterii de calitate.

● Cu toate acestea, pentru asigurarea dimensiunii comunitare a acestor programe specifice, pentru proiectele și activitățile propuse de țările ECE va fi necesară includerea cel puțin a unui partener din cadrul statelor membre ale Uniunii.

● În ceea ce privește al cincilea program-cadru implicarea țărilor ECE se va face pe baza termenilor și condițiilor stabilite în "Reguli de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare și a universitatilor și de diseminare a rezultatelor cercetării pentru realizarea celui de-al cincilea Program-cadru al Comunității Europene", precum și acolo unde sunt aplicabile, în "Reguli de participare a întreprinderilor, centrelor de cercetare și a universitatilor și de diseminare a rezultatelor cercetării în ceea ce privește realizarea celui de-al cincilea Program-cadru al Comunității Europene a Energiei Atomice" (Euratom).

● Reprezentanții acestor tari vor participa ca observatori (fără drept de vot), pentru subiectele care sunt de interes pentru țările lor, la comitetele din cadrul programelor "Leonardo da Vinci II", "Socrates II" și "Youth", precum și la comitetele din cadrul celui de-al cincilea program-cadru și al celui de-al cincilea program-cadru - Euratom.

Anexa 3 INFORMARE ȘI PUBLICITATE

pentru programele PHARE, ISPA și SAPARD ale Uniunii Europene

1. Scop și obiective

Informațiile și activitățile de publicitate privind asistența Uniunii Europene prin Programul PHARE sunt destinate creșterii gradului de constientizare a publicului și a transparenței acțiunilor U.E., precum și creării unei imagini consistente privind activitățile respective în toate țările beneficiare. Informarea și publicitatea privesc activitățile care primesc o contribuție de la Programul PHARE al Uniunii Europene.

2. Principii generale

Fiecare RAP responsabil cu implementarea memorandumurilor de finanțare, precum și a altor forme de asistența va fi responsabil cu publicitatea la fața locului. Aceasta acțiune se va desfășura în cooperare cu delegația Comisiei Europene, care va fi informată asupra demersurilor făcute în acest scop.

Autoritățile naționale și regionale competente vor desfășura activitățile necesare unei aplicari efective a acestor prevederi, în colaborare cu delegația Comisiei Europene din țara respectiva. Informarea și măsurile publicitare descrise mai jos se bazează pe prevederile reglementărilor și deciziilor care se aplică fondurilor structurale. Acestea sunt:

- art. 32 din Reglementarea Comisiei Europene nr. 4.253/88, amendata de Reglementarea Comisiei Europene nr. 2.082/93; Buletinul Oficial al Comunităților Europene nr. L 193/20 din 31 iulie 1993;

- Decizia Comisiei din 31 mai 1994; Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 152/39 din 18 iunie 1994.

Informarea și măsurile publicitare trebuie să fie conforme cu prevederile reglementărilor și deciziilor susmenționate. Ghidul informativ primit de la delegația Comisiei Europene din țara respectiva este disponibil la autoritățile naționale, regionale și locale.

3. Informarea și publicitatea privind programele PHARE

Informarea și măsurile publicitare vor face subiectul unui set de măsuri coerente, definite de autoritățile naționale, regionale și locale competente, în colaborare cu delegația Comisiei, pentru toată durata memorandumului de finanțare, și vor privi atât programele, cat și alte forme de asistența.

Costul informării și publicității privind proiectele individuale va fi suportat din bugetul alocat proiectelor respective.

În cazul implementarii programelor Phare se vor aplica măsurile menționate mai jos la lit. a) și b):

a) Autoritățile competente din țara beneficiara trebuie să publice conținutul programelor și al altor forme de asistența în forma cea mai potrivita. Aceste documente trebuie distribuite corespunzător și trebuie ținute la dispoziția părților interesate. Trebuie asigurata prezentarea în teritoriul tarii beneficiare a informațiilor și a materialelor publicitare produse.

b) Informarea și măsurile publicitare la fața locului trebuie să cuprindă următoarele:

(i) pentru investițiile de infrastructura ce depășesc 1 milion ECU:

- panouri ridicate la fața locului, instalate în concordanta cu prevederile reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus;

- panouri informative pentru lucrările de infrastructura accesibile publicului, instalate conform prevederilor reglementărilor și deciziilor menționate în paragraful 2 de mai sus și în concordanta cu indicațiile tehnice din Ghidul informativ pus la dispoziție de delegația Comisiei Europene din țara beneficiara;

(îi) în cazul investițiilor de producție, măsuri pentru dezvoltarea potențialului local și alte măsuri beneficiind de finanțare PHARE, ISPA sau SAPARD:

- măsuri care să constientizeze beneficiarii potențiali și opinia publică cu privire la asistența PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările paragrafului 3b)(i);

- măsuri adresate solicitanților de ajutoare de stat, parțial finanțate de PHARE, ISPA sau SAPARD, sub forma unei indicații în formularul care trebuie completat de acești solicitanți, care să indice faptul ca o parte a acestui ajutor provine de la U.E., mai ales prin programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu reglementările de mai sus.

4. Transparenta asistenței U.E. în cercurile de afaceri, printre potentialii beneficiari și publicul larg

4.1. Cercurile de afaceri

Cercurile de afaceri trebuie implicate în cea mai mare măsura în asistența care le privește direct.

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către potentialii beneficiari, în special către întreprinderile mici și mijlocii. Acestea trebuie să cuprindă și indicații privind procedurile administrative care trebuie urmate.

4.2. Alți beneficiari potențiali

Autoritățile responsabile cu implementarea asistenței vor asigura existenta canalelor relevante pentru diseminarea informațiilor către toate persoanele care beneficiază sau care ar putea beneficia de măsuri de formare, angajare sau dezvoltare a resurselor umane. În acest sens se va asigura cooperarea dintre organismele de pregătire profesională implicate în angajare, grupurile de afaceri, centrele de formare și organizațiile neguvernamentale.

Formulare

Formularele emise de autoritățile locale, naționale sau regionale, privind anunțarea și solicitarea de fonduri nerambursabile destinate beneficiarilor finali sau oricărei alte entități eligibile pentru acest fel de asistența, vor trebui sa indice faptul ca U.E. și, în mod special, programele PHARE, ISPA sau SAPARD asigura aceste surse financiare. Notificarea de asistența transmisă beneficiarilor trebuie să menționeze procentul sau volumul de asistența finanțat de programele amintite. În cazul în care astfel de documente poarta stema naționala sau regionala, trebuie să poarte și o sigla a U.E. de aceeași mărime.

4.3. Publicul larg

Mass-media

Autoritățile competente vor informa mass-media, în maniera cea mai potrivita, despre acțiunile cofinantate de U.E., PHARE, ISPA sau SAPARD în special. Contribuția PHARE va fi reflectată corespunzător în aceasta informare.

În acest context demararea operațiunilor (o dată adoptate de Comisie) și fazele importante ale implementarii vor face subiectul unor acțiuni de publicitate, cu precădere în mass-media regionala (presa, radio, televiziune). Trebuie asigurata o colaborare corespunzătoare cu delegația Comisiei din țara respectiva.

Cele doua principii menționate mai sus se aplică anunțurilor, precum și comunicatelor de presa și comunicatelor publice.

Acțiuni informative

Organizarea de acțiuni informative, cum ar fi: conferințe, seminarii, târguri și expoziții, în legătură cu implementarea operațiunilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, va urmări să facă explicita participarea U.E. În acest context vor fi expuse steagurile U.E. în camerele unde au loc intalniri și se va pune sigla U.E. pe documente, în funcție de situație. Delegația Comisiei din țara beneficiara va ajuta, după necesitați, la pregătirea și implementarea acestui tip de acțiuni.

Materiale informative

Publicațiile (cum ar fi broșuri și pliante) despre programe și măsuri similare, finanțate sau cofinantate de PHARE, ISPA sau SAPARD, trebuie să conțină pe prima pagina o indicare clara a participării U.E., precum și sigla U.E., în cazul în care este folosită stema naționala sau regionala.

În cazul în care aceste publicații au o prefata, aceasta trebuie semnată atât de persoana responsabilă în țara beneficiara, cat și de delegatul Comisiei, în numele acesteia, pentru a demonstra clar participarea U.E.

Aceste publicații trebuie să se refere la organismele naționale și regionale responsabile cu informarea părților interesate.

Principiile menționate mai sus se aplică, de asemenea, și materialelor audiovizuale.

5. Prevederi privind panouri, postere și plăci comemorative

Țările beneficiare vor asigura transparenta măsurilor parțial finanțate de programele PHARE, ISPA sau SAPARD, în concordanta cu următoarele măsuri și informații publicitare:

Panouri

Panourile cu informații privind participarea U.E. la finanțarea investiției trebuie ridicate la locul tuturor proiectelor cu participare U.E. în proporție de " milion ECU sau mai mult. Chiar dacă autoritățile locale sau regionale nu ridica un panou care să menționeze propria lor implicare, finanțarea U.E. trebuie menționată pe un panou special. Aceste panouri trebuie să aibă o mărime corespunzătoare anvergurii (ținându-se seama de mărimea contribuției U.E.) și trebuie să corespundă instrucțiunilor prevăzute în Ghidul informativ ce se poate obține de la delegatiile Comisiei Europene.

Nu mai devreme de 6 luni de la finalizarea lucrării și în măsura în care este posibil, aceste panouri vor fi înlocuite cu plăci comemorative, în concordanta cu prevederile Ghidului informativ.

Plăci comemorative

Aceste plăci vor trebui amplasate în zonele accesibile publicului larg (centre de conferințe, aeroporturi, stații etc.). Plăcile trebuie să cuprindă pe lângă sigla U.E. și o mențiune privind programele PHARE, ISPA sau SAPARD și cofinantarea U.E.

În cazurile în care autoritățile locale, regionale sau naționale, precum și orice alt beneficiar monteaza un asemenea panou, placa comemorativa ori poster sau fac orice alt demers menit să asigure informarea despre proiecte cu costuri mai mici de 1 milion ECU, trebuie indicată participarea U.E.

6. Prevederi finale

Autoritățile naționale, regionale sau locale implicate pot derula în orice situație măsuri suplimentare, dacă se considera necesar. În aceste cazuri trebuie consultata și informată delegația Comisiei, astfel încât aceasta să poată participa, dacă considera necesar, la realizarea acestor măsuri.

Pentru a facilita implementarea acestor prevederi Comisia, prin intermediul delegației din țara respectiva, va asigura asistența tehnica sub forma îndrumării asupra cerințelor de design, în cazul în care este necesar. Se va realiza un Ghid informativ, redactat în limba tarii respective, care va conține indicații detaliate referitoare la cerințele de design.

-------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.