Acordul din 6 iunie 2000
între Ministerul Agriculturii și Alimentației din România și Ministerul Agriculturii din Republica Slovaca privind cooperarea în domeniul agriculturii și industriei alimentare
prezumat în vigoare
Ministerul Agriculturii și Alimentației din România și Ministerul Agriculturii din Republica Slovaca, denumite în continuare părți contractante,
pornind de la prevederile Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Slovace privind colaborarea economică și tehnico-științifică, semnat la București la 27 iulie 1995,
din dorința de a continua dezvoltarea relațiilor de cooperare reciproc avantajoasă în domeniul agriculturii și industriei alimentare,
în scopul de a sprijini realizarea unor contacte directe între agenții economici și alte entități legal înființate din aceste domenii,
au convenit următoarele:
Articolul 1
În cadrul atribuțiilor lor și în conformitate cu legislația naționala în vigoare în fiecare țara, părțile contractante vor acorda sprijin și asistența participanților la cooperarea economică și tehnico-științifică la orice nivel.
Articolul 2
Cooperarea economică și tehnico-științifică, precum și cooperarea în producție dintre cele doua părți contractante se vor realiza în următoarele direcții principale:
1. producția vegetala, viticultura și horticultura: sisteme de cultura, producerea în comun de noi soiuri, schimb de semințe și material genetic de înaltă productivitate, tehnologii moderne de producție, protecția plantelor;
2. zootehnie: cooperare în producție, ameliorarea raselor de animale și inseminare artificiala;
3. - mecanizarea producției agroalimentare: testare și schimb de tehnologii moderne de mașini și echipamente din domeniul producției agricole, prelucrării după recoltare și depozitarii produselor agricole, al irigatiilor și industriei prelucratoare;
- producția alimentara: cooperare în domeniul armonizării standardelor legale care reglementează agricultura și industria alimentara cu cele din Uniunea Europeană, schimb de tehnologii de procesare a materiilor prime agricole, sprijinirea infiintarii de societăți mixte în industria alimentara;
4. cooperare tehnico-științifică: sprijinirea institutelor de cercetare agricolă și de industrie alimentara pentru realizarea de programe de cercetare de interes comun și schimb de specialiști, de informații și materiale științifice;
5. dezvoltare rurală: cooperare în domeniul dezvoltării exploatațiilor agricole din zona montană și a agroturismului;
6. îmbunătățirea calității solurilor în zonele afectate de eroziune sau de alți factori defavorabili.
Articolul 3
Cooperarea dintre părțile contractante va fi realizată în următoarele forme:
1. încurajarea schimbului de mostre de semințe, material genetic, preparate chimice pentru agricultura, medicamente de uz veterinar, animale de rasa, mașini agricole de înaltă performanta, echipamente și instrumente pentru testare între unitățile economice și de cercetare interesate;
2. sprijinirea acțiunilor de testare și verificare reciprocă a soiurilor și speciilor în vederea ameliorării calității lor;
3. sprijinirea lucrărilor de cercetare în comun pe teme de interes reciproc;
4. încurajarea organizării în comun de simpozioane, expoziții și seminarii;
5. cooperarea în domeniul serviciilor de extensie;
6. informarea reciprocă asupra stadiului armonizării legislației naționale a celor două tari cu politica agricolă comuna a Uniunii Europene;
7. încurajarea și sprijinirea stabilirii de contacte directe între fermierii și organizațiile lor profesionale din cele doua tari;
8. prezentul acord nu exclude și alte forme de cooperare convenite de părțile contractante și supuse spre aprobare autorităților competente din fiecare țara.
Articolul 4
Părțile contractante își asuma obligația de a nu publică nici o informație economică sau tehnico-științifică pe care și-au furnizat-o reciproc în baza acestui acord și nici rezultatele cercetării lor în comun, în afară de cele asupra cărora părțile contractante au convenit în scris.
În ceea ce privește drepturile de autor și utilizarea rezultatelor obținute pe baza activității comune, părțile contractante vor respecta standardele legii internaționale din acest domeniu.
Dacă nu s-a convenit altfel, părțile contractante pot utiliza independent rezultatele cooperării economice, tehnice și științifice.
Articolul 5
Părțile contractante vor sprijini dezvoltarea relațiilor comerciale având ca scop creșterea volumului schimbului reciproc de produse agroalimentare, cu respectarea reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului.
Articolul 6
Părțile contractante vor asigura cadrul legislativ pentru cooperarea în domeniile veterinar și fitosanitar prin încheierea de convenții interguvernamentale speciale.
Articolul 7
În vederea unei analize periodice a stadiului cooperării și pentru identificarea de noi acțiuni, obiective și forme de cooperare în agricultura și industria alimentara, fiecare parte contractantă va înființa un grup de lucru.
Cele doua grupuri de lucru se vor putea intalni o dată pe an sau ori de câte ori se considera necesar, alternativ în România și în Republica Slovaca. Cu doua luni înaintea intalnirii grupurilor de lucru părțile contractante vor face schimb în scris de propuneri de cooperare și probleme pentru ordinea de zi a intalnirii. Rezultatele fiecărei intalniri vor fi înregistrate într-un protocol.
Articolul 8
Prevederile acestui acord nu au nici un impact asupra obligațiilor părților contractante față de terțe părți, care rezultă din alte acorduri internaționale încheiate de părțile contractante.
Articolul 9
Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile ocazionate de participarea sa la aplicarea prezentului acord.
Articolul 10
Prezentul acord va fi supus aprobării conform legislației naționale a statelor celor două părți contractante și va intra în vigoare în a 30-a zi de la prezentarea ultimei notificări asupra acestei aprobări naționale.
Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 5 ani. Valabilitatea să se va prelungi automat cu noi perioade de 5 ani, dacă nici una dintre părțile contractante nu notifica celeilalte părți contractante intenția sa de a denunta acordul cu cel puțin 6 luni înainte de încetarea perioadei respective de valabilitate.
Articolul 11
La data intrării în vigoare a prezentului acord Convenția cu privire la colaborarea directa, încheiată între Ministerul Agriculturii și Silviculturii din Republica Socialistă România și Comitetul Federal pentru Agricultura și Alimentație al Republicii Socialiste Cehoslovacia la 17 iulie 1970, își încetează valabilitatea în relațiile dintre România și Republica Slovaca.
Semnat la Bratislava la 6 iunie 2000, în doua exemplare originale, în limbile română, slovaca și engleza, toate textele fiind egal autentice.
În caz de divergențe de interpretare textul în limba engleza va prevala.
Pentru Ministerul Agriculturii
și Alimentației din România,
Ștefan Pete,
secretar de stat
Pentru Ministerul Agriculturii
din Republica Slovaca,
Ivan Rosival,
ministru adjunct
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.