Decizia nr. 234/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 și 312 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției. Se apreciază ca textele de lege criticate de autorul excepției sunt constituționale, deoarece nu contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. Administrarea și a altor probe noi în fața instanțelor de recurs nu ar face decât sa tergiverseze soluționarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 februarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 10.318/C/2000, Tribunalul Timiș - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 și 312 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timișoara.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora nu se admit probe noi în instanța de recurs, cu excepția înscrisurilor, precum și dispozițiile art. 312 din același cod, care nu permit în toate cazurile casarea cu trimitere, contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, conform cărora România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate. În argumentarea excepției autorul acesteia considera ca, deoarece "în recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, face ca adevărul «judiciar» să fie îndepărtat prin lege de adevărul «real», creând posibilitatea ca justiția sa consacre «adevaruri» care nu au nimic comun cu realitatea [...]". În ceea ce privește necesitatea casării cu trimitere în toate cazurile se considera ca o asemenea prevedere ar inlatura risipa inutila de energie și ar face ca instanța de recurs să fie o instanța a adevărului și a dreptatii.

Tribunalul Timiș - Secția civilă, exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, apreciază ca aceasta este nefondata, întrucât în realitate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, considerate de autorul excepției ca fiind incalcate prin textele de lege criticate, "nu au nici o legătură cu precitatele dispoziții procedurale enunțate". Referitor la susținerea potrivit căreia art. 312 ar fi neconstitutional în sensul că instanța de control judiciar ar trebui sa caseze cu trimitere spre rejudecare pricinile în toate situațiile și nu doar în cele expres și limitativ prevăzute de textul de lege criticat, instanța considera "ca prin admiterea acestei ipoteze s-ar ajunge la limitarea atribuțiilor de control judiciar, ceea ce este inadmisibil".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Principalele argumente cuprinse în acest punct de vedere se referă la faptul ca dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției nu au nici o legătură cu textele din Codul de procedură civilă considerate neconstituționale. Totodată Guvernul, referindu-se la dispozițiile art. 305 din Codul de procedură civilă, le considera justificate, "întrucât instanța de recurs nu judeca pricina, ci hotărârea instanței de fond [...]". În ceea ce privește dispozițiile art. 312 din Codul de procedură civilă se apreciază ca "Natura recursului, cale de atac prin care se poate exercita, de regula, numai un control suplimentar de legalitate, justifica caracterul de soluție de excepție al casării cu trimitere, soluție ce poate fi pronunțată de instanța de recurs numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 312 alin. 2".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 305 și 312 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 305: "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor.";

- Art. 312, în redactarea sa în vigoare la data formulării excepției de neconstituționalitate, avea următorul cuprins: "Curțile de apel și tribunalele, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.

Cu toate acestea, în cazul în care instanța, a carei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citata la administrarea probelor și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad. În cazul casării pentru lipsa de competența, cauza se trimite spre rejudecare instanței competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii.

Dacă instanța de recurs constata ca ea însăși era competența să soluționeze pricina în prima instanța sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competentei sale."

Prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, intrata în vigoare conform

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 290 din 29 decembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, care a modificat termenul de intrare în vigoare a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000

la 2 mai 2001, art. 312 a fost modificat, având în prezent următorul conținut: "Instanța poate admite recursul, îl poate respinge sau anula ori poate constata perimarea lui.

În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi modificată sau casată, în tot sau în parte.

Modificarea hotărârii atacate se pronunța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată, pentru a se asigura o judecata unitară.

În caz de casare, curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond, fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunța o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop.

Cu toate acestea, în cazul în care instanța a carei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citata atât la administrarea probelor, cat și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.

În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibila.

Dacă instanța de recurs constata ca ea însăși era competența să soluționeze pricina în prima instanța sau în apel, va casa hotărârea recurată și va soluționa cauza potrivit competentei sale."

Autorul excepției considera ca prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție, text al cărui cuprins este următorul: "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate."

1. Examinând critica dispozițiilor art. 305 din Codul de procedură civilă în raport cu dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Trasatura esențială a statului de drept o constituie suprematia Constituției și obligativitatea respectării legii. Or, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Din analiza celor două texte constituționale rezultă ca reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac se stabilește prin lege, dispozițiile constituționale necontinand prevederi în aceasta materie. În consecința, dispoziția cuprinsă în art. 305 din Codul de procedură civilă, conform căreia "În instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor", reprezintă o norma prin care se stabilește, în raport cu celelalte dispoziții care reglementează sistemul probelor și cel al căilor de atac, o regulă de baza a judecării recursului. Este, de altfel, semnificativ faptul ca, în urma modificărilor și completărilor aduse Codului de procedura civilă prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , în prezent recursul este o cale extraordinară de atac. Or, se justifica și din acest punct de vedere deosebirea față de apel în ceea ce privește inadmisibilitatea probelor noi, cu excepția înscrisurilor.

2. Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, astfel cum acestea au fost modificate prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , Curtea constata ca în raport cu obiectul criticii de neconstituționalitate textul legal, în noua lui redactare, păstrează principiul reglementării anterioare, cu unele precizări suplimentare. Într-adevăr, ceea ce se critica de către autorul excepției cu privire la textul art. 312 din Codul de procedură civilă este faptul ca "nu se prevede casarea cu trimitere spre rejudecare în toate cazurile". Or, prin noua redactare a art. 312 din Codul de procedură civilă (data de

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 ) se păstrează regula potrivit căreia în caz de casare curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond.

Fața de aceasta situație Curtea retine ca, deși textul de lege criticat pentru neconstituționalitate, în vigoare la data ridicării excepției, a fost modificat, având în prezent o alta redactare, noua prevedere legală menține soluția legislativă de principiu anterioară modificării. Prin urmare, motivele de neconstituționalitate fiind aceleași, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă în noua sa redactare.

Prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă sunt criticate în condițiile aplicării art. 305 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia probele noi în recurs, cu excepția înscrisurilor, sunt inadmisibile. Se considera de către autorul excepției ca prin coroborarea celor două texte este incalcata teza întâi a art. 1 alin. (3) din Constituție, care stabilește ca "România este stat de drept [...]", întrucât "este modificată inexplicabil atât ideea de adevăr, cat și ideea de dreptate".

Analizând aceasta sustinere, Curtea observa ca prevederile legale criticate urmează să fie examinate în contextul garanțiilor pe care atât reglementările cuprinse în Codul de procedură civilă cu privire la sistemul probator, care include și administrarea acestora, cat și cele cu privire la sistemul căilor de atac le oferă pentru stabilirea adevărului și pronunțarea unor hotărâri judecătorești temeinice și legale. Or, este evident ca din aceasta perspectiva limitarea admisibilității probelor noi în recurs numai la înscrisuri și stabilirea regulii potrivit căreia în caz de casare curțile de apel și tribunalele vor judeca pricina în fond, nu sunt de natura sa ducă la concluzia ca aceste prevederi legale ar contraveni principiului constituțional al statului de drept. Analiza acestor dispoziții legale trebuie să se facă în condițiile conexiunii lor cu celelalte prevederi cuprinse în Codul de procedură civilă, între care, mai ales, cele care se referă la probe și administrarea lor la instanța de fond (art. 167-241), precum și la cele privind judecarea apelului (cale ordinară de atac, cu caracter devolutiv - art. 294-298). Din interpretarea sistematica a acestor dispoziții legale rezultă ca părțile au posibilitatea sa ceara instanțelor de fond toate probele care pot duce la dezlegarea pricinii (art. 167), iar în apel instanța va putea incuviinta refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanța, precum și administrarea altor probe, dacă le considera necesare pentru soluționarea cauzei (art. 295). În aceste condiții este evident ca dispozițiile art. 305 și 312 din Codul de procedură civilă, care ingusteaza, sub un anumit aspect, posibilitățile de administrare a probelor noi în recurs, nu pot fi considerate neconstituționale în sensul încălcării principiilor statului de drept. Limitarea posibilităților de administrare a probelor noi în recurs, după ce s-a judecat fondul cauzei (pentru situațiile în care hotărârea este fără drept de apel), sau, după caz, fondul și apelul, cu posibilități largi de administrare a tuturor probelor pertinente, este rațională și necesară în organizarea sistemului căilor de atac atât pentru asigurarea cerințelor de celeritate (prevăzute, de altfel, și la art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sub forma de "termen rezonabil"), cat și pentru stimularea părților din proces pentru a fi diligente în formularea cererilor de probe și în administrarea acestora în faza judecații în fond și în cea a apelului, în scopul soluționării litigiului aflat în aceste faze.

De asemenea, tot în scopul asigurării condițiilor de soluționare a proceselor într-un timp cat mai scurt a fost instituită regula generală prevăzută la art. 312 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia în caz de casare curțile de apel și tribunalele vor rejudeca pricina în fond fie la termenul când a avut loc admiterea recursului, situație în care se pronunța o singura decizie, fie la un alt termen stabilit în acest scop. Legiuitorul a considerat ca numai în cazul în care instanța a carei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intră în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citata, precum și în cazul încălcării competentei cauza se trimite spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau, după caz, instanței competente. În aceste cazuri casarea cu trimitere spre rejudecare se justifica pentru a se asigura respectarea tuturor garanțiilor procesuale privind judecata în fond, precum și parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicție prevăzute de lege.

În consecința, Curtea constata ca prevederile legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 305 și 312 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Hanover" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 10.318/C/2000 al Tribunalului Timiș - Secția civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 iulie 2001.