Decretul nr. 198/1980
privind atribuirea de burse și alte forme de sprijin material elevilor și studenților
prezumat în vigoare republicat
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (publicată în BULETINUL OFICIAL nr. 64 din 11 august 1980).
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează:
Articolul 1
Elevii și studenții de la învățămîntul de zi beneficiază din partea statului sau a unităților socialiste de burse, precum și de alte forme de sprijin material, în condițiile prevăzute de prezentul decret.
Numărul de burse acordate elevilor din învățămîntul primar, gimnazial, liceal și profesional, precum și studenților, se stabilește anual prin decret prezidential, odată cu aprobarea planului de școlarizare.
Articolul 2
Bursele se acordă elevilor și studenților care se încadrează în plafoanele de venituri stabilite de lege și obțin la învățătura rezultatele prevăzute în prezentul decret.
Articolul 3
Elevii din învățămîntul primar, gimnazial și liceal beneficiază de burse de școlarizare.
Elevii din teapta I a liceelor industriale, de chimie industriala, agroindustriale și silvice, precum și elevii școlilor profesionale, beneficiază de burse pe bază de contract.
Elevii care beneficiază de burse pe bază de contract sînt obligați sa lucreze cel puțin 5 ani în unitatea socialistă cu care au încheiat contractul, avînd posibilitatea să-și continue studiile prin învățămîntul seral.
ART 4
Bursa de școlarizare și bursa pe bază de contract pentru elevi constau din alocația de hrana și din scutire de plată cheltuielilor de regie la internat și cantina.
Elevii din învățămîntul liceal și profesional, care primesc burse pe bază de contract, beneficiază de rechizite și, după caz, de articole de igiena corporală, iar elevii școlilor profesionale, și de uniforma și îmbrăcăminte de uz personal.
Pentru elevii din liceele industriale și școlile profesionale care primesc bursa pe bază de contract și se pregătesc în meserii specifice domeniilor mine, petrol, geologie, metalurgie și sectoarelor calde, turnatorie, forja, bursa cuprinde și o sumă de bani ce se acordă lunar.
Elevii bursieri cu situații sociale deosebite, din învățămîntul liceal, primesc și o sumă de bani lunară pentru cheltuieli personale.
Cuantumul și ordinea de acordare a burselor de școlarizare și a burselor pe bază de contract, precum și a celorlalte forme de sprijin material, sînt prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 5
Studenții beneficiază de burse categoria I sau a II-a, integrale ori parțiale, precum și de burse "Republicane".
Bursele categoria I și a II-a integrale constau din alocația de hrana, scutire de plată cheltuielilor de regie la cămin și cantina și dintr-o sumă de bani lunară pentru cheltuieli personale.
Bursele categoria I și a II-a parțiale constau din alocație de hrana și scurite de plată cheltuielilor de regie la cămin și cantina.
Bursa "Republicană" poate fi acordată studenților bursieri și nebursieri care obțin rezultate excepționale la învățătura, în munca practica, de cercetare științifică și desfășoară o susținută activitate obsteasca.
Studenții de la specializările cu profil minier de la cursurile pentru ingineri beneficiază de uniforma și îmbrăcăminte de uz personal.
Cuantumul și ordinea de acordare a burselor, a bursei "Republicane" și a celorlalte forme de sprijin materiale sînt prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 6
Elevii și studenții beneficiază de transport gratuit în vacanta, dus și întors, pe ruta cea mai scurta, cu tren de persoane, nave fluviale ori maritime clasa a II-a sau cu autobuzele întreprinderilor de transport auto, dacă distanta de la unitatea de învățămînt la domiciliu depășește 100 km.
Elevii și studenții bursieri orfani de ambii părinți, cei necuprinsi în case de copii deși îndeplinesc condițiile pentru a fi primiți în aceste unități, precum și cei proveniți din case de copii sau din plasament familial, beneficiază de transport gratuit în vacante, indiferent de distanta de la unitatea de învățămînt la domiciliu.
Studenții care beneficiază numai de bursa "Republicană" își suporta cheltuielile de transport în vacanta.
Articolul 7
Bursele pentru elevi se repartizează de către Ministerul Educației și Învățămîntului pe ministere, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care organizează unități de învățămînt, urmând să fie atribuite potrivit nevoilor prioritare de pregătire a forței de muncă.
Bursele și bursele "Republicane" pentru studenți se repartizează de către Ministerul Educației și Învățămîntului unităților de învățămînt superior pe care le organizează.
Elevii liceelor și școlilor profesionale care au beneficiat de burse pe bază de contract, care au fost exmatriculati în cursul școlarizării sau nu își respecta, după absolvire, obligațiile asumate prin contract, precum și studenții care întrerup nemotivat cursurile, sînt obligați sa restituie contravaloarea bursei sau indemnizației primite în timpul școlarizării.
Metodologia de acordare și restituire a burselor este cuprinsă în anexa nr. 3*).
Articolul 8
Pe perioada în care primesc bursa, elevii bursieri nu beenficiaza de alocație de stat pentru copii, iar elevii și studenții bursieri aflați în plasament familial nu pot primi alocația de întreținere prevăzută de lege.
Unitățile de învățămînt sînt obligate sa înștiințeze, în termen de 10 zile de la atribuirea bursei, unitățile socialiste în care lucrează părinții sau alți sustinatori legali ai elevilor, în vederea plății alocației de stat pe perioada cat aceștia beneficiază de burse și burse pe bază de contract.
Articolul 9
Ministerele, celelalte organe centrale, comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, la propunerea unităților de învățămînt, precum și unitățile de învățămînt superior, pot atribui, în mod excepțional, în limita a 5 la suta din numărul de burse repartizat, burse de școlarizare unor elevi și burse parțiale categoria a II-a unor studenți cu situații deosebite care se încadrează în plafoanele de venituri, dar nu au rezultatele la învățătura stabilite pentru acordarea burselor.
Atribuirea acestor burse pentru studenți se face cu aprobarea Ministerului Educației și Învățămîntului și Consiliului Uniunii Asociațiilor Studenților Comunisti din România.
Articolul 10
Elevii și studenții nebursieri, precum și studenții care primesc numai burse "Republicane", plătesc cheltuieli de regie dacă locuiesc în internate sau cămine și servesc masa la cantine, în cuantumurile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Articolul 11
Bursele de școlarizare, bursele pe bază de contract și bursele "Republicane" atribuite elevilor și studenților nu se impozitează și se suporta potrivit prevederilor din anexa nr. 4*).
Articolul 12
Prezentul decret intră în vigoare la începutul anului școlar 1980/1981.
Pe aceeași dată, actele normative și prevederile legale cuprinse în anexa nr. 5, precum și orice alte dispoziții contrare prezentului decret, se abroga.
Articolul 13
Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul decret.
*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.
NICOLAE CEAUȘESCU Președintele Republicii Socialiste România ________
Anexa 1 CUANTUMUL ȘI ORDINEA DE ACORDARE
a burselor și a celorlalte forme de sprijin material pentru elevi
1. Cuantumul alocațiilor zilnice de hrana pentru elevi este:
a) 13,00 lei pentru elevii din învățămîntul primar și gimnazial;
b) 14,00 lei pentru elevii din licee industriale, de chimie industriala, agroindustriale și silvice și 13,00 lei pentru elevii din celelalte tipuri de licee;
c) 14,00 lei pentru elevii din școli profesionale;
d) 14,50 lei pe timpul practicii pentru elevii din școli profesionale, care se pregătesc în meserii grele;
e) 16,00 lei pe perioada practicii în subteran, pentru elevii din licee industriale și școli profesionale, care se pregătesc în specialități cu profil minier.
2. Cuantumul sumei pentru cheltuieli personale ce se acordă în numerar elevilor bursieri din învățămîntul liceal, care sînt orfani de ambii părinți ori provin din casele de copii sau din plasament familial, este de 25 lei lunar.
3. Sumele lunare ce se acordă pentru elevii bursieri, pe bază de contract ai liceelor industriale și ai școlilor profesionale, care se pregătesc în meserii specifice domeniilor mine, petrol, geologie, metalurgie și sectoarelor calde - turnatorie, forja -, sînt:
a) 50 lei în clasa a IX-a și 80 lei în clasa a X-a, pentru elevii de liceu;
b) 100 lei în anul I și 150 lei în anul II, pentru elevii școlilor profesionale.
4. Cuantumul lunar al cheltuielilor de regie la internat și cantina pentru elevii bursieri cazati în aceste unități și care servesc masa la cantinele unităților de învățămînt este de 40 de lei pentru internat și 20 de lei pentru cantina.
5. Valoarea rechizitelor școlare pentru elevii din învățămîntul liceal și profesional, care primesc bursa pe bază de contract, este de 40 lei anual.
6. Valoarea articolelor de igiena corporală pentru elevii care primesc bursa pe bază de contract din învățămîntul liceal și profesional, cazati în internate, este de 7 lei lunar.
7. Valoarea uniformei și imbracamintei de uz personal pentru elevii școlilor profesionale care primesc burse pe bază de contract este de 1.000 lei pentru băieți și 800 lei pentru fete, în anul I, și 350 lei pentru băieți și 400 lei pentru fete, în semestrul III de studii.
Uniforma și îmbrăcămintea de uz personal ce se acordă elevilor se stabilesc, în limita sumelor prevăzute la alin. 1, de către ministere și celelalte organe centrale care au în subordinea unității de învățămînt, cu avizul Ministerului Finanțelor.
8. Bursele de școlarizare și bursele pe bază de contract se atribuie elevilor care se încadrează în plafoanele de venituri prevăzute de lege, în limita numărului repartizat unității de învățămînt, după cum urmează:
a) La învățămîntul primar și gimnazial, în următoarea ordine:
- elevilor orfani de ambii părinți, celor necuprinsi în case de copii deși îndeplinesc condițiile pentru a fi primiți în aceste unități, sau proveniți din plasament familial;
- elevilor proveniți din familii care nu le pot asigura o educație corespunzătoare și celor care au fost bolnavi t.b.c. și sînt în evidenta dispensarelor medicale, numai dacă locuiesc în internat sau la gazda.
b) La învățămîntul liceal clasele IX-X, în următoarea ordine:
- elevilor orfani de ambii părinți, celor necuprinsi în case de copii deși îndeplinesc condițiile pentru a fi primiți în aceste unități, ori proveniți din case de copii sau din plasament familial;
- elevilor proveniți din familii care nu le pot asigura o educație corespunzătoare, precum și celor care au fost bolnavi t.b.c. și sînt în evidenta dispensarelor medicale, dacă au promovat clasa;
- celorlalți elevi în ordinea crescanda a veniturilor părinților, altor sustinatori legali ori ale elevilor înșiși, dacă au promovat clasa, au obținut minimum media 7 pentru rezultatele în activitatea practica și minimum media 9 la purtare.
c) La învățămîntul liceal clasele XI-XII, în următoarea ordine:
- elevilor orfani de ambii părinți ori proveniți din case de copii sau din plasament familial, din familii care nu le pot asigura o educație corespunzătoare, precum și celor care au fost bolnavi t.b.c. și sînt în evidenta dispensarelor medicale, dacă au promovat clasa, au obținut minimum media 7 pentru rezultatele în activitatea practica și minimum media 9 la purtare.
- celorlalți elevi care se pregătesc în meserii deficitare în forta de muncă, stabilite anual prin decretul prezidential privind stabilirea numărului de burse, în ordinea crescanda a mediilor, dacă au obținut cel puțin media 7 la concursul de admitere, la sfîrșitul trimestrelor școlare sau la promovarea clasei precedente, precum și minimum media 7 pentru rezultatele în activitatea practica și minimum media 9 la purtare.
d) La învățămîntul profesional, bursele pe bază de contract de acorda elevilor din anul I și celor care au promovat anul de studii.
9. În cazul în care unitatea de învățămînt nu are cantina, elevii bursieri pot servi masa la cantinele altor unități socialiste din localitatea respectiva, urmând ca unitatea de învățămînt sa deconteze cheltuielile de regie și, în limita alocației de hrana stabilite în prezenta anexa, valoarea meselor servite.
Anexa 2 CUANTUMUL ȘI ORDINEA DE ACORDARE
a burselor și a celorlalte forme de sprijin material pentru studenți
1. Cuantumul burselor studenților care locuiesc în cămine și servesc masa la cantine este:
a) Bursa integrală:
- categoria I 660 lei lunar, din care:
- 485 lei alocație de hrana;
- 50 lei regie pentru cămin;
- 25 lei regie pentru cantina;
- 100 lei cheltuieli personale.
- categoria a II-a 590 lei lunar, din care:
- 485 lei alocație de hrana;
- 50 lei regie pentru cămin;
- 25 lei regie pentru cantina;
- 30 lei cheltuieli personale.
b) Bursa parțială:
- categoria I 560 lei lunar, din care:
- 485 lei alocație de hrana;
- 50 lei regie pentru cămin;
- 25 lei regie pentru cantina;
- categoria a II-a 480 lei lunar, din care:
- 405 lei alocație de hrana;
- 50 lei regie pentru cămin;
- 25 lei regie pentru cantina;
Pentru studenții de la facultățile sau secțiile care pregătesc cadre în specialități din domeniul minier, alocația de hrana pe timpul practicii în subteran este de 510 lei lunar.
Diferentierea burselor în "integrală sau parțială" se face în funcție de încadrarea în plafoanele de venituri prevăzute de lege, iar în categoria I sau a II-a, după rezultatele obținute de student la învățătura.
Cuantumul lunar al alocației de hrana este stabilit pentru 30 de zile, urmând a se modifica în funcție de numărul zilelor din luna în care se plătește alocația.
2. Cuantumul bursei "Republicane" ce se atribuie studenților este de 400 lei lunar.
3. Cuantumul indemnizației acordată în cărți și rechizite studenților bursieri orfani de ambii părinți și celor proveniți din casele de copii sau din plasament familial este de 400 lei anual.
4. Bursele pentru studenți se atribuie dacă aceștia se încadrează în plafoanele de venituri prevăzute de lege, în limita numărului repartizat unității de învățămînt superior, astfel:
a) bursele categoria I (integrale sau parțiale), studenților din anii II-VI care au realizat cel puțin media 8,50 la învățămîntul tehnic, agronomic, economic și la specializările matematica, fizica și chimie, respectiv cel puțin media 9 la celelalte specializări, și au obținut minimum media 7 pentru rezultatele în activitatea practica;
b) bursele categoria a II-a (integrale sau parțiale), studenților care au obținut minimum media 7 pentru rezultatele în activitatea practica și au realizat mediile:
- 10-6,50, la concursul de admitere, și 8,49-6,50, în anii II-VI, la învățămîntul tehnic, agronomic, economic și la specializările matematica, fizica și chimie;
- 10-7, la concursul de admitere, și 8,99-7, în anii II-VI, la celelalte specializări.
5. Bursele "Republicane" se atribuie în numerar, începînd din anul III de studii și în ordinea descrescanda a mediilor, studenților care au obținut în anul precedent de studii nota 10 la cel puțin jumătate plus una din disciplinele prevăzute în planul de învățămînt, iar la celelalte, nota 9.
Bursele "Republicane" se atribuie de către senatele unităților de învățămînt superior, pe baza propunerilor consiliilor profesionale ale facultăților și ale consiliilor asociațiilor studenților comunisti.
6. Studenții de la specializările cu profil minier de la cursurile pentru ingineri primesc pe timpul studiilor uniforma și îmbrăcăminte de uz personal, în limita sumei de 4.900 lei, după cum urmează: 1 manta de stofa, 2 costume de stofa, 2 costume de doc, 6 camasi, 6 perechi încălțăminte, 2 sepci.
Anexa 5 ACTELE NORMATIVE ȘI PREVEDERIEL LEGALE
care se abroga
- Decretul nr. 5, publicat în Buletinul Oficial nr. 2 din 15 februarie 1955, pentru ridicarea minimului neimpozabil al câștigului muncitorilor și functonarilor și pentru scutirea de impozit a burselor elevilor și studenților.
- Decretul nr. 173, publicat în Buletinul Oficial nr. 102 din 23 iulie 1974, pentru majorarea bursei studenților din învățămîntul superior.
-
Decretul nr. 342 din 12 octombrie 1976
privind atribuirea de burse pentru elevii din învățămîntul primar, gimnazial și de specialitate postliceala pe anul școlar 1976/1977.
- Dispozițiile referitoare la alocațiile zilnice de hrana pentru elevii bursieri din Decretul nr. 269, publicat în Buletinul Oficial nr. 80 din 31 august 1976, privind majorarea alocațiilor zilnice de hrana în instituțiile de învățămînt și educație.
-
Decretul presidential nr. 292 din 13 septembrie 1979
privind stabilirea numărului de burse și altor forme de sprijin material pentru elevii și studenții de la învățămîntul de zi, în anul școlar 1979/1980.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 240 din 22 aprilie 1961
cu privire la acordarea echipamentului pentru elevii școlilor profesionale de ucenici.
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1053, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 34 din 14 noiembrie 1962 și republicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 45 din 27 decembrie 1963, cu privire la unele măsuri pentru acordarea de burse și alte forme de sprijin material elevilor din învățămîntul de cultura generală, artistic și mediu pedagogic.
- Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1054, publicată în Colecția de hotărîri și dispoziții ale Consiliului de Miniștri nr. 34 din 14 noiembrie 1962 și republicată în Buletinul Oficial nr. 104 din 5 decembrie 1967, privind acordarea de burse și alte forme de sprijin material studenților de la cursurile de zi.
Art. 4 alin. 3 și art. 5 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1605, publicată în Buletinul Oficial nr. 15 din 30 noiembrie 1965, pentru stabilirea unor măsuri privind activitatea sportiva din instituțiile de învățămînt.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2006 din 18 septembrie 1968
privind stabilirea numărului de burse, a cuantumului lor și a unor criterii de acordare a burselor pentru elevii din învățămîntul de cultura generală, de arta, institutele pedagogice de învățători și educatoare de 2 ani, liceele de specialitate, școlile de specializare postliceala și pentru studenții de la cursurile de zi, în anul școlar 1968/1969.
- Anexa nr. 1 la Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 822, publicată în Buletinul Oficial nr. 69 din 22 iunie 1970, privind alocațiile zilnice de hrana pentru acțiunile bugetare și consumurile colective din sectorul special, cu excepția pozițiilor 28, 29, 33 și 34.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1424 din 10 octombrie 1970
privind acordarea burselor pentru elevi și studenți în anul școlar 1970/1971.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1088 din 19 septembrie 1972
privind acordarea de burse elevilor din învățămîntul de zi în anul școlar 1972/1973.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1159 din 4 octombrie 1972
privind acordarea burselor pentru studenți în anul universitar 1972/1973.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1029 din 11 august 1973
privind acordarea de burse pentru elevi și studenți în anul școlar 1973/1974.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 755 din 29 iunie 1974
privind acordarea de burse pentru elevii din învățămîntul primar, gimnazial, din clasa a X-a (în lichidare) a școlii generale și din învățămîntul de specialitate postliceala în anul școlar 1974/1975.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 1194 din 18 septembrie 1974
cu privire la atribuirea de burse și alte forme de sprijin material studenților de la învățămîntul de zi;
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 518 din 6 iunie 1975
privind atribuirea de burse pentru elevii din învățămîntul primar, gimnazial și de specializare postliceala în anul școlar 1975/1976.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 491 din 28 mai 1975
privind planul de școlarizare și numărul de burse în învățămîntul superior pe anul universitar 1975/1976.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 226 din 28 mai 1976
privind planul de școlarizare și numărul de burse în învățămîntul superior, precum și planul de școlarizare la învățămîntul postuniversitar pentru anul universitar 1976/1977.
-
Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 328 din 6 septembrie 1976
privind suplimentarea planului de școlarizare și a numărului de burse în învățămîntul superior pentru anul universitar 1976/1977.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.