Lege · Parlamentul

Legea nr. 578/2001

privind aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 106/2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.

prezumat în vigoare

Data actului
24 octombrie 2001
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 672 din 24 octombrie 2001
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 7.008 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OUG nr. 106/2001 27 iunie 2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se aprobă

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 106 din 27 iunie 2001

pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 30 iunie 2001, cu următoarele modificări și completări:

1.

Alineatul (3) al articolului 2

va avea următorul cuprins:

(3)

În contrapartida activelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare Banca Agricolă - S.A. va primi titluri de stat de valoare nominală egala, denominate în lei. Valoarea nominală a titlurilor de stat ce vor fi emise pe numele Băncii Agricole - S.A. în schimbul activelor denominate în valută, în limita sumei de 8,7 milioane dolari S.U.A., se va determina utilizându-se cursul de schimb pentru valuta respectiva, comunicat de Banca Naționala a României, valabil la data la care angajamentele extrabilantiere au devenit exigibile. Titlurile de stat se vor emite cu data la care angajamentele extrabilantiere au devenit exigibile, emiterea efectivă a titlurilor de stat urmând să se facă în termen de cel mult 45 de zile de la data predării activelor la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare. Valoarea garanției statului prevăzută la alin. (1) se va diminua cu valoarea nominală a titlurilor de stat primite în conformitate cu prevederile prezentului alineat de Banca Agricolă - S.A. și, respectiv, cu valoarea angajamentelor extrabilantiere care se sting fără a deveni exigibile sau care sunt recuperate de Banca Agricolă - S.A., situații care vor fi comunicate Ministerului Finanțelor Publice de către Banca Agricolă - S.A., în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care acestea se sting fără a deveni exigibile, respectiv de la data recuperării efective a acestora.

2.

La

articolul 4, după alineatul (4)

se introduce alineatul (5) cu următorul cuprins:

(5)

Pentru clădirile și terenurile aferente care se predau ministerelor, instituțiilor publice centrale și locale Regia Autonomă <<Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat>> nu datorează impozitele și taxele prevăzute de reglementările legale în vigoare.

3.

După articolul 5

se introduce articolul 6 cu următorul cuprins:

Articolul 6

Pentru regularizarea diferențelor rezultate din decalarea datei de emisiune a titlurilor de stat, emise potrivit

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 210/2000

privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, pentru plata activelor fixe prevăzute la art. 3 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență, Ministerul Finanțelor Publice va emite titluri de stat în valoare nominală de 37.736.755.015 lei, cu data de 16 iulie 2001, ce vor avea scadenta în data de 31 octombrie 2001 și vor fi purtătoare de dobânda a carei rata se va situa la nivelul ratei ultimei emisiuni de titluri de stat, cu scadența la 91 de zile, lansate de Ministerul Finanțelor Publice anterior datei de emisie. Capitalul și dobânda aferentă se vor plati la scadenta titlurilor de stat. Titlurile de stat emise sunt negociabile numai în relația cu Banca Naționala a României.

Articolul 2

Se aprobă

Actul adițional nr. 5.633/182

la Protocolul de predare-preluare nr. 4.902/26 iunie 2001, cu modificările ulterioare, încheiat între Banca Agricolă - S.A. și Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" la data de 20 iulie 2001, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

Articolul 3

În lista-anexa cuprinzând bunurile transferate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", la

poziția 51

se introduce pe coloana "Observații" sintagma "Se preia dreptul de folosință cu privire la teren".

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE
CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
DORU IOAN TARACILA

Anexa Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Banca Agricolă - S.A.

Protocolului de Stat" Nr. 182 din 20 iulie 2001

Nr. 5.633 din 20 iulie 2001

ACT ADIȚIONAL

la Protocolul de predare-preluare nr.

4.902/26 iunie 2001, cu modificările ulterioare

Încheiat astăzi, 20 iulie 2001, între:

Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", reprezentată prin domnul Eugen Bejinariu, director general, și doamna Emilia Șerban, director economic,

și

Banca Agricolă - S.A., reprezentată prin domnul Vasile Ifrim, vicepreședinte al Comitetului de administrare, și domnul Marin Ilie, directorul Direcției contabilitate

De comun acord părțile convin ca în cadrul Protocolului de predare-preluare nr. 4.902/26 iunie 2001, cu modificările ulterioare, încheiat în conformitate cu prevederile

art. 3 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 210/2000

privind recapitalizarea Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 122/2001 , sa intervină următoarea modificare:

Paragraful "Banca Agricolă - S.A. își asuma întreaga responsabilitate asupra valorii bunurilor transmise, situației juridice și titlurilor de proprietate, Regia Autonomă <<Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat>> nefiind ținuta de drepturile și obligațiile Băncii Agricole - S.A. în legătură cu bunurile (clădiri, terenuri, dotări etc.) preluate în administrarea regiei" se modifica și va avea următorul cuprins:

În ceea ce privește bunurile preluate potrivit prezentului protocol Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” va exercita numai drepturile și va fi ținuta doar de obligațiile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru administratorii bunurilor din domeniul public al statului.

Prezentul act adițional constituie parte integrantă a Protocolului de predare-preluare nr. 4.902/26 iunie 2001 și s-a întocmit în 5 exemplare:

–

un exemplar la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat";

–

un exemplar la Banca Agricolă - S.A.;

–

un exemplar la Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului;

–

un exemplar la Ministerul Finanțelor Publice;

–

un exemplar la Secretariatul General al Guvernului.

-----

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.