Ordin · Ministerul Dezvoltării și Prognozei

Ordinul nr. 305/2001

pentru aprobarea Instrucțiunilor de acordare a titlului de parc industrial

prezumat în vigoare 2 acte modificatoare

Data actului
4 octombrie 2001
Emitent
Ministerul Dezvoltării și Prognozei
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 712 din 8 noiembrie 2001
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 6 decembrie 2001, ultima la 22 februarie 2002
Citat de
6 acte
Citează
2 acte
Structură
13 articole, 1 anexă · 12.506 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 2

  • Ordinul nr. 368/2001 6 decembrie 2001 pentru modificarea Instrucțiunilor de acordare a titlului de parc industrial, aprobate pri…
  • Ordinul nr. 52/2002 22 februarie 2002 pentru modificarea Instrucțiunilor de acordare a titlului de parc industrial, aprobate pri…

Ministrul dezvoltării și prognozei,

având în vedere dispozițiile

art. 3 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 65/2001

privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale,

în temeiul prevederilor

art. 2 alin. (1) lit. A.n) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2001

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării și Prognozei,

emite prezentul ordin.

Articol unic

Se aprobă Instrucțiunile de acordare a titlului de parc industrial, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

p. Ministrul dezvoltării și prognozei,
Mihai David,
secretar de stat

Anexa 1 INSTRUCȚIUNI

de acordare a titlului de parc industrial

Articolul 1

Titlul de parc industrial se acordă, în conformitate cu prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 65/2001

privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, denumita în continuare ordonanța, în vederea realizării următoarelor scopuri:

a) crearea și dezvoltarea unor industrii de înaltă tehnologie;

b) creșterea calității și competitivitatii produselor realizate;

c) creșterea capacității de export și reducerea importurilor de produse industriale;

d) crearea în ritm accelerat de noi locuri de muncă;

e) dezvoltarea de activități care să determine angajarea personalului cu înaltă calificare;

f) creșterea gradului de pregătire profesională a personalului angajat în parcurile industriale;

g) desfășurarea de activități în concordanta cu obiectivele de dezvoltare regionala;

h) creșterea volumului investițiilor străine.

Articolul 2

(1)

În vederea constituirii și pentru a asigura buna funcționare a unui parc industrial se poate colabora în una dintre următoarele forme:

a) asociere între diferite persoane fizice și/sau juridice în vederea constituirii societății-administrator, situație în care terenul aferent parcului industrial este adus de către unul sau mai mulți asociați în patrimoniul societății-administrator;

b) asociere între consilii locale și societăți-administrator prin transmiterea terenului aferent parcului industrial în folosință societății-administrator; în aceasta situație consiliile locale stabilesc modul în care acest teren poate fi pus la dispoziție agenților economici care desfășoară activități specifice parcurilor industriale;

c) alte forme de colaborare între persoane juridice interesate.

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) lit. a) societatea-administrator stabilește, în vederea bunei funcționari a parcului industrial, formele colaborării cu partenerii enumerati la art. 1 alin. (4) din ordonanța.

Articolul 3

(1)

În vederea obținerii titlului de parc industrial societatea-administrator depune la Ministerul Dezvoltării și Prognozei o cerere însoțită de documentația alcătuită din următoarele documente sau declarații ale persoanei îndreptățite sa reprezinte societatea-administrator:

a) documente și/sau informații prin care se face dovada accesului la un drum național sau european, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanța;

b) declarație conținând motivarea detaliată a constituirii unui parc industrial pe o suprafața mai mica de 10 hectare, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanța;

c) titlul de proprietate, în copie, sau orice alte documente, în copie, prin care se face dovada îndeplinirii de către terenul aferent a condiției prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din ordonanța;

d) declarație prin care se certifica îndeplinirea de către terenul aferent a condiției prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din ordonanța; condiția nu este îndeplinită în cazul în care exista o cerere de retrocedare a terenului aferent parcului industrial sau asupra unei părți din acesta;

e) studiu de fezabilitate;

f) acordul autorității administrației publice locale privind realizarea infrastructurii aferente parcului industrial, sub forma avizului direcției de specialitate a consiliului local din unitatea administrativ-teritorială în care se realizează parcul industrial;

g) prezentarea caracteristicilor ariei aflate pe o raza de 100 km în jurul parcului industrial:

- infrastructura tehnica: drumuri naționale, calitatea transportului pe căile ferate, aeroporturi și relații aeriene internaționale, sisteme de telecomunicații, resurse de apa, canalizare, energie electrica, gaz metan, precum și calitatea utilităților;

- infrastructura economică: servicii bancare, centre de afaceri, centre de conferințe, servicii de consultanța;

- educația și cercetarea: universități, institute de cercetare, licee, colegii;

- mediu: condițiile de locuire, servicii de salubritate, rata criminalitatii, arii comerciale organizate modern, facilități turistice, posibilitatea creării unui mediu atractiv pentru investitori;

- instituții social-culturale: teatre, opera, muzee, cluburi, arene sportive;

h) copie de pe actul constitutiv;

i) copie de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului teritorial;

j) copie de pe certificatul de înregistrare fiscală;

k) adresa societății-administrator, numerele de telefon și fax, adresa de e-mail.

(2)

Ministerul Dezvoltării și Prognozei poate realiza modelul cererii pentru eliberarea titlului de parc industrial pe pagina de Internet a acestui minister; în aceasta situație societățile-administrator vor completa cererea cu informațiile solicitate în modelul respectiv.

Articolul 4

Nu poate fi societate-administrator societatea comercială care este în procedura de dizolvare voluntara sau de drept, de lichidare, de reorganizare judiciară sau de faliment.

Articolul 5

Îndeplinirea de către terenul aferent parcului industrial a condiției prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanța este demonstrata prin prezentarea caii optime de acces la un drum național sau european, astfel:

a) descrierea detaliată a caii optime de acces;

b) numărul și categoria drumurilor care compun calea de acces;

c) starea prezenta a acestor drumuri și existenta unor eventuale lucrări sau proiecte de imbunatatire a lor, cu finanțare interna și/sau internationala;

d) distanțele în kilometri pentru fiecare porțiune de drum;

e) o harta pe care să fie evidențiată calea optima de acces la drumuri și care să conțină evidentieri ale infrastructurii feroviare, portuare sau aeroportuare, în situația în care aceasta cale de acces prezintă interes pentru parcul industrial.

Articolul 6

(1)

În vederea constituirii unui parc industrial pe o suprafața de teren mai mica decât cea prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. b) din ordonanța este necesară prezentarea activităților care urmează să se desfășoare în parcul industrial, suprafața de teren aferentă parcului industrial și motivatia reducerii suprafeței de teren în raport cu activitățile preconizate a fi desfășurate.

(2)

Ministerul Dezvoltării și Prognozei verifica, la cel puțin un an de la acordarea titlului de parc industrial în condițiile alin. (1), dacă în parcul industrial respectiv se realizează activitățile care au justificat constituirea unui parc industrial pe o suprafața mai mica de 10 hectare.

(3)

În situația în care se constată că nu se realizează activitățile precizate la alin. (1) ministrul dezvoltării și prognozei poate să retragă, prin ordin, titlul de parc industrial, în condițiile art. 10 din ordonanța.

(4)

Alin. (1)-(3) se aplică și în cazul parcurilor industriale prevăzute la art. 2 alin. (2) din ordonanța.

Articolul 7

(1)

În vederea acordării titlului de parc industrial se constituie o comisie de analiza și evaluare, denumita în continuare comisie, alcătuită din 3 membri, dintre care 2 sunt reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și Prognozei și unul este reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice.

(2)

Numirea membrilor comisiei se realizează prin ordin al ministrului dezvoltării și prognozei.

(3)

Ministerul Dezvoltării și Prognozei asigura secretariatul comisiei.

Articolul 8

(1)

Comisia primește, la sediul Ministerului Dezvoltării și Prognozei, cererea și documentația în vederea analizei și evaluării.

(2)

În situația în care documentația nu este completa, comisia poate amana analiza și evaluarea documentației privind acordarea titlului de parc industrial și poate solicita deponentului completarea acesteia.

(3)

Societatea-administrator este obligată sa transmită comisiei, în termen de 3 zile de la primirea solicitării, documentele și declarațiile necesare completării documentației.

(4)

Comisia prezintă ministrului dezvoltării și prognozei, în termen de 20 de zile de la primirea cererii și documentației complete, un referat privind rezultatele analizei efectuate; referatul sta la baza ordinului prin care se acordă titlul de parc industrial.

(5)

Ministrul dezvoltării și prognozei poate solicita comisiei, în termen de 10 zile de la primirea primului referat, reanalizarea cererii și documentației depuse de către societatea-administrator; comisia va prezenta ministrului dezvoltării și prognozei un nou referat în termen de 10 zile de la solicitarea acestuia.

Articolul 9

(1)

Ministrul dezvoltării și prognozei poate accepta sau respinge cererea de acordare a titlului de parc industrial.

(2)

Acceptarea cererii este temeiul pentru acordarea titlului de parc industrial, prin ordin al ministrului dezvoltării și prognozei, în termen de 45 de zile de la depunerea cererii și documentației complete.

(3)

Prin ordin se stabilesc:

a) perimetrul și vecinătățile zonei, strict delimitate, în care se constituie parcul industrial;

b) denumirea societății-administrator și numărul de înregistrare la oficiul registrului comerțului;

c) activitățile preconizate a fi desfășurate în parcul industrial, în situația în care acesta este constituit pe o suprafața mai mica de 10 hectare.

(4)

Studiul de fezabilitate și graficul de realizare a lucrărilor pentru realizarea investițiilor prevăzute la art. 7 din ordonanța, detaliat pentru primul an de la acordarea titlului de parc industrial, sunt anexe la ordin și fac parte integrantă din acesta.

Articolul 10

(1)

În situația respingerii cererii Ministerul Dezvoltării și Prognozei va aduce la cunoștința societății-administrator care a solicitat acordarea titlului de parc industrial, în termen de 45 de zile de la depunerea cererii și documentației complete, motivele care au determinat respingerea acesteia.

(2)

Societatea-administrator căreia i s-a respins cererea de acordare a titlului de parc industrial poate depune o noua cerere după cel puțin 3 luni de la depunerea primei cereri.

Articolul 11

În vederea exploatării parcului industrial societatea-administrator poate să înstrăineze sau sa transmită în folosință către agenții economici din parcul industrial loturi de teren și/sau construcții din acesta.

Articolul 12

(1)

Retragerea titlului de parc industrial, în condițiile art. 10 alin. (1) din ordonanța, se dispune prin ordin al ministrului dezvoltării și prognozei.

(2)

Ministerul Dezvoltării și Prognozei analizează, pe baza rapoartelor depuse trimestrial de către societățile-administrator, activitățile realizate în parcurile industriale, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din ordonanța.

(3)

Ministerul Dezvoltării și Prognozei va anunta în scris societatea-administrator aflată în situația descrisă la alin. (1) ca se afla în situația de a i se retrage titlul de parc industrial.

------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.