Decizia nr. 214/1997

Costica Bulai - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomita, în Dosarul nr. 199/1997 al aceleiași instanțe.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 12 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea Constituțională, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 16 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 9 aprilie 1997, Tribunalul Ialomita a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, ridicată de reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomita, cu motivarea ca prevederile menționate sunt în vădită contradictie cu dispoziția din art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia "Legea dispune numai pentru viitor", deci nu retroactiveaza.

Din cuprinsul încheierii, rezultă ca, prin Sentinta penală nr. 412 din 7 martie 1997 a Judecătoriei Slobozia, a fost admisă propunerea de liberare condiționată, formulată de Comisia pentru propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului din Slobozia, dispunandu-se punerea în libertate a condamnatului Paun Marian, deținut în acest penitenciar pentru o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Fetesti pentru un concurs de infracțiuni. S-a reținut ca cel condamnat a început executarea la 5 februarie 1996 și a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în

art. 59 din Codul penal anterior modificării aduse prin Legea nr. 140/1996 , retinand ca, în raport cu dispozițiile art. 13 din Codul penal, propunerea comisiei este legală, condamnatul fiind îndreptățit sa i se aplice legea mai favorabilă în raport cu data săvârșirii faptei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, care o critica pentru nelegalitate, în sensul că modificările aduse Codului penal prin

Legea nr. 140/1996

prevăd în art. II ca noile prevederi ale art. 59 din Codul penal nu se aplică celor care au fost condamnați definitiv până la data de 14 noiembrie 1996, deci pe cale de consecința, trebuia să se aplice funcțiunea de 2/3 din pedeapsa și nu de 1/2.

În ședința publică, reprezentantul parchetului nu a mai susținut acest motiv de apel, ridicand excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II din Legea nr. 140/1996 , pe considerentul ca acesta este vadit în contradictie cu art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

Avocatul intimatului-condamnat s-a declarat de acord cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, Tribunalul Ialomita o considera intemeiata, precizând ca

art. II din Legea nr. 140/1996

ar fi trebuit să se refere la acele fapte penale care au fost comise după data intrării în vigoare a acesteia și nu la fapte pentru care s-a pronunțat o sentinta definitivă de condamnare.

Din cuprinsul încheierii rezultă însă ca excepția se referă numai la alineatul 1 al

art. II din Legea nr. 140/1996 , care conține dispoziții tranzitorii cu privire la liberarea condiționată.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, conform dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost trimisa fiecărei Camere a Parlamentului și Guvernului, pentru a comunică punctele lor de vedere.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata, dispozițiile art. II alin. 1 din legea menționată fiind neconstituționale, întrucât acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". În acest sens se arata ca din interpretarea art. II alin. 1 din legea menționată rezultă ca dispozițiile sale, care constituie legea penală noua și care prevăd condiții mai restrictive în cazul liberării condiționate, se aplică și persoanelor care au săvârșit infracțiuni anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 140/1996 , deși acest fapt este interzis de Constituție.

Întrucât prin "art. II alin. 1 se precizează ca de la aplicarea legii penale noi sunt excluși numai cei condamnați definitiv, pe cale de consecința, se impune concluzia ca noile prevederi se aplică persoanelor aflate în curs de urmărire penală sau de judecată, cu toate ca acestea au comis infracțiuni tot înainte ca

Legea nr. 140/1996

să fie publicată în Monitorul Oficial al României". Aceasta împărțire artificiala între cele două categorii de persoane, care au săvârșit infracțiuni înaintea intrării în vigoare a noii legi penale, a creat impactul între dispozițiile art. II alin. 1 și prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Se precizează, de asemenea, ca neconstituționalitatea dispozițiilor

art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996

consta și în eroarea pe care a comis-o legiuitorul atunci când a prevăzut expres ca legea noua, care conține dispoziții mai severe, se aplică și celor condamnați definitiv, care s-au sustras de la executarea pedepsei. O dispoziție legală specială nu poate infrange principiul de drept, instituit ca atare și prin prevederile Constituției, și anume cel al aplicării legii penale mai favorabile.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile

art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 23 și al art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Textul

art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, a cărui neconstituționalitate a fost ridicată în fața Tribunalului Ialomita, ca instanța de apel, este următorul:

"Dispozițiile prezentei legi privitoare la liberarea condiționată nu se aplică celor condamnați definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepția celor care s-au sustras de la executare".

Din examinarea dispozițiilor privitoare la liberarea condiționată, introduse prin

Legea nr. 140/1996 , rezultă ca au fost inasprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților pentru infracțiuni intenționate, deoarece s-au mărit fracțiunile de pedeapsa ce trebuie să fie executate pentru acordarea liberării condiționate.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. II din lege, aceste prevederi nu se aplică celor condamnați definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepția celor care s-au sustras de la executare. Per a contrario, dispozițiile legii noi, privitoare la eliberarea condiționată, urmează să se aplice celor condamnați definitiv după intrarea ei în vigoare, dar pentru infracțiuni săvârșite anterior acestei date, precum și celor condamnați anterior, care s-au sustras de la executare.

Aceste prevederi referitoare la incidența legii penale în raport cu faptele săvârșite anterior intrării în vigoare sunt însă în vădită contradictie cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și cu prevederile art. 13 din Codul penal, care consacra principiul legii mai favorabile în cazul situațiilor tranzitorii în succesiunea legilor penale. Incidența dispozițiilor

Legii nr. 140/1996

pentru modificarea și completarea Codului penal, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernata de prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, care, consfintind regula ca legea dispune numai pentru viitor, admit ca unica excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul sau, cat și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este cazul liberării condiționate.

Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește, dacă de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. Legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viața sau a pedepsei închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifica instituția liberării condiționate, cum este cazul

Legii nr. 140/1996 , face ca determinarea legii aplicabile să se efectueze potrivit regulilor înscrise în art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 13 alin. 1 din Codul penal, independent de data la care sentinta de condamnare a rămas definitivă.

Asa fiind, dispoziția din alin. 1 al

art. II al Legii nr. 140/1996 , care se referă la incidența legii în raport cu fapte săvârșite înainte de intrarea ei în vigoare, contravine dispoziției art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate invocată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomita în Dosarul penal nr. 199/1997 al Tribunalului Ialomita și constata ca dispozițiile

art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996

pentru modificarea completarea Codului penal sunt neconstituționale.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 1997.