Acordul din 2 aprilie 2001
între Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei privind readmisia persoanelor
prezumat în vigoare
Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei, denumite în continuare părți contractante,
dornice sa faciliteze readmisia persoanelor care se afla fără autorizație pe teritoriul statului celeilalte părți contractante, adică persoanele care nu îndeplinesc condițiile în vigoare pentru intrare sau pentru ședere, precum și de a facilita tranzitul unor astfel de persoane,
în spiritul cooperării și pe bază de reciprocitate,
reamintind prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite din 10 decembrie 1948, și ale Convenției din 4 noiembrie 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
reamintind, de asemenea, prevederile Convenției din 28 iulie 1951 privind statutul refugiatilor, astfel cum a fost amendata prin Protocolul semnat la 31 ianuarie 1967,
au convenit următoarele:
Articolul 1
Definiții
Pentru scopurile prezentului acord, termenii enumerati în continuare vor fi definiți după cum urmează:
1. străin - o persoană care nu este nici cetățean român, nici cetățean suedez;
2. permis de intrare - viza sau permis de ședere valabil ori un alt document similar, eliberat unui străin de către o autoritate competentă a unei părți contractante, pe baza căruia o astfel de persoana este indreptatita să între și sa rămână pe teritoriul respectiv pentru o perioadă limitată sau nedeterminată;
3. cetățean, cetățenie, teritoriu, frontiera, autorități competente și legislație naționala, astfel cum sunt folosiți acești termeni în prezentul acord, vor fi interpretati ca fiind în legătură cu și înțeleși în contextul raportului juridic cu termenul de stat al respectivei părți contractante la care se referă aceștia.
Articolul 2
Readmisia propriilor cetățeni
1. O parte contractantă va readmite, fără formalități, o persoană care nu îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrare sau ședere pe teritoriul celeilalte părți contractante, cu condiția să se fi dovedit sau să se poată prezuma în mod justificat faptul ca persoana respectiva este cetățean al primei părți contractante menționate. Același tratament se va aplica în cazul unei persoane care, fără sa fi dobândit cetățenia părții contractante solicitante, și-a pierdut cetățenia sau căreia i-a fost retrasă la cerere cetățenia părții contractante solicitate, cu excepția cazului în care pentru acea persoana a fost emisă o decizie condiționată pentru dobândirea cetateniei părții contractante solicitante.
2. În baza cererii depuse de o parte contractantă cealaltă parte contractantă va elibera fără întârziere persoanei care urmează să fie readmisa documentul de călătorie necesar pentru repatrierea sa sau, după caz, va aplica viza pe documentul de călătorie standardizat al Uniunii Europene, emis de autoritățile competente ale părții contractante solicitante.
3. Dacă investigațiile ulterioare dovedesc ca persoana readmisa a fost străin la plecarea de pe teritoriul părții contractante solicitante și dacă prevederile art. 2 paragraful 1 ori ale art. 4 nu sunt aplicabile, partea contractantă solicitanta trebuie să readmita o astfel de persoana.
Articolul 3
Dovedirea ori prezumarea în mod justificat a cetateniei
1. Cetățenia poate fi dovedită printr-un certificat valabil de cetățenie, pasaport național de orice fel ori un document de identitate care atesta cetățenia, eliberat de autoritățile competente ale părții contractante solicitate.
2. Cetățenia poate fi prezumată în mod justificat în baza oricăruia dintre documentele menționate la paragraful 1, chiar dacă valabilitatea acestora a expirat, precum și prin alte documente, informații suplimentare provenite de la autoritățile naționale, declarații ale unor persoane sau alte informații relevante, agreate de comun acord de către autoritățile competente ale părților contractante.
Articolul 4
Readmisia străinilor
1. O parte contractantă solicitată va readmite fără formalități un străin căruia nu i s-a permis intrarea pe teritoriul celeilalte părți contractante, dacă se dovedește ori se poate presupune în mod justificat ca strainul respectiv a sosit direct de pe teritoriul părții contractante solicitate. Returnarea unui astfel de străin va fi efectuată fără întârziere, cu prima facilitate de transport disponibilă.
2. O parte contractantă va readmite, de asemenea, fără formalități un străin care a intrat ilegal pe teritoriul celeilalte părți contractante, atunci când se dovedește sau se poate presupune în mod justificat ca strainul a sosit direct de pe teritoriul părții contractante solicitate.
3. Dacă un străin care a sosit pe teritoriul părții contractante solicitante nu îndeplinește condițiile în vigoare pentru intrarea pe acel teritoriu și dacă acel străin este în posesia unui permis de intrare valabil, eliberat de autoritățile părții contractante solicitate, acea parte contractantă va readmite fără formalități acel străin.
4. Obligația de readmitere nu se va aplica în cazul persoanei care era în posesia unui permis de intrare valabil eliberat de către partea contractantă solicitanta atunci când persoana respectiva a intrat pe teritoriul acestei părți contractante ori căreia i s-a eliberat un permis de ședere de către acea parte contractantă după intrarea pe teritoriul ei.
5. Dacă ambele părți contractante au eliberat un permis de intrare, responsabilitatea va reveni acelei părți contractante al carei permis de intrare expira ultimul.
Articolul 5
Termene
1. O parte contractantă solicitată va răspunde fără întârziere unei cereri de readmise ce i-a fost adresată și, în orice caz, în termen de maximum 15 zile. Cererea de readmisie poate fi transmisă prin posta, prin înmânarea directa autorității competente a celeilalte părți contractante ori prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare.
2. Partea contractantă solicitată va prelua fără întârziere persoana a carei readmisie a fost aprobată și, în orice caz, în termen de maximum o luna. La cererea părții contractante solicitante acest termen poate fi extins dacă intervin probleme de natura juridică sau de ordin practic.
Articolul 6
Încetarea obligației de readmisie
Cererea de readmisie va fi prezentată părții contractante solicitate în termen de un an de la data la care partea contractantă solicitanta a constatat intrarea sau prezenta neautorizata a unui străin pe teritoriul statului sau. În caz contrar, o astfel de cerere nu va mai fi admisibilă.
Articolul 7
Tranzitul
1. O parte contractantă va permite unui străin sa treacă pe teritoriul sau, în legătură cu aplicarea unui ordin de refuzare a intrării ori de expulzare emis de o autoritate competentă a celeilalte părți contractante, cu condiția asigurării continuării călătoriei până la statul de destinație. Partea contractantă solicitată poate să ceara ca un reprezentant al autorității competente a celeilalte părți contractante să fie prezent în calitate de escorta pe perioada tranzitului pe teritoriul sau.
2. Partea contractantă solicitată va elibera gratuit viza de tranzit, când aceasta este necesară, persoanei escortate și/sau escortei, în conformitate cu legislația sa naționala.
3. Partea contractantă solicitanta va readmite strainul care face obiectul tranzitului, dacă intrarea acestuia într-un stat terț nu este permisă sau dacă continuarea călătoriei nu mai este posibila.
Articolul 8
Protecția datelor
1. În măsura în care pentru aplicarea prezentului acord trebuie să se comunice date personale, informațiile de acest fel se pot referi numai la următoarele:
a) date privind persoana care va fi transferata și, atunci când este necesar, despre membrii familiei sale: numele, prenumele, orice nume anterior, porecla sau pseudonimul, alias, data și locul nașterii, sexul, cetățenia actuala și orice alta cetățenie anterioară;
b) pasaportul, documentul de călătorie, laissez-passer sau orice alt document de identitate (numărul, data eliberării, autoritățile emitente, locul eliberării, valabilitatea);
c) alte detalii necesare pentru identificarea persoanei care urmează să fie transferata;
d) necesitatea unei asistente speciale pentru minori, vârstnici sau persoane bolnave, dacă este necesar;
e) itinerare; și
f) descrierea oricăror permise de intrare eliberate de una dintre părțile contractante ori de către un stat terț.
2. Informațiile și datele specificate în prezentul articol vor fi comunicate, transmise unui stat terț sau făcute publice de către o parte contractantă, numai dacă acest lucru este necesar pentru aplicarea prevederilor prezentului acord sau pentru a respecta o dispoziție legală relevanta, în vigoare în statul sau.
Articolul 9
Cheltuieli
1. Cheltuielile pentru transportul unei persoane, în temeiul prevederilor art. 2 și 4, vor fi suportate de partea contractantă solicitanta până la frontiera statului celeilalte părți contractante, numai dacă aceste cheltuieli nu sunt suportate, după caz, de către o companie de transport.
2. Cheltuielile de tranzit, în conformitate cu prevederile art. 7, până la frontiera statului de destinație și, atunci când este necesar, cele de transport în vederea returnarii vor fi suportate de către partea contractantă solicitanta.
Articolul 10
Transportul bunurilor personale legal dobândite
1. Partea contractantă solicitanta va permite persoanei care face obiectul readmisiei să își transporte toate bunurile personale dobândite legal, în conformitate cu legislația naționala, către statul de destinație.
2. Partea contractantă solicitanta nu va avea absolut nici o obligație privind suportarea costurilor aferente transportului unor astfel de bunuri.
Articolul 11
Prevederi privind aplicarea
1. Părțile contractante își vor notifica, prin canale diplomatice, datele privind autoritățile competente și persoanele de contact care sunt responsabile de aplicarea prezentului acord. De asemenea, părțile contractante își vor notifica schimbările survenite în privinta acestor autorități ori privind persoanele de contact.
2. Autoritățile competente se vor intalni ori de câte ori este necesar și vor hotărî asupra aranjamentelor practice necesare pentru aplicarea acestui acord.
Articolul 12
Legătură cu alte acorduri internaționale
Nimic din conținutul prezentului acord nu va afecta drepturile și obligațiile părților contractante care decurg din alte acorduri internaționale la care acestea sunt parte.
Articolul 13
Dispoziții finale
1. Acest acord este încheiat pe o perioadă nedeterminată și va intra în vigoare la 30 de zile după ce părțile contractante își vor fi notificat, prin canale diplomatice, faptul ca cerințele interne pentru intrarea în vigoare a prezentului acord au fost îndeplinite.
2. Fiecare parte contractantă poate să suspende temporar, în totalitate sau în parte, aplicarea acestui acord, cu excepția art. 2, din motive de securitate naționala, ordine publică și sănătate publică, printr-o comunicare scrisă către cealaltă parte contractantă. O astfel de suspendare va intra în vigoare la data indicată în notificarea respectiva și va rămâne efectivă până în momentul în care partea contractantă în cauza o va anula, folosind aceeași procedura.
3. Oricare parte contractantă poate oricând sa denunțe acest acord printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părți contractante prin canale diplomatice. Denunțarea va deveni efectivă după o luna de la data primirii unei astfel de notificări.
4. Acest acord va fi aplicat tuturor persoanelor care se afla pe teritoriile statelor părților contractante la data intrării lui în vigoare și după aceea.
5. În momentul în care prezentul acord intră în vigoare Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Suediei privind readmisia reciprocă a cetățenilor unuia dintre state, care se afla fără autorizație în celălalt stat, semnat la București la 20 decembrie 1993, și protocolul adițional la acesta își vor inceta valabilitatea.
Semnat la București la 2 aprilie 2001 în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, suedeza și engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de diferențe de interpretare va prevala textul în limba engleza.
Pentru Guvernul României,
Ioan Rus
Pentru Guvernul Regatului Suediei,
Nils Gunnar Revelius
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.