Decizia nr. 253/2001
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul muncii
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 10/1972 25 noiembrie 1972 (prevederi anume) CODUL MUNCII
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul muncii, excepție ridicată de Leon Constantin în Dosarul nr. 1.838/2001 al Judecătoriei Bacau.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca dispozițiile legale criticate, fiind preconstitutionale, nu mai pot fi considerate în vigoare, în sensul art. 150 din Constituție, deoarece contravin prevederilor constituționale ale art. 38 relative la dreptul la munca.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 28 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 1.838/2001, Judecătoria Bacau a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Leon Constantin într-un litigiu de muncă.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile art. 69 din Codul muncii sunt contrare prevederilor art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "[...] Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere". În acest sens se arata ca, în temeiul dispozițiilor legale criticate, un salariat "ar putea fi transferat chiar și fără consimțământul sau expres sau tacit".
Judecătoria Bacau, exprimandu-și opinia, considera ca excepția ridicată este intemeiata, deoarece teza a doua a art. 69 din Codul muncii prevede necesitatea acordului salariatului care urmează să fie transferat în interesul serviciului numai "la o serie restrânsă de situații, iar pentru restul situațiilor care nu sunt temeinic justificate, nu mai este obligatoriu consimțământul celui ce urmează a fi transferat. Astfel aceasta fraza a doua vine în contradictie cu prevederile art. 38 alin. (1) - fraza a doua - din Constituția României".
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a formula punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca "excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 69 din Codul muncii, în raport cu prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție, este intemeiata". În acest sens se arata ca "efectuarea oricărui transfer în interesul serviciului, implicând, cu necesitate, schimbarea patronului (unității) cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, impune și acordul salariatului, deoarece, în caz contrar, se încalcă art. 38 alin. (1) din Constituție".
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 69 din Codul muncii, care au următorul conținut: "Persoana încadrată în munca poate fi transferata în interesul serviciului, de regula într-o alta unitate din aceeași ramura, în vederea bunei funcționari a acesteia, ori la cerere, în condițiile legii. Transferul în interesul serviciului nu poate avea loc în cazul în care persoana care urmează a fi transferata nu este de acord pentru motive de sănătate, dovedite cu certificat medical, precum și în alte situații temeinic justificate. Hotărârea asupra temeiniciei motivelor este de competența organului ierarhic superior."
Autorul excepției considera ca acest text de lege, permitand transferarea unui salariat de la o unitate (loc de muncă) la alta, chiar și fără acordul sau, încalcă prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție. Din motivarea excepției rezultă însă ca, în opinia autorului, textul de lege criticat încalcă doar prevederile constituționale ale tezei a doua a alin. (1) al art. 38, referitoare la libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă.
Examinând dispozițiile art. 69 din Codul muncii, Curtea retine ca acestea reglementează transferul în interesul serviciului care, de regula, este obligatoriu pentru persoana încadrată. De asemenea, Curtea constata ca efectuarea transferului în interesul serviciului, implicând cu necesitate schimbarea unității cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, doar din voința unilaterala a angajatorului, încalcă principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora: "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere."
În același timp, în aprecierea constituționalității dispozițiilor legale criticate, Curtea are în vedere și prevederile constituționale ale art. 49, potrivit cărora exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă aceasta se impune pentru motivele expres și limitativ prevăzute la alin. (2) al art. 49 din Constituție. Or, în speta nu exista nici unul dintre aceste motive pentru a justifica restrangerea libertății salariatului în alegerea profesiei și a locului de muncă.
În consecința, dispozițiile
art. 69 din Codul muncii (Legea nr. 10/1972 ), dispoziții legale preconstitutionale, fiind contrare art. 38 alin. (1) din Constituție, nu mai sunt în vigoare în temeiul prevederilor constituționale ale art. 150 alin. (1), potrivit cărora "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care nu contravin prezentei Constituții".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Leon Constantin în Dosarul nr. 1.838/2001 al Judecătoriei Bacau și constata ca, în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozițiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 septembrie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.