Decizia nr. 264/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G & Denis" -S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 3.518/CA/2000 al Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, precizând ca

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, potrivit căruia hotărârea pronunțată de instanța în cererea de suspendare a unui act administrativ, în cazurile la care se referă alin. 1 al aceluiași articol, este executorie de drept, nu contravine prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului la apărare, și nici celor ale art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac, prevederi invocate de autor în motivarea excepției de neconstituționalitate, deoarece, potrivit art. 14 din aceeași lege, hotărârea prin care s-a soluționat o acțiune în materia contenciosului administrativ poate fi atacată cu recurs. Prin urmare poate fi atacată cu recurs și hotărârea la care se referă textul de lege criticat, interpretare data, de altfel, și de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999. În final, se apreciază ca în cauza se ridica o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 1 martie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.518/CA/2000, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G & Denis" - S.R.L. Oradea în recursul de contencios administrativ declarat de aceasta împotriva Încheierii din 30 iunie 2000 a Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus suspendarea executării lucrărilor de construcție efectuate în temeiul autorizației eliberate de Primăria Municipiului Oradea până la soluționarea acțiunii în anularea autorizației.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare și pe cele ale art. 128 referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece nu prevăd nici o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de instanța asupra cererii de suspendare a actului administrativ. Deși face referiri la Decizia nr. IV/1999 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, prin care "s-a stabilit, în aplicarea

art. 9 din Legea nr. 29/1990 , ca este susceptibilă de recurs atât hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acțiunii principale, având ca obiect anularea acestui act, cat și hotărârea prin care o atare cerere este soluționată separat", autorul excepției considera ca aceasta decizie constituie un argument în susținerea neconstitutionalitatii dispozițiilor

art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată. Se argumenteaza ca "Nu se poate retine ca

art. 9 din Legea nr. 29/1990

ar contraveni prevederilor art. 24 din Constituția României, deoarece chiar recurentul, invocand în critica sa Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, pronunțată de Curtea Suprema de Justiție într-un recurs în interesul legii, confirma posibilitatea părții ce se considera lezata de a uza de căile de atac - recursul. Cu prilejul exercitării caii de atac partea ce se considera lezata poate uza de toate mijloacele de apărare pe care legea i le permite în apărarea dreptului și interesului sau legitim".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, deoarece, potrivit prevederilor Codului de procedura civilă, "suspendarea se dispune prin încheiere, iar aceasta, ca orice hotărâre judecătorească premergătoare, este supusă caii de atac".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține ca în realitate "nu suntem în prezenta unui text neconstitutional, ci a aplicării gresite de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale

Legii nr. 29/1990

și ale Codului de procedura civilă, situație soluționată prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție - Secțiile Unite".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților și cel al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorul acesteia și din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, dispoziții care au următorul conținut: "Tribunalul va soluționa cererea de suspendare, de urgenta, chiar și fără citarea părților, hotărârea pronunțată în acest caz fiind executorie de drept."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia a invocat încălcarea prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1), potrivit cărora "Dreptul la apărare este garantat", precum și ale art. 128, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

Dispozițiile

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, trebuie corelate cu cele ale alin. 1 al aceluiași articol, care prevăd posibilitatea reclamantului ca, "în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente", să solicite instanței suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii. Soluționarea de către instanța, de urgenta, chiar și fără citarea părților, a cererii de suspendare, precum și caracterul executoriu de drept al hotărârii pronunțate (dispoziții procedurale conținute de textul de lege criticat) nu sunt de natura sa încalce exercițiul dreptului la apărare, garantat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constituție. Dispozițiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita și de a obține, de urgenta și temporar, suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ. Chiar dacă soluționarea pe cale separată a cererii de suspendare a executării actului administrativ se poate face și fără citarea părților, aceasta se justifica prin urgenta și caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a executării actului contestat, cerințe pe care le apreciază instanța. Aceasta măsura nu are nici o influența asupra soluționării fondului acțiunii. De altfel, Codul de procedură civilă prevede și în alte materii posibilitatea încuviințării de către instanța a unor măsuri vremelnice, în cazuri urgente, fără citarea părților (de exemplu: art. 300 referitor la recurs, art. 401 referitor la suspendarea executării silite, art. 582 referitor la ordonanța președințială). Conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Constituție, "În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", prevederi constituționale care sunt respectate, întrucât în cadrul procesului în care se judeca fondul acțiunii în contencios părțile pot fi asistate de un avocat, iar împotriva măsurii de suspendare a executării actului partea interesată poate face recurs.

Curtea retine ca dispozițiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 128 din Constituție, referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece, potrivit acestui text constituțional, părțile pot exercita aceste cai în condițiile legii, stabilirea lor fiind deci de nivelul legii, iar nu de nivelul Constituției.

Dreptul la exercitarea caii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ este prevăzut atât de legea specială,

Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , în art. 14 (potrivit căruia hotărârea prin care s-a soluționat o acțiune în materia contenciosului administrativ poate fi atacată cu recurs), precum și de dispozițiile generale ale Codului de procedura civilă (și anume art. 299, potrivit căruia "Hotărârile date fără drept de apel [...] sunt supuse recursului"), dispoziții la care fac trimitere, de altfel, prevederile

art. 18 din Legea nr. 29/1990 , conform cărora procedura legii contenciosului administrativ "se completează cu prevederile Codului de procedura civilă".

În consecința, Curtea constata ca în realitate textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate. Faptul ca referitor la practica neunitara a unor instanțe judecătorești cu privire la aplicarea textului

art. 9 alin. 2 din Legea nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, a fost declarat un recurs în interesul legii admis de Curtea Suprema de Justiție în Secții Unite nu are nici o semnificație cu privire la aprecierea constituționalității acestor dispoziții legale. De altfel, prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, Curtea Suprema de Justiție a stabilit ca fiind corecta interpretarea conform căreia "este susceptibilă a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acțiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cat și hotărârea prin care o atare cerere este soluționată separat".

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Caregnato G & Denis" - S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 3.518/CA/2000 al Curții de Apel Oradea.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 septembrie 2001.