Decret · Consiliul de Stat

Decretul nr. 153/1982

privind majorarea prețurilor cu amănuntul la ciment, var și ipsos precum și la unele materiale de construcții destinate fondului pieței

prezumat în vigoare

Data actului
9 aprilie 1982
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 40 din 12 aprilie 1982
Citat de
3 acte
Structură
4 articole · 2.017 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Coniliul de Stat al Republicii Socialiste România decreteza:

Articolul 1

Prețurile cu amănuntul la ciment, var și ipsos se majorează după cum urmează:

lei/tona

-----------

- ciment în saci - exclusiv cimenturile colorate 2.500

- var bulgari pentru construcții 1.200

- ipsos pentru construcții, calitatea I 1.500

Prețurile cu amănuntul la celelalte sortimente de ciment, var și ipsos, precum și la materialele de construcții fabricate pe bază de ciment, se majorează cu procentele prevăzute în anexa*) la prezentul decret.

Prețurile cu amănuntul la sortimentele prevăzute la alineatul precedent se stabilesc de Ministerul Comerțului Interior, celelalte organe centrale și comitetele executive ale consiliilor populare județene și al municipiului București, care desfac către populație aceste produse.

Articolul 2

Prețurile cu amănuntul stabilite potrivit art. 1, se vor aplica și la prestațiile și reparațiile în construcții executate pentru populație.

Articolul 3

Limitele maxime de prețuri cu amănuntul pe grupe și subgrupe de produse, aprobate potrivit legii, se modifica corespunzător noilor prețuri stabilite conform prevederilor prezentului decret.

Articolul 4

Prețurile stabilite potrivit prezentului decret se aplică începînd cu data de 12 aprilie 1982.

Pe aceeași dată își încetează aplicarea prețurile și limitele maxime de prețuri, stabilite prin dispoziții legale anterioare, la produsele ce fac obiectul prezentului decret, precum și orice alte dispoziții contrare.

*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.

-------------

NICOLAE CEAUȘESCU
Președintele
Republicii Socialiste România
__________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.