Decizia nr. 335/2001

Articolul 2

Persoanele fizice care au investit la Fondul Național de Investiții beneficiază de ajutor financiar în cuantumul și în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Articolul 3

Articolul 7

Fondul prevăzut la art. 6 se constituie din următoarele surse:

a) contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, din fondul propriu de rezerva al acestora, în cuantumul care se aproba prin hotărâre a Guvernului;

b) dobânzi încasate pentru plasamentele financiare, pe termen scurt, efectuate din disponibilul fondului;

c) vărsăminte, donații, făcute de persoane fizice sau juridice, precum și alte surse, în condițiile legii. [...]

Articolul 9

Articolul 10

În cazul în care Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 9, acestea se aduc la îndeplinire de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare.

Articolul 11

Cheltuielile pentru efectuarea auditului prevăzut la art. 9 alin. (1), pentru consultarea investitorilor și, după caz, pentru finalizarea procedurilor de transformare în fond închis de investiții, în condițiile legii, se avanseaza de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare din fondul prevăzut la art. 6, urmând să fie recuperate din activele fondului sau din sumele obținute prin lichidarea activelor acestuia, dacă investitorii hotărăsc lichidarea.

Articolul 12

După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia.

Articolul 13

Articolul 14

Articolul 1

3 din Legea nr. 333/2001

sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) "Statul român", art. 4 "Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni", art. 15 "Universalitatea", art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 20 "Tratatele internaționale privind drepturile omului", art. 21 "Accesul liber la justiție", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 47 alin. (2) și (4) "Dreptul de petiționare", art. 51 "Respectarea Constituției și a legilor", art. 58 alin. (1) "Rolul și structura Parlamentului", art. 79 alin. (1) "Consiliul Legislativ", art. 80 alin. (2) "Rolul Președintelui", art. 101 alin. (2) "Rolul și structura Guvernului", art. 107 alin. (2) "Actele Guvernului", art. 123 "Înfăptuirea justiției", art. 125 "Instanțele judecătorești" și art. 136 alin. (1) "Sistemul financiar", precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale "Interzicerea discriminarii";

-

Articolul 7

lit. b) din Legea nr. 333/2001
este contrar
art. 10 alin. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993
privind reglementarea constituirii și funcționarii fondurilor deschise de investiții și a societăților de investiții ca instituții de intermediere financiară, precum și art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil;
- Art. 9-13 ale legii criticate contravin atât prevederilor din Constituție invocate în susținerea neconstitutionalitatii art. 1-3 din lege, cat și art. 31 "Dreptul la informație", art. 37 "Dreptul la asociere", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 49 "Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți", art. 134 "Economia" și art. 135 "Proprietatea", toate din Constituție. De asemenea, se susține ca art. 9-13 din lege contravin și
art. 39 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 ;
- Art. 14 din lege încalcă dispozițiile art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 41 alin. (1)-(3) "Protecția proprietății private", art. 134 alin. (2) lit. a) "Economia" și art. 135 alin. (6) "Proprietatea" din Constituție.
Totodată autorii excepției de neconstituționalitate mai considera ca dispozițiile criticate contravin și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.
I. O prima categorie de critici privește atât dispozițiile
Legii nr. 333/2001
în întregul său, cat și dispozițiile art. 1-3 din aceasta, în legătură cu care se susține, în esenta, ca instituie unele discriminări între investitori sub aspectul despăgubirilor și al priorității acordării acestora, incalcandu-se astfel, cu deosebire, dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) "care prevede egalitatea între cetățeni fără deosebire de... avere" și ale art. 16 alin. (1), potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Din analiza conținutului textelor de lege considerate ca fiind neconstituționale Curtea retine ca acestea nu au ca obiect acordarea unor despăgubiri investitorilor Fondului Național de Investiții și nici răscumpărarea de unități de fond de către investitori. Dispozițiile
art. 1-3 din Legea nr. 333/2001
au ca obiect acordarea unor ajutoare financiare unor investitori la Fondul Național de Investiții, în condițiile în care acest fond a intrat în incapacitate de plată. Subiectii beneficiari ai ajutoarelor sunt, asa cum rezultă din expunerea de motive a legii, persoane fizice "aflate în situații sociale deosebite". Ratiunea legii rezultă din faptul ca la sfârșitul lunii mai 2000 Fondul Național de Investiții, înființat în anul 1995, a încetat răscumpărarea unităților de fond, iar investitorii fondului au fost pagubiti cu sume importante de bani și au reclamat organelor în drept existenta unor fapte penale care au determinat prăbușirea fondului. Pe rolul instanțelor judecătorești se afla mai multe cauze ce au ca obiect "criza FNI" și, pentru eliminarea tensiunii sociale create prin aceasta, a fost elaborata
Legea nr. 333/2001 , care vizează, pe de o parte, acordarea unor ajutoare persoanelor care au investit în fond ultimele economii, iar pe de altă parte, sa conserve disponibilitățile Fondului și să soluționeze problema implicarii Casei de Economii și Consemnațiuni în aceasta criza. Asa fiind, Curtea observa ca prin dispozițiile legii criticate nu se creează discriminare între investitori pe criteriul averii, astfel că nu sunt incalcate prevederile art. 4 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Aceasta deoarece scopul legii este de a acorda investitorilor ajutoare sociale în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistența socială prevăzute de lege", și nu de a-i pune pe aceștia în situația anterioară crizei.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin, de asemenea, ca atât legea în ansamblul sau, cat și art. 1-3 din aceasta încalcă și prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la "Interdicția discriminarii".
Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca prin prevederile legii criticate se reglementează acordarea de ajutoare unui anumit grup de subiecti de drept - investitori la Fondul Național de Investiții -, aflați într-o situație critica, în scopul iesirii din aceasta criza.
Legea nr. 333/2001
nu reglementează situația investitorilor în general și nici nu urmărește răscumpărarea unităților de fond, ipoteza în care s-ar fi putut crea discriminări, în sensul art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căruia "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau socială, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație".
Autorii excepției mai considera ca "art. 1 și
art. 2 din Legea nr. 333/2001
fac discriminare între investitorii FNI și FNA". Și cu privire la acest aspect Curtea observa ca legiuitorul este cel ce poate determina categoriile sociale care au dreptul la ajutoare financiare, astfel încât nici aceasta sustinere nu poate fi reținută.
Invocarea neconstitutionalitatii
art. 1-3 din Legea nr. 333/2001 , prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 15, art. 20, art. 21, art. 47 alin. (2) și (4), art. 51, art. 58 alin. (1), art. 79 alin. (1), art. 80 alin. (2), art. 101 alin. (2), art. 107 alin. (2), art. 123, art. 125 și art. 136, toate din Constituție, nu cuprinde și motivele pentru care se considera ca acestea ar fi incalcate, iar Curtea nu constata existenta vreunei contradictii între textele de lege criticate și prevederile constituționale menționate.
II. Cea de a doua critica de neconstituționalitate privește dispozițiile
art. 7 lit. b) din Legea nr. 333/2001 , dispoziții potrivit cărora "Fondul prevăzut la art. 6 se constituie din următoarele surse: [...]; b) dobânzi încasate pentru plasamentele financiare, pe termen scurt, efectuate din disponibilul fondului;". În legătură cu aceste dispoziții, se susține ca "încalcă drepturile de proprietate inalienabile și exclusive ale tuturor investitorilor FNI prevăzute și de
art. 10 alin. 1 al Ordonanței Guvernului nr. 24/1993 , art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil".
Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca art. 7 lit. b) din legea criticata, care prevede că dobânzile încasate pentru plasamentele financiare reprezintă o sursa de constituire a Fondului pentru ajutor financiar al unor investitori la Fondul Național de Investiții, nu încalcă "drepturile de proprietate inalienabile și exclusive ale tuturor investitorilor FNI", deoarece aceste plasamente privesc disponibilul fondului creat prin lege pentru acordarea de ajutoare financiare unor investitori ai Fondului Național de Investiții și nu au nici o legătură cu sumele depuse de alți investitori la Fondul Național de Investiții.
În ceea ce privește referirea la încălcarea
art. 10 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993 , precum și a art. 475, 480, 481, 969 și 970 din Codul civil, Curtea constata ca aceasta nu este o problemă de constituționalitate, ci una de corelare a dispozițiilor legale, ce nu intră în competența sa de soluționare.
III. O alta critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile
art. 9-13 din Legea nr. 333/2001 , dispoziții cuprinse în cap. IV, intitulat "Măsuri pentru recuperarea sumelor investite la Fondul Național de Investiții", care, în esenta, reglementează unele măsuri cu privire la continuarea activității fondului, transformarea lui, în condițiile legii și cu aprobarea Adunării generale a investitorilor la Fondul Național de Investiții, în fond închis de investiții sau lichidarea sa, precum și interdicția pentru membrii Consiliului de încredere al Fondului, pentru persoanele care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare.
Autorii excepției apreciază ca aceste dispoziții "reprezintă un grav abuz și o încălcare grosolana și neavenită a acelorași drepturi prevăzute de Codul civil și Constituție", invocate cu prilejul sustinerii neconstitutionalitatii prevederilor
Legii nr. 333/2001 , în ansamblul sau, cat și a prevederilor art. 1-3 din lege, precum și art. 31, 41 alin. (1)-(3), art. 37 și 49 din Constituție. Se apreciază, de asemenea, ca sunt incalcate și dispozițiile
art. 21 și 39 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993
și ale
art. 79 din Legea nr. 52/1994
privind valorile mobiliare și bursele de valori.
În legătură cu susținerea potrivit căreia dispozițiile
art. 9-13 din Legea nr. 333/2001
contravin dreptului la informație, prevăzut de art. 31 din Constituție, precum și
art. 21 din Ordonanța Guvernului nr. 24/1993
și
art. 79 din Legea nr. 52/1994 , prin aceea ca Asociației Naționale pentru Protecția Investitorilor "i s-a negat accesul la orice fel de act al arhivei și portofoliului F.N.I., necesare pentru pregătirea în cunoștința de cauza a A.G.I.", Curtea constata ca dreptul constituțional la informație privește numai informațiile de interes public, astfel ca în cauza nu sunt incidente aceste dispoziții constituționale. Pentru considerentele arătate la pct. II din prezenta decizie, Curtea nu poate retine nici susținerea referitoare la contrarietatea dintre textele criticate și prevederile din legile invocate, întrucât ele nu pot face obiectul controlului de constituționalitate.
Autorii excepției de neconstituționalitate considera, de asemenea, ca prin dispozițiile
art. 11 și 12 din Legea nr. 333/2001
"Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare este «improprietarit» cu portofoliul Fondului Național de Investiții", ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (1)-(3) privind protecția proprietății private. Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, potrivit textelor de lege criticate, Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare este împuternicit să efectueze unele cheltuieli pentru conservarea patrimoniului Fondului Național de Investiții, pentru convocarea Adunării generale a investitorilor Fondului și transformarea lui, în condițiile legii, în fond închis de investiții, precum și posibilitatea ca după finalizarea procedurilor de transformare a fondului reprezentanții acestuia să solicite instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia. De altfel, Curtea observa ca la data de 4 iulie 2001 mandatul Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții a încetat, situație în care, pentru soluționarea problemelor fondului, se impunea înființarea unei autorități publice - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (înființată în temeiul art. I pct. 7 din Legea nr. 409 din 17 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind unele măsuri premergătoare privatizării băncilor) - cu atribuții privind convocarea Adunării generale a investitorilor, alegerea unui nou Consiliu de încredere și în vederea reluării activității fondului. Asa fiind, Curtea nu poate retine încălcarea prevederilor constituționale ale art. 41 alin. (1)-(3) care dispun cu privire la garantarea și ocrotirea proprietății private.
Se mai susține ca prevederile art. 11 și
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 , care stabilesc procedura de transformare a Fondului Național de Investiții în fond închis de investiții, contravin art. 37 din Constituție, care consacra dreptul de asociere. Aceasta sustinere nu poate fi primită, întrucât apartenența la un fond de investiții nu reprezintă o asociere în sensul art. 37 din Constituție și, ca atare, textele criticate nu pot fi contrare acestei dispoziții a Legii fundamentale. Totodată Curtea retine ca potrivit
art. 9 din Legea nr. 333/2001
Adunarea generală a investitorilor la Fondul Național de Investiții este singura abilitata sa decidă asupra continuării activității fondului, asupra transformarii sale în fond închis de investiții ori cu privire la lichidarea acestuia.
Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia
art. 11 și 13 din Legea nr. 333/2001
încalcă dispozițiile art. 49 din Constituție, în cauza nefiind în prezenta restrângerii exercițiului unor drepturi, ci în prezenta unor măsuri legale apte sa salvgardeze drepturile investitorilor Fondului Național de Investiții.
IV. O ultima critica de neconstituționalitate vizează dispozițiile
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 333/2001 , potrivit cărora "Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare preia fără plata toate drepturile și obligațiile Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege", în legătură cu care se susține ca instituie "un transfer de drepturi și obligații asumate de către Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare", ceea ce echivaleaza cu o expropriere și, în consecința, încalcă prevederile art. 16, art. 41 alin. (1)-(3), art. 134 alin. (2) lit. a) și ale art. 135 alin. (6) din Constituție.
Examinând aceasta critica și scopul
Legii nr. 333/2001 , Curtea constata ca dispozițiile din lege privitoare la preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Valorilor Mobiliare a drepturilor și a obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., rezultate din actele juridice încheiate cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., reprezintă, alături de celelalte soluții legale, o măsura menita sa concure la soluționarea unei stări de criza, la conservarea patrimoniului fondului și a drepturilor de creanta ale investitorilor. Ca atare, nu este vorba de expropriere și nici de o încălcare a libertății comerțului, a protecției sau a inviolabilitatii proprietății private ori a egalității în drepturi a cetățenilor.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi și cu opinia separată a domnului judecător Kozsokar Gabor,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1-3, art. 7, art. 9-13 și
art. 14 din Legea nr. 333/2001
privind unele măsuri pentru diminuarea consecințelor încetării răscumpărării de unități de fond de către Fondul Național de Investiții, excepție ridicată de Asociația Naționala pentru Protecția Investitorilor (ANPI), de Asociația Naționala a Investitorilor FNA, precum și de Mircea Ionescu Muscel-Ianculescu, Mircea Costescu, Gheorghe Negura, Costica Turcanu și Costin Boiangiu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 noiembrie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
OPINIE SEPARATĂ
Prin prezenta opinie separată doresc să-mi exprim dezacordul față de soluția adoptată în cauza cu votul majorității membrilor Curții Constituționale, apreciind ca excepțiile de neconstituționalitate ridicate sunt întemeiate, situație în care se impunea constatarea ca
Legea nr. 333/2001
contravine, în integralitatea sa, unor dispoziții și principii constituționale. Înainte de a trece la examinarea punctuala a dispozițiilor legii supuse controlului de constituționalitate și de prezentarea normelor și principiilor constituționale incalcate consider ca se impun unele consideratii preliminare, de ordin general.
A. Constituționalitatea unei legi nu se poate examina și aprecia în funcție de oportunitatea ei sau în raport cu consecințele ce s-ar produce în cazul declarării neconstitutionalitatii, după ce legea a intrat în vigoare și a produs anumite efecte pe planul nașterii, modificării sau al încetării unor raporturi juridice și, cu atât mai puțin, în raport cu evenimentele sau presiunile sociale care au determinat adoptarea legii respective. Constituționalitatea unei legi semnifica stricta conformitate a dispozițiilor sale cu prevederile și principiile Constituției. Conform prevederilor art. 144 din Constituție, atât de la lit. a), cat și de la lit. c), Curtea Constituțională se pronunța sau hotărăște "asupra constituționalității legilor", respectiv "privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor". În același sens, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că "Sunt neconstituționale prevederile actelor normative prevăzute la alin. (1), care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și de aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției". De altfel, indiferent de presiunea socială determinanta, de motivatia adoptării sau de scopul presupus de a fi atins, este de observat ca finalitatea prevederilor legii nu multumeste pe nimeni, rezolvarea tensiunilor sociale rămânând o speranta neimplinita.
B. Curtea Constituțională, în exercitarea controlului constituționalității unei legi, după promulgare și intrare în vigoare, nu se poate limita strict la dispozițiile legii respective expres inserate în încheierea de sesizare a instanței judecătorești în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate. Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor;". Într-o interpretare stricta și corecta a acestor prevederi constituționale, obiectul controlului de constituționalitate îl constituie ansamblul dispozițiilor legale criticate ca fiind neconstituționale, invocate de către partea din proces, subiect abilitat de a ridica excepția de neconstituționalitate, indiferent dacă instanța judecătorească le-a cuprins sau nu pe toate în încheierea de ședința prin care a dispus trimiterea cauzei la Curtea Constituțională. Curtea, sesizată fiind prin primirea încheierii și a dosarului cauzei, este obligată să se pronunțe asupra tuturor criticilor formulate de partea care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în afară, bineînțeles, de excepțiile de neconstituționalitate pe care însăși instanța judecătorească le-a apreciat ca fiind inadmisibile și le-a respins ca atare printr-o încheiere motivată, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În prezenta cauza autorii excepțiilor de neconstituționalitate au calificat
Legea nr. 333/2001 , în ansamblu, ca fiind neconstitutionala, chiar dacă în argumentatia concretă au evidențiat doar coliziunea unor articole din lege cu dispoziții și principii constituționale. Este de reținut ca articolele invocate nominalizat reprezintă esenta legii, fără de care celelalte articole nu mai au nici un sens, rămân fără obiect de reglementare. Acceptând încălcarea unor dispoziții sau principii constituționale prin articolele de baza ale legii, trebuie constatat ca legea, în ansamblu, prin modul cum a înțeles sa reglementeze anumite raporturi juridice, este contrară Constituției. Curtea Constituțională, statuand asupra constituționalității doar a unora dintre dispozițiile legii, lasă în suspensie eventuala neconstituționalitate a altor dispoziții ale aceleiași legi.
C. Numeroase dispoziții ale
Legii nr. 333/2001
și, prin efectul determinant al acestora, întreaga lege contravine, în opinia mea, mai multor principii sau dispoziții ale Constituției, după cum urmează:
1. Legea examinata încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, principiu neformulat textual în Constituție, dar care rezultă în mod evident din ansamblul reglementării competentelor și atribuțiilor diferitelor autorități publice.
a) În primul rând, legiuitorul, prin mai multe prevederi ale
Legii nr. 333/2001 , și-a permis o imixtiune directa în atribuțiile exclusive ale autorității judecătorești, incercand reglementarea unor raporturi juridice născute în urma faptelor juridice îndeplinite anterior adoptării acestei legi, pe baza altor norme juridice în vigoare în timpul respectiv, precum și rezolvarea litigiilor declansate în cadrul derulării acelor raporturi juridice, multe dintre acestea aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești, în diferite faze de soluționare.
Obiectul proceselor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv al celui în cadrul căruia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 333/2001 , îl constituie stabilirea răspunderii penale și civile a persoanelor vinovate pentru ajungerea în incapacitate de plată a Fondului Național de Investiții, acordarea de despăgubiri investitorilor pagubiti, stabilirea obligațiilor unor persoane responsabile civilmente, precum și determinarea întinderii răspunderii Casei de Economii și Consemnațiuni în baza contractului de fidejusiune/cauțiune încheiat cu Fondul Național de Investiții și Societatea Comercială SOV INVEST - S.A.
Toate aceste litigii își au izvorul în fapte săvârșite anterior adoptării legii examinate, iar rezolvarea lor nu se poate face decât prin acte de justiție infaptuite în temeiul dispozițiilor legale în vigoare în perioada în care au fost săvârșite faptele declansatoare ale litigiilor. Intervenția ulterioară a legiuitorului în soluționarea acestor conflicte trebuie să fie considerată ca fiind facuta cu încălcarea dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", precum și a celor ale art. 15 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".
b) În al doilea rând,
Legea nr. 333/2001
prevede intervenția în rezolvarea unor probleme de competența exclusiva a instanțelor judecătorești și a unui organ de specialitate al administrației publice, deci din sfera puterii executive, respectiv a Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare, organ aflat în subordinea Guvernului.
c) Intervenția legiuitorului în rezolvarea problemelor ce intră în atribuțiile altor autorități publice rezultă și din formularea unuia dintre scopurile legii examinate, chiar în primul articol, în sensul stabilirii unor "măsuri pentru recuperarea sumelor investite" la Fondul Național de Investiții.
d) Deși legea folosește sintagma de "ajutoare financiare", consider ca, în realitate, ea reglementează o despăgubire parțială deghizată. Aceasta rezultă din faptul ca ajutoarele se acordă "unor investitori la Fondul Național de Investiții", dar, mai ales, din condițiile prevăzute pentru acordarea ajutoarelor.
Acordarea acestor "ajutoare financiare" nu poate fi calificată ca o măsura de "protecție socială" în sensul prevederilor art. 43 alin. (2) din Constituție, măsuri care au cu totul alta natură. Eventualele ajutoare financiare, de natura măsurilor de protecție socială asigurate de stat, se pot acorda din fondurile prevăzute în bugetul de stat, iar nu dintr-un fond constituit în modalitățile reglementate de
Legea nr. 333/2001 . Asemenea măsuri de protecție socială constituie, de exemplu: venitul minim garantat; ajutoarele de urgenta; ajutoarele acordate în urma unor calamitati naturale; diferite compensări și altele.
În cazul în care se accepta ideea ca ajutoarele financiare prevăzute de
Legea nr. 333/2001
reprezintă o măsura de protecție socială, se impune constatarea ca reglementarea acordării lor se face cu caracter vadit discriminator, contrar dispozițiilor art. 16 alin. (1) cu raportare la prevederile art. 4 alin. (2) din Constituție.
Discriminarea este evidenta, pe de o parte, în raport cu alte categorii de cetățeni aflați într-o situație defavorizată (mulți chiar într-o stare economico-financiară mai grava), independent de voința lor, fără sa fi avut posibilitatea și fără să-și fi asumat riscurile inerente ale unor investiții. Discriminarea apare, pe de altă parte, și în cadrul categoriei investitorilor la diferite fonduri de investiții. Ajutoarele financiare se acordă doar investitorilor la Fondul Național de Investiții, iar nu și investitorilor la alte fonduri de aceeași natura, care au fost la fel pagubiti. Condițiile de acordare a ajutoarelor financiare creează discriminări și privilegii chiar și în rândul investitorilor la Fondul Național de Investiții. Astfel, de exemplu, persoana care și-a investit toate economiile sau chiar întreaga avere, dar a reușit sa rascumpere unități de fond, într-un procent oricât de infim, nu beneficiază de nici un ajutor, în schimb, cel care a investit numai o parte din economiile sale, mentinandu-și o situație materială buna, și nu a efectuat nici o răscumpărare de unități de fond primește ajutorul financiar prevăzut; sau diferentierea doar în raport cu venitul net lunar pe membru de familie, fără a se avea în vedere situația economico-financiară reală a diferitelor familii.
2. Legiuitorul, prin prevederile
Legii nr. 333/2001 , intervine în rezolvarea problemelor proprii ale unor asociații și societăți comerciale, contrar principiilor și regulilor economiei de piața, cum este caracterizată economia României în art. 134 alin. (1) din Constituție, incalcand, în același timp, și alte norme constituționale. Astfel:
a) Înființarea, organizarea, funcționarea, transformarea, dizolvarea fondurilor de investiții, precum și alte aspecte ale activității lor sunt reglementate prin acte normative deopotrivă aplicabile tuturor fondurilor de investiții din categoria respectiva. În limitele și cu respectarea reglementărilor legale, toate fondurile de investiții se bucura de autonomie în conducerea activității lor, conform voinței majorității investitorilor. Dacă legiuitorul apreciază ca reglementările legale existente sunt necorespunzătoare sau insuficient de cuprinzatoare, poate modifica sau completa reglementările respective prin acte normative aplicabile pentru viitor și general valabile pentru toate fondurile. Or,
Legea nr. 333/2001
intervine doar în problemele interne, în activitatea concretă a unui singur fond, Fondul Național de Investiții. Legea obliga Consiliul de încredere al Fondului Național de Investiții să asigure "încheierea unui contract pentru efectuarea unui audit complet al activității fondului" (art. 9), iar în cazul neîndeplinirii acestei obligații, traseaza aceasta sarcina unui organ al administrației publice, Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare (art. 10).
b) Legea intervine și în utilizarea fondurilor unor societăți comerciale. Astfel, printre sursele de constituire a fondului pentru acordarea ajutoarelor financiare, prevede la lit. a) a art. 7 "contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, din fondul propriu de rezerva al acestora, în cuantumul care se aproba prin hotărâre a Guvernului". Asadar, Guvernul poate hotărî, contrar dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, referitoare la ocrotirea în mod egal de lege a proprietății private, indiferent de titular, cat se va lua din patrimoniul (din fondul propriu) unor societăți comerciale pentru constituirea fondului pentru ajutor financiar. Este adevărat ca se au în vedere doar societățile comerciale cu capital integral de stat, dar nu mai puțin adevărat este și faptul ca toate societățile comerciale au drept de proprietate asupra întregului patrimoniu al lor și ca aceasta proprietate are caracter privat. Statul este deținătorul acțiunilor, ceea ce îi asigura un drept de creanta față de societatea comercială. Chiar și în cadrul procesului de privatizare, statul vinde acțiunile, iar de patrimoniu dispune societatea comercială, în condițiile legii.
Lezarea dreptului de proprietate este evidenta și dacă examinam reglementarea utilizării fondului, constituit, pe lângă contribuția societăților comerciale cu capital integral de stat, și din "vărsăminte, donații, făcute de persoane fizice sau juridice, precum și alte surse, în condițiile legii" [art. 7 lit. c)]. Art. 8 din legea examinata prevede că după plata ajutoarelor, efectuarea și deducerea cheltuielilor soldul fondului se vărsa la trezoreria statului și "se utilizează la răscumpărarea titlurilor de stat, în vederea diminuării datoriei publice". Într-un asemenea mod statul putea dispune de dividendele încasate de la societățile comerciale la care este acționar.
c) Același caracter neconstitutional are și intervenția
Legii nr. 333/2001
în rezolvarea unor probleme patrimonial financiare ale Casei de Economii și Consemnațiuni: preluarea fără plata de către Oficiul pentru Recuperarea Creanțelor Bancare a tuturor drepturilor și obligațiilor Casei de Economii și Consemnațiuni, rezultate din actele juridice încheiate de aceasta cu Fondul Național de Investiții și/sau cu Societatea Comercială SOV INVEST - S.A., precum și subrogarea Oficiului pentru Recuperarea Creanțelor Bancare în toate drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de Economii și Consemnațiuni (art. 14).
Este de observat ca, potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii și Consemnațiuni din România în societate bancară pe acțiuni, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 26 ianuarie 1999, "Casa de Economii și Consemnațiuni, denumita prescurtat C.E.C., persoana juridică română de drept privat, se reorganizează în societate bancară pe acțiuni, cu acționar unic statul român". Prin urmare, Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. acționează conform regulilor general valabile pentru toate societățile bancare pe acțiuni și celor prevăzute în legea de reorganizare, fiindu-i asigurata autonomia economico-financiară. Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din aceeași lege de reorganizare, statul garantează doar "Sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii și Consemnațiuni pe instrumente de economisire, precum și dobânzile și câștigurile cuvenite pentru acestea [...]".
Legea nr. 333/2001
dispune, contrar dispozițiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție, și de unele resurse financiare ale Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C.- S.A., prevăzând la art. 17 ca "Sumele obținute din realizarea creanțelor prevăzute la art. 14, după deducerea cheltuielilor efectuate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt utilizate pentru răscumpărarea titlurilor de stat în vederea diminuării datoriei publice interne".
3. Consider ca prin dispozițiile
art. 12 din Legea nr. 333/2001 , potrivit cărora "După finalizarea procedurilor de transformare a Fondului Național de Investiții reprezentanții acestuia pot solicita instanțelor judecătorești competente ridicarea sechestrului asupra activelor acestuia", se încalcă dreptul de acces liber la justiție, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Constituție, precum și dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, conform cărora "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".
4. Dispozițiile
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 , conform cărora "Membrilor Consiliului de încredere al Fondului Național de Investiții, precum și persoanelor care au deținut funcții de conducere sau au fost angajați ai Societății Comerciale SOV INVEST - S.A. li se interzice dreptul de a mai desfășura activități specifice piețelor reglementate și supravegheate de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare", prevăd răspunderea obiectivă a unor categorii de cetățeni, fără condiția stabilirii vinovatiei acestora și în mod vadit discriminator. Apreciez ca aceste dispoziții încalcă 3 norme constituționale prin care se consacra drepturi fundamentale ale cetățenilor sau ale persoanelor, în general, și anume cele din art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; art. 23 alin. (8) referitoare la prezumția de nevinovatie și art. 38 alin. (1) referitoare la interdicția îngrădirii dreptului la munca și la dreptul la alegerea locului de muncă și a profesiei.
Observ și faptul ca interdicția înscrisă în
art. 13 alin. (2) din Legea nr. 333/2001
are natura unei pedepse complementare prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c) din Codul penal, care se poate aplica numai de către o instanța judecătorească, alături de pedeapsa principala aplicată pentru săvârșirea unor infracțiuni, incalcandu-se astfel și dispozițiile art. 125 alin. (1) din Constituție.
JUDECĂTOR,
KOZSOKAR GABOR
──────────────