Tratat · Consiliul de Stat

Tratatul din 19 martie 1982

între Republica Socialistă România și Republica Democrata Germană privind asistența juridică în materie civilă și penală

prezumat în vigoare

Data actului
19 martie 1982
Emitent
Consiliul de Stat
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 66 din 16 iulie 1982
Structură
91 de articole · 62.106 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

Definirea unor termeni

1. În sensul prezentului tratat:

a) prin cauze civile se înțeleg cauzele de drept civil, drept al familiei, drept comercial și dreptul muncii;

b) prin instituții judiciare se înțeleg instanțele judecătorești, procuraturile, notariatele de stat și alte organe care au atribuții în materie civilă.

2. Cetățenii unui stat contractant sînt persoanele care au cetățenia acestui stat conform legilor sale.

3. Dispozițiile prezentului tratat referitoare la cetățenii fiecărui stat contractant se aplică, în mod corespunzător, și persoanelor juridice înființate în conformitate cu legile statului contractant pe teritoriul căruia își au sediul.

Articolul 2

Ocrotirea juridică

1. Cetățenii fiecărui stat contractant se bucura pe teritoriul celuilalt stat contractant, în ceea ce privește persoana patrimoniului lor, de aceeași ocrotire juridică ca și cetățenii proprii.

2. Cetățenii fiecărui stat contractant au, în consecința, dreptul să se adreseze liber nestingherit instituțiilor judiciare și altor organe ale celuilalt stat contractant în competența cărora intra cauzele civile și penale, pot să-și susțină interesele în fața acestora, să facă cereri și sa introducă acțiuni în aceleași condiții ca și cetățenii acestui stat contractant.

3. Instituțiile judiciare ale unui stat contractant îndrumă pe cetățenii celuilalt stat contractant pentru a-și asigura reprezentarea de care au nevoie în susținerea cauzelor lor.

Articolul 3

Scutirea de cauțiune

Cetățenii fiecărui stat contractant care se adresează instituțiilor judiciare ale celuilalt stat contractant în calitate de reclamanți sau intervenienți, dacă au domiciliul sau reședința pe teritoriul unuia dintre statele contractante, nu pot fi obligați să depună cauțiune pentru motivul ca sînt străini sau ca își au domiciliul ori reședința pe teritoriul statului contractant căruia îi aparține instituția judiciară solicitată.

Articolul 4

Scutiri de taxe și alte înlesniri

1. Cetățenii unui stat contractant beneficiază pe teritoriul celuilalt stat contractant de scutiri sau reduceri de taxe și alte cheltuieli de procedura, precum și de asistența judiciară gratuita, în aceeași măsura și în aceleași condiții ca și cetățenii proprii.

2. Înlesnirile prevăzute la paragraful 1, acordate de o instituție judiciară a unuia dintre statele contractante, într-o anumită cauza, se extind și la îndeplinirea comisiilor rogatorii și inminarea de acte în aceeași cauza, efectuate pe teritoriul celuilalt stat contractant.

Articolul 5

Condițiile obținerii înlesnirilor

1. Adeverinta cu privire la situația materială personală, necesară pentru obținerea înlesnirilor prevăzute de art. 4, va fi eliberata de autoritatea competentă a statului contractant pe teritoriul căruia își are domiciliul sau reședința persoana care a făcut cererea.

2. Dacă petiționarul nu are domiciliul sau reședința pe teritoriul nici unuia dintre statele contractante, este suficienta adeverinta eliberata de misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului contractant al cărui cetățean este petiționarul, competente la locul unde își are domiciliul sau reședința.

Articolul 6

Solicitarea înlesnirilor

1. Cetățeanul unui stat contractant, care dorește să solicite unei instituții judiciare a celuilalt stat contractant înlesnirile prevăzute la art. 4, poate face cerere în acest sens la instituția judiciară competența de la domiciliul sau reședința sa.

2. Instituția judiciară care, potrivit paragrafului 1, a primit cererea, o va trimite, împreună cu adeverinta prevăzută la art. 5 și eventualele anexe, instituției judiciare competente a celuilalt stat contractant.

3. Instituția judiciară competența a hotărî asupra cererii pentru acordarea înlesnirilor prevăzute la art. 4 hotărăște în conformitate cu legea statului sau, putind solicita, la nevoie, date suplimentare.

Articolul 7

Modul de legătură

Instituțiile judiciare ale statelor contractante comunică între ele prin intermediul ministerelor de justiție sau procuraturilor generale, în măsura în care, prin prezentul tratat, nu se dispune altfel.

Articolul 8

Limba folosită

1. În aplicarea prevederilor prezentului tratat, ministerele de justiție și procuraturile generale ale celor două state contractante folosesc în relațiile dintre ele limba statului lor. Tot astfel se procedează și în relațiile dintre instituțiile judiciare ale statelor contractante, în măsura în care, prin prezentul tratat, nu se dispune astfel.

2. Cererile de asistența juridică și actele anexate se redactează în limba statului contractant solicitant; o traducere certificată în limba statului contractant solicitat va fi anexată. Certificarea traducerii se face de către un traducător oficial, de către instituția judiciară competența ori de către misiunea diplomatică sau oficiul consular al statului contractant solicitant.

3. Instituțiile judiciare pot folosi pentru cererile de asistența judiciară formulare cu text bilingv, care vor fi stabilite de comun acord de către ministerele de justiție.

4. Actele întocmite în îndeplinirea cererilor de asistența juridică se redactează în limba statului contractant solicitat.

Articolul 9

Informații asupra problemelor de drept

Ministerele de justiție și procuraturile generale ale statelor contractante își comunică reciproc, la cerere, informații referitoare la dispozițiile legale în vigoare sau care au fost în vigoare în statul căruia îi aparțin, precum și asupra practicii judiciare.

Articolul 10

Ocrotirea martorilor și experților

1. Martorul sau expertul care, fiind citat într-o cauza civilă sau penală prin intermediul instituției judiciare a statului contractant solicitat, se prezintă în fața instituției judiciare a statului contractant solicitant, nu poate, oricare ar fi cetățenia sa, să fie tras la răspundere penală, arestat sau supus executării unei pedepse penale, pe teritoriul acestui stat, pentru infracțiunea ce formează obiectul procesului pentru care a fost citat sau pentru o alta infracțiune săvîrșită înainte de trecerea frontierei statului contractant solicitant.

2. Martorul sau expertul pierde garanțiile prevăzute la paragraful 1 dacă nu a părăsit teritoriul statului contractant solicitant în termen de 30 de zile de la data cînd instituția judiciară solicitanta îl înștiințează ca prezenta sa nu mai este necesară. În acest termen nu se include timpul în care martorul sau expertul nu a putut părăsi teritoriul statului contractant solicitant din motive independente de voința sa.

Articolul 11

Restituirea cheltuielilor pentru martori și experți

Martorul și expertul au dreptul la restituirea cheltuielilor de călătorie și de întreținere în perioada deplasarii, precum și la compensarea retributiei nerealizate. Expertul are dreptul la onorariul de expert. Despre drepturile martorului sau expertului se va face mențiune în citație.

Articolul 12

Audierea ca martor a persoanei arestate

În cazul în care o persoană, ce se afla arestata pe teritoriul unui stat contractant, este necesar să fie audiată ca martor de către o instituție judiciară a celuilalt stat contractant, organele centrale prevăzute la art. 7 din prezentul tratat pot conveni ca aceasta persoana să fie transportată pe teritoriul statului contractant solicitant, cu condiția de a fi menținută în stare de arest și de a fi înapoiată în cel mai scurt timp după audiere.

Capitolul 2 Cauze civile. Asistența juridică.

Articolul 13

Acordarea asistenței juridice

Instituțiile judiciare ale celor două state contractante își acorda reciproc, la cerere, asistența juridică în cauzele civile, în condițiile prevăzute în prezentul tratat.

Articolul 14

Obiectul asistenței juridice

Asistența juridică în materie civilă cuprinde îndeplinirea unor activități procesuale cum ar fi: întocmirea, transmiterea și inminarea de acte judiciare și extrajudiciare; audierea părților, martorilor, experților și a altor persoane; cercetarea locală; efectuarea de expertize; asigurarea dovezilor, constatarea unei stări de fapt; aplicarea unor măsuri de asigurare sau de conservare.

Articolul 15

Cererea de asistența juridică

1. Cererea de asistența juridică va cuprinde următoarele date:

a) denumirea instituției judiciare solicitante;

b) denumirea instituției judiciare solicitate;

c) obiectul cererii și indicarea cauzei în care se solicita asistența juridică;

d) numele și prenumele părților, calitatea procesuala, cetățenia, domiciliul sau reședința lor, iar la persoanele juridice, denumirea și sediul lor;

e) numele, prenumele și domiciliul sau reședința reprezentanților părților, dacă este cazul;

f) datele necesare cu privire la obiectul cererii, îndeosebi adresa destinatarului la cererile de inminare de acte, iar la comisiile rogatorii, împrejurările în legătură cu care urmează să facă o proba și, dacă este cazul, întrebările care trebuie puse persoanelor ce urmează a fi audiate;

g) menționarea actelor anexe la cerere.

2. Cererea de asistența juridică și actele anexe trebuie să poarte ștampila oficială.

Articolul 16

Rezolvarea cererilor de asistența juridică

1. În îndeplinirea cererii de asistența juridică, instituția judiciară solicitată aplica normele legale ale statului sau.

Instituția judiciară solicitată poate, la cerere, să aplice normele procesuale ale statului contractant solicitant dacă acestea nu contravin legii statului solicitat.

2. Dacă instituția solicitată nu este competența să soluționeze cererea, ea va transmite, din oficiu, instituției judiciare competente și va informa despre aceasta instituția judiciară solicitanta.

3. Dacă adresa persoanei care urmează să fie audiată sau căreia urmează sa i se inmineze un act nu este indicată precis sau dacă se constată că ea este inexactă, instituția judiciară solicitată va lua, din proprie inițiativă, măsurile necesare pentru stabilirea adresei exacte.

4. Inminarea de acte în procedura cu părțile implicate în procese, care își au domiciliul sau reședința pe teritoriul unuia dintre statele contractante, se efectuează pe calea asistenței juridice prevăzute în prezentul tratat.

5. În cazul în care actele nu sînt redactate în limba satului contractant solicitat ori nu sînt însoțite de traduceri certificate, instituția judiciară le inmineaza numai dacă destinatarul este de acord să le primească. Dacă pentru acest motiv se refuza primirea, inminarea se considera că nu a fost efectuată.

6. Dovada de inminare a actelor se întocmește în conformitate cu legea în vigoare a statului contractant solicitat. Dovada va cuprinde, în orice caz, modalitatea, locul și data inminarii.

7. Instituția judiciară solicitată va înștiința, la cerere, în timp util, instituția judiciară solicitanta despre locul și data la care urmează să fie efectuată comisia rogatorie.

8. În cazul în care cererea nu a putut fi satisfacuta, se vor restitui actele și se vor comunică motivele pentru care aceasta nu a fost îndeplinită.

Articolul 17

Atribuții ale misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare

Statele contractante au dreptul sa dispună inminarea de acte judiciare și extrajudiciare, prin intermediul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, cetățenilor proprii care se afla pe teritoriul celuilalt stat contractant, dacă aceștia accepta primirea.

Articolul 18

Cheltuieli legate de acordarea asistenței juridice

1. Statul contractant solicitat nu va pretinde restituirea cheltuielilor ocazionate de acordarea asistenței juridice. Statele contractante suporta singure toate cheltuielile ocazionate de acordarea asistenței juridice pe teritoriul lor, inclusiv cheltuielile făcute cu administrarea probelor.

2. Instituția judiciară solicitată comunică instituției solicitante cuantumul cheltuielilor făcute. Dacă instituția judiciară solicitanta percepe aceste cheltuieli de la persoana obligată să le plătească, sumele încasate rămîn statului contractant a cărui instituție le-a perceput.

Articolul 19

Refuzul asistenței juridice

Acordarea asistenței poate fi refuzată dacă statul contractant solicitat considera ca prin satisfacerea cererii s-ar putea aduce atingere ordinii sale publice.

Capitolul 3 Acte oficiale. Valabilitatea actelor.

Articolul 20

Valabilitatea actelor

1. Actele care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul unuia dintre statele contractante, în limitele competentei lor, în forma stabilită de lege și prevăzute cu sigiliul oficial, sînt valabile pe teritoriul celuilalt stat contractant fără vreo alta legalizare. Aceasta este valabil, deopotrivă, pentru legalizarea semnaturilor și copiilor de pe acte.

2. Actele menționate la paragraful 1 au, pe teritoriul celuilalt stat contractant, aceeași forta probanta ca și actele de același fel ale acestui din urma stat.

Articolul 21

Transmiterea actelor de stare civilă

1. Autoritățile competente ale celor două state contractante transmit, la cerere. gratuit, certificate de stare civilă, extrase de pe registrele de stare civilă, precum și copii certificate de pe hotărîrile date în materie de stare civilă de către instituțiile judiciare, dacă aceste înscrisuri se referă la cetățenii statului contractant solicitant și dacă sînt cerute în interes oficial.

2. Transmiterea înscrisurilor menționate la paragraful 1 se face prin intermediul ministerelor de justiție ale fiecărui stat contractant.

Capitolul 4 Norme conflictuale

Secțiunea I Statutul persoanei și dreptul familiei.

Articolul 22

Capacitatea juridică

Capacitatea de exercițiu a persoanei fizice este determinata de legea statului contractant al cărui cetățean este.

Articolul 23

Încheierea căsătoriei

1. Condițiile de fond ale încheierii căsătoriei sînt determinate, pentru fiecare dintre viitorii soți, de legea statului contractant ai cărui cetățean sînt.

2. Forma încheierii căsătoriei este determinata de legea statului contractant pe al cărui teritoriu se încheie căsătoria.

3. Forma încheierii căsătoriei oficiale în fața unui agent diplomatic sau funcționar consular, împuternicit în acest scop, este determinata de legea contractant trimițător al agentului diplomatic sau funcționarului consular.

Articolul 24

Raporturile personale și patrimoniale ale soților

1. Raporturile personale și patrimoniale ale soților sînt guvernate de legea statului contractant ai cărui cetățeni sînt.

2. Dacă unul dintre soți este cetățean al unui stat contractant, raporturile lor personale și patrimoniale sînt guvernate de legea acelui stat contractant pe al cărui teritoriu ei își au ori și-au avut ultimul domiciliu comun.

3. Dacă sotii menționați la paragraful 2 nu au avut domiciliul comun, instituția judiciară solicitată aplica legea statului sau.

4. Competența de a hotărî asupra raporturilor personale și patrimoniale prevăzute la paragrafele 1 și 2 aparține instituției judiciare a statului contractant a cărui lege guvernează acele raporturi. În cazul prevăzut la paragraful 3, sînt competente instituțiile judiciare ale ambelor state contractante.

Articolul 25

Divorțul

1. În caz de divorț, dacă ambii soți au cetățenia unui stat contractant și domiciliază, la data introducerii acțiunii de divorț, pe teritoriul celuilalt stat contractant, va fi aplicabilă legea statului contractant ai cărui cetățeni sînt.

2. Dacă, la data introducerii acțiunii de divorț, unul dintre soți este cetățean al unuia dintre statele contractante, iar celălalt soț are cetățenia celuilalt stat contractant și domiciliază fie amindoi pe teritoriul aceluiași stat contractant, fie unul pe teritoriul unui stat contractant și altul pe teritoriul celuilalt stat contractant, instanțele judecătorești competente aplica legea statului lor.

3. Pentru soluționarea cauzelor de divorț menționate la paragrafele 1 și 2 sînt competente instanțele judecătorești ale ambelor state contractante.

Articolul 26

Nulitatea căsătoriei

1. Pentru constatarea (declararea) nulității și pentru anularea (constatarea inexistentei) unei căsătorii se aplică legile statului contractant care, potrivit art. 23, sînt valabile pentru încheierea căsătoriei.

2. În privinta competentei instanțelor, prevederile art. 25 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 27

Filiația

1. În cauzele privind stabilirea și contestarea filiației este aplicabilă legea statului contractant al cărui cetățean este copilul.

2. Forma recunoașterii paternității este cirmuita de legea statului contractant pe al cărui teritoriu are loc recunoașterea.

3. Competența pentru soluționarea cauzelor prevăzute la paragraful 1 aparține instituțiilor judiciare ale statului contractant al cărui cetățean este copilul.

4. Dacă reclamantul și pîrîtul domiciliază pe teritoriul aceluiași stat contractant, competența soluționării cauzelor prevăzute la paragraful 1 aparține și instituțiilor judiciare ale acestui stat.

Articolul 28

Raporturile juridice dintre părinți și copii

1. Raporturile juridice dintre părinți și copii se stabilesc potrivit legii statului contractant al cărui cetățean este copilul.

2. În privinta competentei instituțiilor judiciare, prevederile art. 27 paragrafele 3 și 4 se aplică în mod corespunzător.

Articolul 29

Înfierea

1. Înfierea sau desființarea înfierii sînt determinate de legea statului contractant al cărui cetățean este infietorul în momentul înfierii sau desființării acesteia.

2. Cînd copilul este cetățean al celuilalt stat contractant, pentru înfierea și desfacerea trebuie obținute consimțămîntul reprezentantului legal al copilului, autorizarea organelor de stat competente și consimțămîntul copilului însuși, dacă acesta este cerut de legea statului contractant al cărui cetățean este.

3. Cînd copilul este înfiat de soți, dintre care unul are cetățenia unui stat contractant, iar celălalt are cetățenia celuilalt stat contractant, atît înfierea, cît și desființarea acesteia, sînt determinate de legile ambelor state contractante.

4. Pentru procedura înfierii și a desființării acesteia sînt competente instituțiile judiciare ale statului contractant al cărui cetățean este infietorul în momentul înfierii și respectiv al desființării acesteia. Dacă atît infietorul, cît și copilul înfiat, își au domiciliul pe teritoriul celuilalt stat contractant, instituțiile judiciare ale acestui stat sînt deopotrivă competente.

5. În cazul prevăzut la paragraful 3, competența aparține instituției judiciare a statului contractant pe a carei raza teritorială ambii soți domiciliază ori au avut ultimul domiciliu comun.

Articolul 30

Tutela și curatela

1. Pentru instituirea și desființarea tutelei și a curatelei se aplică legea statului contractant al cărui cetățean este persoana asupra căreia urmează să se instituie ori s-a instituit tutela sau curatela.

2. Raporturile juridice dintre tutore sau curator și persoana asupra căreia s-a instituit tutela sau curatela sînt determinate de legea statului contractant a cărui instituție judiciară l-a numit pe tutore sau curator.

3. Obligația de a prelua activitatea de tutore sau curator este determinata de legea statului contractant al cărui cetățean este persoana care urmează să fie numita ca tutore sau curator.

4. Cetățeanul unuia dintre statele contractante poate fi numit tutore sau curator al cetățeanului celuilalt stat contractant dacă domiciliază pe teritoriul statului contractant în care urmează a se exercită tutela sau curatela și dacă numirea sa corespunde cel mai bine intereselor persoanei asupra căreia urmează să se instituie tutela sau curatela.

5. În ceea ce privește instituirea și desființarea tutelei sau a curatelei, hotărăște instituția judiciară a statului contractant al cărui cetățean este persoana asupra căreia urmează să se instituie ori s-a instituit tutela sau curatela, dacă prezentul tratat nu prevede altfel.

Articolul 31

Măsuri privind tutela și curatela

1. În cazul în care urmează să se instituie tutela sau curatela pentru ocrotirea intereselor cetățeanului unui stat contractant al cărui domiciliu, reședința ori bunuri se afla pe teritoriul celuilalt stat contractant, instituția judiciară a acestui stat contractant înștiințează, de îndată, misiunea diplomatică sau oficiul consular al celuilalt stat contractant.

2. În cazuri urgente, instituția judiciară ia măsuri provizorii necesare conform legii statului sau, instiintind neîntîrziat despre aceasta misiunea diplomatică sau oficiul consular, potrivit prevederilor paragrafului 1. Măsurile provizorii rămîn valabile pînă la luarea hotărîrii de către instituția judiciară competența a celuilalt stat contractant. Instituția judiciară care a luat măsurile provizorii a fi instiintata despre aceasta hotărîre.

Articolul 32

Transmiterea competentei privind tutela și curatela

1. Instituția judiciară competența potrivit art. 30 paragraful 5 poate transmite competența privind tutela sau curatela instituției judiciare a celuilalt stat contractant, dacă persoana asupra căreia s-a instituit tutela și curatela își are domiciliul sau reședința pe teritoriul acestui stat.

Competența se considera transmisă atunci cînd instituția judiciară căreia îi este adresată cererea accepta preluarea acestei competente și informează despre aceasta instituția judiciară solicitanta.

2. Instituția judiciară care, potrivit paragrafului 1, a acceptat preluarea competentei privind tutela sau curatela își îndeplinește atribuțiile în conformitate cu legea statului sau.

Totuși, în materie de capacitate judiciară, se va aplica legea statului contractant al cărui cetățean este persoana căreia i s-a instituit tutela sau curatela. Ea nu are dreptul sa adopte hotărîri în legătură cu statutul personal al acesteia.

Articolul 33

Declararea morții

1. Pentru declararea pe cale judecătorească a dispariției sau a morții unei persoane (declararea morții) și stabilirea datei morții sînt competente instituțiile judiciare ale statului contractant al cărui cetățean era acea persoana la data cînd, potrivit ultimelor știri, mai era în viața.

2. Cu toate acestea, instituțiile judiciare ale unui stat contractant, la cererea unor persoane care domiciliază pe teritoriul acestuia, sînt competente sa declare dispariția sau moartea (sa declare moartea) sau sa stabilească data morții unui cetățean al celuilalt stat contractant, dacă, potrivit legii statului contractant solicitat, acele persoane au drept la o asemenea acțiune.

3. În cauzele arătate la paragrafele 1 și 2, instituțiile judiciare ale statelor contractante aplica legea statului lor.

Secțiunea II Succesiuni. Principiul egalității.

Cetățenii unui stat contractant sînt egali cu cetățenii celuilalt stat contractant în ce privește capacitatea de a întocmi sau revoca un testament cu privire la bunurile care se găsesc ori la drepturile ce urmează a fi realizate pe teritoriul acestui stat contractant, precum și în ce privește capacitatea de a dobîndi prin moștenire sau legat astfel de bunuri și drepturi. Bunurile și drepturile se transmit acestora în condițiile stabilite pentru cetățenii proprii.

Articolul 35

Legea aplicabilă

1. Dreptul la succesiune asupra bunurilor mobile este determinat de legea statului contractant al cărui cetățean era autorul succesiunii la data morții sale.

2. Dreptul de succesiune asupra bunurilor imobile este determinat de legea statului contractant pe al cărui teritoriu se afla acele bunuri.

3. Deosebirea dintre bunurile succesorale mobile și imobile se face în conformitate cu legea statului contractant pe al cărui teritoriu se afla acele bunuri.

Articolul 36

Dreptul la succesiune al statului

În cazul în care moștenitor este statul, conform legii statului contractant după care se determina dreptul succesoral, bunurile mobile din succesiune revin statului contractant al cărui cetățean era autorul succesiunii la data morții sale, iar bunurile imobile din succesiune revin statului contractant pe al cărui teritoriu sînt situate acele bunuri.

Articolul 37

Testamentul

1. În privinta capacității de a testa ori de a revoca testamentul, precum și în privinta consecințelor juridice ale viciilor de voința, se va aplica legea statului contractant al cărui cetățean a fost autorul succesiunii la data întocmirii sau revocării testamentului.

După aceeași lege se stabilesc și felurile de dispoziții testamentare care sînt admise.

2. Forma întocmirii și revocării unui testament este aceea prevăzută de legea statului contractant al cărui cetățean a fost autorul succesiunii la data întocmirii sau revocării testamentului ori de legea statului pe teritoriul căruia aceste acte au fost făcute.

Articolul 38

Competența

1. Deschiderea succesiunii și întreaga procedura succesorală privind bunurile mobile sînt de competența instituțiilor judiciare ale statului contractant al cărui cetățean era defunctul la data morții sale, în afară de cazul în care se face aplicarea paragrafului 4.

2. Deschiderea succesiunii și întreaga procedura succesorală privind bunurile imobile sînt de competența instituțiilor judiciare ale statului contractant pe teritoriul căruia se afla aceste bunuri.

3. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și pentru litigiile succesorale.

4. Dacă toate bunurile mobile succesorale rămase de la cetățeanul unuia dintre statele contractante sînt situate pe teritoriul celuilalt stat contractant și dacă toți succesorii sînt de acord, la cererea oricărui succesor sau a altei persoane care are un drept la succesiune, competența revine instituțiilor judiciare ale acestui stat contractant.

Articolul 39

Deschiderea testamentului

Deschiderea testamentului este în căderea instituției judiciare competente a statului contractant pe teritoriul căruia se afla testamentul. Copia certificată a testamentului și procesul-verbal referitor la starea și conținutul testamentului și, în funcție de împrejurări, copia certificată a procesului-verbal de deschidere a testamentului, precum și, în cazul în care se cere, originalul testamentului, se trimit instituției judiciare competente a celuilalt stat contractant, dacă defunctul a fost cetățean al acestuia sau dacă o instituție judiciară a acestui stat este competența să efectueze procedura succesorală.

Articolul 40

Măsuri de conservare a succesiunii

1. Instituțiile judiciare ale fiecărui stat contractant vor lua, potrivit legii lor, măsurile necesare pentru conservarea sau administrarea bunurilor succesorale rămase pe teritoriul lor în urma decesului unui cetățean al celuilalt stat contractant.

2. Ele informează fără întîrziere misiunea diplomatică sau oficiul consular al celuilalt stat contractant despre măsurile luate conform paragrafului 1; misiunea diplomatică sau oficiul consular poate participa la realizarea acestor măsuri. La cererea misiunii diplomatice sau a oficiului consular, măsurile luate conform paragrafului 1 vor putea fi schimbate sau anulate, iar cele ce urmează a fi luate vor putea fi aminate.

3. Instituția judiciară a statului contractant al cărui cetățean a fost defunctul, competența potrivit art. 38 paragraful 1, va putea cere schimbarea, anularea sau amînarea măsurilor luate conform paragrafului 1 din prezentul articol.

4. Dacă cetățeanul unui stat contractant moare pe teritoriul celuilalt stat contractant, unde nu a avut domiciliul sau reședința, obiectele pe care le-a avut asupra să se pun la dispoziția misiunii diplomatice sau oficiului consular al statului contractant al cărui cetățean a fost defunctul, însoțite de un inventar, fără vreo alta procedura.

Articolul 41

Comunicarea cazurilor de deces

1. În cazul în care cetățeanul unui stat contractant moare pe teritoriul celuilalt stat contractant, instituția competența va înștiința de îndată misiunea diplomatică sau oficiul consular al celuilalt stat contractant despre deces.

În același timp, instituția judiciară competența va comunică tot ceea ce cunoaște despre succesori, despre domiciliul sau reședința lor, despre masa succesorală și valoarea succesiunii, precum și despre testament, în caz ca exista. Aceasta regula se aplică și în cazul cînd instituția judiciară competența a unui stat contractant este informată ca cetățeanul celuilalt stat contractant, decedat pe teritoriul unui al treilea stat, a lăsat bunuri pe teritoriul statului ei.

2. Dacă misiunea diplomatică sau oficiul consular deține date cu privire la un deces în condițiile paragrafului 1, va comunică aceste date instituției judiciare competente pentru a lua măsurile necesare de conservare a succesiunii.

Articolul 42

Dreptul de reprezentare a misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare

În cauzele succesorale, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale statelor contractante au dreptul sa reprezinte interesele cetățenilor proprii în fața instituțiilor judiciare ale celuilalt stat contractant, în conformitate cu legea acestui stat, dacă aceștia lipsesc și nu și-au desemnat un mandatar.

Articolul 43

Transmiterea succesiunii

1. Cînd, după terminarea procedurii succesorale, bunurile succesorale mobile ori sumele realizate din vînzarea bunurilor succesorale mobile și imobile revin moștenitorilor care au domiciliul ori reședința în celălalt stat contractant și nu exista posibilitatea ca aceste bunuri sau valori să le fie remise direct ori prin împuterniciții lor, remiterea se va face misiunii diplomatice sau oficiului consular al acestui stat contractant.

2. Se procedează potrivit prevederilor paragrafului 1, după ce:

a) toate taxele succesorale și cheltuielile legate de moștenire au fost plătite sau asigurate;

b) organele competente au dat cuvenită aprobare, prevăzută de legea statului lor, pentru exportul obiectelor provenite din succesiune și transferul sumelor de bani.

Secțiunea III Răspunderea civilă delictuala

1. Răspunderea civilă delictuala se stabilește potrivit legii statului contractant pe al cărui teritoriu s-a comis fapta cauzatoare de prejudiciu.

2. Dacă atît persoana care a cauzat prejudiciul, cît și cea care a suferit paguba sînt cetățeni ai aceluiași stat contractant și domiciliază pe teritoriul acestuia, se aplică legea statului respectiv.

Capitolul 5 Recunoașterea și executarea hotărîrilor

Articolul 45

Obiectul recunoașterii și executării

1. Fiecare stat contractant va recunoaște sau va incuviinta să se execute pe teritoriul sau, în condițiile prevăzute de prezentul tratat, hotărîrile pronunțate pe teritoriul celuilalt stat contractant.

2. În sensul paragrafului 1, prin hotărîri se înțeleg:

a) hotărîrile judecătorești pronunțate în cauzele civile, inclusiv tranzacțiile judiciare;

b) hotărîrile judecătorești pronunțate în cauzele penale, cît privește dispozițiile civile referitoare la repararea pagubei;

c) hotărîrile judecătorești referitoare la cheltuielile de judecată;

d) actele autentice susceptibile de executare în cauzele civile;

e) hotărîrile arbitrale, pronunțate în cauzele civile, în măsura în care recunoașterea sau executarea lor nu este reglementată prin alte convenții la care sînt părți ambele state contractante;

f) hotărîrile nepatrimoniale ale organelor de tutela și curatela.

Articolul 46

Condițiile recunoașterii și încuviințării executării

Hotărîrile sînt recunoscute și executate dacă sînt întrunite următoarele condiții:

a) dacă sînt definitive și susceptibile de executare potrivit legii statului contractant pe teritoriul căruia au fost pronunțate;

b) dacă nu a fost incalcata competența exclusiva a instituției judiciare a statului contractant pe al cărui teritoriu urmează a avea loc recunoașterea sau executarea;

c) dacă personalul care nu a participat la proces și împotriva căreia s-a dat hotărîrea i s-au inminat, în timp util, citația și actul de sesizare a instanței, în conformitate cu legea statului contractant pe teritoriul căruia s-a pronunțat hotărîrea, iar în cazul în care nu avea capacitate de exercițiu, i s-a dat posibilitate de a fi reprezentată în proces; comunicarea prin afișare a citației și a actului de sesizare nu se considera valabilă;

d) dacă între aceleași părți, cu privire la același obiect și pentru aceleași fapte, nu s-a pronunțat în prealabil o hotărîre ori se afla în curs de judecată o acțiune intentată anterior pe teritoriul statului contractant unde urmează să se recunoască ori să se încuviințeze executarea hotărîrii.

Articolul 47

Procedura de recunoaștere

1. Hotărîrile pronunțate pe teritoriul unui stat contractant referitoare la statutul personal al propriilor săi cetățeni se recunosc și produc efecte juridice pe teritoriul celuilalt stat contractant fără nici o alta procedura.

2. Celelalte hotărîri nepatrimoniale se recunosc pe teritoriul celuilalt stat contractant fără nici o procedură, dacă sînt respectate condițiile prevăzute în art. 45 și 46.

3. Executarea hotărîrilor patrimoniale se încuviințează de către instanța judecătorească a statului contractant pe al cărui teritoriu urmează să aibă loc executarea.

4. În ceea ce privește procedura prevăzută la paragraful 3, instanța se limitează a stabili dacă sînt întrunite condițiile menționate în art. 45 și 46.

5. Încuviințarea executării hotărîrilor, precum și executarea propriu-zisa, se efectuează potrivit legii statului contractant pe al cărui teritoriu urmează să aibă loc executarea.

6. Orice obiectie cu privire la executare se rezolva de către instanța competența a statului contractant unde are loc executarea, potrivit legii statului sau.

Articolul 48

Cererile de încuviințare a executării se de executare

1. Cererea de încuviințare a executării se întocmește de către partea care solicită executarea ori de reprezentantul sau. Cererea se depune la instanța care a pronunțat hotărîrea în prima instanța.

Aceasta o va transmite, împreună cu actele anexe, la instanța competența sa încuviințeze executarea. Cererea poate fi depusa și direct aceasta din urma instanța.

2. La cererea de încuviințare a executării, partea solicitanta va anexa următoarele acte:

a) copia legalizată a hotărîrii, cu atestarea facuta de instanța, ca aceasta este definitivă și susceptibilă de executare, dacă mențiunea nu rezultă din însuși textul hotărîrii;

b) o adeverinta prin care instanța sa confirme ca persoanei care nu a participat la proces și împotriva căreia s-a dat hotărîrea i s-au inminat, la timp și în forma cuvenită, citația și actul de sesizare a instanței, iar în cazul în care persoana nu a avut capacitatea de exercițiu, se va adauga mențiunea ca instanța i-a dat acesteia posibilitatea de a fi reprezentată în proces.

Cererile de încuviințare a executării și de executare, precum și actele anexe, prevăzute la lit. a) și b), vor fi însoțite de traduceri certificate, în limba statului contractant solicitat. Actele traduse vor fi depuse în dublu exemplar.

3. În cazul în care cererea și actele anexe nu corespund cerințelor menționate în paragraful 2, instituția judiciară poate solicita date suplimentare.

4. În cazul hotărîrilor privind cheltuielile de judecată, la cererea de încuviințare a executării se anexează o copie certificată a hotărîrii, cu mențiunea ca este definitivă, precum și traducerile certificate ale acestora.

Articolul 49

Informații asupra soluționării cererii

Instanța care a soluționat cererea de încuviințare a executării înștiințează instanța din celălalt stat contractant despre hotărîrea pronunțată în rezolvarea cererii.

Articolul 50

Cheltuieli de executare

1. Stabilirea și încasarea cheltuielilor legate de încuviințarea executării hotărîrii se de executarea propriu-zisa se dispun de instanța solicitată, potrivit legii statului ei. În aceste cheltuieli se includ și cele referitoare la certificarea și traducerea înscrisurilor și la susținerea cererilor.

2. Partea care a beneficiat, în fața instanței care a pronunțat hotărîrea, de înlesnirile prevăzute la art. 4 paragraful 1 va beneficia de aceleași înlesniri și în cadrul procedurii de încuviințare a executării hotărîrii și de executare propriu-zisa, desfășurate în celălalt stat contractant.

Articolul 51

Transferul sumelor de bani și transmiterea bunurilor

Transferul sumelor de bani și transmiterea obiectelor obținute prin executare, către un creditor care domiciliază pe teritoriul celuilalt stat contractant, se efectuează cu respectarea dispozițiilor legale ale statului contractant pe teritoriul căruia hotărîrea a fost executată.

Capitolul 6 Cauze penale. Asistența juridică.

Articolul 52

Acordarea asistenței juridice

Instituțiile judiciare ale statelor contractante își acorda reciproc, la cerere, asistența juridică în cauzele penale, în condițiile stabilite prin prezentul tratat.

Articolul 53

Obiectul asistenței juridice și cererea de asistența juridică

1. La acordarea asistenței juridice în cauzele penale, prevederile cuprinse în partea a II-a, capitolul I, din prezentul tratat se aplică în mod corespunzător.

2. Prin comisie rogatorie, în cauzele penale, se pot efectua și perchezitii, sechestre asiguratorii, precum și predari de probe materiale.

3. Cererile de asistența juridică în cauzele penale trebuie să cuprindă și descrierea succintă a situației de fapt care formează obiectul cauzei penale, precum și încadrarea juridică a faptelor penale.

Articolul 54

Comunicări privind hotărîrea de condamnare

Statele contractante își comunică anual date privind hotărîrile penale definitive de condamnare, pronunțate de instanțele judecătorești ale unui stat contractant împotriva cetățenilor celuilalt stat contractant.

Articolul 55

Informații din cazierul judiciar

La cererea instituțiilor judiciare ale celuilalt stat contractant se vor da gratuit informații din cazierul judiciar al persoanelor urmărite sau supuse judecații penale pe teritoriul acelui stat contractant.

Capitolul 7 Pornirea urmăririi penale

Articolul 56

Condiții

1. Fiecare stat contractant se obliga ca, la cererea celuilalt stat contractant, sa pornească, în conformitate cu propria sa lege, urmărirea penală împotriva unui cetățean al său, atunci cînd exista date suficiente ca acesta a savirsit pe teritoriul celuilalt stat contractant o faptă care este prevăzută ca infracțiune de legile ambelor state contractante.

2. Dacă persoanele vătămate prin infracțiunea care constituie obiectul urmăririi penale au formulat cereri corespunzătoare de despăgubiri civile, aceste cereri se soluționează în cadrul procesului penal.

Articolul 57

Cererea de urmărire penală

1. La cererea de urmărire penală se anexează:

a) o informare cuprinzînd datele personale ale celui invinuit, inclusiv indicarea cetateniei, descrierea situației de fapt care formează obiectul cauzei, precum și încadrarea juridică faptelor;

b) în extras cu textele dispozițiilor legale incalcate prin infracțiune;

c) probele și actele de procedura existente;

d) plingerile formulate pentru urmărirea penală de către persoanele vătămate, cînd aceste plîngeri sînt necesare;

e) cererile de despăgubiri civile, dacă exista.

2. Cererea și actele prevăzute la paragraful 1 lit. a) și b) sînt însoțite de traduceri oficiale în limba statului contractant solicitat.

Articolul 58

Informații asupra soluționării procesului

Statul contractant solicitat este obligat sa înștiințeze statul contractant solicitant despre rezultatul procesului penal. La cererea statului contractant solicitant se transmite o copie a hotărîrii definitive.

Articolul 59

Modul de legătură

În problemele urmăririi penale, procuraturile generale și ministerele de justiție ale celor două state contractante comunică direct între ele.

Capitolul 8 Extrădarea

Articolul 60

Obligația de extrădare

1. Statele contractante se obliga să-și extrădeze reciproc, la cerere, potrivit prevederilor cuprinse în prezentul tratat, în vederea tragerii la răspundere penală sau pentru executarea pedepsei, persoanele care se găsesc pe teritoriul unuia dintre cele doua state contractante.

2. Extrădarea se admite numai pentru acele fapte care sînt prevăzute ca infracțiuni de legile ambelor state contractante.

3. Extrădarea în vederea urmăririi sau judecării se admite numai pentru acele fapte care, potrivit legilor ambelor state contractante, sînt sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau cu o pedeapsă mai grea.

Extrădarea în vederea executării pedepsei se admite numai dacă pedeapsa privativă de libertate pronunțată este mai mare de un an sau o pedeapsă grea.

Articolul 61

Refuzarea extrădării

1. Nu se extrădează:

a) persoanele care, la data primirii cererii de extrădare, sînt cetățeni ai statului contractant solicitat;

b) persoanele a căror extrădare nu este permisă de legea statului contractant solicitat.

2. Extrădarea nu se admite dacă:

a) fapta a fost săvîrșită pe teritoriul statului contractant solicitat;

b) potrivit legii statului contractant solicitat acțiunea penală nu poate fi exercitată sau hotărîrea nu poate fi executată ca urmare a amnistiei, a implinirii termenului de prescripție ori pentru un alt temei legal;

c) față de persoana a carei extrădare se cere s-a pronunțat o hotărîre definitivă ori s-a pus capăt urmăririi penale, pentru aceeași fapta, în statul contractant solicitat;

d) potrivit legii ambelor state contractante, acțiunea penală se pune în mișcare numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.

Articolul 62

Extrădarea condiționată

Cînd o persoană, a carei extrădare se cere pentru executarea pedepsei, a fost judecata în lipsa, extrădarea poate fi condiționată de cerința de a se asigura celui extrădat dreptul de a solicita rejudecarea cauzei, în prezenta sa, potrivit legii statului contractant solicitant.

Articolul 63

Amînarea extrădării și extrădarea temporară

1. Cînd, pe teritoriul statului contractant solicitat, este în curs de acțiune penală împotriva persoanei a carei extrădare se cere sau cînd aceasta persoana are de executat în statul contractant solicitat o pedeapsă privativă de libertate pentru o alta infracțiune, extrădarea poate fi amînată pînă ce procesul penal a luat sfîrșit ori pînă la data cînd pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată.

2. În cazul în care amînarea extrădării ar atrage împlinirea termenului de prescripție al acțiunii penale sau ar crea mari dificultăți pentru stabilirea faptelor, statul contractant solicitat poate admite extrădarea temporară, sub condiția ca persoana a carei extrădare se cere să fie readusa după efectuarea actelor procesuale pentru care s-a admis extrădarea, dar nu mai tirziu de 3 luni de la data extrădării. În cazuri întemeiate acest termen poate fi prelungit de comun acord.

Articolul 64

Limitele acțiunii penale

1. Persoana extrădată nu poate fi extrădată unui stat terț pentru infracțiune săvîrșită înainte de extrădare.

2. Dispozițiile paragrafelor 1 și 2 se aplică:

a) dacă exista acordul prealabil al statului contractant solicitant, continua sa ramina pe teritoriul acestui stat contractant mai mult de 30 de zile de la sfîrșitul procesului penal ori de la terminarea executării pedepsei, sau dacă ulterior se reintoarce acolo de buna voie. În acest termen nu se include perioada în care persoana extrădată, din motive independente de voința sa, a fost împiedicată sa părăsească teritoriul statului contractant solicitant.

Articolul 65

Cereri formulate de mai multe state

Dacă extrădarea aceleiași persoane este cerută de mai multe state, pentru infracțiune sau pentru mai multe infracțiuni diferite, statul contractant solicitat hotărăște cărui stat va face extrădarea, luînd în considerare toate împrejurările, cum sînt; cetățenia persoanei a carei extrădare se cere, natura și gravitatea infracțiunilor, locul și data comiterii lor și data primirii cererilor de extrădare.

Articolul 66

Modul de legătură

În problemele extrădării ministerele de justiție și procuraturile generale ale celor două state contractante comunică direct între ele.

Articolul 67

Actele care se anexează la cererea de extrădare

1. La cererea de extrădare vor fi anexate:

a) acte privind persoana a carei extrădare se cere, inclusiv cele referitoare la cetățenie, și orice date disponibile care ar putea servi la identificarea acesteia;

b) copia certificată a mandatului de arestare, iar cînd extrădarea se cere pentru executarea pedepsei, copia certificată a hotărîrii rămase definitive. În cazul în care mandatul de arestare sau în cuprinsul hotărîrii nu este menționată fapta cu indicarea locului și timpului săvîrșirii acesteia, precum și calificarea ei juridică, aceste date vor fi arătate într-o anexa;

c) copia textelor de lege aplicabile în cauza respectiva;

d) data privind durata pedepsei neexecutate, în cazul în care extrădarea se cere pentru executarea unei pedepse.

2. Dacă cererea de extrădare nu conține toate datele necesare, statul contractant solicitat poate cere date suplimentare.

Statul contractant solicitant va transmite datele suplimentare în termen de o luna. Acest termen va putea fi prelungit, la cerere, cu cel mult o luna.

Statul contractant solicitat poate să pună în libertate persoana arestata și sa înceteze procedura de extrădare, dacă datele suplimentare nu îi sînt transmise în termenele prevăzute în alineatul precedent.

Articolul 68

Arestarea în vederea extrădării

1. După primirea cererii de extrădare, statul contractant solicitat va lua neîntîrziat măsuri pentru arestarea persoanei a carei extrădare se cere, dacă sînt îndeplinite condițiile de extrădare prevăzute în prezentul tratat.

2. Arestarea unei persoane poate avea loc și înainte de primirea cererii de extrădare, dacă s-a primit o cerere în acest sens de la statul contractant solicitant. În cerere se va menționa mandatul de arestare sau hotărîrea definitivă data împotriva acelei persoane, indicindu-se ca cererea de extrădare va fi trimisa ulterior. Cererea de arestare, înainte de primirea cererii de extrădare, poate fi facuta prin posta, telegraf, telefon, radio sau o alta cale.

3. Despre arestarea facuta potrivit paragrafului 2 va fi înștiințat neîntîrziat celălalt stat contractant.

4. Persoana arestata în condițiile paragrafului 2 va fi pusă în libertate dacă cererea de extrădare nu este primită în termen de cel mult o luna, socotit de la data cînd statul contractant solicitant a fost înștiințat despre arestarea preventivă.

Articolul 69

Comunicarea hotărîrii asupra cererii de extrădare

Statul contractant solicitat va face cunoscut statului contractant solicitant hotărîrea sa asupra cererii de extrădare. Dacă cererea nu a fost admisă, se vor indica prevederile din prezentul tratat care motiveaza hotărîrea.

Articolul 70

Predarea persoanei extrădate

1. În cazul în care cererea de extrădare este admisă, statul contractant solicitat va comunică statului contractant solicitant locul și data predării persoanei.

2. Dacă statul contractant solicitant nu ia în primire, la data stabilită pentru predare, persoana ce urmează a fi extrădată și nici nu a solicitat o amînare a termenului de predare, statul solicitat poate să pună în libertate persoana arestata și sa înceteze procedura de extrădare. Amînarea nu poate depăși 15 zile.

Articolul 71

Repetarea extrădării

Dacă persoana extrădată se sustrage de la urmărirea penală, de la judecata ori de la executarea pedepsei și se afla din nou pe teritoriul statului contractant solicitat, ea va fi din nou extrădată.

În acest caz, la cerere nu se mai anexează actele prevăzute la art. 67.

Articolul 72

Transmiterea de obiecte

1. Statul contractant solicitat va transmite, la cerere:

a) obiectele care pot avea importanța ca probe în procesul penal;

b) obiectele ce provin din infracțiunea care a atras extrădarea.

Aceste obiecte pot fi transmise și în cazul cînd extrădarea persoanei nu are loc din cauza morții, a sustragerii sau datorită altei împrejurări.

Predarea obiectelor se face sub luare de dovada.

2. Dacă obiectele cerute sînt necesare statului contractant solicitat ca probe într-o cauza penală, transmiterea lor poate fi amînată pînă la terminarea acelui proces.

3. Drepturile statului contractant solicitat sau ale terților asupra acestor obiecte rămîn neatinse. Obiectele asupra cărora exista asemenea drepturi vor fi restituite statului contractant solicitat cel mai tirziu la terminarea procesului penal.

4. Predarea obiectelor prevăzute la paragraful 1 se va face cu respectarea legii statului contractant solicitat referitoare la exportul de obiecte și transferul sumelor de bani.

Articolul 73

Informații asupra soluționării procesului penal

Statul contractant solicitant informează statul contractant solicitat despre rezultatul procesului penal pornit împotriva persoanei extrădate. La cererea statului contractant solicitat se va transmite și un exemplar al hotărîrii definitive.

Articolul 74

Tranzitarea

1. Statele contractante autoriza, reciproc, la cerere, transportul pe teritoriul lor al persoanelor care sînt extrădate unuia dintre aceste state de către un al treilea stat.

2. Cererea de tranzit se formulează și se rezolva în conformitate cu prevederile referitoare la extrădare din prezentul tratat.

3. Statul contractant solicitat autoriza tranzitul prin modalitatea pe care o apreciază ca fiind mai potrivita.

Articolul 75

Cheltuieli de extrădare și de tranzit

1. Cheltuielile de extrădare se suporta de statul contractant pe teritoriul căruia s-au făcut.

2. Cheltuielile de tranzit se suporta de statul contractant solicitant.

Capitolul 9 Predarea condamnaților în vederea executării pedepselor

Articolul 76

Condiții

Cetățenii unui stat contractant, condamnați prin hotărîri penale definitive în celălalt stat contractant la pedepse privative de libertate, vor fi predati, în comun acord, în condițiile prezentului tratat, pentru executarea pedepsei, statului contractant ai cărui cetățeni sînt.

Articolul 77

Cazuri în care nu poate avea loc predarea

Predarea condamnatului pentru executarea pedepsei nu va avea loc dacă:

a) fapta pentru care s-a pronunțat hotărîrea de condamnare nu constituie infracțiune potrivit legii statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat;

b) pentru aceeași fapta, în statul contractant al cărui cetățean este condamnatul s-a pronunțat față de acesta a hotărîre penală rămasă definitivă ori s-a pus capăt urmăririi penale;

c) în statul al cărui cetățean este cel condamnat, pedeapsa pronunțată împotriva sa nu poate fi executată deoarece a intervenit prescripția sau alta cauza care, potrivit legii acestui stat, inlatura executarea pedepsei;

d) cel condamnat are domiciliul pe teritoriul statului contractant a cărui instanța a pronunțat hotărîrea de condamnare;

e) nu s-a ajuns la o înțelegere privind predarea celui condamnat pentru executarea pedepsei.

Articolul 78

Limitele răspunderii penale

Condamnatul predat pentru executarea pedepsei în statul al cărui cetățean este nu mai poate fi tras la răspundere penală pentru aceeași fapta, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 87 lit. c).

Articolul 79

Propuneri de cereri

1. Predarea condamnatului pentru executarea pedepsei se face la propunerea statului contractant a cărui instanța a pronunțat hotărîrea de condamnare, dacă celălalt stat contractant este de acord sa-l primească, potrivit prevederilor prezentului tratat.

2. Statul contractant al cărui cetățean este cel condamnat se poate adresa statului a cărui instanța a pronunțat hotărîrea, cu rugamintea de a se examina problema privind posibilitatea predării celui condamnat.

3. Cel condamnat sau rudele sale se pot adresa autorităților competente ale oricăruia dintre statele contractante cu o cerere prin care să solicite predarea pentru executarea pedepsei celui condamnat.

Autoritățile competente ale statului contractant a cărui instanța a pronunțat condamnarea vor aduce la cunoștința celui condamnat ca are posibilitatea să facă o asemenea cerere.

Articolul 80

Actele care se anexează la propunere

1. La propunerea de predare a condamnatului pentru executarea pedepsei se anexează:

a) copia legalizată a hotărîrii de condamnare și, dacă este cazul, a hotărîrii pronunțate de instanța superioară, cu mențiunea ca hotărîrea este definitivă;

b) copia textelor de lege aplicate în cauza respectiva;

c) un act prin care se certifica partea din pedeapsa deja executată, precum și partea din pedeapsa ce urmează a fi executată;

d) acte privind executarea pedepsei complimentare, dacă s-a aplicat o astfel de pedeapsa;

e) actul prin care se certifica cetățenia celui condamnat;

f) alte acte, dacă autoritatea competentă a statului contractant a cărui instanța a pronunțat hotărîrea de condamnare considera necesară comunicarea acestora;

g) traducerea certificată a propunerii și a actelor anexate.

2. Autoritatea competența a statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat poate solicita, în caz de nevoie, acte sau date suplimentare.

Articolul 81

Modul de legătură

În problemele de predare a condamnaților, în vederea executării pedepselor, organele centrale competente ale celor două state contractante comunică direct între ele.

Articolul 82

Comunicarea soluției

Autoritatea competența a statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat înștiințează, în cel mai scurt timp posibil, autoritatea competentă a celuilalt stat contractant despre acordul sau refuzul primirii condamnatului, în condițiile prevăzute în prezentul tratat.

Articolul 83

Predarea condamnatului

Dacă se admite propunerea de predare, autorităților competente ale celor două state contractante vor conveni, neîntîrziat, asupra locului, datei și modalitatii de predare a celui condamnat.

Articolul 84

Punerea în executare a pedepsei

1. Pedeapsa se executa pe baza hotărîrii pronunțate de instanța statului contractant în care a fost condamnat cel în cauza.

2. Instanța competența din statul contractant al cărui cetățean este condamnatul, ținînd seama de sentinta pronunțată, da o hotărîre prin care dispune executarea pedepsei.

3. În cazul în care pedeapsa aplicată prin hotărîrea de condamnare este în limitele pedepsei prevăzute de legea statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat, instanța acestui din urma stat stabilește aceeași durata a pedepsei prevăzute de legea statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat, instanța acestui din urma stat stabilește aceeași durata a pedepsei.

4. Dacă pedeapsa aplicată prin hotărîrea de condamnare depășește maximul pedepsei private de libertate prevăzut pentru infracțiunea săvîrșită, în legea statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat, instanța stabilește maximul pedepsei privative de libertate conform legii acestui stat contractant.

5. În cazul în care în legea statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat se prevede, pentru infracțiunea săvîrșită, o pedeapsă de alt fel decît pedeapsa privativă de libertate aplicată prin hotărîrea de condamnare, instanța stabilește, potrivit legii statului sau, o pedeapsă care va fi cît mai corespunzătoare pedepsei aplicate prin hotărîrea de condamnare.

6. Partea de pedeapsa privativă de libertate care a fost executată de cel condamnat în statul contractant a cărui instanța a pronunțat hotărîrea de condamnare se deduce din durata pedepsei pronunțate. În cazul în care instanța stabilește o pedeapsă de alt fel decît cea aplicată prin hotărîrea de condamnare, la stabilirea pedepsei se tine seama de partea executată de pedeapsa.

7. Pedeapsa complimentară pronunțată prin hotărîrea de condamnare se executa în executa în măsura în care este prevăzută, pentru aceeași fapta, în legea statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat și nu a fost executată în statul în care s-a pronunțat condamnarea. Dispozițiile prezentului articol sînt aplicabile în mod corespunzător.

Articolul 85

Efectele juridice ale condamnării

Fața de persoana predată în vederea executării pedepsei în statul contractant al cărui cetățean este, hotărîrea de executare a pedepsei produce aceleași consecințe juridice ca și în cazul persoanelor condamnate în acest stat pentru săvîrșirea unei infracțiuni de același fel.

Articolul 86

Legea aplicabilă

1. Executarea pedepsei, precum și înlăturarea totală sau parțială a executării acesteia, se fac potrivit legii statului contractant al cărui cetățean este cel condamnat.

2. Reexaminarea hotărîrii de condamnare se face numai de instanțele statului contractant în care s-a pronunțat hotărîrea, potrivit legii acestui stat.

Articolul 87

Modificări ale hotărîrilor de condamnare, după predare

Dacă, după predarea condamnatului pentru executarea pedepsei, hotărîrea de condamnare este modificată sau desfiintata în statul contractant în care a fost pronunțată, copii de pe noua hotărîre rămasă definitivă și de pe actele necesare sînt transmise autorității competente a celuilalt stat contractant. În cazul prevăzut la lit. b), transmiterea se face neîntîrziat. Instituția judiciară competența din statul contractant al cărui cetățean este cel condamnat:

a) pune în executare noua hotărîre potrivit procedurii prevăzute la art. 84, cînd prin aceasta hotărîre a fost modificată pedeapsa;

b) aduce la îndeplinire, potrivit legii statului sau, noua hotărîre, cînd prin aceasta s-a dispus achitarea condamnatului sau încetarea procesului penal;

c) procedează, după caz, la refacerea urmăririi penale ori rejudecarea cauzei, în conformitate cu legea statutului sau, cînd prin noua hotărîre s-a dispus refacerea urmăririi penale ori rejudecarea cauzei.

Articolul 88

Informații privind executarea pedepsei

Statul contractant căruia i-a fost predat condamnatul pentru executarea pedepsei informează celălalt stat contractant despre hotărîrea pronunțată în baza art. 84 sau 87.

Articolul 89

Tranzitarea

1. Fiecare stat contractant autoriza, la cerere, transportul în tranzit pe teritoriul sau al cetățenilor celuilalt stat contractant trimiși pentru executarea pedepsei de către un stat terț în statul ai cărui cetățeni sînt.

2. Cererea pentru autorizarea tranzitului se formulează și se rezolva potrivit prevederilor din prezentul tratat referitoare la predarea celor condamnați pentru executarea pedepsei.

Articolul 90

Cheltuieli de predare și de tranzit

Cheltuielile ocazionate de predarea condamnatului pentru executarea pedepsei sau de transportul acestuia în tranzit se suporta, potrivit prevederilor art. 75, care se aplică în mod corespunzător.

Capitolul 10 Dispoziții finale

Articolul 91

1. Prezentul tratat va fi supus ratificării.

Schimbul instrumentelor de ratificare va avea loc la Berlin.

2. Prezentul tratat va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi de la data schimbului instrumentelor de ratificare.

3. Prezentul tratat se încheie pe o durată nelimitată. Fiecare dintre cele doua state contractante poate să îl denunțe printr-o notificare scrisă. Denunțarea va produce efecte după un an de la data notificării adresate celuilalt stat contractant.

4. La data intrării în vigoare a prezentului tratat își încetează valabilitatea Tratatului dintre Republica Populara Română și Republica Democrata Germană privind asistența juridică în cauzele civile, familiale și penale, făcut la București la 15 iulie 1958.

Încheiat la București la 19 martie 1982, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba germană, ambele texte avînd aceeași valabilitate.

Drept care împuterniciții celor două state contractante au semnat prezentul tratat și au aplicat sigiliile lor.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.