Decizia nr. 50/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând ca dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal prevăd o varianta agravantă, care se realizează atunci când infracțiunea în varianta simpla se săvârșește în una dintre modalitățile reglementate. Spre deosebire de termenul "varianta", care are caracter abstract, "modalitatea" de realizare a acesteia este concretă. Or, este o opțiune a legiuitorului reglementarea modalitatii în care s-a urmărit sancționarea mai aspra a infracțiunii de înșelăciune.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 18 octombrie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 2.386/2000, Curtea Suprema de Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Samuil Hadadi.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Se considera ca prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dubla incriminare și, drept consecința, o dubla sancționare a unei singure acțiuni materiale, parte componenta a laturii obiective a infracțiunii. Deși sunt invocate prevederile Protocolului nr. 11 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorul excepției face referire la art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenție, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori. Totodată se apreciază ca sunt incalcate și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referă nu numai la desfășurarea procesului, ci și la tehnica juridică a incriminării".

Curtea Suprema de Justiție - Secția penală, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, astfel cum sunt redactate, nu contravin prevederilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca prevederile legale criticate sunt constituționale. Prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu conțin dispoziții care încalcă drepturile omului, iar sancțiunea prevăzută poate să fie stabilită și aplicată numai în condițiile legii.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcă dispozițiile art. 20 din Constituție. Se arata ca prin reglementările legale criticate s-a urmărit sancționarea mai aspra a infracțiunii de înșelăciune dacă aceasta a fost săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, exista doua sau mai multe infracțiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susține ca dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece acestea prevăd dispoziții procedurale din dreptul intern, și nu de drept substanțial din Codul penal. Referitor la neconcordanta art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenție, se arata ca textul legal criticat nu conține nici o referire la urmărirea și pedepsirea unei persoane după ce aceasta a fost achitată sau condamnata prin hotărâre judecătorească definitivă pentru aceeași fapta.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au următorul cuprins:

"Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."

Autorul excepției considera ca aceste dispoziții încalcă prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și dispozițiile art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenție, texte care au următoarea redactare:

- art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdictiile aceluiași stat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii și procedurii penale ale acestui stat.";

- art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoană are dreptul la judecată în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptată împotriva sa. [...]"

Se susține, în principal, ca infracțiunea de înșelăciune prevăzută la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracțiune unica complexa, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reținut ca infracțiune de sine stătătoare și pedepsit în concurs cu înșelăciunea calificată. De aceea, susține autorul excepției, textul legal criticat conține o dubla sancționare pentru aceeași infracțiune.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o varianta agravantă a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea, în varianta simpla prevăzută la alin. 1, sau înșelăciunea în convenții, prevăzută la alin. 3, se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu contravine dispozițiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnata sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleași fapte. Faptul ca se retine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuși infracțiune, înșelăciunea calificată, în condițiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnă dubla sancționare a infracțiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenta a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancționare mai aspra a acestei categorii de infractori. Faptul ca mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. A pune pe același plan pe escrocul care folosește mijloace frauduloase ce nu sunt infracțiuni cu acela care folosește astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracțiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urma pentru infracțiunile respective, ceea ce este inadmisibil. Existenta pluralității de infracțiuni în aceasta situație nu semnifica o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni. Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat asa-numita teorie a unității între infracțiunea-mijloc și infracțiunea-scop în reglementarea infracțiunii de înșelăciune, insusindu-și principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menținerea în eroare a pagubitului constituie prin el însuși infracțiune, aceasta infracțiune trebuie să fie reținută în concurs cu înșelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracțiuni și pedepsite ca atare. Aceasta este o opțiune a legiuitorului și, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituției sau Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecința, fiind vorba despre doua infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului doua pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta sa îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepție ridicată de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curții Supreme de Justiție - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2002.