Norme · Guvernul

Normele din 7 februarie 2002

privind etichetarea nutrițională a alimentelor

prezumat în vigoare

Data actului
7 februarie 2002
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 147 din 27 februarie 2002
Structură
9 articole · 10.676 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prezentele norme metodologice reglementează modul de etichetare nutrițională atât a alimentelor livrate ca atare consumatorului final, cât și a celor destinate aprovizionării restaurantelor, spitalelor, cantinelor și altor agenți economici care prepară și furnizează hrana pentru populație.

(2)

Prevederile prezentelor norme metodologice nu se aplică următoarelor produse:

a) ape minerale naturale sau alte ape destinate consumului uman;

b) integratori dietetici/suplimente alimentare.

(3)

Prezentele norme metodologice nu exclud aplicarea reglementărilor privind etichetarea alimentelor destinate utilizărilor nutriționale speciale.

(4)

În sensul prezentelor norme metodologice, următorii termeni se definesc astfel:

a) etichetare nutrițională - orice informație care apare pe etichete și se referă la:

a1) valoarea energetica; și

a2) următoarele substanțe nutritive: proteine, glucide-zaharuri, lipide, fibre, sodiu, vitaminele și mineralele prezente în cantități semnificative, conform tabelului care face parte integrantă din prezentele norme metodologice;

b) mențiune nutrițională - orice reprezentare sau orice mesaj publicitar care specifica, sugerează sau induce faptul că alimentul are anumite proprietăți nutriționale datorate valorii energetice/calorice pe care acesta o furnizează, o furnizează la o valoare scăzută sau crescută ori nu o furnizează și/sau datorită substanțelor sale nutritive pe care acesta le conține, le conține în proporție scăzută sau crescută ori nu le conține. Înscrierea unor elemente referitoare la calitatea sau cantitatea unei substanțe nutritive nu reprezintă o mențiune nutrițională dacă acest lucru este stabilit prin reglementări specifice;

c) proteine - conținutul de proteina calculat cu formula: proteina = azot total Kjeldahl x 6,25;

d) glucide - toate glucidele metabolizate de organismul uman și care includ polioli;

e) zaharuri - toate monozaharidele și dizaharidele prezente în alimente, excluzând poliolii;

f) lipide - lipidele totale, inclusiv fosfolipidele;

g) acizi grași saturați - acizii grași fără dubla legătura;

h) acizi grași mononesaturați - acizii grași cu o dubla legătura în poziție cis;

i) acizi grași polinesaturați - acizii grași cu duble legături întrerupte în poziție cis, cismetilenice;

j) valoare medie - valoarea care reprezintă cel mai bine cantitatea de substanțe nutritive pe care o conține un aliment dat, față de variațiile acestora în funcție de sezon, obiceiuri de consum și alți factori care pot induce modificări ale valorii efective.

Capitolul 2 Dispoziții privind etichetarea nutrițională a alimentelor

Articolul 2

(1)

Etichetarea nutrițională este opțională cu excepția prevederilor alin. (2).

(2)

Etichetarea nutrițională este obligatorie atunci când la prezentarea sau la publicitatea produsului, cu excepția campaniilor publicitare colective, apare pe eticheta o mențiune nutrițională.

Articolul 3

Singurele mențiuni nutriționale permise sunt cele care se referă la valoarea energetica, la substanțele nutritive menționate la art. 1 alin. (4) lit. a)a2) și la substanțele care aparțin sau care sunt componentele uneia dintre categoriile acestor substanțe nutritive.

Articolul 4

(1)

Informațiile furnizate consumatorilor prin etichetarea nutrițională, prevăzute la art. 1 alin. (4) lit. a), se grupează, după caz, în grupa 1 sau 2, în următoarea ordine:

Grupa 1:

a) valoarea energetica;

b) cantitățile de proteine, glucide și lipide.

Grupa 2:

a) valoarea energetica;

b) cantitățile de proteine, glucide, zaharuri, lipide, acizi grași saturați, fibre și sodiu.

(2)

Informațiile furnizate sub forma unei mențiuni nutriționale referitoare la zaharuri, acizi grași saturați, fibre sau sodiu se prezintă în conformitate cu grupa 2.

(3)

Etichetarea nutrițională poate include, de asemenea, cantitățile din una sau mai multe dintre următoarele substanțe: amidon, polioli, acizi grași mononesaturați, acizi grași polinesaturați, colesterol și oricare dintre mineralele sau vitaminele prezente în aliment în cantități semnificative, astfel cum sunt menționate în tabelul care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(4)

Înscrierea substanțelor care aparțin sau sunt componentele uneia dintre categoriile de substanțe nutritive menționate la alin. (1) și (3) este obligatorie atunci când se face o mențiune nutrițională. În cazul în care se înscrie cantitatea de acizi grași polinesaturați și/sau mononesaturați și/sau aportul de colesterol, se înscrie și cantitatea de acizi grași saturați. În acest caz declararea acizilor grași nu se considera o mențiune nutrițională în înțelesul alin. (2).

Articolul 5

Valoarea energetica declarată se calculează utilizându-se următorii factori de echivalenta:

a) glucide, cu excepția poliolilor

4 kcal/g = 17 kJ/g

b) polioli

2,4 kcal/g = 10 kJ/g

c) proteine

4 kcal/g = 17 kJ/g

d) lipide

9 kcal/g = 37 kJ/g

e) alcool etilic-etanol

7 kcal/g = 29 kJ/g

f) acid organic

3 kcal/g = 13 kJ/g.

Articolul 6

(1)

Declararea valorii energetice și a proporției substanțelor nutritive sau a componentelor acestora se face cantitativ. Unitățile de măsura utilizate sunt următoarele:

a) valoarea energetica - kJ și kcal;

b) proteine - grame (g);

c) glucide - grame (g);

d) lipide - grame (g);

e) fibre - grame (g);

f) sodiu - grame (g);

g) colesterol - miligrame (mg);

h) vitamine și minerale - unitățile de măsura specificate în tabel.

(2)

Informația menționată la alin. (1) se exprima la 100 g sau la 100 ml.

(3)

Informația prevăzută la alin. (1) poate fi, de asemenea, exprimată pe eticheta raportat la rație sau la porție, cu condiția menționării pe ambalaj a numărului de porții conținute.

(4)

Cantitățile menționate sunt acelea care caracterizează alimentul sub forma în care este vândut. Aceasta informație se poate referi și la alimentul preparat, cu condiția menționării instrucțiunilor de preparare, iar informația să se refere la alimentul preparat pentru consum.

(5)

Informația referitoare la vitamine și minerale, pentru cantitățile specificate la alin. (2), trebuie, de asemenea, exprimată în procente din doza zilnica recomandată (DZR) prevăzută în tabel.

(6)

În cazul vitaminelor și mineralelor procentul din doza zilnica recomandată (DZR) poate fi înscris și sub forma grafica.

(7)

La declararea cantității de zaharuri și/sau polioli și/sau amidon, imediat după cantitatea totală de glucide exprimată în grame se înscriu cantitățile de zaharuri, polioli și amidon, exprimate în grame.

(8)

La declararea cantității și/sau tipului de acid gras și/sau valorii colesterolului, imediat după cantitatea totală de lipide exprimată în grame se înscriu cantitățile de lipide saturate, mononesaturate, polinesaturate, exprimate în grame, și cea de colesterol exprimată în miligrame.

(9)

Valorile declarate sunt, după caz, valori medii, care se bazează pe următorii factori:

a) analiza alimentului făcută de producător;

b) un calcul făcut cu ajutorul valorilor medii cunoscute sau reale ale ingredientelor utilizate;

c) un calcul obținut cu datele stabilite și general acceptate.

Articolul 7

Dispozițiile privind etichetarea nutrițională prevăzute în prezentul capitol, se aplica și în cazul alimentelor nepreambalate - vrac - oferite consumatorului final sau destinate aprovizionării agenților economici care prepara și furnizează hrana pentru populație și al alimentelor ambalate la punctul de vânzare la cererea consumatorului sau preambalate în scopul vânzării lor imediate; înscrierea informațiilor nutriționale se face pe produs pe un afiș, anunț sau în orice alta forma fără risc de confuzie.

Capitolul 3 Dispoziții finale

Articolul 8

(1)

Prin etichetarea nutrițională informația se prezintă grupat, în același loc, sub forma de tabel, cu numerele aliniate, dacă spațiul o permite; acolo unde spațiul nu permite, informația se prezintă în forma liniară. Informația se înscrie într-un loc vizibil, cu caractere lizibile și într-o forma ce nu permite ștergerea.

(2)

Prin etichetarea nutrițională informația se înscrie într-o exprimare ușor de înțeles de cumpărător, dacă nu au fost luate alte măsuri în scopul bunei informări a acestuia. Informația se înscrie în limba română, indiferent de țara producătoare a alimentului, fără a impune restricții cu privire la posibilitatea indicării acesteia și în alte limbi.

Articolul 9

Prevederile prezentelor norme metodologice completează în mod corespunzător Normele metodologice privind etichetarea alimentelor, prevăzute în anexa nr. 1.

TABEL

VITAMINELE ȘI MINERALELE

care pot fi înscrise pe etichete și doza zilnică

recomandată din acestea (DZR)

Vitamina A мg

800

Riboflavina mg B(2)

1,6

Vitamina E mg

10

Niacina mg pp

18

Vitamina C mg

60

Vitamina B(6) mg

2

Tiamina mg B(1)

1,4

Acid folic мg

200

Vitamina D мg

5

Fosfor mg

800

Vitamina B(12) мg

1

Fier mg

14

Biotina mg

0,15

Magneziu mg

300

Acid pantotenic mg

6

Zinc mg

15

Calciu mg

800

Iod мg

150

NOTA:

Se consideră vitamine și minerale în cantități semnificative numai cele a căror cantitate reprezintă minimum 15% din doza zilnică recomandată (DZR) menționată în tabel, furnizată de 100 g sau 100 ml ori per pachet dacă pachetul conține o singură porție.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.