Decizia nr. 13/2002
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 74/1999 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 74/1999 27 august 1999 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind r…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Lucian Stangu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elpis Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 911/2000 al Judecătoriei Sectorului 2 București, având ca obiect contestarea unei amenzi.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte a devenit inadmisibila în urma abrogării acestei ordonanțe prin
art. 57 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000
și, în consecința, solicita respingerea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 911/2000, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elpis Com" - S.R.L. în dosarul acelei instanțe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia apreciază ca dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
sunt contrare Constituției, deoarece:
a) inlatura retroactiv unele înlesniri acordate agenților economici prin
Legea nr. 148/1999 , care le dadea dreptul de a utiliza, până la data de 31 decembrie 1999, facturi fiscale folosite pentru comercializarea celorlalte mărfuri, la băuturile alcoolice;
b) nu prevede sancțiuni "ca urmare a inlaturarii facilităților acordate de organul legislativ";
c) restrânge dreptul la libera practica al agenților economici care comercializează băuturi alcoolice, contravenind astfel dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Considera ca o restrangere a dreptului de libera practica faptul ca Regia Autonomă "Imprimeria Naționala" nu a putut satisface toate cererile de formulare tipizate pe care le-au solicitat comercianții de băuturi alcoolice în cele 6 luni avute la dispoziție până la expirarea perioadei afectate acestui scop;
d) "reprezintă un atentat flagrant asupra dreptului de proprietate, prin obligarea agenților economici sa plătească, încă o dată, contravaloarea mărfii achitate la furnizori, precum și taxele și impozitele virate la bugetul de stat".
Judecătoria Sectorului 2 București, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
încalcă principiul neretroactivitatii legii consfintit prin art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece permisiunea acordată agenților economici să își desfășoare activitatea fără a folosi documente speciale la comercializarea băuturilor alcoolice, "fiind un drept câștigat, efectele exercitării lui trebuie recunoscute și sub imperiul legii noi". Criticile formulate la lit. b) nu încalcă nici un principiu constituțional, deoarece prin formularea: "orice încălcare a prezentei legi se sancționează în condițiile legii" s-a prevăzut sancționarea contravențiilor la normele criticate pentru neconstituționalitate. Se mai arata ca prevederile criticate încalcă dispozițiile art. 41 alin. (7) din Constituție, întrucât "creează posibilitatea confiscării unor sume de bani dobândite licit". Referitor la încălcarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale instanța arata ca, pe de o parte, aceasta convenție nu ocrotește dreptul la libera practica al agenților economici, iar pe de altă parte, nu "se impune constatarea neconstitutionalitatii... conform
Legii nr. 47/1992 , ci aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție", potrivit căruia, dacă exista neconcordanta între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și dreptul intern, au prioritate reglementările internaționale.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților arata ca
Ordonanța Guvernului nr. 74/1999
a fost emisă "în limitele legii speciale de abilitare și în condițiile prevăzute de aceasta". Prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 41 referitoare la proprietatea privată, comercianții având posibilitatea să își desfășoare activitatea în aceleași condiții stabilite prin lege, cadru legal care asigura și libertatea comerțului și protecția concurentei loiale prevăzute la art. 134 alin. (2) din Legea fundamentală. Se solicita respingerea excepției.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este inadmisibila și, în acest sens, se impune respingerea acesteia, întrucât prevederile legale criticate au fost abrogate prin
art. 57 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 .
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 30 august 1999.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
și implicit și cele ale
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
au fost abrogate expres prin
art. 57 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 31 ianuarie 2000, text care prevede: "(2) Cu aceeași dată se abroga prevederile
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 29 decembrie 1997, aprobată și modificată prin
Legea nr. 196/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 5 noiembrie 1998, cu modificările și completările ulterioare."
Pe cale de consecința, Curtea constata ca la data de 30 noiembrie 2000, când instanța a pronunțat încheierea de sesizare, dispozițiile criticate nu mai erau în vigoare.
Potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei", iar pe acest temei legal excepția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă, ca fiind inadmisibila.
Curtea observa ca, în raport cu cele de mai sus, instanța de sesizare era obligată ca, printr-o încheiere motivată, sa respingă ea însăși excepția de neconstituționalitate, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, al art. 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 74/1999
pentru modificarea și completarea
Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 82/1997
privind regimul accizelor și al altor impozite indirecte, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elpis Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 911/2000 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2002.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.