Protocol · Parlamentul

Protocolul din 16 noiembrie 1989

la Convenția privind elaborarea unei farmacopei europene

prezumat în vigoare

Data actului
16 noiembrie 1989
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 177 din 14 martie 2002
Structură
9 articole · 5.971 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Seria tratatelor europene

Nr. 134

Editia august 1990

Statele membre ale Consiliului Europei, părți la Convenția privitoare la elaborarea unei farmacopei europene din 22 iulie 1964, elaborata în cadrul Acordului parțial al Consiliului Europei în domeniul social și al sănătății publice, denumita în continuare Convenție,

având în vedere Convenția și în special dispozițiile primului sau articol,

întrucât Comunitatea Economică Europeană a adoptat o reglementare, în special sub forma de directive, aplicabilă subiectelor acoperite de Convenție, și ca ea dispune de o competența în acest domeniu,

întrucât de la acea data, în vederea aplicării art. 1 din Convenție, este necesar pentru Comunitatea Economică Europeană să poată fi parte la Convenție,

întrucât în acest scop este necesar să se modifice anumite dispoziții ale Convenției,

au convenit următoarele:

*) Traducere.

Strasbourg, Consiliul Europei, Serviciul de editare și documentare

Articolul 1

La articolele 3 și 5 paragraful 1 din Convenție, cuvintele "delegații naționale" sunt înlocuite cu cuvântul "delegații".

Articolul 2

Paragraful 3 al articolului 5 din Convenție este înlocuit cu textul următor:

"3. Comisia își va alege președintele dintre membrii săi, prin vot secret, cu majoritate de două treimi din numărul voturilor delegatiilor. Mandatul președintelui și condițiile de reinnoire a acestui mandat vor fi stabilite prin regulamentul de organizare interioară al Comisiei. În timpul mandatului sau președintele nu va putea fi membru al nici unei delegații."

Articolul 3

Articolul 7 din Convenție este înlocuit cu textul următor:

"1. Fiecare dintre delegatiile naționale va avea dreptul la un vot.

2. În toate problemele tehnice, inclusiv ordinea în care vor fi pregătite monografiile menționate la art. 6, deciziile Comisiei vor fi luate prin unanimitatea voturilor exprimate și cu majoritatea delegatiilor naționale având dreptul să facă parte din Comisie.

3. Toate celelalte decizii ale Comisiei vor fi luate cu o majoritate de trei pătrimi din numărul voturilor exprimate. Pentru aceste decizii, de la data intrării în vigoare a Convenției privind Comunitatea Economică Europeană delegația Comunității va participa la vot în locul delegatiilor statelor sale membre și va dispune de un număr de voturi egal cu numărul delegatiilor statelor sale membre.

Totuși, dacă o parte semnatara ar trebui să dețină ea singura majoritatea cerută, părțile semnatare se angajează sa renegocieze modalitățile de vot cel mai curând la 5 ani de la data intrării în vigoare a Protocolului, la cererea uneia dintre ele adresată secretarului general al Consiliului Europei."

Articolul 4

Articolul 10 din Convenție este completat cu paragraful 3 redactat astfel:

"3. Modalitățile eventualei participari financiare a Comunității Economice Europene vor fi determinate prin acord între părțile contractante."

Articolul 5

1. Un nou paragraf 3 este inserat în articolul 12 din Convenție, având următorul cuprins:

"3. Comunitatea Economică Europeană va putea adera la prezenta Convenție."

2. Vechiul paragraf 3 al articolului 12 din Convenție devine noul paragraf 4 al aceluiași articol.

Articolul 6

Un nou paragraf 4 este inserat în articolul 13 din Convenție, având următorul cuprins:

"4. Paragrafele 1, 2 și 3 de mai sus se aplică mutatis mutandis la Comunitatea Economică Europeană."

Articolul 7

1. Prezentul protocol este deschis semnării statelor membre ale Consiliului Europei care au semnat sau au aderat la Convenție și care pot exprima consimțământul lor de a fi angajate prin:

a) semnatura fără rezerva de ratificare, de acceptare sau de aprobare; sau

b) semnatura sub rezerva de ratificare, de acceptare sau de aprobare, urmată de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

2. Un stat membru al Consiliului Europei nu poate semna prezentul protocol fără rezerva de ratificare, de acceptare sau de aprobare ori să depună instrumentul sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare, dacă el nu este deja ori dacă el nu devine simultan parte la Convenție.

3. Orice stat nemembru al Consiliului Europei care a aderat la Convenție poate, de asemenea, sa adere la prezentul protocol.

4. Instrumentele de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.

Articolul 8

Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de o luna după data la care toate părțile la Convenție și-au exprimat consimțământul lor de a fi angajate prin protocol, conform dispozițiilor art. 7.

Articolul 9

Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale Consiliului, altor state contractante la Convenție și Comunității Economice Europene:

a) orice semnatura;

b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare;

c) data intrării în vigoare a prezentului protocol în conformitate cu art. 8;

d) orice alt act, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul protocol.

Drept care subsemnații, fiind pe deplin autorizați, au semnat prezentul protocol.

Întocmit la Strasbourg la 16 noiembrie 1989, în limbile engleza și franceza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depozitat în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va trimite copii autentificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei, oricărui stat contractant la Convenție și Comunității Economice Europene.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.