Decizia nr. 132/2002

I. Curtea Constituțională a fost sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, în vederea declanșării controlului de constituționalitate asupra prevederilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, de către un grup de 56 de deputați, și anume: Gheorghe Albu, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Anca Daniela Boagiu, Emil Boc, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru-Liviu Mera, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvaz, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ștefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-marius Raicu, Alecu Sandu, Alexandru Sassu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader, Adriean Videanu, Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Ioan Mogos, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Dinu Patriciu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dan-Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica și Radu Stroe.

Sesizarea a fost transmisă prin Adresa nr. 51/184 din 4 aprilie 2002 a secretarului general al Camerei Deputaților și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.496 din 4 aprilie 2002, formând obiectul Dosarului nr. 144A/2002.

Prin sesizare se solicită să se constate neconstituționalitatea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, întrucât contravin dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea sesizării se susține ca prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române sunt neconstituționale, deoarece: "Constituția României precizează în mod clar ca privarea de libertate a persoanei, fără mandat de arestare (emis de judecător sau procuror), nu se poate face decât sub forma reținerii cel mult 24 de ore. Prin măsura conducerii la sediul poliției, ca măsura administrativă, organul de poliție își aroga dreptul de a dispune de viața și libertatea persoanei timp de 24 de ore peste reglementările legale. Or, este cunoscut faptul ca regulile cu privire la libertatea și siguranța persoanei sunt de stricta interpretare și, în fond, reținerea - ca măsura administrativă - este tot o privare de libertate și adauga la textul Constituției.

Potrivit Constituției, libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile (art. 23 alin. 1) și, în consecința, orice reglementări care extind reglementările constituționale cu privire la reținerea unei persoane nu pot fi apreciate decât ca neconstituționale."

În conformitate cu dispozițiile

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, sesizarea de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a prezenta în scris punctele lor de vedere.

Președintele Senatului a comunicat prin Adresa nr. I/409 din 15 aprilie 2002 punctul sau de vedere, în sensul că sesizarea de neconstituționalitate este nefondata.

În motivarea acestui punct de vedere se arata ca: "Sesizarea celor 56 de deputați face o grava confuzie între instituțiile legale privind lipsirea de libertate a persoanei fizice și măsurile administrative de evidenta și control privind ordinea și liniștea publică în stat și în societate. [...] În orice societate organizată, organele de poliție legitimează, controlează, verifica persoanele fizice în anumite situații, în anumite locuri, la anumite evenimente, stări de fapt de tulburare a ordinii și liniștii publice și alte asemenea situații. Orice persoană este obligată, sub somația constrângerii de către autoritatea publică, să se supună dispoziției, să se legitimeze, să execute ordinele impuse de situația data. Acei care refuza a se legitima, nu au legitimatie, nu sunt cunoscuți notoriu, sunt suspecti de a fi comis o infracțiune, de a fi prezenți în acel loc în vederea unei fapte antisociale, sunt cunoscuți ca raufacatori etc. trebuie identificati, legitimati pentru ca pot să fie participanți la fapte antisociale - și pot sa dispara, sa rămână necunoscuți. [...] Nu este vorba de reținere ca măsura legală privativă sau restrictiva de libertate, prevăzută de art. 23 lit. c) din Constituție și dezvoltata de Codul de procedură penală. Este vorba de măsura de fapt, fizica și inerenta a verificării, a controlului, a identificarii persoanelor - suspecte și necunoscute. [...] Aceasta activitate de fapt a politistului nu are alta reglementare în lege și trebuie să fie reglementată, tocmai ca garanție legală pentru drepturile cetățeanului."

Președintele Camerei Deputaților a comunicat prin Adresa nr. 51/184/RG din 11 aprilie 2002 punctul sau de vedere, în sensul că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. În motivarea acestui punct de vedere se arata ca: "Art. 23 din Constituția României reglementează libertatea individuală în raport cu măsurile preventive (reținerea și arestarea) ce pot fi dispuse conform dispozițiilor Codului de procedura penală. [...]

În interpretarea data, textul constituțional stabilește ca reținerea, ca măsura preventivă, nu trebuie să depășească 24 de ore, art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române neincalcandu-l întrucât el nu stipulează o asemenea măsura, ci o măsura administrativă.

Nu poate fi acceptată opinia autorilor sesizării conform căreia reținerea persoanei fără mandat de arestare depășește reglementările legale de 24 de ore, întrucât, neaflandu-se în prezenta aceleiași categorii de măsuri, perioada de timp stabilită în art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române nu poate fi cumulată cu cea determinata prin măsura reținerii ca măsura preventivă incidența în cazul art. 23 alin. (3) din Constituția României, nedepasind astfel termenul de 24 de ore prevăzut în reglementările legale aplicabil reținerii ca măsura preventivă.

Diferența dintre cele doua măsuri, una administrativă și cealaltă preventivă, este evidenta; prima măsura se aplică următoarelor categorii de persoane:

a) acelora care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale;

b) persoanelor suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii.

Fața de prima categorie organul de poliție va putea dispune măsura reținerii prevăzută de Codul de procedură penală, dar față de a doua categorie, termenul de 24 de ore apare ca un termen destinat organului de poliție, necesar pentru ca acesta sa stabilească identitatea făptuitorului, în vederea aplicării măsurii legale de reținere, ca măsura preventivă. Asadar, verificarea situației celei de-a două categorii de persoane, vizata de art. 31 alin. (1) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române și, inclusiv, luarea măsurilor legale (respectiv măsura reținerii) se realizează în termen de 24 de ore, dar ca măsura administrativă, obligatorie pentru cunoașterea identității persoanei pentru ca aceasta să poată fi invinuita, întrucât identificarea persoanei este o condiție esențială pentru ca acesteia sa i se aplice măsura reținerii prevăzută de Codul de procedură penală."

Guvernul României a transmis Curții Constituționale punctul sau de vedere prin Adresa nr. 5/4039 A.N. din 11 aprilie 2002, în sensul că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În motivarea punctului de vedere al Guvernului se releva ca, deosebit de cazurile de reținere avute în vedere de art. 23 alin. (3) din Constituție, în sistemul nostru de drept mai sunt admise și altele, cum ar fi: reținerea contravențională prevăzută de

Legea nr. 61/1991

pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată, precum și măsurile prevăzute de art. 183, 215 și 465 din Codul de procedură penală.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competența, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale

art. 2, 12 și 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să se pronunțe asupra sesizării de neconstituționalitate.

Obiectul sesizării îl constituie prevederile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care au următorul cuprins: "În realizarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit legii, politistul este investit cu exercițiul autorității publice și are următoarele drepturi și atribuții principale:

[...]

b) sa conducă la sediul poliției pe cei care, prin acțiunile lor, periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum și persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condițiile legii; în cazurile nerespectării dispozițiilor date de polițist, acesta este îndreptățit sa folosească forta; verificarea situației acestor categorii de persoane și luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsura administrativă;"

În motivarea sesizării de neconstituționalitate se susține ca aceste prevederi legale încalcă dispozițiile art. 23 alin. (3) din Constituție, conform cărora "Reținerea nu poate depăși 24 de ore".

Curtea constata ca sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române este neîntemeiată în sensul celor ce se vor arata în continuare.

Noțiunea de libertate individuală, utilizata în cuprinsul art. 23 din Constituția României, desemnează posibilitatea fizica a persoanei de a se manifesta în limitele sale naturale, fără a fi supusă altor restrangeri sau oprelisti decât cele stabilite prin ordinea de drept.

La fel ca și celelalte drepturi și libertăți fundamentale libertatea individuală nu are un caracter absolut, astfel ca exercițiul acesteia poate fi restrâns în cazurile prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituție, și anume "pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav". Restrangerea în aceste cazuri trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.

În concordanta cu aceste principii art. 23 din Constituție, invocat de autorii sesizării de neconstituționalitate, reglementează condițiile în care autoritățile competente ale statului pot fi abilitate prin lege sa restrângă exercițiul libertății individuale, pe calea măsurilor de reținere și de arestare preventivă. Astfel, în ceea ce privește măsura reținerii unei persoane, potrivit art. 23 alin. (2) din Constituție, această măsură este permisă "numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege", iar potrivit art. 23 alin. (3), durata ei nu poate depăși 24 de ore.

Constituția se referă în prevederile citate la toate cazurile în care autoritățile publice competente sunt autorizate prin lege sa ia măsura reținerii unei persoane, fie ca este vorba despre o măsura preventivă dispusă în procesul penal, despre una luată în cadrul procedurii contravenționale sau despre o alta măsura de reținere cu caracter administrativ. În toate aceste cazuri reținerea nu poate depăși 24 de ore, iar în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea fundamentală, eliberarea celui reținut este obligatorie dacă motivele acestei măsuri au dispărut.

Prin art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române se instituie un complex de activități specifice organelor de poliție, și anume conducerea la sediul poliției - dacă este cazul, prin folosirea forței - a categoriilor de persoane prevăzute în textul de lege, identificarea acestora, verificarea datelor care le fac "suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale" ori, după caz, urmează "luarea măsurilor legale" față de acestea.

Deși în cuprinsul textului nu se prevede expres luarea măsurii de reținere împotriva persoanelor supuse verificării, este neîndoielnic faptul ca activitatea de verificare efectuată de poliție - activitate definită ca o "măsura administrativă" implica restrangerea exercițiului libertății individuale și poate fi caracterizată, în termenii art. 23 din Constituție, ca o reținere.

Măsura administrativă prevăzută de textul de lege criticat nu contravine însă prevederilor art. 23 alin. (3) din Constituție, astfel cum fără temei susțin autorii sesizării, dat fiind ca activitatea denumita astfel "se realizează în cel mult 24 de ore", adică în limitele de timp prevăzute de acest text constituțional.

Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia prin cumularea măsurii administrative prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române cu măsura reținerii prevăzute la art. 136 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală se ajunge la depășirea duratei de 24 de ore, prevăzută la art. 23 alin. (3) din Constituție, întrucât prin textul de lege criticat nu se prevede o asemenea posibilitate.

Având în vedere aceste considerente, dispozițiile art. 23 alin. (3), art. 49 alin. (1), ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 2 alin. (3), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. A.a), art. 17, 18, art. 19 alin. (1) și ale

art. 20 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispozițiile art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea privind organizarea și funcționarea Poliției Române sunt constituționale, întrucât nu permit depășirea duratei reținerii prevăzute la art. 23 alin. (3) din Constituția României.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă.

Dezbaterea a avut loc la 18 aprilie 2002 și la ea au participat: Nicolae Popa, președinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Șerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu și Ioan Vida, judecători.