Legea nr. 364/2002
pentru aprobarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare
prezumat în vigoare 1 act modificator
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
abroga-mentiune 1
- Legea nr. 208/2008 24 octombrie 2008 pentru abrogarea art. III alin. (11) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 163…
Modificat prin 1
- OG nr. 22/2003 30 ianuarie 2003 pentru modificarea alin. (3) al art. I din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 163/2001 …
Ce face acest act
Aprobă 1
- OUG nr. 163/2001 6 decembrie 2001 privind reglementarea unor măsuri financiare
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 163 din 6 decembrie 2001
privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 13 decembrie 2001, cu următoarele modificări și completări:
1. Alineatele (4) și (7) ale articolului III vor avea următorul cuprins:
"(4) Strategia și prioritățile anuale pentru imaginea externa a tarii se stabilesc de Consiliul interministerial pentru imagine externa, denumit în continuare Consiliul interministerial, format din primul-ministru, ministrul pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, ministrul afacerilor externe, ministrul informațiilor publice, ministrul integrării europene, ministrul culturii și cultelor, ministrul turismului, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informatiei, ministrul tineretului și sportului, ministrul educației și cercetării, ministrul finanțelor publice și președintele Fundației Culturale Române. La lucrările Consiliului interministerial pot participa, în calitate de invitați, și reprezentanți ai altor autorități și instituții publice, ai formatiunilor politice reprezentate parlamentar, ai societății civile și ai comunității oamenilor de afaceri.
...........................................................
(7) În cadrul Consiliului interministerial funcționează Comisia de evaluare, formată din secretarii de stat cu atribuții în domeniul imagine-comunicare din cele 9 ministere, un secretar de stat din cadrul Secretariatului General al Guvernului și vicepreședintele Fundației Culturale Române."
2. La alineatul (11) al articolului III, partea introductivă și literele a), b) și e) vor avea următorul cuprins:
"(11) Din bugetul de stat, precum și din donații, sponsorizări și din alte surse atrase, în condițiile legii, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului se finanțează:
a) proiecte de promovare a imaginii României, realizate inclusiv prin angajarea unor servicii specializate ale unor companii române și străine;
b) realizarea unor pagini de prezentare a României în cotidiene de notorietate din străinătate și în format electronic, precum și a unor emisiuni pe posturi de televiziune;
..............................................................
e) organizarea de acțiuni comune cu grupuri de reflectie prestigioase din Statele Unite ale Americii și din Europa, precum și cu reprezentanți ai societății civile, pe teme de integrare europeană și euroatlantica;"
3. La alineatul (11) al articolului III, după litera j) se introduce litera k) cu următorul cuprins:
"k) cheltuieli necesare organizării în țara a unor acțiuni cu caracter internațional privind imaginea externa a României, stabilite prin hotărâre a Guvernului."
4. După alineatul (11) al articolului III se introduce alineatul (11^1) cu următorul cuprins:
"(11^1) În cazul în care la acțiunile prevăzute la alin. (11) lit. k) participa și alte ministere sau organe de specialitate ale administrației publice centrale, sumele necesare acestora se asigura prin suplimentarea bugetelor instituțiilor respective și diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului."
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 9 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 20 mai 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. PREȘEDINTELE SENATULUI NICOLAE VACAROIU ──────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.