Acordul din 15 noiembrie 1975
asupra marilor drumuri de circulație internationala (AGR)*
prezumat în vigoare
----------
* Traducere
Părțile contractante,
constiente de necesitatea de a facilita și dezvolta în Europa traficul rutier internațional,
considerind ca, pentru a asigura și dezvolta relațiile dintre țările europene, este important să se prevadă un plan coordonat de construcție și amenajare a drumurilor adaptate exigențelor viitorului trafic internațional,
au convenit asupra celor ce urmează:
Definitia și adoptarea rețelei internaționale "E"
Articolul 1
Părțile contractante adopta proiectul rețelei rutiere denumita mai jos rețeaua internationala "E" și descrisă în anexa I la prezentul acord, cu titlu de plan coordonat de construcție și de amenajare a drumurilor de importanța internationala pe care ele și-au propus sa-l întreprindă în cadrul programelor naționale.
Articolul 2
Rețeaua internationala "E" consta într-un sistem cadrilat de drumuri de referința, cu o orientare generală nord-sud și vest-est; ea cuprinde, de asemenea, drumuri intermediare, situate între drumurile de referința și drumuri de ramificare, de rocada sau de legătură.
Construcția și amenajarea drumurilor rețelei internaționale "E"
Articolul 3
Drumurile din rețeaua internationala "E", la care se referă art. 1 al prezentului acord, trebuie puse în concordanta ce prevederile din anexa II la acest acord.
Semnalizarea drumurilor rețelei internaționale "E"
Articolul 4
1. Drumurile rețelei internaționale "E" vor fi identificate și semnalizate cu ajutorul indicatorului rutier descris în anexa III la prezentul acord.
2. Toate indicatoarele rutiere folosite pentru a desemna drumurile "E", care sînt conforme dispozițiilor prezentului acord și anexelor sale, vor fi indepartate în termen de 3 ani de la data la care prezentul acord va intra în vigoare pentru statul respectiv, potrivit art. 6.
3. Noile indicatoare rutiere care corespund celor descrise în anexa III la prezentul acord vor fi amplasate pe toate drumurile din rețeaua internationala "E" în termen de 4 ani de la data la care prezentul acord va intra în vigoare pentru statul respectiv, potrivit art. 6.
4. Prevederile prezentului articol nu sînt supuse limitarilor ce pot rezultă din programele naționale menționate la art. 1 al prezentului acord.
Procedura pentru semnarea prezentului acord și pentru a deveni parte
Articolul 5
1. Prezentul acord va fi deschis pînă la 31 decembrie 1976 pentru semnare de către statele care sînt fie membre ale Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite, fie admise în comisie cu titlu consultativ în conformitate cu paragraful 8 al mandatului acestei comisii.
2. Aceste state pot deveni părți la prezentul acord prin:
a) semnare fără rezerve de ratificare, acceptare sau aprobare;
b) semnare sub rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, acceptare sau aprobare; sau
c) aderare.
3. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea se va efectua prin depunerea unui instrument redactat după toate formele legale pe lîngă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.
Intrarea în vigoare a prezentului acord
Articolul 6
1. Prezentul acord va intra în vigoare la 90 de zile de la data la care guvernele a opt state fie ca vor semna acordul fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, fie vor depune un instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, cu condiția ca unu sau mai multe drumuri din rețeaua de drumuri internaționale "E" sa lege într-un mod neintrerupt teritoriile a cel puțin 4 dintre statele care au semnat sau au depus un astfel de instrument. Dacă aceasta condiție nu este îndeplinită, acordul va intra în vigoare la 90 de zile după data fie a semnării fără rezerva ratificării, acceptării sau aprobării, fie a depunerii instrumentului de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare care va permite satisfacerea condiției menționate.
2. Pentru fiecare stat care va depune instrumentul sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare începînd cu data de la care curge termenul de 90 de zile specificat la paragraful 1 din prezentul articol, acordul va intra în vigoare la 90 de zile după data depunerii acestuia.
3. La intrarea sa în vigoare, prezentul acord va abroga și înlocui, în relațiile dintre părțile contractante, Declarația asupra construcției marilor drumuri de circulație internationala, semnată la Geneva la 16 septembrie 1950.
Procedura de modificare a textului principal al prezentului acord
Articolul 7
1. Textul principal al prezentului acord poate fi modificat printr-una dintre procedurile definite în prezentul articol.
2. a) La cererea unei părți contractante, orice modificare propusă de aceasta parte la textul principal al prezentului acord va fi examinata de Grupa de lucru pentru transporturi rutiere a Comisiei Economice pentru Europa (CEE).
b) Dacă s-a adoptat cu o majoritate de două treimi din membrii prezenți și votati și dacă aceasta majoritate cuprinde o majoritate de două treimi din părțile contractante prezente și votante, modificarea va fi comunicată pentru acceptare tuturor părților contractante de către secretarul general.
c) Dacă modificarea este acceptată de două treimi din părțile contractante, secretarul general o va notifica tuturor părților contractante și modificarea va intra în vigoare la 12 luni după data acestei notificări. Modificarea va intra în vigoare pentru toate părțile contractante, cu excepția acelora care, înaintea intrării ei în vigoare, au declarat că nu o accepta.
3. La cererea a cel puțin unei treimi din părțile contractante, va fi convocată de către secretarul general o conferința, la care vor fi invitate statele menționate la art. 5. Procedura indicată în alin. a) și b) ale paragrafului 2 din prezentul articol va fi aplicată în privinta oricărei modificări supuse spre examinare unei astfel de conferințe.
Procedura pentru modificarea anexei I la prezentul acord
Articolul 8
1. Anexa I la prezentul acord va putea fi modificată prin procedura definită în prezentul articol.
2. La cererea unei părți contractante, orice modificare propusă de aceasta parte la anexa I a prezentului acord va fi examinata de Grupa de lucru pentru transporturi rutiere a Comisiei Economice pentru Europa (CEE).
3. Dacă este adoptată de majoritatea membrilor prezenți și votanti și dacă aceasta majoritate cuprinde majoritatea părților contractante prezente și votante, modificarea va fi comunicată de secretarul general administrațiilor competente ale părților contractante direct interesate. Sînt considerate ca părți contractante direct interesate:
a) în cazul inserarii unui nou drum internațional A sau al modificării unui drum internațional A existent, orice parte contractantă pe al cărui teritoriu trece drumul în cauza;
b) în cazul inserarii unui nou drum internațional B sau al modificării unui drum internațional B existent, orice parte contractantă limitrofa cu țara solicitanta și al cărui teritoriu este traversat de drumul sau drumurile internaționale A cu care drumul internațional B nou sau urmînd să fie modificat este în legătură. Vor fi, de asemenea, considerate drept limitrofe, în sensul prezentului paragraf, doua părți contractante pe teritoriul cărora se găsesc punctele terminale ale unei legături maritime prevăzute pe traseul drumului sau drumurilor internaționale A specificate mai sus.
4. Orice propunere de modificare care va fi comunicată conform prevederilor paragrafului 3 din prezentul articol va fi acceptată dacă, în termen de 6 luni de la data acestei comunicări, nici una dintre administrațiile competente ale părților contractante direct interesate nu notifica secretarului general obiectiunile lor la aceasta modificare. Dacă administrația unei părți contractante declara ca dreptul sau național o obliga sa subordoneze acordul sau obținerii unei autorizații speciale sau aprobării unui organ legislativ, consimțămîntul acestei administrații pentru modificarea anexei I la prezentul acord nu va fi considerat ca dat și propunerea de modificare nu va fi acceptată decît în momentul în care menționată administrație va notifica secretarului general ca autorizația sau aprobarea necesară a fost obținută. Dacă aceasta notificare nu este facuta în termen de 18 luni de la data la care propunerea de modificare a fost comunicată menționatei administrații sau dacă, în termenul de 6 luni specificat mai sus, administrația competența a unei părți contractante direct interesate formulează o obiectiune contra modificării propuse, aceasta modificare nu va fi acceptată.
5. Orice modificare acceptată va fi comunicată de către secretarul general tuturor părților contractante și va intra în vigoare pentru toate părțile contractante la 3 luni după data acestei comunicări.
Procedura modificării anexelor II și III la prezentul acord
Articolul 9
1. Anexele II și III la prezentul acord vor putea fi modificate prin procedura definită în prezentul articol.
2. La cererea unei părți contractante, orice modificare propusă de aceasta parte la anexele II și III la prezentul acord va fi examinata de Grupa de lucru pentru transporturi rutiere a Comisiei Economice pentru Europa (CEE).
3. Dacă este adoptată de majoritatea membrilor prezenți și votanti și dacă aceasta majoritate cuprinde majoritatea părților contractante prezente și votante, modificarea va fi comunicată pentru acceptare administrațiilor competente ale tuturor părților contractante de către secretarul general.
4. Aceasta modificare va fi acceptată dacă, în termen de 6 luni de la data acestei comunicări, mai puțin de o treime din administrațiile competente ale părților contractante notifica secretarului general obiecțiunea lor la modificare.
5. Orice modificare acceptată va fi comunicată de secretarul general tuturor părților contractante și va intra în vigoare la 3 luni după data acestei comunicări.
Notificarea adresei administrației căreia trebuie comunicate propunerile de modificare la anexele prezentului acord
Articolul 10
Fiecare stat, în momentul în care va semna, ratifica, accepta sau aproba prezentul acord sau va adera la acesta, va notifica secretarului general numele și adresa administrației sale căreia urmează sa i se comunice, conform dispozițiilor art. 8 și 9 ale prezentului acord, propunerile de modificare la anexele acestui acord.
Denunțarea acordului și încetarea validității sale
Articolul 11
Orice parte contractantă va putea denunta prezentul acord printr-o notificare scrisă adresată secretarului general. Denunțarea va avea efect după un an de la data la care secretarul general va primi notificarea.
Articolul 12
Prezentul acord va inceta să fie în vigoare dacă numărul părților contractante este mai mic de 8 în timpul unei perioade oarecare de 12 luni consecutive.
Reglementarea diferendelor
Articolul 13
1. Orice diferend între doua sau mai multe părți contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord, pe care părțile în litigiu nu l-au putut reglementa, pe calea negocierilor sau în alt mod, va fi supus arbitrajului dacă una dintre părțile contractante în litigiu o cere și va fi, în consecința, trimis unuia sau mai multor arbitri aleși de comun acord de către părțile în litigiu. Dacă, în 3 luni de la data cererii de arbitraj, părțile în litigiu nu ajung la un acord asupra alegerii unuia sau mai multor arbitri, oricare dintre aceste părți va putea cere secretarului general al Organizației Națiunilor Unite sa desemneze un arbitru unic căruia i se va supune diferendul pentru decizie.
2. Hotărîrea arbitrului sau arbitrilor desemnați conform paragrafului 1 din prezentul articol va fi obligatorie pentru părțile contractante în litigiu.
Limite de aplicare a prezentului acord
Articolul 14
Nici o prevedere din prezentul acord nu va fi interpretată în sensul de a interzice unei părți contractante sa ia măsuri compatibile cu dispozițiile Cartei Națiunilor Unite și limitate la cerințele situației pe care ea le considera necesare pentru securitatea sa externa sau interna.
Declarație privind art. 13 al prezentului acord
Articolul 15
Orice stat va putea, la data cînd va semna prezentul acord sau va depune instrumentul sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, sa declare că nu se considera legat de art. 13 din prezentul acord. Celelalte părți contractante nu vor fi legate prin art. 13 față de oricare dintre părțile contractante care va face o astfel de declarație.
Notificări părților contractante
Articolul 16
În afară declarațiilor, notificărilor și comunicărilor prevăzute în art. 7, 8, 9 și 15 din prezentul acord, secretarul general va notifica părților contractante și celorlalte state vizate la art. 5:
a) semnăturile, ratificarile, acceptarile, aprobările și aderarile în baza art. 5;
b) datele intrării în vigoare a prezentului acord în baza art. 6;
c) data intrării în vigoare a modificărilor la prezentul acord conform paragrafului 2 c) al art. 7, paragrafelor 4 și 5 ale art. 8 și art. 9;
d) denuntarile în baza art. 11;
e) abrogarea prezentului acord în baza art. 12.
Depunerea textului prezentului acord pe lîngă secretarul general
Articolul 17
După 31 decembrie 1976, originalul prezentului acord va fi depus pe lîngă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care va transmite copii certificate conforme tuturor statelor vizate la art. 5 din prezentul acord.
Drept care subsemnații, autorizați în mod cuvenit, au semnat prezentul acord.
Întocmit la Geneva, astăzi, cincisprezece noiembrie una mie noua sute șaptezeci și cinci, într-un singur exemplar în limbile engleza, franceza și rusa, cele trei texte fiind în egala măsura autentice.
Anexa 1 REȚEAUA INTERNATIONALA "E"
Note explicative
1. Drumurile reper și drumurile intermediare, denumite de categoria A, sînt numerotate cu doua cifre; drumurile de ramificare, de rocada sau de legătură, denumite de categoria B, sînt numerotate cu trei cifre.
2. Drumurile reper orientate nord-sud primesc numere impare din două cifre, terminate cu 5, crescind de la vest spre est. Drumurile de reper orientate vest-est primesc numere pare din două cifre crescind de la nord la sud și terminate cu 0. Drumurile intermediare primesc respectiv numere impare și pare din două cifre cuprinse între numerele drumurilor reper între care se găsesc. Drumurile de categoria B primesc numere din trei cifre din care prima este cea a drumului reper cel mai apropiat situat la nord de drumul B avut în vedere și a doua cea a drumului reper cel mai apropiat situat la vest de drumul B avut în vedere, a treia cifra fiind un număr de ordine.
LISTA DRUMURILOR
A. Drumuri principale
1. Orientare vest-est
a) Drumuri de reper
E 20 Shannon - Limerick - Portlaoise - Dublin...Liverpool - Manchester - Bradford - Leeds - Hull...Esbjerg - Kolding - Middelfart - Nyborg...Korsor - Kobenhavn...Malmo - Ystad...Tallin - Leningrad.
E 30 Cork - Waterford - Wexford - Rosslare...Fishguard - Swansea - Cardiff - Newport - Bristol - London - Colchester - Ipswich - Felixstowe...Hoek van Holland - Den Haag - Gouda - Utrecht - Amersfoort - Oldenzaal - Osnabruck - Bad Oeynhausen - Hannover - Braunschweig - Magdeburg - Berlin - Swiebodzin - Poznan - Lowicz - Warszawa - Brest - Minsk - Smolensk - Moskva.
E 40 Calais - Oostende - Gent - Bruxelles - Liege - Aachen - Koln - Olpe - Giessen - Bad Mersfeld - Herleshausen - Eisenach - Erfurt - Gera - Karl Marx Stadt - Dresden - Gorlitz - Legnica - Wroclaw - Opole - Gliwice - Krakow - Przemysl - Lvov - Rovno - Zhitomir - Kiev - Kharkov - Rostov na Donu.
E 50 Brest - Rennes - Le Mans - Paris - Reims - Metz - Saarbrucken - Mannheim - Heilbronn - Feuchtwangen - Nurnberg - Rozvadov - Plzen - Praha - Jihlava - Brno - Zilina - Presov - Kosice - Vysne - Nemecke - Uzhgorod - Mukacevo.
E 60 Brest - Nantes - Tours - Mulhouse - Basel - Olten - Zurich - Winterthur - St. Gallen - St. Margarethen - Lauterach - Feldkirch - Imst - Innsbruck - Worgl - Salzburg - Linz - Wien - Nickelsdorf - Mosonmagyarovar - Gyor - Budapest - Puspokladany - Oradea - Cluj-Napoca - Turda - Tirgu Mures - Brașov - Ploiesti - București - Urziceni - Slobozia - Hîrșova - Constanta.
E 70 La Rochelle - Lyon - Chambery - Susa - Torino - Alessandria - Tortona - Brescia - Verona - Mestre (Venezia) - Palmanova - Trieste - Ljubljana - Zagreb - Djakovo - Beograd - Vrsac - Timișoara - Caransebes - Drobeta-Turnu Severin - Craiova - Pitesti - București - Giurgiu - Ruse - Razgrad - Choumen - Varna.
E 80 La Coruna - Santander - Bilbao - San Sebastian Pau - Toulouse - Narbonne - Nimes - Aix-en-Provence - Nice - Vintimiglia - Savona - Genova - La Spezia - Migliarino - Livorno - Grosseto - Roma - Pescara...Dubrovnik - Petrovac - Titograd - Pristina - Nis - Dimitrovgrad - Sofia - Plovdiv - Edirne -Babaeski - Silivri - Istanbul - Izmir - Adapazari - Bolu - Gerede - Ankara - Yozgat - Sivas - Erzincan - Mutu - Askale - Erzurum - Agri - Iran.
E 90 Lisboa - Setubal - Pegoes - Elvas - Badajos - Madrid - Zaragoza - Lerida - Barcelona...Mazara del Vallo - Palermo - Messina...Reggio di Calabria - Catanzaro - Sibari - Crotone - Mataponto - Taranto - Brindisi...Igoumenitsa - Ioannina - Kozani - Thessaloniki - Alexandrovpolis - Ipsula - Kesan...Izmir - Aydin - Antalya Tarsus - Adana - Komurler - Gaziantep - Urfa - Mardin - Nusaybin - Cizre - Esendere - Iran.
b) Drumuri intermediare
E 12 Mo i Rana - Umea...Vaasa - Tampere - Helsinki.
E 16 Londonderry - Belfast...Glasgow - Edinburgh.
E 18 Craigavon - Belfast - Larne...Stranraer - Gretna - Carlise - Newcastle ...Stavanger - Kristiansand - Larvik - Drammen - Oslo - Orje - Karlstad - Orebro - Arboga - Enkoping - Stockholm - Norrtalje - Kappelskar...Aland...Turku and Naantali - Helsinki - Vaalimaa - Leningrad.
E 22 Holyhead - Chester - Warrington - Manchester - Leeds - Doncaster - Immingham...Amsterdam - Groningen - Oldenburg - Bremen - Hamburg - Lubeck - Rostok - Stralsund - Sassnitz.
E 24 Hamburg - Berlin.
E 26 Berlin - Szczecin - Goleniow - Koszalin - Gdansk.
E 28 Birmingham - Cambridge - Ipswich.
E 32 Colchester - Harwich.
E 36 Antwerpen - Eindhoven - Venlo - Oberhausen - Kamen - Bad Oeynhausen.
E 38 Berlin - Lubbenau - Cottbus - Legnica.
E 42 Dunkerque - Lille - Mons - Charleroi - Namur - Liege - St. Vith - Wittlich - Bingen - Wiesbaden - Frankfurt am Main - Aschaffenburg - Wurzburg.
E 44 St. Brieuc - Caen - Rouen - Amiens - Charleville - Mezieres - Luxembourg - Trier - Wittlich - Koblenz - Ransbach - Baumbach - Giessen.
E 46 Rouen - Reims - Charleville - Mezieres - Liege.
E 48 Bayreuth - Marktredwitz - Cheb - Karlovy Vary - Praha.
E 52 Paris - Nancy - Strasbourg - Appenweier - Karlsruhe - Stuttgart - Ulm - Munchen - Braunau - Wels - Linz.
E 54 Paris - Chaumont - Mulhouse - Basel - Waldshut - Lindau - Memmingen - Munchen - Rosenheim - Salzburg.
E 56 Nurnberg - Regensburg - Degendorf - Passau - Wels - Sattladt.
E 62 Nantes - Poitiers - Macon - Geneve - Lausanne - Martigny - Sion - Simplon - Gravellona Toce - Milano - Tortona.
E 64 Szeged - Arad - Deva - Sibiu - Brașov.
E 66 Torino - Milano - Brescia.
E 68 Fortezza - St. Candido - Spittal - Villach - Klagenfurt - Graz - Veszprem - Balatonaliga.
E 72 Nice - Cuneo - Asti - Alessandria.
E 74 Migliarino - Firenze.
E 76 Bordeaux - Toulouse.
E 78 Grosseto - Arezzo - Sansepolcro - Fano.
E 82 Coimbra - Celorico da Beira - Salamanca - Valladolid - Burgos.
E 86 Krystalopigi - Florina - Vevi - Yefira - Thessaloniki.
E 88 Kesan - Tekirdag - Silivri.
E 92 Rion - Egion.
E 94 Corinthos - Athinai.
2. Orientare nord-sud
a) Drumuri reper
E 05 Greenock - Glasgow - Gretna - Carlisle - Penrith - Preston - Warrington - Birmingham - Newbury - Southampton...Le Havre - Paris - Orleans - Tours - Poitiers - Bordeaux - San Sebastian - Burgos - Cordoba - Sevilla - Cadiz - Algeciras.
E 15 Inverness - Perth - Edinburgh - Newcastle - Scotch - Corner - Doncaster - London - Folkestone - Dover...Calais - Paris - Lyon - Orange - Narbonne - Gerona - Barcelona - Tarragona - Castellon de la Plana - Valencia - Alicante - Murcia - Algeciras.
E 25 Amsterdam - Utrecht - 's-Hertogenbosch - Eindhoven - Maastricht - Liege - Bastogne - Arlon - Luxembourg - Metz - St. Avold - Strasbourg - Mulhouse - Basel - Olten - Bern - Lausanne - Geneve - Mont-Blanc - Aosta - Torino - Alessandria - Tortona - Genova.
E 35 Hoek van Holland - Rotterdam - Gouda - Utrecht - Arnhem - Emmerich - Oberhausen - Koln - Ransbach - Baumbach - Frankfurt am Main - Heidelberg - Karlsruhe - Offenburg - Basel - Olten - Luzern - Altdorf - S. Gottardo - Bellinzona - Lugano - Chiasso - Como - Milano - Piacenza - Parma - Modena - Firenze - Arezzo - Roma.
E 45 Vollan - Mo i Rana - Stjordalshalsen - Trondheim - Dombas - Otta - Hamar - Eidsvoll - Oslo - Moss - Svinesund - Uddevalla - Goteborg - Halmstad - Halsingborg...Helsingor - Kobenhavn - Koge - Vordinborg - Rodby...Puttgarden...Hamburg - Walsrode - Hanover - Northeim - Gottingen - Kassel - Bad Hersfeld - Fulda - Wurzburg - Nurnberg - Munchen - Rosenheim - Worgl - Innsbruck - Brenner - Pass/Passo del Brennero - Fortezza - Bolzano - Trento - Verona - Modena - Bologna - Cessena - Perugia - Roma - Napoli - Salerno - Sicignano - Cosenza - Villa S. Giovanni...Messina - Catania - Siracusa - Gela.
E 55 Tornio - Haparanda - Lulea - Umea - Sundsvall - Gavle - Uppsala - Stockholm - Sodertalje - Norrkoping - Linkoping - Jonkoping - Halsingborg - Malmo - Trelleborg...Sassnitz - Stralsund - Rostock - Berlin - Lubbenau - Dresden - Cinovec - Teplice - Praha - Tabor - Ceske Budejovice - Dolni Dvoriste - Linz - Salzburg - Villach - Tarvisio - Udine - Palmanova - Mestre (Venezia) - Ravenna - Cesena - Rimini - Fano - Ancora - Pescara - Canosa - Bari - Brindisi...Igoumenitsa - Prevenza - Messolongi - Rion - Patrai - Pyrgos - Kalamai.
E 65 Ystad -...Swinoujscie - Wolin - Goleniow - Szczecin - Swiedodzin - Jelenia-Gora - Harrachov - Zelezny Brod - Turnov - Mlada - Boleslav - Praha - Jihlava - Brno - Brechlav - Bratislava - Rajka - Mosonmagyarovar - Csorna - Szombathely - Kormend - Redics - Zagreb - Karlovac - Rijeka - Split - Metkovic - Dubrovnik - Petrovac - Titograd - Bijelo Polje - Skopje - Kicevo - Ohrid - Bitolj - Niki - Vevi - Kozani - Larissa - Domokos - Lamia - Brallos - Itea...Egion - Korintos - Tripolos - Gythion.
E 75 Tromso - Nordkjosbotn - Skibotn - Helligskogen - Kilpisjarvi - Tornio - Oulu - Jyvaskyla - Lahti - Helsinki...Gdansk - Elblag - Ostroda - Mlawa - Warszawa - Radom - Krakow - Trstena - Ruzomberok - Banska-Bystrica - Zvolen - Sahy - Budapest - Szeged - Beograd - Nis - Kumanovo - Skopje - Gevgelija - Evzoni - Thessaloniki - Larissa - Almyros - Lamia - Athinai - Chania - Iraklion - Agios - Nicolaos - Sitia.
E 85 Cernovoy - Siret - Suceava - Roman - Bacau - Mărășești - Buzau - Urziceni - București - Giurgiu - Ruse - Bjala - Velico Tîrnovo - Stara Zagora - Haskovo - Podkova - Komotini.
E 95 Leningrad - Moskva - Oryol - Kharkov - Simferopol - Alushta - Yalta.
b) Drumuri intermediare
E 01 Larne - Belfast - Dublin - Wexford - Rosslare...La Coruna - Pontevedra - Porto - Albergaria a Velha - Coimbra - Vila Franca de Xira - Lisboa - Setual - Portimao - Faro - Huelva - Sevilla.
E 03 Cherbourg - Rennes - Nantes - La Rochelle.
E 07 Orleans - Limoges - Toulouse - Zaragoza.
E 13 Doncaster - Sheffield - Nottingham - Leicester - Nordhampton - London.
E 17 Antwerpen - Gent - Kortrijk - Cambrai - Reims - Beaune.
E 19 Amsterdam - Den Haag - Rotterdam - Breda - Antwerpen - Bruxelles - Mons - Valenciennes - Paris.
E 21 Metz - Nancy - Dijon - Geneve - Chambery - Grenoble - Valence - Marseille.
E 23 Metz - Nancy - Besancon - Vallorbe - Lausanne.
E 27 Dortmund - Koln - Prum - Luxembourg - Saarbrucken - Sarreguemines (E 25 Strasbourg).
E 29 Belfort - Barn - Martigny - Grand-Saint-Bernard - Aosta.
E 31 Parma - La Spezia.
E 33 Rotterdam - Gorinchem - Nijmegen - Goch - Krefeld - Koln - Koblenz - Bingen - Ludwigshafen.
E 37 Stockholm - Sodertalje - Orebro - Mariestad - Goteborg...Frederikshavn - Alborg - Arhus - Vejle - Kolding - Krusa - Flensburg - Schleswig - Neumunster - Hamburg - Bremen - Osnabruck - Dortmund - Olpe - Giessen.
E 39 Giessen - Frankfurt am Main - Darmstadt.
E 41 Wurzburg - Heilbronn - Stuttgart - Donauschingen - Schaffhausen - Winterhur - Zurich - Altdorf.
E 43 Wurzburg - Feuchtwangen - Ulm - Memmingen - Lindau - Bregenz - St. Margarethen - Buchs - Chur - S. Bernardino - Bellinzona.
E 47 Magdeburg - Halle - Leipzig - Karl Marx Stadt - Bozi - Dar - Karlovy Vary - Plzen - Ceske Budejovice - Trebon - Halamky - Wien.
E 49 Orehoved - Nykobing - Gedser...Rostock.
E 51 Berlin - Leipzig - Gera - Hof - Bayreuth - Nurnberg.
E 53 Plzen - Bayer - Eisenstein - Deggendorf - Munchen.
E 57 Sattledt - Liezen - St. Michael - Graz - Maribor - Ljubljana.
E 59 Praha - Jihlava - Wien - Graz - Spielfeld - Maribor - Zagreb - Karlovac - Bihac - Donjilapac - Knin - Split.
E 63 Klagenfurt - Loibl-Pass - Ljubljana - Trieste - Rijeka.
E 67 Warszawa - Lowicz - Wroclaw - Klodzko - Beloves - Nachod - Hradec Kralove - Praha.
E 69 Warszawa - Piotrkow - Katowice - Cesky Tesin - Zilina - Trencin - Piestany - Bratislava - Wiener Neustadt.
E 71 Kosice - Miskolc - Budapest - Balatonaliga - Nagykanizsa - Zagreb.
E 73 Budapest - Szekszard - Mohacs - Osijek - Djakovo - Samak - Zenica - Mostar - Metkovic.
E 77 Puspokladany - Nyiregyhaza.
E 79 Oradea - Beius - Deva - Petrosani - Tirgu Jiu - Craiova - Calafat...Vidin - Vraca - Botevgrad - Sofia - Blagojevgrad - Serai - Thessaloniki.
E 81 Halmeu - Satu Mare - Zalau - Cluj-Napoca - Turda - Sebes - Sibiu - Pitesti.
E 83 Bjala - Pleven - Jablanica - Botevgrad - Sofia.
E 87 Tulcea - Constanta - Varna - Burgas - Micurin - Malco Tyrnovo - Kirklareli - Babaeski.
E 89 Trabzon - Gumusane - Askale - Mutu - Tunceli - Elazig - Malatya - Maras - Komurler - Iskenderum - Antakya - Frontiera siriana.
E 93 Orel - Kiev - Odessa.
B. Drumuri de ramificare, de rocada sau de legătură
E 130 Vejle - Middelfart.
E 135 Haugesund - Haukeli - Kongsberg - Drammen.
E 136 Bergen - Gudvangen...Laerdalsoyri - Fagernes - Honefoss - Oslo.
E 137 Alessund - Andalsnes - Dombas.
E 140 Trondheim - Storlien - Ostersund - Sundsvall.
E 160 Turku - Tampere - Jyvaskyla - Kuopio.
E 200 Cork - Portlaoise.
E 230 Amsterdam - Amersfoort.
E 231 Amersfoort - Groningen.
E 232 Oldenzall - Bremen.
E 233 Bremerhaven - Bremen - Walsrode.
E 250 Stralsund - Neubrandenburg - Berlin.
E 267 Gdansk - Swiecie - Poznan - Wroclaw.
E 269 Swiecie - Lodz - Piotrkow.
E 312 Breda - Gorinchem - Utrecht.
E 313 Antwerpen - Liege.
E 314 Hasselt - Heerlen - Aachen.
E 330 Unna - Soest - Kassel - Herleshausen.
E 410 Bruxelles - Namur - Arlon.
E 420 Aachen - St. Vith - Luxembourg.
E 440 Karlovy Vary - Teplice - Turnov - Hradec Kralove - Olomouc - Zilina.
E 460 Brno - Olomouc - Cesky Tesin - Krakow.
E 461 Hradec Kralove - Brno - Wien.
E 470 Mukacevo - Lvov.
E 530 Offenburg - Donaueschingen.
E 532 Munchen - Garmisch-Partenkirchen - Mittenwald - Seefeld - Innsbruck.
E 550 Ceske Budejovice - Jihlava.
E 562 Bratislava - Zvolen - Kosice.
E 571 Cluj-Napoca - Dej - Bistrita - Suceava.
E 572 Bacau - Brașov - Pitesti.
E 573 Nyiregyhaza - Tchop - Uzgorod.
E 580 Mărășești - Tecuci - Albita - Leucheni - Kishinev - Odessa.
E 650 Altenmarkt - Liezen.
E 651 Villach - Podkoren - Naklo.
E 660 Subotica - Sombor - Osijek.
E 661 Balatonkeresztur - Nagyatad - Barcs - Virovitica - Okucani - Banja Luka - Jajce - Donji Vakuf - Zenica.
E 671 Timișoara - Arad - Oradea.
E 717 Torino - Savona.
E 751 Rijeka - Pula - Koper.
E 752 Drobeta-Turnu Severin - Negotin - Zajecar - Nis - Pristina - Prizren - (Albania) - Petrovac.
E 760 Beograd - Cacak - Nova Varos - Bijelo Polje.
E 761 Bihac - Jajce - Donji Vakuf - Zenica - Sarajevo - Titovo - Uzice - Cacak - Kralijevo - Krusevac - Pojate - Paracin - Zajecar.
E 762 Sarajevo - Titograd - Frontiera albaneza.
E 771 Jablanica - Velico Tîrnovo - Choumen.
E 772 Popovica - Stara Zagora - Burgas.
E 800 Albergaria a Velha - Celorico da Beira.
E 801 Vila Franca de Xira - Pegoes.
E 804 Salamanca - Badajoz - Sevilla.
E 805 Bilbao - Logrono - Zaragoza.
E 841 Avellino - Salerno.
E 842 Napoli - Avellino - Benevento - Canosa.
E 843 Bari - Taranto.
E 844 Spezzano - Albanese - Sibari.
E 846 Cosenza - Crotone.
E 847 Sicignano - Potenza - Metaponto.
E 848 S. Eufemia - Catanzaro.
E 850 Ohrid - Frontiera albaneza.
E 851 Joannina - Frontiera albaneza.
E 870 Sofia - Kjustendil - Kumanovo.
E 880 Izmir - Ankara.
E 881 Ankara - Adana.
E 901 Jaen - Granada - Malaga.
E 902 Madrid - Valencia.
E 931 Mazara de Vallo - Gela.
E 950 Joannina - Trikala - Larissa - Volos.
E 951 Lamia - Karpenisii - Amfilochia.
E 952 Tripolos - Megalopolis - Tsakona.
E 957 Joannina - Arta - Agrinion - Messologi.
E 980 Cizre - Irac.
Anexa 2 CONDIȚII
la care trebuie să răspundă marile drumuri de circulație internationala
Sumar
I. Generalitati
II. Categorii de drumuri internaționale
II.1 Drumuri obișnuite
II.2 Autostrăzi
II.3 Drumuri expres
III. Norme în secțiune curenta
III.1 Profil transversal
III.1.1. Părți carosabile
III.1.2. Acostamente și zona mediana
III.1.3. Piste speciale
III.2 Profil în lung și traseu în plan
III.2.1. Omogenitatea și coordonarea profilului în lung și a traseului în plan
III.2.2. Caracteristici geometrice
III.3 Debite de serviciu
IV. Norme privind intersectiile
IV.1 Definiții
IV.2 Intersectii de drumuri obișnuite
IV.2.1. Intersectii la nivel
IV.2.2. Intersectii denivelate
IV.3 Noduri
IV.3.1. Definiții
IV.3.2. Circulația pe părțile carosabile ale nodurilor
IV.3.3. Principii de bază ale nodurilor
IV.3.4. Caracteristici geometrice ale nodurilor
IV.4. Intersectii cu cai ferate
V. Lucrări de arta
V.1. Profile transversale
V.2. Înălțimea libera
VI. Echipamente de siguranță
VI.1. Iluminare
VI.2. Dispozitive contra orbirii
VI.3. Glisiere de siguranță
VII. Amenajare peisagistica
VIII. Servicii auxiliare
VIII.1. Instalații la frontiere
VIII.2. Instalații diverse
VIII.3. Servicii de ajutor rutier
VIII.4. Telecomunicații
I. Generalitati
1.1. Caracteristicile fundamentale ce se adoptă pentru construcția sau amenajarea marilor drumuri de circulație internationala, denumite mai jos drumuri internaționale, fac obiectul următoarelor prevederi care țin cont de conceptiile actuale în materie tehnica a construcției rutiere. Ele nu se aplică în localități. Acestea trebuie să fie ocolite dacă constituie o piedica sau pericol.
1.2. Valorile caracteristicilor indicate mai jos sînt minime sau maxime. Ele pot fi majorate sau diminuate dacă este posibil să se facă cheltuieli suplimentare sau dacă acestea sînt rentabile.
1.3. Toate prevederile prezentei anexe sînt luate în considerare ținînd seama de compararea costurilor și avantajelor actualizate și în special de siguranță.
În ceea ce privește circulația vehiculelor, evaluarea este facuta pentru diferite variante, stabilite în diferite ipoteze referitoare în special la viteza de baza* și în funcție de volumul traficului de perspectiva, de compozitia sa și de distribuția anuală a debitelor orare.
* Viteza de baza, într-un proiect de amenajare sau de construcție a unui drum, este viteza aleasă pentru a determina caracteristicile geometrice minime permitind circulația în siguranța a diferitelor vehicule cu aceasta viteza.
1.4. Protecția mediului înconjurător trebuie să fie luată în considerare cu prilejul studiului și a construcției unui nou drum internațional.
II. Categorii de drumuri internaționale
Drumurile internaționale sînt clasificate într-una din categoriile următoare:
II.1. Drumuri obișnuite
Categoria I: Drumuri cu doua benzi de circulație (partea carosabilă unica)
Categoria II: Drumuri cu mai mult de doua benzi de circulație (una sau mai multe părți carosabile)
II.2 Autostrăzi
Termenul de autostrada desemnează un drum care este special conceput și construit pentru circulația automobilelor, care nu deservește proprietățile riverane și care:
i) cu excepția punctelor singulare sau cu titlu temporar, comporta, pentru cale doua sensuri de circulație, părți carosabile distincte, separate una de alta printr-o bandă de teren care nu este destinată circulației sau, în mod excepțional, prin alte mijloace;
îi) nu intersectează la nivel nici un drum, nici o linie ferată sau de tramvai, nici o cale pentru circulația pietonilor;
iii) este în mod special semnalizat ca fiind o autostrada.
II.3. Drumuri expres
Drumurile rezervate circulației automobilelor accesibile doar prin noduri sau incrucisari reglementate și pe care îndeosebi oprirea și staționarea sînt interzise.
III. Norme în secțiune curenta
III.1. Profil transversal
Platforma drumurilor internaționale comporta, în afară părții sau părților carosabile, acostamente laterale și eventual o zona centrala și piste speciale pentru pietoni și ciclisti. Aceste piste speciale nu sînt admise în platforma autostrazilor. Ele nu sînt permise de-a lungul drumurilor expres decît dacă sînt separate de acestea printr-un spațiu destul de larg.
Căile ferate nu sînt admise în părțile carosabile ale drumurilor obișnuite și nici în platforma autostrazilor și drumurilor expres*.
* Aceasta dispoziție nu se aplică autostrazilor care au fost concepute "a priori" pentru a permite includerea unei cai ferate.
III.1.1. Părți carosabile
III.1.1.1. Latime
Benzile de circulație ale părții carosabile au, în aliniament drept, o latime de minimum 3,50 m.
În curbe cu o raza mai mica de 200 m, o supralargire este prevăzută pentru a asigura, fără piedici, circulația cu viteza normală a vehiculelor de cele mai mari dimensiuni autorizate.
Pentru viteze de baza mai mari sau egale cu 100 km/h marcajele laterale nu sînt cuprinse în lățimea menționată.
Totuși, lățimea unei benzi de circulație suplimentară pentru vehicule lente într-o secțiune în rampa poate fi redusă la 3 m.
III.1.1.2. Inclinarea transversala
În aliniament profilul transversal al părții carosabile consta din unu sau doua planuri a cărui inclinare transversala este cuprinsă între 2 și 3 % .
În curba, inclinarea maxima este de 7 % .
Raza minima admisibilă, fără modificarea profilului transversal în aliniament, este data (în metri) în tabelul următor, în funcție de viteza de baza (în km/h).
Viteza de baza
140
120
100
80
60
Drumuri obisnuite
-
1 800
1 300
800
450
Autostrazi si drumuri expres
3 900
2 800
2 000
1 300
-
III.1.2. Acostamente și zona mediana
III.1.2.1. Lățimea minima recomandată a acostamentului este de 3,25 m pentru drumurile obișnuite și drumuri expres și de 3,75 m pentru autostrăzi.
III.1.2.2. Acostamentele autostrazilor și drumurilor expres cuprind, alăturată părții carosabile, o bandă de stationare continua, cu îmbrăcăminte sau stabilizata, cu o latime minima de 2,50 m pentru a permite staționarea în caz de urgenta.
O astfel de banda se recomanda și pentru drumurile obișnuite. Dacă ea nu este prevăzută sau dacă nu are lățimea de 2,50 m, locurile de stationare trebuie stabilite din loc în loc.
Dacă este cazul, se pot de asemenea prevedea, în afară părților carosabile, locuri de stationare pentru autobuze.
În toate cazurile, benzile laterale, imbracate sau stabilizate de 1 m latime, trebuie să fie prevăzute, pe acostamente, de-a lungul părții carosabile. Pentru motive de siguranță, benzile mai largi, degajate de orice obstacol, trebuie să fie prevăzute de-a lungul autostrazilor sau al drumurilor expres.
III.1.2.3. Cînd o zona mediana este prevăzută, lățimea sa minima recomandată este de 4 m între părțile carosabile ale autostrazii. Se recomanda să se mărească aceasta latime, în special în curbe, dacă vizibilitatea o cere. Se recomanda ca zonele mediane sa includă la marginea părților carosabile și benzi de ghidare și de siguranță, cu îmbrăcăminte sau stabilizate, de cel puțin 1 m latime.
III.1.3. Piste speciale
Pe acostamentele drumurilor obișnuite, unde circulația motorizata atinge cel puțin 2000 vehicule pe zi, piste speciale, rezervate circulației pietonilor, ciclistilor sau asimilatilor lor sînt prevăzute ori de cîte ori numărul lor atinge 200 unități într-o jumătate de ora de virf într-un sens sau 1000 de unități pe zi într-un sens.
Pistele pentru ciclisti sînt în mod normal cu sens unic și au o latime minima de 2,20 m. O banda separatoare de 1 m latime trebuie să fie prevăzută între partea carosabilă și pistele speciale.
III.2. Profil în lung și traseu în plan
III.2.1. Omogenitatea și coordonarea profilului în lung și a traseului în plan
Drumurile internaționale prezintă caracteristici omogene pe secțiuni de lungime suficienta. Schimbări ale caracteristicilor se fac în punctele unde ele pot fi în mod normal prevăzute de utilizator (traversarea unei aglomeratii, modificarea reliefului terenului).
În lipsa, ele sînt realizate în mod progresiv.
Profilul în lung și traseul în plan sînt coordonate de asa maniera încît drumul să apară utilizatorul fără discontinuitati suparatoare ale traseului, să-i permită sa prevadă evoluția sa și sa distinga clar dispunerea punctelor singulare, în special intersectiile, intrările și ieșirile nodurilor.
III.2.2. Caracteristici geometrice
III.2.2.1. Imbracamintile drumurilor internaționale reprezintă pretutindeni o suprafața neteda. Denivelarile maxime măsurate cu un indreptar de 3 m nu pot depăși 4 mm.
III.2.2.2. Principalele caracteristici geometrice ale drumurilor internaționale sînt redate în tabelul de mai jos; ele se bazează pe un coeficient de frecare longitudinala (roti blocate, pneuri netede) de 0,4 la o viteză de 50 km/h; ele trebuie să fie considerate ca valori minimale care să fie respectate:
Viteza de baza (in km/h)
140
120
100
80
60
Declivitati (% care sa nu fie depasit)
4
5
6
7
8
Raze convexe minime in profil longitudinal (in m)*)
Parti carosabile sens unic
27000
12000
6000
3000
1500
Parti carosabile cu doua sensuri de circulatie
-
-
10000
4500
1600
Raze minime in plan, corespunzatoare inclinarii transversale maxime
1000
650
450
240
120
* Razele convexe în profil longitudinal indicate în tabel corespund curbelor de racordare cu declivitati terminale sensibil egale și de sens contrar, diferența declivitatilor fiind de altfel suficienta pentru a elimina vizibilitatea.
Viteza de baza de 120 km/h va fi aleasă numai dacă părțile carosabile sînt separate și dacă majoritatea intersectiilor sînt amenajate la noduri (vezi IV mai jos).
Cea de 140 km/h nu este aplicabilă decît la autostrăzi.
Razele concave sînt acelea care pentru viteza de baza acceleratia verticala nu poate depăși 0,25 m/sec.^2.
Valorile razelor în plan sînt minime corespunzind unei inclinari maxime de 7%. Ele sînt suficiente pentru stabilitatea și confortul de conducere al vehiculului în condiții medii.
Rezultanta declivitatii longitudinale și a inclinarii nu trebuie să depășească 10% .
III.2.2.3. Sectoarele circulare și rectilinii ale traseului în plan sînt racordate prin curbe progresive.
III.2.2.4. Vizibilitatea în plan orizontal și vizibilitatea în profil longitudinal să asigure același grad de siguranță, ținînd seama de eventuale declivitati.
Distanțele de vizibilitate minime necesare la depasire pe părțile carosabile bidirectionale sînt date în tabelul următor:
Viteza de baza (in km/h)
100
80
60
Distanta minima de vizibilitate la depasire (in metri)
400
325
250
Aceste distanțe trebuie să fie asigurate pe un procentaj al lungimii drumului pe cît posibil de ridicat și uniform repartizat.
III.2.2.5. Cînd vizibilitatea este insuficienta, se recomanda dublarea părții carosabile la virfuri și în virajele drumurilor obișnuite cu doua sau trei benzi de circulație.
III.3. Debite de serviciu
Drumurile de diverse categorii pot scurge normal, adică cu o calitate sau la un nivel de serviciu considerat necesar pentru drumurile internaționale și cu respectarea normelor precizate la III.2, debitele* indicate în coloana 1 a tabelului de mai jos exprimate în unitățile de trafic (UT) pe ora**:
1
2
Categoria de drumuri
Debit normal UT/h
Debit maxim admisibil UT/h
Observatii
Categoria I
900
1 500
2 sensuri
Categoria II
cu trei benzi de circulatie
1 500
2 000
2 sensuri
cu patru benzi de circulatie
1 500
2 000
pe sens
pentru o banda suplimentara
750
1 000
pe sens
Autostrazi si drumuri expres
cu 2 x 2 benzi de circulatie
2 000
3 000
pe sens
pentru o banda suplimentara
1 200
1 500
pe sens
* O unitate de trafic corespunde al un autoturism. Pentru celelalte vehicule trebuie aplicat un coeficient de echivalare.
** În afară zonelor urbane.
Pentru o categorie de drumuri determinata se recomanda a nu se depăși debitele din coloana 1 mai mult de 50 de ore pe an, în afară cazului în care nu ar fi asigurata rentabilitatea unei benzi suplimentare sau amenajarea într-o categorie superioară.
Cînd debitul depășește valorile din coloana 2 timp de peste 50 de ore pe an, se recomanda să fie luată în considerare construirea unei benzi suplimentare sau amenajarea într-o categorie superioară ținînd seama de costurile de construcție și de mediul înconjurător.
Aceste valori se înțeleg în debit continuu și cu condiția:
i) ca intersectiile la nivel sa nu fie prea numeroase și sa nu creeze un număr prea ridicat de incidente de trafic;
îi) ca, pentru drumuri cu doua și trei benzi, distanta de vizibilitate pentru depasire să fie asigurată pe întregul itinerar.
Drumurile cu trei benzi nu sînt recomandate cînd debitul normal indicat în coloana 1 a tabelului de mai sus este depășit.
Pentru drumurile cu patru benzi, în sensul în care debitul de virf în sensul cel mai încărcat depășește 1 500 UT/h timp de peste 50 de ore pe an, se recomanda, pentru siguranța, să se stabilească părți carosabile separate cu sens unic.
IV. Norme privind intersectiile*
* Textele sînt redactate în ipoteza circulației pe dreapta.
IV.1. Definiții
Drumurile internaționale formează, la întîlnirea între ele sau cu alte drumuri sau alte cai de comunicații, "intersectii". Diferitele tipuri de amenajare a intersectiilor rutiere sînt următoarele:
Intersectiile drumurilor obișnuite:
- intersectii plane sau la nivel, ale căror ramuri sînt situate în același plan;
- intersectiile denivelate sau la nivele diferite, în care cel puțin una din ramuri traverseaza la un nivel diferit una sau mai multe ramuri.
Intersectiile de autostrăzi sau de drumuri expres cu drumuri de aceeași categorie:
Noduri A la care legăturile nu comporta nici o intretaiere a curentilor de circulație.
Intersectiile autostrazilor cu drumuri obișnuite:
Noduri B care nu comporta nici o intretaiere a curentilor de circulație pe părțile carosabile ale autostrazilor.
Intersectii de drumuri expres cu drumuri obișnuite:
Pentru intersectiile importante:
Noduri B care nu comporta nici o intretaiere a curentilor de circulație pe părțile carosabile ale drumului expres.
Pentru intersectiile de importanța secundară pentru care rentabilitatea unui nod nu este asigurata, se prevăd intersectii la nivel sau denivelate, dirijate eventual prin semafoare.
IV.2. Intersectii de drumuri obișnuite
IV.2.1. Intersectii la nivel
IV.2.1.1. Intersectiile la nivel trebuie să fie eliminate de pe drumurile internaționale atunci cînd această măsură este rentabila.
IV.2.1.2. Intersectiile la nivel, cuprinzînd mai mult de patru ramuri, trebuie să fie simplificate prin regruparea anumitor curenți de circulație, urmînd o ierarhie a importantei acestor curenți.
IV.2.1.3. Intersectiile giratorii și semnalele luminoase nu trebuie să fie utilizate decît dacă alte amenajări eliminînd intretaierile și incrucisarile curentilor de circulație nu sînt rentabile.
IV.2.1.4. Vizibilitatea intersectiei trebuie să fie asigurată în apropierea sa pe o distanta suficienta pentru a permite conducătorilor de a lua din timp deciziile pe care le impun modul de reglementare și condițiile instantanee ale circulației. Aceasta vizibilitate este ameliorata dacă părțile carosabile, în special cele de pe care utilizatorii trebuie să cedeze trecerea, sînt în ușoară coborîre spre intersectie.
IV.2.1.5. Drumul internațional este prioritar față de alte drumuri; prioritatea între drumurile internaționale trebuie să fie fixată în funcție de importanța relativă a volumelor circulației.
IV.2.1.6. Circulația directa pe drumul internațional prioritar nu trebuie să fie incetinita. În acest scop, zone de asteptare cu o lungime suficienta trebuie să fie rezervate între cele doua sensuri de circulație pentru vehiculele care efectuează o manevră de viraj la stînga.
IV.2.1.7. Benzi de accelerare și decelerare respectiv la intrarea și ieșirea de pe partea carosabilă a drumului internațional prioritar sînt prevăzute la intersectii importante, în măsura în care sînt rentabile.
IV.2.1.8. Intersectia trebuie să cuprindă, pe părțile carosabile fără prioritate, insule directionale care să canalizeze curentii de circulație și sa satisfacă următoarele criterii:
a) geometria ansamblului culoarelor de circulație trebuie să fie cît mai simpla posibil pentru a fi inteleasa imediat de utilizatori;
b) circulatiile neprioritare trebuie să fie incetinite, devierile benzilor corespunzătoare fiind adaptate importantei circulatiilor pe care ele le suporta.
c) traiectoriile secante trebuie să se intretaie pe cît posibil în unghi drept;
d) punctele de intersectie trebuie să fie amplasate distantat (și nu confundate) de asa maniera încît utilizatorii să le poată aborda separat și sa dispună de zone intermediare de asteptare;
e) calea cea mai directa trebuie să fie rezervată pietonilor;
f) ciclistii, dacă exista piste pentru ciclisti, trebuie să fie deviati de la intersectia propriu-zisa, astfel încît sa intretaie pe cît posibil traiectoriile vehiculelor de asemenea în unghi drept;
g) insulele directionale sînt marginite de borduri ușor proeminente, din materiale albe.
Cînd rentabilitatea o justifica, ele sînt luminate noaptea. În lipsa de iluminare, bordurile sînt reflectorizante.
IV.2.2. Intersectii denivelate
Este bine ca, atunci cînd rentabilitatea amenajării corespunzătoare este stabilită, să se deniveleze anumiti curenți importanti de circulație pentru a elimina conflictele de intretaiere cu alți curenți care strabat intersectia.
Traseele și profilele în lung ale legăturilor denivelate trebuie să respecte principiile și normele nodurilor care le sînt aplicabile (a se vedea IV.3).
Legăturile ce nu sînt denivelate trebuie să formeze la intersectia lor incrucisari raspunzind condițiilor de mai sus (a se vedea IV.2.1).
IV.3. Noduri
IV.3.1. Definiții
Părțile carosabile ale nodurilor sînt clasificate în părți carosabile principale și în părți carosabile de racordare care unesc între ele părțile carosabile principale. Părțile carosabile principale sînt cele care suporta volumele de circulație cele mai importante (ținînd seama, dacă este cazul, de variatiile lor orare) și pentru care nu se poate tolera o reducere importanța a vitezei de baza.
IV.3.2. Circulația pe părțile carosabile ale nodurilor
Părțile carosabile ale unui nod A sînt de sens unic. Într-un nod B unele părți carosabile de racordare pot fi cu dublu sens pe o porțiune a parcursului lor; cu toate acestea, intrările pe și ieșirile de pe autostrăzi sau drumuri expres sînt totdeauna cu sens unic.
IV.3.3. Principii de bază ale nodurilor
Nodurile vor satisface următoarele principii:
IV.3.3.1. Principiul A - Tipul nodului
Alegerea unui tip de nod și prin corelare a părților sale carosabile principale și de racordare trebuie să țină seama de importanța absolută și relativă a curentilor de circulație care le parcurg.
IV.3.3.2. Principiul B - Divergenta curentilor de circulație
Cînd o parte carosabilă se desparte în alte doua părți carosabile, separarea celor doi curenți de circulație trebuie să se facă astfel încît sa nu antreneze reducerea importanța a vitezei vehiculelor.
În acest scop, utilizatorul trebuie să aibă timp să se deplaseze pe banda cea mai favorabilă pentru direcția pe care dorește să se înscrie și să aibă o vizibilitate suficienta din punctul de divergenta. Într-un nod A, partea carosabilă, care se desparte în alte doua, trebuie să fie largita înainte de separare și sa cuprindă un număr de benzi egal cu numărul total al benzilor celor două părți carosabile pe o distanta care să permită separarea curentilor înainte de punctul de divergenta. Lărgirea trebuie să se facă de preferinta spre dreapta.
Curentul de circulație mai puțin important trebuie să fie scurs pe partea carosabilă din dreapta pentru a reduce numărul vehiculelor incetinite cu ocazia schimbării benzii.
Dacă viteza acestui curent trebuie să fie redusă, este necesar să se prevadă o bandă de decelerare. Aceasta parte carosabilă de dreapta este, pe cît posibil, ridicată progresiv în raport cu partea carosabilă principala pentru a facilita decelerarea eventuala și a asigura o mai buna vizibilitate a punctului de divergenta.
Într-un nod B, partea carosabilă de ieșire începînd din partea carosabilă a autostrazii sau dintr-o parte carosabilă a unui drum expres se va indrepta înspre dreapta și cuprinde o bandă de decelerare.
IV.3.3.3. Principiul C - Convergenta curentilor de circulație
Cînd doua părți carosabile converg spre a forma o singura cale, integrarea celor două curente de circulație trebuie să se facă în deplina siguranța și sa nu antreneze reducerea importanța a vitezei vehiculelor.
În acest scop:
a) utilizatorii curentului de circulație cel mai puțin important trebuie să se înscrie prin dreapta în curentul cel mai important;
b) utilizatorul care trebuie să se înscrie trebuie să aibă o vizibilitate buna pe cealaltă parte carosabilă, înainte și după punctul de convergenta.
Manevra de înscriere, dacă este cazul prin intermediul unei benzi de accelerare, nu trebuie să antreneze o diminuare însemnată a vitezei curentului principal.
Vizibilitatea este ameliorata și manevra de înscriere facilitata dacă partea carosabilă a curentului care trebuie să se înscrie este în ușoară coborîre înspre cealaltă parte carosabilă;
c) este de dorit să se asigure de asemenea o buna vizibilitate a părții carosabile principale înspre cealaltă parte carosabilă;
d) cînd doua părți carosabile principale converg spre a forma una singura, și dacă exista o reducere a numărului total de benzi de circulație, aceasta reducere nu trebuie să fie realizată decît la o distanta suficienta de punctul de convergenta.
Într-un nod B, partea carosabilă de intrare pe o parte carosabilă a unei autostrăzi sau a unui drum expres se racordeaza prin dreapta și cuprinde o bandă de accelerare.
IV.3.3.4. Principiul D - Sectoare de intretaiere
Sectoarele de intretaiere trebuie să fie evitate pe părțile carosabile principale. Un sector de intretaiere nu poate fi tolerat decît dacă volumele care se intretaie sînt reduse; dacă este posibil, cel puțin o bandă suplimentară trebuie să fie prevăzută pe partea dreaptă a părții carosabile principale.
În toate cazurile caracteristicile geometrice ale sectorului de intretaiere și ale părții carosabile dinainte și după trebuie să fie astfel încît vitezele vehiculelor care se intretaie sa nu difere prea mult și sa nu antreneze reducerea prea importanța a vitezelor practicabile pe aceste părți carosabile.
IV.3.3.5. Principiul E - Puncte de divergenta și de convergenta
În cadrul limitelor unui nod, fiecare parte carosabilă principala nu ar trebui sa cuprindă decît un punct de divergenta și un punct de convergenta.
În toate cazurile, cînd exista mai multe puncte de divergenta sau de convergenta pe aceeași parte carosabilă, trebuie să se ia măsuri pentru a asigura manevre ușoare și o semnalizare independenta a punctelor de divergenta și convergenta succesive.
IV.3.4. Caracteristici geometrice ale nodurilor
IV.3.4.1. Viteza de baza pe părțile carosabile principale
Părțile carosabile principale ale unui nod trebuie să fie concepute pentru o viteză de baza cît mai apropiată posibil de cea a părților carosabile care se prelungesc în afară nodului și în orice caz să fie egale cu cel puțin 3/4 din aceasta. În nodurile de tip B nu este tolerată nici o reducere a vitezei de baza pe părțile carosabile ale autostrazilor și nici pe părțile carosabile ale drumurilor expres.
IV.3.4.2. Razele de racordare ale părților carosabile
În palier, raza minima a marginii interioare a părții carosabile va fi de 50 m.
Aceasta valoare corespunde teoretic unei părți carosabile în palier cu inclinarea transversala maxima admisă.
În toate cazurile, curbele cu o raza mica sînt racordate progresiv, prin curbe de tranzitie, cu o variatie continua a curburii, de lungime suficienta pentru a permite utilizatorului să-și adapteze cu usurinta viteza.
IV.3.4.3. Lățimea părților carosabile de racordare
Posibilitatea de a depăși un vehicul stationat trebuie să fie asigurată în orice punct. Pe părțile carosabile de racordare de o anumită lungime trebuie să se prevadă de asemenea posibilitatea de a depăși un vehicul în mișcare.
În acest scop:
- Părțile carosabile cu o singura banda vor avea o latime totală de cel puțin 6 m, tinindu-se seama de acostamentul stabilizat neutralizat în mod normal pentru circulație. - Părțile carosabile cu doua benzi vor avea o latime de cel puțin 7 m. Acostamentul stabilizat este facultativ în acest caz. Aceste părți carosabile trebuie aduse la o singura banda în apropierea punctului de intrare (sau de ieșire) pe o parte carosabilă principala, dacă numărul total al benzilor de circulație ale părții carosabile principale nu este majorat după punctul de intrare (sau diminuat după punctul de ieșire).
IV.3.4.4. Sectoarele de intretaiere
Este recomandabil ca sectoarele de intretaiere să aibă o lungime minima de 0,20 Q (în metri), Q fiind traficul total orar de intretaiere exprimat în UT/h. Calculul numărului de benzi necesare în aceasta ipoteza este efectuat afectind debitul de intretaiere cel mai redus cu coeficientul 3.
Dacă, în mod excepțional, un sector de intretaiere nu poate fi evitat pe o parte carosabilă principala, lungimea trebuie să fie de Q metri, cu un minim de 500 m.
Nodul trebuie să fie conceput pentru ca, în limitele sale, volumul de intretaiere să fie inferior a 2000 UT/h.
IV.3.4.5. Lungimea benzilor de accelerare
Este recomandabil să se constituie partea carosabilă de acces dintr-o bandă de accelerare propriu-zisa, urmată de o bandă cu latime variabila denumita pînă.
Cînd partea carosabilă a autostrazii sau a drumului expres și banda de accelerare sînt în palier și în aliniament, lungimea totală a benzii de accelerare este de minimum 300 m, cea a benzii de accelerare propriu-zise fiind de minimum 200 m.
Dacă condițiile traseului și ale profilului în lung sînt diferite, lungimea benzii de accelerare trebuie să fie adaptată în consecința.
IV.3.4.6. Lungimea benzilor de decelerare
Benzile de decelerare comporta o bandă de latime variabila denumite pînă, urmată de banda de deceleratie propriu-zisa, de latime constanta, care poate fi paralela și adiacenta la partea carosabilă a autostrazii, fie independenta de aceasta.
Pînă trebuie să permită utilizatorului să se degajeze progresiv din curentul principal și aceasta fără a reduce în mod considerabil viteza: se determina lungimea sa considerind ca durata confortabila pentru executarea acestei manevre este de aproximativ 3,5 secunde. Se determina lungimea benzii de decelerare propriu-zisa considerind ca valoarea deceleratiei vehiculelor nu este mai mare de 1,5 m/sec.^2.
IV.4. Intersectii cu cai ferate
Intersectiile drumurilor internaționale cu căile ferate trebuie să fie realizate la nivele diferite.
V. Lucrări de arta
V.1. Profile transversale
În afară cazurilor excepționale (regiuni muntoase, teren deosebit de dificil etc.), nici o restrictie a caracteristicilor părții carosabile și, dacă este cazul, a pistelor pentru ciclisti și trotuare, nu este admisă deasupra sau dedesubtul lucrărilor de arta, în special banda de stationare laterala prevăzută la III.1.2., este menținută la autostrăzi sau la drumurile expres.
V.2. Înălțimea libera
Înălțimea libera minima deasupra părții carosabile este de 4,5 m.
VI. Echipamente de siguranță
VI.1. Iluminare
Anumite sectoare, intersectiile și nodurile drumurilor internaționale sînt dotate cu o iluminare omogenă și suficienta pentru a permite utilizatorilor motorizati sa circule fără a face uz de faruri cînd importanța circulației nocturne justifica economic instalațiile și exploatarea lor.
VI.2. Dispozitive contra orbirii
Cînd importanța circulației de noapte o justifica se stabilesc plantații sau ecrane în zona mediana a autostrazilor și a drumurilor expres și, dacă este cazul, pe acostamentele lor, dacă farurile vehiculelor circulind în sens invers, pe cealaltă parte carosabilă, sau pe un alt drum în lungul drumului internațional, creează o jena vizuala pe acesta din urma.
VI.3. Glisiere de siguranță
Glisierele de siguranță se prevăd pentru a evita coliziuni cu obstacole situate pe acostamente sau în zona mediana cu condiția ca totuși riscul și consecințele unei coliziuni cu glisierele să fie mai mici decît cele cu obstacole pe care le protejeaza.
Glisierele nu sînt obligatorii pentru protecția suportilor de semnalizare și iluminat, dacă aceștia sînt conceputi pentru a atenua consecințele socului unui vehicul.
Este recomandabil să se fixeze glisierele de siguranță la distanța maximă de la marginea părții carosabile compatibila cu prezenta circulației sau a unor obstacole exterioare.
Pentru autostrăzi sau drumuri expres glisierele de siguranță sînt prevăzute mai ales:
a) pe zona mediana, cînd lățimea sa este mai mica de 6 m, dacă volumul zilnic atinge 20 000 cu 2 x 2 benzi sau 30 000 cu 2 x 3 benzi, sau cînd lățimea sa este mai mica de 4,50 m indiferent de volum;
b) pe acostamente:
(i) cînd obstacole fixe și rigide, cum ar fi culee, pile de poduri, ziduri de sprijin, suporti de portale de semnalizare, siruri continue de stîlpi de iluminat etc., sînt situate la mai puțin de 3,50 m de marginea unei părți carosabile;
(îi) în secțiunile în rambleu cînd înălțimea acestuia sau inclinarea taluzurilor prezintă un pericol evident;
(iii) în secțiunile marginite de cursul unei ape, un drum sau o cale ferată la mai puțin de 10 m de marginea părții carosabile;
c) pe lucrări de arta, în special cînd exista glisiere de o parte și de alta a lucrării.
VII. Amenajare peisagistica
VII.1. Coordonarea traseului și profilului în lung trebuie să fie studiata (III.2.1) nu numai din punctul de vedere strict al siguranței dar și din acela al integrării armonioase a traseului în peisaj.
VII.2. Toate elementele peisajului trebuie să concure împreună cu semnalizarea la confortul și siguranța circulației. Se cuvine în special să fie creat un bun ghidaj vizual prin plantații de arbuști în armonie cu esentele inconjuratoare și să se fixeze, în regiune de cîmpie monotona, ecrane de verdeata jalonind profunzimea cîmpului vizual.
VII.3. Plantațiile de arbuști urmează de asemenea să fie fixate pentru a se asigura protecția utilizatorilor contra orbirii, vintului și ingramadirilor de zapada și, dacă este cazul, pentru a proteja riveranii împotriva zgomotului și poluarii aerului.
VII.4. Din motive de siguranță și estetica afisajele de publicitate comerciale în marginea drumurilor internaționale sînt interzise.
VIII. Servicii auxiliare
VIII.1. Instalații la frontiere
Instalații rutiere suficiente îndeosebi arii de stationare sînt prevăzute la frontiere pentru a primi și scurge traficul normal. Este necesar să se separe traficul comercial de cel turistic și să se înființeze posturi de frontieră combinate.
VIII.2. Instalații diverse
Autostrazile și eventual drumurile expres sînt dotate cu suprafețe de service și suprafețe de stationar distincte de partea carosabilă și amplasate cu regularitate.
Suprafețele de service comporta stații-service distribuitoare de carburant, parcuri de stationare, toalete, posturi de prim-ajutor și eventual restaurante și moteluri.
Suprafețele de stationare nu permit decît staționarea vehiculelor și nu sînt de obicei dotate cu toate serviciile menționate.
Suprafețele de service și de stationare care deservesc autostrazile* sînt accesibile exclusiv din autostrada. Ele sînt racordate la aceasta prin părți carosabile de intrare și de ieșire raspunzind criteriilor părților carosabile analoage ale nodurilor B.
În regiunile puțin dezvoltate, posturi de alimentare și, dacă este cazul, garaje, ateliere precum și localuri pentru odihna și masa, sînt stabilite în apropierea drumului internațional.
* Un acces pornind de la rețeaua obișnuită poate fi totuși amenajat pentru furnizori și personalul de serviciu.
VIII.3. Servicii de ajutor rutier
Posturi de prim-ajutor sînt instalate de-a lungul drumurilor internaționale pentru a suplini, dacă este cazul, insuficienta mijloacelor locale. Ele poseda echipamentul necesar conform recomandărilor Comisiei internaționale permanente de prim-ajutor pe drumuri și Ligii Societăților de Cruce Roșie.
VIII.4. Telecomunicații
Drumurile internaționale sînt echipate la intervale regulate cu posturi telefonice sau altele, permitind să se apeleze în siguranța la serviciile de ajutor.
Manevrarea lor trebuie să fie simpla, ușor de înțeles de către utilizatori și explicata, de preferinta prin simboluri sau ideograme. Sageti, suficient de apropiate, indica amplasamentul postului de apel cel mai apropiat.
Anexa 3 IDENTIFICAREA ȘI SEMNALIZAREA DRUMURILOR "E"
1. Indicatorul rutier destinat identificarii și semnalizarii drumurilor "E" are forma dreptunghiulara.
2. Acest indicator se compune din litera "E", urmată în general de numărul, în cifre arabe, atribuit itinerarului.
3. El se compune dintr-o inscripție alba pe un fond verde; poate fi aplicat pe alte indicatoare rutiere sau combinat cu acestea.
4. Dimensiunile sale ar trebui să fie astfel încît conducătorii de vehicule, circulind cu mare viteza, sa-l poată ușor identifica și înțelege indicațiile pe care le da.
5. Indicatorul destinat identificarii și semnalizarii drumurilor "E" nu exclude indicatorul care identifica drumurile pe plan național.
--------------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.