Decizia nr. 131/2002

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001 , excepție ridicată de Dan Vele în Dosarul nr. 6.270/2001 al Judecătoriei Brașov.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2002 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 16 aprilie 2002.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 1 iunie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 6.270/2001, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001 , excepție ridicată de Dan Vele într-o cauza civilă având ca obiect emiterea unei ordonanțe președințiale în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca prevederile art. 1 alin. (2) din ordonanța criticata, care dispun "încetarea contractului de management încheiat cu Societatea Comercială <<Rial>> - S.R.L. Brașov, deși acesta nu a ajuns la termen", încalcă prevederile art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție.

Judecătoria Brașov apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata întrucât "încetarea unui contract de administrare sau management trebuie dispusă sau constatată de către o instanța judecătorească, iar excluderea de la competența instanțelor judecătorești a acestui fapt este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție, fiind astfel îngrădit accesul liber la justiție".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, în esenta, se arata ca "încetarea în temeiul legii a contractului de management, încheiat în scopul administrării unei societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, nu împiedica partea nemultumita, în speta managerul (mandatarul), să se adreseze justiției cu privire la constatarea legalității încetării (revocării) contractului de management".

Guvernul opineaza ca excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibila. În acest sens se arata, pe de o parte, ca autorul excepției nu a expus motivele pentru care considera dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

ca fiind contrare art. 21 din Constituție, iar pe de altă parte, ca textul de lege criticat nu este incident în cauza, care, potrivit încheierii de sesizare, are ca obiect cererea de ordonanța președințială, în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă.

Președintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăților naționale și a celorlalte societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001. Textul criticat are următorul conținut: "Contractele de administrare încheiate în baza dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 49/1999

privind administrarea companiilor/societăților naționale, a societăților comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și a regiilor autonome, și contractele de management încheiate în temeiul

Legii contractului de management nr. 66/1993 , cu modificările și completările ulterioare, încetează la data numirii noului consiliu de administrație, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată, aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituție, potrivit cărora: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

În cursul dezbaterilor la Curtea Constituțională, consemnate în Încheierea de ședința din 2 aprilie 2002, precum și în notele scrise depuse la dosar s-a mai invocat și încălcarea dispozițiilor constituționale ale: art. 1 alin. (3) privind statul de drept, conform cărora în raporturile cu cetățenii săi statul trebuie să se comporte în mod onest, loial și rezonabil; art. 38 alin. (1), referitor la dreptul la munca și libertatea alegerii locului de muncă, întrucât textul criticat nu se înscrie în sfera măsurilor corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept; art. 43 care stabilește obligația statului de a asigura cetățenilor un nivel de trai decent, deoarece tuturor managerilor vizati de dispozițiile criticate le-au fost desfăcute contractele de muncă; art. 49 privind restrangerea exercițiului unor drepturi sau unor libertăți, de vreme ce conținutul normei legale care face obiectul excepției nu se regaseste în ipotezele acestei prevederi constituționale; art. 51 care dispune în legătură cu obligativitatea respectării Constituției și a legilor; art. 134 alin. (2) lit. f) conform căruia statul trebuie să asigure crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții.

Se mai invoca, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 6 din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, în sensul cărora statele părți au obligația de a lua măsurile corespunzătoare asigurării dreptului la munca pentru cetățenii lor.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea Constituțională constata următoarele:

Regula generală în materia administrării societăților comerciale pe acțiuni este stabilită prin dispozițiile

art. 134 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, dispoziții potrivit cărora "(1) Societatea pe acțiuni este administrată de unul sau mai mulți administratori, temporari și revocabili. (2) Când sunt mai mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație". Prin derogare de la aceasta regula, în temeiul

art. 3 alin. 2 din Legea contractului de management nr. 66/1993 , atribuțiile stabilite pentru administrator sau pentru consiliul de administrație se exercită de către manager, care este parte în contractul de management. Contractul de management poate inceta, astfel cum prevede

art. 16 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 66/1993 , prin "revocarea managerului în cazul neîndeplinirii obligațiilor din contract".

Legea nr. 66/1993

a fost abrogată expres prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 49/1999

privind administrarea companiilor/societăților naționale, a societăților comerciale, la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, precum și a regiilor autonome. Dar art. 1 din ordonanța stabilește ca administrarea societăților vizate de dispozițiile sale se realizează de către administratori, în baza contractelor de administrare, iar, conform art. 3 alin. (1), "prevederile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu dispozițiile referitoare la administratori, cuprinse în

Legea nr. 31/1990 , republicată". Însă la data de 25 iulie 2000

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 49/1999

a fost respinsă prin

Legea nr. 136/2000 , lege care nu conține dispoziții referitoare la contractele de administrare încheiate în baza ordonanței pe care o respinge, dar are ca efect repunerea în vigoare a

Legii nr. 66/1993

privind contractul de management. Ca urmare, contractele de administrare încheiate deja în baza

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 49/1999

subzistă în paralel cu contractele de management încheiate prin reactivarea

Legii nr. 66/1993 . În aceasta situație, la data de 15 februarie 2001 a fost adoptată

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăților naționale și a celorlalte societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar. Art. 1 alin. (1) din aceasta prevede că "pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență administrarea companiilor/ societăților naționale și a celorlalte societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar se face de către un consiliu de administrație numit potrivit dispozițiilor

Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată" și, pe aceeași dată, conform art. 5 din ordonanța, se abroga orice alta dispoziție contrară cu privire la administrarea societăților ce intra sub incidența ei.

Curtea constata însă ca neconstituționalitatea prevederilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

a fost invocată într-o cauza având ca obiect cererea Consiliului Local al Municipiului Brașov, formulată în temeiul art. 581 din Codul de procedură civilă, în vederea emiterii unei ordonanțe președințiale de evacuare a autorului excepției din sediul Societății Comerciale "Rial" S.R.L. din Brașov. Or, potrivit

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, aceasta "[...] decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanța în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei". Asa fiind, în acest dosar soluționarea cauzei cu care a fost investită instanța de judecată nu depinde de dispozițiile de lege criticate ca fiind neconstituționale și, în consecința, în temeiul

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborate cu cele ale alin. (6) ale aceluiași articol, care prevăd ca "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională", excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

urmează să fie respinsă ca inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 20/2001

pentru stabilirea unor măsuri referitoare la administrarea companiilor/societăților naționale și a celorlalte societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar, excepție ridicată de Dan Vele în Dosarul nr. 6.270/2001 al Judecătoriei Brașov.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 aprilie 2002.