Hotărârea nr. 23/2002
privind constituirea Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituției
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 64 din Constituția României,
Parlamentul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se constituie Comisia pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea unor texte din Constituția României, adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 21 noiembrie 1991 și aprobată prin referendumul național din 8 decembrie 1991.
Inițiativa privind revizuirea Constituției aparține parlamentarilor, în condițiile art. 146 alin. (1) din Constituție.
Comisia va elabora propunerea legislativă pe baza și în limitele domeniilor și obiectivelor de revizuire stabilite prin acordul politic al partidelor reprezentate în Parlament și al Grupului parlamentar al minorităților naționale.
Articolul 2
Comisia prevăzută la art. 1 se compune din:
a) 21 deputați și senatori, cu drept de vot;
b) un membru al Guvernului;
c) un reprezentant desemnat de Președintele României;
d) Avocatul Poporului.
Comisia este condusă de un birou alcătuit din președinte, 4 vicepreședinți și 2 secretari.
Componenta nominală a Comisiei și a biroului sau este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
În condițiile în care unul dintre membrii Comisiei se afla în imposibilitatea de a participa la lucrări, partidele politice sau grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor.
Convocarea ședințelor Comisiei se face cu cel puțin 3 zile înainte de către președintele acesteia sau, în lipsa lui, de un vicepreședinte care îl înlocuiește.
Pentru ca ședințele Comisiei să aibă loc este necesară participarea a cel puțin două treimi din numărul membrilor cu drept de vot care o compun.
Hotărârile Comisiei se adoptă cu votul a cel puțin două treimi din numărul membrilor cu drept de vot ai Comisiei.
Articolul 3
Ședințele Comisiei nu sunt publice.
În interesul desfășurării lucrărilor Comisia poate invita sa participe la dezbateri specialiști sau reprezentanți ai autorităților publice și ai unor organizații neguvernamentale.
Condițiile în care reprezentanții mijloacelor de informare în masa au acces la lucrările Comisiei se stabilesc de plenul acesteia.
Votul în Comisie este deschis.
Lucrările Comisiei se înregistrează și se stenografiaza.
Articolul 4
În activitatea sa Comisia va putea utiliza un grup de specialiști desemnați după cum urmează:
a) câte 2, de către partidele politice reprezentate în Parlament sau grupurile parlamentare;
b) câte 1, de către birourile permanente ale celor două Camere, Guvern, Administrația Prezidentiala și Consiliul Legislativ.
Articolul 5
Comisia va elabora propunerea legislativă privind revizuirea Constituției până la data de 15 noiembrie 2002.
Comisia va depune proiectul de revizuire la birourile permanente ale celor două Camere, care îl vor pune la dispoziție partidelor politice și grupurilor parlamentare semnatare ale acordului politic, în vederea inițierii revizuirii Constituției în condițiile art. 146 alin. (1) din Constituție.
Biroul permanent al Camerei sesizate va trimite propunerea legislativă privind revizuirea Constituției la Consiliul Legislativ, spre avizare, și o va depune la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra constituționalității sale.
Propunerea legislativă privind revizuirea Constituției nu se mai supune examinării altor comisii parlamentare și va fi susținută în plenul Camerei sesizate de către membrii Comisiei.
În cadrul dezbaterilor pot interveni, pentru explicații tehnice, specialiștii utilizați de Comisie în activitatea de elaborare a propunerii legislative.
Comisia prevăzută la art. 1 va elabora și proiectul de lege cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului asupra legii de revizuire adoptate de Parlament.
Activitatea Comisiei încetează la data sesizării Parlamentului cu proiectul de lege cu privire la organizarea și desfășurarea referendumului asupra legii de revizuire.
Articolul 6
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului vor dispune măsurile necesare pentru asigurarea activității Comisiei.
Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 25 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR, VIOREL HREBENCIUC p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA
Anexa COMPONENTA NOMINALĂ
a Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind
revizuirea Constituției și a biroului acesteia
I.
Componența comisiei:
1.
Valer Dorneanu
-
deputat - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
2.
Rodica Stănoiu
-
senator - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
3.
Doru Ioan Tărăcilă
-
senator - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
4.
Ionel Olteanu
-
deputat - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
5.
Ion Predescu
-
senator - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
6.
Ion Neagu
-
deputat - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
7.
Antonie Iorgovan
-
senator - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
8.
Minodora Cliveti
-
deputat - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
9.
Mihaela Muraru-Mândrea
-
deputat - Grupul parlamentar al P.S.D. (social-democrat și umanist)
10.
Lucian Augustin Bolcaș
-
deputat - Grupul parlamentar al P.R.M.
11.
Văsălie Moiș
-
deputat - Grupul parlamentar al P.R.M.
12.
Ruxandra Florina Jipa
-
deputat - Grupul parlamentar al P.R.M.
13.
Aron Belașcu
-
senator - Grupul parlamentar al P.R.M.
14.
Viorel Dumitrescu
-
senator - Grupul parlamentar al P.R.M.
15.
Emil Boc
-
deputat - Grupul parlamentar al P.D.
16.
Ioan Onisei
-
deputat - Grupul parlamentar al P.D.
17.
Mircea Ionescu-Quintus
-
senator - Grupul parlamentar al P.N.L.
18.
Valeriu Stoica
-
deputat - Grupul parlamentar al P.N.L.
19.
Varga Atilla
-
deputat - Grupul parlamentar al U.D.M.R.
20.
Eckstein Kovacs Peter
-
senator - Grupul parlamentar al U.D.M.R.
21.
Varujan Pambuccian
-
deputat - Grupul parlamentar al minorităților naționale
22.
Acsinte Gaspar
-
ministru pentru relația cu Parlamentul
23.
Mihai Constantinescu
-
consilier prezidențial
24.
Ioan Muraru
-
Avocatul Poporului
II.
Componența biroului Comisiei
1.
Președinte
-
Valer Dorneanu
-
deputat, Grupul parlamentar al P.S.D. (social democrat și umanist)
2.
Vicepreședinte
-
Doru Ioan Tărăcilă
-
senator, Grupul parlamentar al P.S.D. (social democrat și umanist)
3.
Vicepreședinte
-
Lucian Augustin Bolcaș
-
deputat, Grupul parlamentar al P.R.M.
4.
Vicepreședinte
-
Emil Boc
-
deputat, Grupul parlamentar al P.D.
5.
Vicepreședinte
-
Valeriu Stoica
-
deputat, Grupul parlamentar al P.N.L.
6.
Secretar
-
Ion Predescu
-
senator, Grupul parlamentar al P.S.D. (social democrat și umanist)
7.
Secretar
-
Varga Atilla
-
deputat, Grupul parlamentar al U.D.M.R.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.