Decizia nr. 573/2024

Articolul 697

alin. (1 ): „(1) În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.“;

–

Articolul 715

alin. (1) pct. 1 :

(1)

Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:

1.

contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;.

29.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

privind principiul legalității, în componenta referitoare la calitatea legii,

art. 16

- Egalitatea în drepturi,

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 24

- Dreptul la apărare,

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 124 - Înfăptuirea justiției. De asemenea, se mai invocă

art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

30.

Examinând excepția de neconstituționalitate, referitor la dispozițiile

art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , Curtea observă că acestea sunt invocate în susținerea neconstituționalității dispozițiilor

art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă , autorii excepției nemotivând pretinsa contrarietate cu prevederile

Legii fundamentale .

31.

În acest context, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că orice excepție de neconstituționalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă și intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, și anume: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat. Dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepției, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepției nu este o condiție sine qua non a existenței acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situația în care textul de referință invocat este suficient de precis și clar, astfel încât instanța constituțională să poată reține în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere deci că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele trei elemente menționate.

32.

Or, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituționale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În același sens a statuat Curtea și prin

Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate.

33.

Așadar, având în vedere caracterul general al textelor constituționale invocate, precum și lipsa explicitării pretinsei relații de contrarietate a dispozițiilor legale criticate față de acestea, Curtea nu poate identifica în mod rezonabil o critică de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă .

34.

Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța constituțională s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condițiile în care

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

precizează că „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți“.

35.

Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiția motivării, cuprinsă în

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

36.

În continuare, referitor la prevederile

art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra acestora, în raport cu critici și prevederi constituționale similare cu cele formulate în prezenta cauză.

37.

Prin

Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 26 martie 2024, Curtea a statuat că dispoziția legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reține culpa creditorului care, deși i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. La fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni însă acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerința ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

38.

Fiind o normă de procedură, reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale conferite de

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, rațiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligențele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obținut. Stabilirea noilor condiții în care intervine perimarea executării silite este în concordanță cu obligația pozitivă a statului, ce rezultă din dispozițiile

art. 626 din Codul de procedură civilă , de a asigura în mod prompt și efectiv executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, dar și cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin

art. 627 din Codul de procedură civilă . Executorii judecătorești sunt învestiți cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc folosește toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

39.

Curtea a mai reținut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația sa stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit

art. 622 din Codul de procedură civilă . În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situația declanșării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite împotriva sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. Așadar, prin reglementarea legală criticată, intervenția perimării executării silite este circumstanțiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligațiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de 6 luni. Referitor la termenul de perimare Curtea a reținut prin

Decizia nr. 153 din 14 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 26, și prin

Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023 , anterior menționată, paragraful 33, că acesta începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc, context în care instanța judecătorească, învestită cu constatarea perimării, va determina data concretă. Având în vedere cele reținute prin deciziile menționate coroborate cu prevederile

art. 184 din Codul de procedură civilă , Curtea subliniază că termenul de perimare începe să curgă în contextul formulării solicitării de către executorul judecătoresc, de la data comunicării acesteia creditorului.

40.

Curtea a mai constatat că dispoziția legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. În privința creditorului, Curtea a reținut că, potrivit

art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă , acesta are obligația să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție mijloacele necesare în acest scop, iar în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu; în concluzie, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, de obligațiile sale de către executorul judecătoresc.

41.

De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea și la termenele stabilite de lege. În acest sens,

Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la

art. 56 , că executorul judecătoresc trebuie să își motiveze refuzul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, dacă părțile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părților. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă.

Legea nr. 188/2000

mai prevede că întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.

42.

Așadar, partea interesată în executarea obligației este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenția perimării. Deci, ceea ce primează este executarea obligației, și nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că s-a încheiat faza de judecată a procesului civil, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanței sale. Măsura legislativă criticată vine în susținerea realizării obligației de executare, reprezentând, totodată, o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență, dar și o măsură de constrângere a debitorului care nu și-a executat de bunăvoie obligația. Prin urmare, condiționarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acțiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-și creanța în dauna voinței acestuia, însă cu respectarea obligațiilor legale.

43.

Curtea a mai reținut că legea procesual civilă pune la dispoziția părților posibilitatea contestării pasivității executorului judecătoresc, statuând prin

art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă

că „De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.“

44.

De asemenea, executorul poate fi sancționat cu amendă judiciară, precum și obligat la despăgubiri, având în vedere că

art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă

prevede că în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța de executare va putea obliga executorul, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.

45.

Curtea a reținut că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, astfel încât nu se poate reține încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție .

46.

În jurisprudența sa (de exemplu,

Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală, și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și

Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,

Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).

47.

Curtea a reamintit că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări ( Decizia nr. 785 din 23 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 14 februarie 2022, paragraful 34).

48.

Nici reglementarea diferită a unor aspecte ale etapelor procedurale sau a unor proceduri nu are menirea să aducă atingere principiului egalității în drepturi, întrucât legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor judecătorești și normele de procedură judiciară, precum și, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, fiind ținut, desigur, ca, în procesul de legiferare, să se circumscrie cadrului constituțional.

49.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

50.

Cum nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, nici prevederile constituționale ale

art. 53

nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

51.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 715 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Doru Paraschiv și Sava Paraschiv în Dosarul nr. 10.873/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 București.

2.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doru Paraschiv și Sava Paraschiv în Dosarul nr. 10.873/302/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 București, de Societatea EXA - S.A. din Brașov în Dosarul nr. 26.694/197/2018 al Tribunalului Brașov - Secția I civilă, de Cristian Dan Goci în Dosarul nr. 14.549/4/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București, de Mircea Morosy în Dosarul nr. 8.156/233/2020 al Judecătoriei Galați - Secția civilă și de Ionuț Laurențiu Mira în Dosarul nr. 17.431/281/2020 al Judecătoriei Ploiești și constată că dispozițiile

art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 București, Tribunalului Brașov - Secția I civilă, Judecătoriei Sectorului 3 București, Judecătoriei Galați - Secția civilă și Judecătoriei Ploiești și se publică în Monitorul Oficial a României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 31 octombrie 2024.