Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 835/2025

privind aprobarea plății contribuției financiare voluntare a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, aferentă anului 2025, având în vedere statutul de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale

prezumat în vigoare

Data actului
2 octombrie 2025
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 921 din 7 octombrie 2025
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 1.992 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 108 din Constituția României, republicată , și al

art. 5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2016

privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată prin

Legea nr. 336/2023 ,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă plata contribuției financiare voluntare a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, aferentă anului 2025, având în vedere statutul de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale (Working Group on Bribery in International Business Transactions), în limita echivalentului în lei al sumei de 21.000,00 de euro.

Articolul 2

Echivalentul în lei al sumei prevăzute la

art. 1

se calculează pe baza cursului oficial de schimb euro/leu al Băncii Naționale a României, valabil la data efectuării plății.

Articolul 3

Contravaloarea în lei a sumei prevăzute la

art. 1

se suportă din bugetul aprobat Ministerului Justiției pentru anul 2025.

PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul justiției,
Radu Marinescu
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
Ministrul afacerilor externe,
Oana-Silvia Țoiu
București, 2 octombrie 2025.
Nr. 835.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.