HG nr. 930/2025
privind aprobarea stemei comunei Berveni, județul Satu Mare
prezumat în vigoare
În temeiul
art. 108 din Constituția României, republicată , și al
art. 10 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stema comunei Berveni, județul Satu Mare, prevăzută în
anexa nr. 1 .
Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Berveni, județul Satu Mare, sunt prevăzute în
anexa nr. 2 .
Anexele nr. 1
și
2
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ILIE-GAVRIL BOLOJAN Contrasemnează: Viceprim-ministru, Tánczos Barna Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila-Zoltán București, 30 octombrie 2025. Nr. 930.
Anexa 1 *)
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Berveni, județul Satu Mare
Anexa 2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Berveni,
județul Satu Mare
Descrierea stemei Stema comunei Berveni se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă.
În partea superioară, în câmp albastru azur, se află două cununi de spice de grâu, naturale, ce se suprapun.
În partea dreaptă, în câmp de aur, se află un turn negru crenelat, cu poartă închisă și două ferestre.
În partea stângă, în câmp verde, se află un iaz de argint cu o terasă neagră, pe care stă o barză, într-un picior, privind spre dreapta și fiind înconjurată de cinci tulpini de papură, totul de aur.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificația elementelor însumate Cununile de grâu fac trimitere la cultura cerealelor, preponderentă în comună, iar numărul lor indică numărul de sate aparținătoare acesteia.
Turnul face referire la bastionul fostei cetăți, existent până în secolul al XIII-lea, când localitatea Berveni a deținut rangul de oppidum (târg), și care se află pe o insulă din fosta Baltă Ecedea, numită Insula Cetății.
Firele de papură fac aluzie la fosta mlaștină a Ecedei, în care se situează comuna, desecată în prezent pentru agricultură și pentru care se propune reamenajarea în cadrul unui proiect european, transfrontalier.
Barza, vechi simbol al renașterii, prosperității, norocului și al energiei creatoare, trimite la momentul repopulării și relansării zonei Berveni, secătuită de războiul dus între Imperiul Habsburgic și principele Francisc Rakoczy, la începutul secolului al XVIII-lea. Ea este simbolul prezenței locuitorilor români, maghiari și șvabi, românii populând mai cu seamă satul Lucăceni, sat care se leagă de numele memorandistului Vasile Lucaciu.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
----
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.